Eunucii media

luni 15 Oct 2018

Petru Romoşan       

În „mândra lume nouă” de după 1990, presa, media au înlocuit într-o buluceala de nedescris Uniunea Scriitorilor, scriitorii de toate genurile, prozatori, poeţi, critici literari, autori de teatru care încet-încet n-au mai interesat pe nimeni, n-au mai fost publicaţi, n-au mai fost citiţi. Revistele literare, culturale, editurile scriitorilor au dispărut în câţiva ani. Fosta presă comunistă propriu-zisă nu era chiar o presă, era doar propagandă pură şi dură, care angaja totuşi şi câţiva ziarişti adevăraţi. Mulţi dintre foştii presari comunişti au devenit democraţi inflexibili. Mai ales uteciştii bătrâni, cei proveniţi din blocul de propagandă al UTC, al lui Nicu Ceauşescu : Viaţa studenţească, Amfiteatru, Opinia studenţească, Napoca universitară, Convingeri comuniste (din Bucureşti). Reporterii, ziariştii de birou şi de „aflăm de la Miliţia Capitalei”, eseiştii de tejghea, falşii filosofi, pseudo-ştiinţifico-tehnicii, realizatorii TV şi radio, cei care au privit decenii cu jind peste gardul Uniunii Scriitorilor s-au răzbunat în sfârşit. A venit vremea lor. Gălăgia produsă de presă, de media s-a ridicat până la cer. Unii au făcut milioane (de dolari), „şantajul şi etajul”, alţii s-au făcut cunoscuţi sau chiar celebri, cu toţii s-au răcorit după 45 de ani de servituţi penibile dar profitabile. Sute de mii de români au cumpărat trei sau patru sau zece ziare pe zi : „Jos Iliescu !”, „Sus Coposu !”, „Jos comunismul !”, „Sus democraţia !”…
Ce-a mai rămas azi din enorma vânzoleală ? Aproape nimic. Ziare mici, tiraje şi mai mici, mai toată presa s-a mutat pe Net, ca nicăieri în Europa. Cine mai citeşte pe cine ? Ca să mai câştige ceva, toată lumea media serveşte pe cineva şi o face foarte disciplinat. Cei mai norocoşi sunt cei care servesc direct Statul Paralel, progresisto-globalist („acoperiţii din presă” – George Maior, director SRI dixit). Statul de Drept nici nu prea mai există şi nici nu are presă. Pixul de altădată pare că a fost înlocuit cu un prezervativ mecanic. Eunucii media ai puterii se citesc între ei sau sunt citiţi de membrii partidelor de eprubetă (USR, PMP, UDMR, formaţiuni cioloşiste şi pseudonaţionaliste…). Doar ca să înveţe noi formule şi tehnici de obedienţă pentru accesul la fonduri, la ordonatorii de credite, la ONG-uri străine şi alte fericiri alimentate internaţional.
Adversarii celor din mainstream, cei dintr-o recent născută altermedia românească – site-uri, bloguri, conturi de Facebook, Twitter, Instagram –, le spun pe toate verde în faţă, din ce în ce mai pe şleau, dar bravura asta nu prea contează pentru establishment, deşi o din ce în ce mai mare parte a populaţiei se hrăneşte cu acest oxigen. Două-trei televiziuni trag cea ! (cu PSD, cu ALDE, cu Dragnea, cu Tăriceanu, supraexpuşi cu puţinătăţile lor jenante), alte trei-patru „staţii” (Realitatea TV, Digi 24, B1 TV, Europa FM) trag hăis ! cu Paralelii (Binomul, adică SRI şi justiţia coruptă, preşedinţia, politicienii progresişti închiriaţi). Hărţile sunt deja extraordinar de clare. După doar câteva cuvinte îl recunoşti pe fiecare, înţelegi dacă e maro sau căcăniu.

continuare »


Conservatori, progresişti, false elite

luni 8 Oct 2018

Petru Romoşan       

În România toată lumea se simte obligată să-şi dea cu părerea despre referendum. Indiferent de rezultate, acest referendum va face istorie. Una mare sau una mică.
În opinia cvasigenerală, stânga şi dreapta tradiţionale nu mai există sau, cel puţin, au devenit irelevante. Alegerile din Franţa, cu căderea celor două mari partide, Partidul Socialist şi Partidul Republican, alegerea lui Donald Trump în America, un fost simpatizant democrat, acceptat cu dificultate de republicani după ce a câştigat alegerile, poate cel mai important conservator al momentului (nu neoconservator !), Brexit-ul care a anulat diferenţele între dreapta şi stânga în jurul interesului naţional – toate aceste mari evenimente au modificat radical harta politică a lumii. Li se adaugă – de fapt, au anticipat aceste schimbări majore – prezenţa puternică a lui Vladimir Putin la Kremlin, un conservator foarte asemănător cu Trump, fraţii Kaczyński (unul decedat în condiţii tragice) în Polonia şi partidul lor creştin ultraconservator, Viktor Orbán şi Fidesz-ul său în Ungaria. Modificări de trend în direcţia populismului conservator au avut loc şi în Republica Cehă, şi în Austria. Dar, probabil, situaţia politico-morală care profilează viitorul pentru mulţi este cea din Italia, unde un partid de tip anarhist, Mişcarea Cinci Stele, a preluat puterea împreună cu Liga Nordului, un partid ultrapopulist, pe care mulţi adversari îl cataloghează drept de extremă dreaptă.
În Germania, marea coaliţie CDU-CSU+SPD a reuşit să descompună şi dreapta, şi stânga, dreapta naţionalistă (AfD) este în creştere constantă, iar Angela Merkel este serios contestată până şi în sânul propriului ei partid. Spania pare definitiv neguvernabilă, iar ruptura Cataloniei poate fi urmată de alte rupturi, de cea a bascilor, de exemplu. Grecia a fost amanetată până după 2060. Grecii sunt din nou sclavi, ai creditorilor internaţionali de această dată. Ţările din Estul Europei, Polonia, Ungaria, Slovacia şi, mai de curând, şi România, îşi asumă un conservatorism nedigerabil pentru organismele de conducere ale UE.

continuare »


