Bestseller şi Best Loss

luni 29 Mar 2010

În urmă cu vreun an şi jumătate, Boris Kachka de la New York Magazine a provocat un imens scandal scriind despre supralicitarea unor autori de blockbusters fără de care piaţa de carte americană şi-ar fi pierdut de tot identitatea. Scăderea generală a vînzărilor, cheltuielile aberante angajate pentru titluri mediocre, problemele unor mari distribuitori ca Barnes and Noble ar fi fost încununate, scria jurnalistul, de prostia vînării celor mai mari contracte cu putinţă pentru autori – de regulă, contracte de şapte cifre, care-i făceau să turbeze de invidie pe scriitorii şi editorii europeni. De curînd, văzînd cîţiva editori francezi care publică mici manuale explicative mai ales pentru autori (pe teme precum  « ce costă ? », « cît costă ? », « de ce cîştigă autorul atît de puţin ? » etc.), mi-am amintit de « scandalul Kachka » şi am căutat datele concrete care au făcut senzaţie în 2008.

continuare »


Hîrtia din vechime

miercuri 17 Mar 2010

Dacă azi mai producem ici-colo carton ondulat şi hîrtie de ambalaj după ce ne-am prăpădit în ultimii ani destule fabrici cu tradiţie, ne putem mira aflînd că meşteşugul foilor ne-am străduit să-l dobîndim încă din secolul al XVII-lea. În numărul din septembrie-decembrie 1939 al revistei Artă şi tehnică grafică, Mihai Popescu face un scurt istoric al fabricilor româneşti, oferind şi detalii interesante pentru colecţionari – şi nu numai – despre filigranele care marcau primele noastre foi (« filigranul » apare în textul său ca substantiv feminin, aşa cum e în italiană, limba din care a fost preluat) şi despre dimensiunea lor.

Adina Kenereş

Fabrici româneşti de hîrtie

Tiparul, adus la noi în ţară încă de la începutul veacului al XVI-lea, n-a putut întrebuinţa hîrtie proprie, de fabricaţie românească decît către sfîrşitul primei jumătăţi a veacului al XVII-lea.
Cercetînd filigranele – singurul criteriu care ne arată originea hîrtiei –, aflăm că de la început tiparul şi cancelaria domnească au întrebuinţat mai ales hîrtie turcească, numită « pergament », fapt ce-l constatăm prin filigrana care este trei semiluni ; s-a mai întrebuinţat apoi, în special pentru tipar, hîrtie veneţiană, la care apare filigrana « leul specific veneţian ». În urmă s-a întrebuinţat hîrtie fabricată în Transilvania : de la Braşov, cu filigrana stema oraşului – o coroană într-un trunchi de copac ; de la Cluj, filigrana – o poartă de cetate cu trei turnuri ; şi hîrtie de la Sibiu, cu filigrana două pumnale încrucişate şi nelipsitele frunze de tei.
De altfel, în jurul Sibiului erau o mulţime de « Papiermühlen », căci aşa se chemau fabricile de hîrtie, pentru că erau puse în mişcare cu ajutorul apei, ca şi morile de măcinat. Pe atunci era în jurul Sibiului o industrie a hîrtiei cum este astăzi o industrie textilă. De la bogata industrie a hîrtiei din jurul Sibiului s-au influenţat şi românii de şi-au făcut şi ei « mori de hîrtie » proprii, şi pătrunderea secretului de fabricaţiune s-a făcut pe calea naturală a Văii Oltului, cale veche de legătură comercială [dintre] ţara noastră şi Ardeal.
Într-adevăr, primele « mori de hîrtie » la noi în ţară le găsim pe Valea Oltului : una în jurul Mănăstirii Govora, loc de tiparniţă veche, unde s-a tipărit şi Pravila cu acelaşi nume, şi alta o aflăm în jurul Mănăstirii Cozia, la slobozia acesteia, ce se chema Călimăneşti.
Fabricarea hîrtiei era un privilegiu domnesc, şi fabricarea se făcea din cîrpe, din care cauză aflăm o dare specială la noi, care se numea « cîrpa de la moara de hîrtie », dare la care erau obligaţi toţi locuitorii ţării, şi scutirea pentru aceasta se dădea personal de domnitor.
Fiind două « mori de hîrtie », aflăm şi două feluri de filigrane, care au amîndouă ca punct principal acvila cruciată, ce era stema ţării noastre. Filigrana era făcută din metal şi se aplica cu mîna pe hîrtia crudă, după ce mai întîi filigrana era unsă bine cu săpun. […]
Filigrana hîrtiei româneşti de la Govora, care este şi cea mai veche, se aseamănă foarte bine cu stema ţării, zisă şi a Basarabilor, ce o găsim pe Pravila de la Govora, şi se prezintă astfel : « Pe scut românesc un vultur cruciat în zbor, aşezat pe nişte crengi şi privind spre stînga, avînd sus în dreapta o semilună, iar de-a stînga o stea cu şase raze. Vulturul are pe piept un scut pe care se află un turn, cu un etaj cu acoperişul conic. Scutul timbrat de o coroană voievodală, apărat de-a dreapta şi de-a stînga de doi vulturi stilizaţi, ca două toarte, privind în afară ». […]
Coala are foaia de 32 cm lungime şi 19,5 cm lăţime. Hîrtia are culoarea gălbuie ce bate înspre cenuşiu, are rădăcini vizibile, e puţin cam grosolană şi are urmele vizibile ale grătarului de sîrmă pe care se punea la uscat. Apare în « pitace domneşti », « anaforale » şi « zapise » cu începere din anul 1638. […]