Vorbe de duh

luni 1 Oct 2018

Petru Romoşan       

Europa e „cu ochii aţintiţi asupra noastră”. Niciodată nu a fost mai valabilă decât azi zicerea nemuritorului Farfuridi. Şi ce vede Europa ? O vede pe doamna Viorica Dăncilă, care, culmea !, şi-a făcut stagiile politice chiar la Bruxelles. Europa îl vede mai ales pe Liviu Dragnea, cu două condamnări la activ, neegalat în Europa, care din poziţia a treia în stat, preşedinte al Camerei Deputaţilor, conduce cu mână forte partidul de guvernământ, al cărui preşedinte-dictator este, conduce guvernul de coaliţie, conduce Parlamentul, înfruntă serviciile secrete şi sistemul de justiţie, şi este, la rândul lui, dirijat de o mână nevăzută, pe care nimeni nu reuşeşte s-o identifice. Este America (a stat la masă chiar cu Trump) ? Este Israelul (Ludovic Orban, şeful partidului prezidenţial, a acuzat-o pe doamna Dăncilă de înaltă trădare) ? Mai ales Securitatea ? Sau Rusia, cum sugerează trolii, care n-a plecat niciodată de tot din România ?
„Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive…” , replică nemuritorul Caţavencu. Europa e foarte nefericită că ea însăşi va fi condusă, măcar formal, de Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu (ale cărui opţiuni anti-NATO, pro-ruse s-au manifestat deja), Europa va fi deci condusă de PSD, un partid ba iliberal, ba neoliberal, în fapt, neobolşevic-conservator (conservăm şi noi ce am avut, nu ?). Favoritul Europei, mai ales al Germaniei, preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a reuşit să impună un guvern al său decât vreun an, pe multcontroversatul Dacian Cioloş, cu o trupa de tehnocraţi inconsistenţi care au speriat România chiar prin incompetenţă, dar au plăcut mult la Bruxelles, de unde şi veneau câţiva dintre miniştrii săi… În Germania, Angela Merkel e aproape de exit. În Franţa, Emmanuel Macron bate toate recordurile de impopularitate. Italia abandonează dogmele UE (deficitul, recent) şi se apropie cu paşi mari de ieşire.
„America First”, „Make America Great Again” sunt sloganuri de campanie câştigătoare ale actualului preşedinte american. Niciodată supremaţia Americii nu a fost mai pusă la îndoială ca în cei doi ani de preşedinţie Trump. În primul rând e simili-războiul civil neconvenţional care se poartă zi de zi în Senat, pe televiziuni, în presă, cu efecte incontrolabile asupra lumii afacerilor, asupra relaţiilor internaţionale. Războiul se duce între conservatorul Donald Trump, susţinut totuşi de republicani şi de o importantă parte a populaţiei, şi progresiştii familiei Clinton, ai fostului preşedinte Barack Obama, ai lui George Soros, democraţii, Deep State, Hollywood, media mainstream. Iar Donald Trump nu numai că face faţă unui război greu în interior, dar a început alte războaie complicate în toate direcţiile. Cu Iranul, pe care SUA l-au pierdut odată cu căderea şahului, cu China, cu care duce un devastator război comercial, al taxelor (devastator pentru cine până la urmă ?), cu Rusia, prin sancţiuni şi o propagandă ofensatoare iraţională, cu UE (taxe, încălzire globală, Iran, Germania în special etc.), cu vecinii săi, Mexicul şi Canada.
Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea. Decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş. Niciodată în vremurile moderne aceste frumoase ziceri nu au fost mai contrazise de realitate, de viaţă. Românii îşi caută pâinea cu milioanele în altă parte, iar satele româneşti s-au golit ca niciodată în istoria noastră. Desigur, şi în Franţa, de exemplu, satele au fost părăsite, dar există şi fenomenul contrar, al întoarcerii, al repopulării.
Brexit – o vorbă cât un proverb. E în curs un război economic crâncen, deocamdată la nivel diplomatic, în legătură cu ieşirea Marii Britanii din UE. Alte ţări se apropie şi ele periculos de exitul lor din UE. UE însăşi pare că se pregăteşte de propriul ei… exitus. Numai la Bucureşti, fripturiştii politici, oportuniştii bine antrenaţi, clănţăii, ciolaniştii se pregătesc din timp să ocupe posturile de europarlamentari, cele mai bine plătite şi cu pensii grase, speciale, la cheie. La ce altceva te poţi aştepta de la cea mai mizerabilă clasă politică ?
„Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi” (M. Eminescu – Epigonii) Lumea a luat-o razna în multe feluri. Sodoma şi Gomora au fost legiferate aproape peste tot în Occident. Marile migraţii au fost decise în birouri discrete. Niciodată în istorie controlul asupra populaţiilor (vezi şi GAFA – Google, Amazon, Facebook, Apple) nu a atins asemenea culmi. Diplomaţia se dovedeşte neputincioasă peste tot. Cum războaiele mondiale nu mai pot avea loc din cauza apariţiei bombei atomice, războiul, aparent consubstanţial naturii umane, se poartă neconvenţional, asimetric, hibrid, economic, comercial, cu excepţia unor ţări nefericite ca Siria, Yemen, Irak, Afganistan, Libia, agresate, abuzate mai ales prin metode tradiţionale de cei care pot să o facă.
Ce se va alege de România în balamucul general ? Singura garanţie care ne-a mai rămas : Munţii Carpaţi. Munţii Carpaţi nu pot fi privatizaţi, nu pot fi vânduţi printr-o lege offshore, ca gazele cedate şi acestea pe nimic de patrioţii de televizor Dragnea şi Tăriceanu. Codru-i frate cu românul…

 


Suntem paraleli, domnule !

luni 24 Sep 2018

Petru Romoşan       

A fost evocată în exces existenţa unui aşa-zis stat paralel în scumpa şi săraca noastră Românie. Cât adevăr este în toată această poveste ? Coabitează în România un stat de drept şi un stat paralel ? Imposibil ! România e dintre cele mai sărace ţări din UE, deşi printre cele mai bogate în resurse lăsate de bunul Dumnezeu. Nu ar avea deci cum să finanţeze două state în acelaşi timp, de drept şi paralel. Asta înseamnă că nu avem un stat paralel ?
Nicidecum. Asta înseamnă că nu avem stat de drept, am putea spune că acesta lipseşte aproape cu desăvârşire sau că scade văzând cu ochii în favoarea statului paralel. Asta deşi, formal, au fost eliminaţi binomicii toxici Florian Coldea şi Laura Codruţa Kövesi, şi va fi eliminat seniorul Augustin Lazăr, după unele zvonuri un străvechi securist şi cu certitudine expert în brăţări dacice recente.
Care ar fi diferenţa fundamentală între statul de drept şi statul paralel ? Statul de drept ar fi un superb instrument în slujba şi beneficiul tuturor românilor, în vreme ce statul paralel este un instrument în slujba şi beneficiul unora, al oligarhiei, al urmaşilor fostei nomenclaturi comuniste, împotriva poporului. Asta înseamnă că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, care s-au luptat pe Antena 3 cu binomul şi au ţinut în piaţă discursuri înflăcărate împotriva statului paralel, reprezintă cu brio statul de drept de pe funcţiile lor foarte importante ? Dimpotrivă. Par a fi cei mai perverşi reprezentanţi ai statului paralel. Pentru că, deşi aflaţi la putere neîntrerupt de peste 20 de ani, cei doi pretind cu neobrăzare că sunt terorizaţi de Klaus Iohannis, SRI, DNA, ANI, ICCJ etc., care nu sunt decât fraţii lor siamezi, complicii lor în comedia statului de drept pe care o joacă împreună. Şi care împreună fură şi devastează România. La Tăriceanu, să reamintim afacerea Vatech, afacerea Sterling, afacerea Gojdu şi, în general, o catastrofală administrare a fondurilor publice prin multe decizii dezastruoase pentru ţară din postura de ministru al Industriilor şi din cea de prim-ministru. Dar, probabil, foarte avantajoase pentru el şi ai lui. Şi tocmai de aceea el se cere la preşedinţie.
Nu altfel a fost parcursul lui Traian Băsescu. Faptul că a dat foc portului Rouen, că a prăduit flota României, că a subminat partide şi instituţii, că a administrat, ca primar, Bucureştiul catastrofal, dar, probabil, cu enorme beneficii l-a recomandat în faţa generalilor pentru funcţia de preşedinte. S-a dovedit foarte capabil, cum ar veni. Asta e logica statului paralel : totul pentru noi şi să prostim populaţia ca sa muncească pentru noi, să plătească impozite şi să ne voteze sistematic, pe unii sau pe alţii. C-aşa-i în democraţia pe care ne-o impun fraţii noştri mai mari !
Misteriosul stat paralel poate fi văzut zi de zi la televizor – preşedinte, guvern, Parlament, servicii speciale, justiţie (judecători şi procurori) -, susţinut de trompetele plătite ale paralelilor. Nu sunt mulţi, sunt mereu aceiaşi, traseişti în interiorul borcanului, în care se intră greu, cu fapte odioase pe măsura avantajelor viitoare. Statul de drept e o himeră după care românii aleargă buimaci de vreo 30 de ani, urmărind ştiri, informaţii şi prezentându-se, din ce în ce mai puţin totuşi, la vot. Cei care aşteaptă, ipocrit sau naiv, ca ajutorul să vină de la partenerii noştri occidentali pot să aştepte mult şi bine. Chiar partenerii noştri occidentali au fost profesorii implementării statului paralel. Vezi întâlnirile de la K2, K14 şi alte „locaţii” umbroase. Cu mână de lucru băştinaşă. În plus, şi la ei au crescut nemăsurat şi foarte nociv the deep state, l’État profond etc. Pe vremea Germaniei naziste, politologii au identificat un „stat dualist”, o noţiune formulată de Ernest Fraenkel în 1941 pentru a caracteriza regimul nazist : „acesta estima că regimul nazist se compunea, în fapt, din două state distincte : unul „normativ”, celălalt „prerogativ”. În primul, birocraţia administrativă şi judiciară funcţionează după reguli. În al doilea, Partidul şi, mai ales, Gestapo-ul, din punct de vedere politic, lucrează fără urmă de constrângere juridică ultimă. Al doilea, bineînţeles, posedă o putere completă, care poate arbitrar să înlocuiască primul stat (cel normativ – n.n.) în toate acţiunile lui sau doar în parte” (Jure Georges Vujic, „L’État profond et les nations profondes”, polemia.com, 18 februarie 2017).
Tragedia contemporană e aceea că democraţia şi-a pierdut total conţinutul, e o formă goală, folosită mai ales în contrasens, invers, în scopuri oligarhice, ticăloase. Dar acesta este un alt enorm subiect. „Statul Paralel”, „deep state”, „l’État profond” sunt concepte care nu acoperă realităţi politice concrete şi clar determinate, dar ne ajută să înţelegem uriaşa mistificare în care trăim. Politic, economic, moral, cultural. Un alt model, care să înlocuiască democraţia, nu se arată încă la orizont. Din păcate, tehnocraţia nu e decât un nume amabil dat oligarhiei, identificată încă din Antichitate de Xenofon în faimosul său studiu despre Sparta. Azi, la Bucureşti şi în România, două tabere infecte se înfruntă violent. Ambele aparţin statului paralel şi se bat pentru aceleaşi resurse, insuficiente, după gustul lor, iar pentru ele, România profundă, România reală a dispărut de mult de pe hartă. Poporul a rămas sau e pe cale să rămână fără statul său de drept.

 