Mihai Popescu

Filigranul hîrtiei de la Govora


De 8 Martie 2010

luni 8 Mar 2010

În numărul din decembrie 1937 al revistei Artă şi tehnică grafică, pictoriţa Maria Droc publica « desenul unui copil din clasa 3-a primară ». Scria atunci şi cîteva rînduri emoţionate despre farmecul artei copilăreşti, care « rezolvă liric şi naiv » probleme care fac « chinul pictorilor încercaţi ». Artista avea şi va avea etern dreptate. Doar că azi, acest desen din 1937 ne apare impregnat şi de altceva, pe lîngă lirism şi naivitate. Multe s-au schimbat în viaţa şi în imaginarul copiilor noştri ! Oare cum ar relata un copil din 2010 experienţa din care s-a ivit acest desen ? Şi cum ar desena-o ?


Tot Vlahuţă

luni 1 Mar 2010

Multe personaje din galeria de tipuri actuale erau deja instalate pe scenă în 1902. Şi străluceau sub pana lui Vlahuţă. Iată-l, de pildă, pe fanfaronul parlagiu care pretinde audienţă şi respect.

Moftangiul blazat

de A. Vlahuţă

E cu neputinţă ca acest tip să nu vă fie cunoscut. La teatru, în tramvai, în drumul-de-fier l-aţi auzit desigur vorbind tare, debitîndu-şi, cu glas sonor şi cu gesturi studiate, preţiosul lui repertor de fraze ciugulite de prin gazetele cotidiane, veşnic plîngîndu-se de ţara asta păcătoasă, de oamenii cari-o cîrmuiesc, de neamul nostru tembel, neam de faliţi, de trîntori şi de palavragii, neam putred şi netrebnic, în viitorul căruia, el, unul, nu mai are nici o speranţă.

continuare »


Sărmanele cărţi

luni 15 Feb 2010

Piaţa de carte de la noi, ameţită şi firavă, nu a fost la prima ei abatere după 1989, cînd părea că are şansa de a se înnoi din temelii. A mai avut o asemenea deschidere de orizont după primul război mondial. România Mare a inspirat atunci tot proaste socoteli unor negustori prea lacomi, unor intelectuali aroganţi şi lipsiţi de experienţa pieţei, unor autori mediocri care s-au crezut mai „şmecheri” decît publicul lor. Incompetenţa generală şi acţiunile nerealiste, fondate pe calcule de birou şi un contact foarte slab cu „terenul” (circuitul comercial al cărţilor, cerinţele sistemului de învăţămînt, oglindirea vieţii cărţilor în presă, posibilităţile diverselor biblioteci, căile mecenatului…) au condus la schiţarea unui domeniu ineficient, cu trăsături deopotrivă meschine şi elitare.

continuare »


Tiparul şi cartea românească

luni 15 Feb 2010

Marin Simionescu-Rîmniceanu
din Almanahul graficei române, 1931

Convingerea că provinciile alipite aduc o populaţie întreagă avidă de veacuri după cartea românească era aşa de unanimă în clipa cînd România Mare s-a înfăptuit, încît oropsita şi, în consecinţă, intimidata carte a României Mici s-a trezit deodată luatã de marile bănci în exploatare.
De la o zi la alta, meşteşugul tipografic s-a industrializat fie prin contopirea în mari societăţi anonime a micilor ateliere risipite prin ţară, fie prin importarea instalaţiilor de frunte din ţările care, prin înfrîngere, au fost nevoite să le lichideze. Tipografia, drept fabrică, a răsărit astfel straniu pe tărîmul unei ţări care număra în acel moment peste 40 % analfabeţi. 

continuare »