România teleormăneană şi protocoalele paralele

luni 17 Sep 2018

Petru Romoşan       

În ultimul mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu (2001-2004), s-a discutat mult despre CSAT, o instituţie neosovietică sau recesiv comunistă, nedemocratică, o dublură dictatorială şi paralelă a guvernului democratic desemnat. Era evident că rămăşiţa neosovietică şi militarizată trebuia urgent abandonată. În folosul democraţiei, CSAT, acest pseudoparlament şi guvern paralel totdeodată, trebuia să dispară. Următorilor doi preşedinţi, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, le-a plăcut însă atât de mult acest instrument autoritar şi umbros, încât l-au folosit (Traian Băsescu) şi îl mai folosesc (Klaus Iohannis) în exces.
Amândoi au fost propulsaţi în funcţia la vedere de preşedinte (în fapt, şef CSAT) în condiţii dubioase, controversate, paralele. Preşedinţii (cu excepţia notabilă a lui Băsescu, care probabil face parte din conspiraţia restrânsă) sunt doar nişte purtători de cuvânt şi deţinători de pix ai paralelilor. De aceea, Klaus Iohannis, ca şi Emil Constantinescu, nu prea seamănă cu un preşedinte. Nu reuşeşte să-şi intre în rol. De vreo zece ani nu s-a mai vorbit aproape deloc despre necesitatea desfiinţării CSAT. În aceşti ani, puterea din umbră, subterană, paralelă a luat nişte proporţii înspăimântătoare. Cât de periculos şi nedemocratic este acest CSAT s-a văzut foarte bine recent, când Klaus Iohannis a lovit din nou „cu paltonul” în chestiunea spinoasă şi foarte sensibilă a ultimelor rectificări bugetare.
Claudiu Manda, şeful Comisiei de control al SRI (ce pompoasă şi desăvârşit ridicola titulatură !), ne-a asigurat recent că din cele 565 de protocoale încheiate de SRI, inclusiv cu şcolile primare şi cu grădiniţele, probabil, au mai rămas active doar vreo 337… Un paradis securistic paralel ! Traian Băsescu şi ceilalţi conspiratori, autori ai unei lovituri de stat permanente, n-ar trebui cumva anchetaţi pentru aceste protocoale şi trimişi în judecată ? Protocoalele SRI, ca şi CSAT faţă de guvern şi Parlament, sunt o dublare a Constituţiei, a Codului penal şi a Codului civil, adică instituie Statul Paralel. În cei zece ani ai săi de mandat, Traian Băsescu a fost mai întâi şef CSAT şi doar apoi, pentru prostime, pentru televiziuni, pentru circ, preşedintele României.
Mai demult, Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei în guvernarea CDR, le-a mărit până la cer lefurile şi veniturile lucrătorilor din aparatul de justiţie. Ca să tacă din gură, să-şi apere biftecul şi să se supună penibil statului paralel securist. Relaţiile vechi şi noi ale lui Valeriu Stoica cu Securitatea (nu a fost, şi poate mai este, în diferite procese, avocatul SRI ?) nu mai trebuie documentate (se găsesc pe Internet), ci doar reamintite din când în când. Punerea semnului de egalitate între judecători şi procurori, în România Paralelă, cu toţii magistraţi, deasupra avocaţilor, se înţelege, a venit aproape de la sine. Toţi au fost asimilaţi – judecătorii şi procurorii, nu avocaţii – cu nişte slugi dezgustătoare şi preasupuse ale statului securist paralel. Care stat, de vreo trei ani, pentru că a mai existat şi combinaţia lui Liviu Dragnea cu Dacian Cioloş, are o puternică amprentă teleormăneană.
Şi pentru că veni vorba de Dacian Cioloş, este şi el un tehnocrat „sekurici” prin multiplele relaţii – nepotul Vulpii, printre altele – pe care le are la paraleli, cei care l-au şi cocoţat în postul de prim-ministru. Nimeni nu poate explica felul în care a adunat Liviu Dragnea enorma putere de care dispune. Cele vreo 3 milioane de voturi de la pensionari şi de la funcţionari de stat nu explică nimic. În plus, a fost condamnat de două ori, la fel cum a fost condamnat o dată actorul de comedie Darius Vâlcov, cel care conduce în realitate guvernul Dăncilă pentru Dragnea şi prin Dragnea pentru statul paralel, statul infracţional subteran, statul securist sau statul CSAT etc., etc. Cum să explici altfel că doi penali confirmaţi conduc azi cu o mână de fier teatrală România ? Cum a ajuns România să aibă un guvern de paie, pe cât de neprofesionist, de amatoristic, pe atât de ridicol ? Cui prodest ?
Atacat recent de Ecaterina Andronescu şi de Gabriela Firea, Liviu Dragnea a fugit imediat la gazeta sa de perete, Antena 3, şi ne-a enumerat ce vom pierde dacă el e trimis la plimbare sau, eventual, chiar la puşcărie : vom pierde pensii, vom pierde salarii, vom pierde gazele din Marea Neagră şi toate fericirile pentru votanţii PSD de la oraşe şi sate. Dar nu vom pierde autostrăzi, şcoli şi spitale, pentru că din 2012, de când PSD a revenit la putere, acestea nu au fost făcute. Situaţia politică din România nu e totuşi atât de rară pe cât poate părea. Europa e plină, la rândul ei, de guverne de paie, mai ales în ţările mari ca Germania, Franţa, Spania, dar şi în Olanda, Finlanda etc., guverne care papagalicesc mantra sau naraţiunea globaliştilor. S-a lucrat mult la sabotarea democraţiilor, la demonizarea şi ridiculizarea politicului şi a politicienilor, a tot ce înseamnă democraţie reprezentativă, la punerea în paranteză a votului popular.
Naşterea Statului Paralel în România e o operă de colaborare între Securitatea română şi cîteva puteri interesate să se instaleze ca învingători de război în România. Securiştilor români li s-a asigurat impunitate (în faţa populaţiei civile agresate, violentate atâţia ani), CNSAS nu a descoperit nici un înalt ofiţer bestial sau criminal, securiştilor li s-a asigurat un look nou, frecventabil şi, mai ales, pensii speciale, iar partenerilor occidentali ai Securităţii le-a fost livrată România pe tavă. Ca şi cum aceştia ar fi câştigat un război împotriva noastră. Ne amintim ce ne-au cerut europenii finuţi şi drăguţi, democraţi şi deontologi, cu MCV la purtător, ca să ne îngăduie în splendida lor UE, azi un coşmar normativ şi punitiv pentru mulţi. Ne-au cerut şi au primit Combinatul de la Galaţi, retrocedări către familia Hohenzollern, băncile mari şi mici, petrolul, mai recent pădurile şi pământul, şi câte şi mai câte. Inclusiv tineri bine pregătiţi (medici, asistente, matematicieni, ingineri, specialişti diverşi…), luaţi pe de-a moaca. Toate cu binecuvântarea statului paralel trădător. Acum, alţii ne vor gazele şi, dacă nu le dăm, se cheamă că suntem filoruşi !
România teleormăneană e o work in progress, mai complexă şi mai perversă decât România băsiştilor. Pentru că avem şi o guvernare PSD-ALDE care se opune, prin discursuri în piaţă şi talk-show-uri, statului paralel, care e chiar protectorul său. Dar cine sunt Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, marionete proteiforme ale statului paralel securist, cu ale lor virtuale Tel Drum, Farmavet, afacerea Porţile de Fier, afacerea Gojdu etc. ?
De ce au plecat vreo 4 spre 5 milioane de români din paradisul militarizat paralel ? Întrebarea e pur retorică. De ce nu s-a dat încă o ordonanţă de urgenţă împotriva tuturor protocoalelor SRI ? De ce nu sunt eliberaţi din puşcării oamenii arestaţi pe baza acestor protocoale ? De ce încă azvârle „cu paltonul” Klaus Iohannis în nedemocraticul CSAT ? Cum au ajuns Viorica Dăncilă, Carmen Dan şi celelalte păpuşi de paie, conduse de penalul Darius Vălcov, la Palatul Victoria ? De ce se opune atât de înverşunat statul militarizat paralel unei amnistii şi graţieri generale atât de necesară ?

 


Războiul tuturora contra tuturor

luni 10 Sep 2018

Petru Romoşan       

Bellum omnium contra omnes… În SUA, războiul democraţilor, al mediei afiliate (New York Times, Washington Post, CNN etc.) şi al unei bune părţi din pletora serviciilor de informaţii contra preşedintelui ales, Donald Trump, ia forme dintre cele mai nebuneşti. Zilele trecute, New York Times a publicat anonim, fără semnătură, o scrisoare a unui înalt funcţionar din apropierea preşedintelui Trump care reia banalităţile cunoscute, livrate şi reciclate zilnic, şi asigură că incontrolabilul preşedinte e totuşi sub controlul unor „rezistenţi” conservatori din interiorul administraţiei, chiar din Casa Albă. Un fost consilier la vârf, Gary Cohn, consilier economic până la 2 aprilie 2018, înlocuit de Larry Kudlow, a povestit, caz stupefiant, cum preşedintelui i se fură documentele de pe birou, împiedicând semnarea lor şi protejând astfel America. Ce se întâmplă azi la Washington aminteşte puternic de guvernările lui Nero sau Caligula la Roma. Totuşi, economia americană a decolat după venirea lui Donald Trump la Casa Albă şi schimbările din politica externă au efecte greu de măsurat pentru aproape întreaga planetă.
Spectatorii neutri, avizaţi şi implicaţi serios sunt din ce în ce mai îngrijoraţi şi, se înţelege, consternaţi. Astfel, celebrul conservator tradiţional (adică nu neoconservator) Patrick J. Buchanan încearcă să vadă puţin mai departe de ultima lovitură perversă a democraţilor împotriva lui Trump : „Dacă Trump are forţa de a rezista, iar Senatul rămâne republican, el ar putea supravieţui în timp ce democraţii se împart între stânga socialistă militantă, care se află în creştere, şi caucus-ul democraţilor septuagenari condus de Hillary Clinton, Joe Biden, John Kerry, Bernie Sanders şi Nancy Pelosi. Anul 2019 pare să fie cel al bellum omnium contra omnes, războiul tuturora împotriva tuturor. Captivant, fără îndoială, dar câte asemenea lovituri de stat poate suporta republica înainte ca o nouă generaţie să spună „ajunge !” la toate astea ?” (buchanan.org/blog, 7 septembrie 2018). În America vor avea loc în noiembrie alegerile de la mijlocul mandatului, care pot schimba dramatic raportul de forţe între republicani şi democraţi. O eventuală victorie a democraţilor poate deschide larg calea unui impeachment pentru Donald Trump.
Situaţia politică din America seamănă din cale-afară cu cea din România. S-a balcanizat America sau America a exportat în România, prin oamenii ei prezenţi la noi, propria ei criză ? Cei vreo zece ani dezastruoşi ai lui Băsescu, Udrea, Boc, Bica, Coldea, Kövesi, Horia Georgescu, Tismăneanu, Liiceanu, Baconschi, Sulfina Barbu, Videanu, Berceanu, Blaga, Anastase, Falcă, Flutur, Hava, Traian Igaş, Gabriel Berca şi toată clica devotată au corespuns celor două mandate ale democratului Barack Obama, cu clanul Clinton ca sprijin, mandate văzute azi de mulţi ca dezastruoase pentru Statele Unite, cu urmările catastrofale în curs. De altfel, Obama a reapărut, neprihănit, pe 7 septembrie, pe marea scenă publică pentru a-i îndemna pe conaţionali să salveze democraţia americană, căci ea va depinde curând de votul lor. La fel cum virginul politic Traian Băsescu reapare sistematic ca să-i atace pe binomicii Coldea şi Kövesi, şi să le împărtăşeacă românilor din întunericul său insolent, ca şi cum viaţa lui politică ar fi început ieri în zori.
Războiul româno-român s-a transformat brusc în războiul PSD contra PSD. A fost mai întâi, la mijlocul lunii august, scrisoarea deschisă a Ecaterinei Andronescu, care cerea demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi pe cea a propriului guvern Viorica Dăncilă pentru incompetenţă. PSD a mai votat împotriva unui prim-ministru propriu, tânărul şi la fel de incompetentul Sorin Grindeanu. Scrisoarea Ecaterinei Andronescu venea după ce Victor Ponta îl atacase din toate poziţiile pe fostul său prieten şi partener politic Liviu Dragnea. La 10 august s-a petrecut aşa-numita lovitură de stat (coup d’État), urmată de căutarea vinovaţilor pentru violenţele, gazele lacrimogene, tunurile cu apă, loviturile excesive atribuite jandarmeriei – cine le-a comandat şi cine va răspunde în faţa legii pentru excesul de violenţă ? Liviu Dragnea şi Carmen Dan au încercat perfid să plaseze cartoful fierbinte prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, şi protectoarei ei cunoscute, primarul Gabriela Firea. Primăriţa şi prefectoriţa avuseseră, scriu unii, năstruşnica idee de a pleca la o conferinţă la Tokyo chiar în ziua „protestului diasporei”. Din pricina unui taifun în Japonia, de la Istanbul, unde se aflau, s-ar fi reorientat rapid spre Tallinn, Estonia. Fugă de răspundere ?
Cum Gabriela Firea nu era la prima lovitură parşivă care venea dinspre preşedintele PSD şi cum va trebui să facă faţă unor alegeri în Bucureşti, care nu prea e pesedist, a explodat. Şi-l atacă aproape zilnic şi în fieful său, Antena 3, pe dictatorul de carton, dar inflexibilul Liviu Dragnea : „Eu simt că mege pe principiul eu te-am făcut, eu te omor. La toate rugăminţile mele de a nu se mai comporta în acest fel, atât cu mine ca primar general, cât şi cu bucureştenii, cât şi cu alţi colegi din ţară. Dumnealui ne reproşează că îndrăznim să avem un punct de vedere, dar uităm că dumnealui ne-a propus. Păi dacă m-a propus candidat, atunci de ce nu sprijină să îndeplinim ceea ce împreună am promis românilor şi bucureştenilor ? Dacă el ne-a făcut, el ne omoară politic şi administrativ” (realitatea.net, 9 septembrie 2018).
Cine va câştiga noul război PSD contra PSD ? Logic, îl vor câştiga toţi, dar va sări în aer PSD-ul. Vom avea mai multe PSD, cu nume diferite, evident : PSD-Dragnea, PSD-Ponta, PSD-Andronescu, PSD-Firea. Şi fiecare nou PSD va vota cum crede de cuviinţă (sau cum se cere…) la viitoarea moţiune de cenzură deja anunţată. Cu un rezultat previzibil : căderea celui de-al treilea guvern PSD (Viorica Dăncilă) din actuala legislatură.
Şi dacă mitingul zis „al diasporei” din 10 august a urmărit, în secret, chiar spargerea PSD-ului, şi nu doar căderea guvernului Dăncilă ? Spargere care, iată, cu ajutorul Gabrielei Firea, pare perfect realizabilă. Dacă primarul Firea participă conştient sau doar e folosită „în orb”, instrumentată nici nu mai are vreo importanţă. Pentru că, până la urmă, doar rezultatul contează.
Bellum omnium contra omnes reprezenta stadiul de organizare a oamenilor înainte de apariţia statelor. Ne îndreptăm spre o lume fără state, spre o nouă comună primitivă globală ?

 


Noi, urmaşii Marii Uniri

luni 3 Sep 2018

Petru Romoşan       

Motto

« Iară noi ? noi, epigonii ? Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe un caracter inimic ;
Dumnezeul nostru : umbră, patria noastră : o frază ;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază ;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic ! »
                                            Epigonii, Mihai Eminescu

În anul de graţie 2018, an în care sărbătorim Centenarul Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului, Basarabiei şi Bucovinei cu Vechiul Regat (în 1918, populaţia ţării se dubla), librăriile ar trebui să fie pline de cărţile Unirii românilor. Faţă de cele vreo 900 de librării pe care le avea România în 1998, azi mai avem mai puţin de 200 şi dintre acestea multe sunt pline cu altfel de mărfuri, „mai vandabile”. Deşi toate oraşele mari au obligaţii legale să acorde spaţii comerciale librăriilor, anticariatelor, galeriilor de artă, primarii „capitalişti” de astăzi preferă sex-shop-urile chiar în centrul oraşelor, în frunte cu Bucureştiul, unde ele sunt păstrate de pe vremea primarului Băsescu.
Librăriile care nu prea mai există ar trebui să geamă de cărţi despre Ionel Brătianu, susţinute şi financiar de pretinşii liberali Klaus Iohannis, preşedinte vremelnic, Ludovic Orban, improbabilul urmaş al dinastiei Brătienilor, Călin Popescu Tăriceanu, aparent urmaşul direct al liberalului Alecu Constantinescu-Porcu, ministru fidel al lui Ionel Brătianu.
Ar trebui să fie reeditate toate cărţile marelui erou al Unirii, transilvăneanul Vasile Stoica, cel care a pregătit deciziile favorabile de pace de la Trianon (Transilvania, Crişana, Banatul, Maramureşul), Versailles (Basarabia) şi Saint-Germain-en-Laye (Bucovina). Vasile Stoica, trimis de Ionel Brătianu în America, a făcut cunoscute, între 1917 şi 1919, opiniei publice americane, guvernului american şi preşedintelui Woodrow Wilson istoria şi cauza românilor din Transilvania şi din celelalte provincii ocupate de Habsburgi, austrieci, unguri şi ruşi. Associated Press anunţa la 6 noiembrie 1918 : „Washington DC, 6 noiembrie. Guvernul Statelor Unite a promis astăzi că prin influenţa sa va da României tot sprijinul, ca această ţară, în conferinţa păcii generale, să-şi câştige justele sale drepturi politice şi teritoriale. România întotdeauna a sperat o reunire cu fraţii săi din Transilvania, ţinuţi între graniţele Imperiului Austro-Ungar. Asigurarea de simpatie şi ajutor din partea Statelor Unite s-a dat astăzi într-un mesagiu al Ministerului de Externe către legaţiunea americană din Iaşi, trimis într-o cablogramă, spre a fi transmis guvernului român. Mesagiul este următorul :
„Guvernul Statelor Unite a avut necontenit în vedere viitoarea fericire şi integritatea României ca ţară liberă şi independentă şi încă înainte de a exista starea de războiu între Statele Unite şi Austro-Ungaria preşedintele a trimes Regelui României un mesagiu de simpatie şi apreciere. De atunci încoace, împrejurările s-au mai schimbat şi prin urmare preşedintele doreşte să vă informez că guvernul Statelor Unite nu pierde din vedere aspiraţiunile neamului românesc, atât din afara cât şi din lăuntrul graniţelor Regatului. A fost mărturie la luptele, suferinţele şi jertfele aduse de acest neam pentru dezrobirea sa de duşmani şi apăsători. Guvernul Statelor Unite simpatizează adânc cu spiritul de unitate naţională şi cu aspiraţiunile românilor de pretutindeni şi nu va neglija să-şi întrebuinţeze la timpul potrivit influenţa sa, ca justele drepturi politice şi teritoriale ale neamului românesc să fie obţinute şi asigurate faţă de orice năvălire străină.

continuare »


Cinstita presă română

luni 27 Aug 2018

Petru Romoşan

Vă amintiţi anunţurile triumfaliste ale fostei eroine a muncii capitaliste Laura Codruţa Kövesi, care dădea la bilanţurile DNA noile cifre în bani rezultate din condamnările definitive ? E adevărat, Ministerul de Finanţe, Fiscul nu s-au ridicat niciodată la înălţimea eficacităţii DNA, care părea că depăşeşte în beneficii Automobile Dacia SA. Laura Codruţa Kövesi amintea irepresibil de producţia de oţel pe cap de locuitor din anii socialismului, de miile de tone de grâu şi de porumb la hectar sau de cincinalul realizat în patru ani şi jumătate.
Într-un discurs din 23 august 1949, tipărit de Editura Partidului Muncitoresc Român, Ana Pauker vorbea chiar de realizarea în Uniunea Sovietică a cincinalului în patru ani : „În aceste lupte, clasa muncitoare, sub conducerea Partidului Comunist, îmbărbătată de succesele măreţe ale construirii socialismului în URSS (primul plan de cinci ani îndeplinit în patru ani, în timp ce în lumea capitalistă bântuia criza economică) a ridicat steagul luptei împotriva fascismului, împotriva planurilor financiare ale imperialiştilor de complectă aservire economică a României.”
Azi se vorbeşte destul de liber despre aproape orice. Despre America, despre China şi Rusia, dar şi despre Securitate, despre Noua Securitate care i-ar patrona pe Klaus Iohannis, PNL şi USR. De vinerea trecută a intrat pe ţeavă şi Eduard Hellvig, un politruc liberal recent, devenit mare şef de intelligence. Se va ajunge din nou până la socrul său, Viorel Dumitraş, colonel de Miliţie din Sălajul lui Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, colonel care l-a făcut să plângă pe Coposu în 1990, în faţa casei memoriale a lui Iuliu Maniu ? (După relatarea lui Ioan-Andrei Gherasim : ”a fost prima și singura dată, după 1990, când l-am văzut pe președintele Coposu cu lacrimi în ochi, în momentul în care a încercat să intre în casă, și nu a putut, deoarece conacul era închis cu lacăt. Mă aflam la 20 de metri de casă și lângă mine erau încă doi colaboratori ai Seniorului: Marius Lupuțiu, decedat din păcate, și Mișu Barcan, precum și colonelul Viorel Dumitraș, care îi spunea unui subaltern de-al său următorul lucru, și asta vă rog să o transmiteți mai departe, dragi sălăjeni: « Niciodată, cât voi fi eu șef al poliției Sălaj, Coposu nu va intra în această casă ! » Aceste cuvinte le-am auzit eu personal, pe data de 3 mai 1990” – inpolitics.ro, 20 februarie 2015).
Dacă şi-ar da cineva osteneala să cerceteze originea reprezentanţilor diverşi ai statului de azi, ne-ar face pe toţi să ne luăm lumea în cap pentru că ne-ar pune dinainte imaginea unei dictaturi dintre cele mai meschine şi monstruoase. Urmaşi de nomenclaturişti, urmaşi de ofiţeri de Securitate, de Miliţie şi Armată, gineri, nurori, cuscri, fini, veri şi verişoare fără număr. Un nepotism multilateral dezvoltat, clanic, tribal, primitiv, dar foarte sigur pentru cei care fac parte din marea „familie”.
Au fost luaţi la întrebări, în presă dar şi de DNA şi de celelalte parchete, politicieni, oameni de afaceri, noii proprietari (noii îmbogăţiţi). A scăpat cineva ? Da, au scăpat în proporţie de masă presarii, televizioniştii, mass-media în general, în afară de câţiva moguli, bineînţeles (Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Sorin Roşca Stănescu, Dan Diaconescu, Adrian Sârbu, Dan Adamescu, Sebastian Ghiţă etc.). Dar mogulii nu erau neapărat ziarişti – ei erau proprietari. Şi aproape nici unul nu părea să fi înţeles în ce fel de ţară trăieşte şi unde este adevărata putere. Un important ofiţer de servicii secrete al vechiului regim scria că ziariştii sunt cel mai uşor de recrutat, în principal ca informatori. Mai ales ziariştii de investigaţie, dar şi cei specializaţi în economie sau justiţie. Nu neapărat şi jurnaliştii culturali, cum se întâmpla până în 1989, pentru că arta-cultura nu mai interesează pe nimeni în această nouă epocă de acumulare primitivă, sălbatică de capital. Explicaţia e simplă : ocupaţia de securist se suprapune aproape perfect pe profilul ziaristului. Doar scopurile ar trebui să fie diferite. Dar de multe ori ele nu sunt deloc diferite. Ziaristul de investigaţie poate fi un securist foarte bine acoperit.
În faimoasa revistă de caricaturi L’Assiette au Beurre, în numărul din noiembrie 1906, un ziarist i se adresează unui patron corupt şi infractor în timp ce-i pune sub nas nişte hârtii : „Domnule, iată şpaltul articolului pe care vrem să vi-l consacrăm. Va fi o foarte bună afacere pentru dumneavoastră. Dacă-l publicăm, n-o să vă coste nimic ; dar, ca să nu apară, directorul meu vi-l cedează la 20 000 de franci.”
În ultimii 30 de ani s-au câştigat foarte mulţi bani din presă într-o ţară atât de săracă. Ca şi mulţi politicieni sau ofiţeri, vin din comunism şi mulţi ziarişti. Şi nu e vorba doar de presa centrală. Presa se gargariseşte cu titlul de a patra putere în stat, pe lângă puterea executivă, cea legislativă şi cea judiciară. Putere, putere, dar fără prea mari răspunderi, în schimb, cu mari beneficii şi multe pretenţii. În urmă cu nu prea mulţi ani, cohorte de tineri voiau să se facă ziarişti ca să salveze ţara de comunişti şi de corupţi. De ce s-au interesat atât de puţin parchetele de presă ? Din cauza protocoalelor ? Pentru că presa era parte în protocoalele semnate de SRI cu justiţia (parte a SRI) ? Cum de presa, atât de înţesată de jurnalişti de investigaţie, lucrând aproape numai pe surse şi depăşind mereu norma la dezvăluiri, n-a aflat atâţia ani nimic de existenţa blestematelor protocoale ? Tocmai acele protocoale care au transformat România într-o ţară nefuncţională ! Ca şi în cazul celorlalţi „corupţi” din politică şi afaceri, pentru a descifra dubla caschetă a „ziariştilor” şi a corupţiei lor morale şi economice, trebuie urmat faimosul îndemn „follow the money”. În treacăt fie spus, el îi e atribuit când informatorului celor doi ziarişti celebri, zis Deep Throat, din Afacerea Nixon-Watergate, când lui Elliot Ness, agentul FBI care l-a prins în anii ’30 pe Al Capone căutându-l de evaziune fiscală, căci crimele mafiei nu puteau fi probate.
Merită şi media un tratament egal cu al celorlalte puteri cu care se tot măsoară şi compară. Poate viteazul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, şi noii procurori-şefi pe care se pregăteşte să-i propună se vor ocupa şi de presa care a fost şi de cea care a mai rămas. După ce şi-au făcut banii, patronii multor oficine de presă s-au retras misterios, ca la un semn, din prima linie, cu justificări necreditabile de eficienţă economică. În alte ţări europene, presa scrisă n-a dispărut ca la noi, ca măgarul în ceaţă, chiar dacă a trecut prin crize mari şi mici, economice şi tehnologice. Contribuţia presei postdecembriste la dărâmarea României recente – prin campanii concrete, prin orientări deliberate, prin jocul colaboratorilor, prin propagandă… – a fost totuşi substanţială.


Nici Iohannis, dar nici Dragnea

luni 20 Aug 2018

Petru Romoşan       

Tema presantă a acestor zile de august este necesitatea absolută a opririi războiului româno-român, care face ravagii de prea multă vreme. Cum procedăm ? De unde începem ? Şi, mai ales, cu ce continuăm ? Manifestaţiile antiguvernamentale şi anti-PSD care nu se mai termină în Piaţa Victoriei de aproape doi ani au totuşi o justificare. Justificarea se numeşte „Liviu Dragnea”, preşedintele PSD, deja condamnat de două ori, o dată definitiv şi a doua oară în primă instanţă. Celor care au trăit în România în ultimii 50 de ani Liviu Dragnea le aminteşte brutal două personaje politice : Nicolae Ceauşescu şi Adrian Năstase. Gorbaciovistul Ion Iliescu a fost parcă mai perestroika şi mai glasnost decât Ceauşescu şi Năstase. Deşi posedat încă de tânăr de morbul puterii, nu s-a comportat ostentativ ca un veritabil dictator.
Cele vreo trei milioane de voturi obţinute de PSD nu justifică şi nu explică puterea enormă, dizgraţioasă, excesiv de iritantă pentru foarte mulţi pe care Dragnea o are şi o exercită la vedere asupra PSD şi asupra guvernului României. Reacţiile deplasate, în oglindă, ale preşedintelui Klaus Iohannis (participare la miting, sprijin pentru miting neautorizat, cereri neputincioase de demisie adresate primului-ministru), susţinut, se spune, de SRI, pot fi înţelese într-o oarecare măsură. Puterea lui Liviu Dragnea nu se poate explica prin bani, ci doar prin foarte mulţi bani. Pentru că întreţinerea unui partid, mai ales cel mai mare partid, cere foarte mulţi bani. Ca şi campaniile electorale, mai ales cele câştigate cu doar vreo trei milioane de voturi atunci când pentru demiterea lui Traian Băsescu în 2012 au votat 7,4 milioane de români. Pentru PSD au votat foarte mulţi pensionari, funcţionari de stat, alte categorii dependente, care nu produc dar costă foarte mult de la bugetul general (autostrăzi nefăcute, şcoli şi spitale neconstruite, învăţământ în decădere, diminuarea dramatică a serviciilor medicale, dublată de plecarea medicilor şi a altor cadre medicale…). Pensiile speciale ale celor care au ţinut şedinţe de partid unic până în 1989 sunt la locul lor. Dar pe lângă abuzarea bugetului de stat în scopuri evident electorale încă de pe vremea guvernului Victor Ponta, au mai fost şi imensitatea campaniei electorale conduse de „jupânul” Dragnea cu televiziuni obediente până la lehamite, deplasări în toată ţara, mitinguri peste mitinguri, mese peste mese, care toate trebuie să-l fi costat foarte mult pe preşedintele PSD. În plus, PSD a fabricat „din cuţite şi pahară”, cu mulţi bani, evident, un partid pe care l-a băgat în Parlament, ALDE, cu Tăriceanul său, atât de util ca să întreţină confuzia liberală. Tăriceanu a mai fost, de altfel, canişul PSD câţiva ani în care a condus, sub preşedinţia Băsescu, un guvern liberal minoritar sprijinit de PSD.

continuare »


Ecaterina Andronescu anunţă sfârşitul PSD

joi 16 Aug 2018

Petru Romoşan

Istoria se repetă destul de penibil. În 2003-2004, Adrian Năstase, atotputernicul prim-ministru PSD, l-a „avut în mână” pe Traian Băsescu. Lăsând doar curs liber dosarului Flota, fără să se amestece în treburile justiţiei, Adrian Năstase l-ar fi scos definitiv din viaţa publică pe marinarul zurbagiu şi infractor (dosarul Flota, dar şi multe alte dosare de la Ministerul Transporturilor şi de la Primăria Bucureştiului), ajuns deja mult prea sus pentru capacităţile şi pregătirea sa. Dar Năstase era perceput ca fiind la fel de corupt, la acel moment chiar mai corupt decât Băsescu, îngâmfat, cu destinul politic consumat, preocupat aproape exclusiv de creşterea averii proprii.
Să cităm un fragment dintr-un ziar, la fel ca multe altele, care redă problematica şi aerul epocii : “Pe de altă parte, în Modrogan percepţia ultimelor jocuri de culise este aceea că Ion Iliescu a dat drumul dosarului în justiţie pentru a se spăla pe mâini, lăsându-l pe Băsescu la mâna lui Năstase. Sentimentul nedeclarat al democraţilor este acela că Rodica Stănoiu va trimite dosarul la Parchet, şi nu la PNA, întrucât, spun ei, Joiţa Tănase ar fi mai apropiat de Adrian Năstase decât Ioan Amarie. Nu este încă foarte clar a cui premoniţie se va adeveri, cert este însă că anul trecut Adrian Năstase făcea o declaraţie referitoare la flotă, care capătă acum alte înţelesuri. – Dacă va fi nevoie, ne vom aminti şi noi de vânzarea flotei -, spunea supărat primul-ministru ca răspuns la acuzaţiile pe care Traian Băsescu le aducea liderilor PSD în legătură cu fraudele de proporţii de la RAFO Oneşti. El l-a ameninţat chiar pe Băsescu că se va reveni asupra unor acuze mai vechi de corupţie la adresa acestuia, cum ar fi – vânzarea flotei de 15 vapoare cu 15 dolari” (Curentul, 12 mai 2003).
Ştim ce a urmat. Cum s-a tot vorbit şi scris în altermedia românească, cu sprijin ocult intern, dar mai ales extern, voturile au fost până la urmă „numărate” pentru Băsescu. Ulterior, Adrian Năstase a pierdut PSD-ul, a ajuns în puşcărie pe un dosar ridicol, iar azi e scos legal din viaţa publică, politică în primul rând.

continuare »