Puşcăriada – partidism sau banditism ?

luni 20 Oct 2014

Petru Romoşan

Mulţi îşi vor aminti decenii de-acum încolo de campania prezidenţială din 2014. Pentru că va fi şi ultima pe stil vechi, corupt şi penal, cu şmecherii şi minciunele, sfidări şi insolenţe gigantice, fără programe politice şi economice. Cei mai disponibili pentru rememorări vor fi cei ce se vor regăsi după gratii, în frunte cu „eminenţele cenuşii”, cu strategii din umbră din toate partidele. Microsoft, EADS, retrocedări ilegale de pământ şi de păduri, de case, de tablouri, de alte diverse bunuri mobile, Necolaiciuc de la CFR, Marian Iancu şi tribul său de la RAFO, televizionista de la Politehnică, mama omida Ecaterina Andronescu, urmează Ministerul Sănătăţii, cu casa sa de asigurări de sănătate, cu miliardele ciudate din medicamente, Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării, cuibul de nebunii economice al Elenei Udrea şi câte şi mai câte !
Asistăm la o competiţie nesperată între procurori şi judecători. În timp ce procurorii fac descinderi, cer arestări preventive, trimit în draci la tribunal, judecătorii le dau zilnic „definitive şi irevocabile” unor nume şi figuri cunoscute de tot poporul, mai ales din politică, dar şi din afacerile cu statul sau cu bani europeni ale prea numeroşilor miliardari de tranziţie şi de carton. Mulţimea fără chip, populaţia României neamestecată în aceste nenorociri, aşteaptă parcă totuşi altceva, aşteaptă mai ales „confiscările extinse”, banii întorşi la buget pentru şcoli, grădiniţe, spitale, cămine de bătrâni, drumuri şi locuri de muncă. Şi, ca o răzbunare pentru ultimii zece ani, în numele dreptăţii până la capăt, îi aşteaptă şi pe pedeliştii lui Traian Băsescu, naşul tuturor naşilor, aliniaţi în şir indian, până la unul, către închisorile patriei.
Copleşiţi de atâtea şi atâtea afaceri penale ale hrebenciucilor, necolaiciucilor, udrelor şi cocoşilor, de sute şi sute de milioane de euro, nu mai avem distanţa necesară pentru a înţelege că toate aceste agresiuni economice înspăimântătoare împotriva populaţiei lăsate fără apărare ani de-a rândul sunt făcute cu ajutorul partidelor politice, în numele politicii de care, vezi Doamne, nu ne putem lipsi, în numele democraţiei. Dacă populaţia nu ar fi atât de obosită, de sărăcită, de scârbită de tot şi de toate câte i s-au întâmplat în aceşti 10-15 ani, poate chiar 25, ar realiza mai repede că reprezentanţii acestor organizaţii de crimă economică ar trebui împiedicaţi prin orice mijloace să mai propună candidaţi într-o competiţie electorală democratică. Întrucât partidele şi cadrele lor cele mai autorizate, alese, cum ar fi, trăiesc din bani furaţi din avutul public – buget sifonat, deturnat, retrocedări ilegale, parandărături, mită şi şpagă –, ele ar trebui măcar temporar blocate, activitatea lor vădit frauduloasă întreruptă. Sau desfiinţate pur şi simplu, după caz. Dacă Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, după Adrian Năstase, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu (de la aripioara PC) şi toţi ceilalţi sunt dovediţi infractori, partidul pe care îl reprezintă şi prin care s-au îmbogăţit ce este ? Nu este tot o entitate penală, şi deci de condamnat, de stârpit, de închis ? Câţi ani de puşcărie trebuie să adune o organizaţie, un partid (prin reprezentanţii săi legali) pentru a fi scos în afara legii ? O sută de ani ? O mie de ani ?
Drepturile nemărginite – în numele democraţiei, al libertăţii presei – acordate mass-mediei, mai ales televiziunilor, vor trebui revizuite drastic. Abuzurile la care se pretează infractori de mare calibru, dovediţi deja, ca Dan Voiculescu, prin oficinele pe care le controlează şi din puşcărie, sunt aberaţii pur şi simplu, fără vreo legătură cu principiile vieţii civilizate. Ca şi răspândirea pe televiziuni sau în ziare a „opiniilor” unor condamnaţi definitiv. La fel, controlul serviciilor secrete, prin ofiţeri acoperiţi, prin fonduri obscure, asupra partidelor, mass-mediei, justiţiei. În toate aceste puncte slabe se impune o legiferare atentă, nuanţată şi severă, operă a unor autentici şi recunoscuţi profesionişti, iar nu a unor „constituţionalişti” improvizaţi gen Crin Antonescu. Dacă vrem, într-adevăr, să trăim în democraţie.
Bineînţeles că nu numai PSD sau PC sunt nişte adunături monstruoase de răufăcători. Deşi protejat de încă preşedintele Băsescu, PDL este tot o organizaţie infracţională, dar cu dosarele încă legate cu sfoară. PDL s-a grăbit să se autodizolve în PNL pentru a se disimula mai bine. Dar nici cei care i-au primit în partid pe bandiţii ultimilor 10 ani de politică nu sunt altfel. Relu Fenechiu, deputatul liberal Gigi Becali, Dan Radu Ruşanu, Horea Uioreanu îi aşteaptă colegial la răcoare. Şi UNPR, PPDD, UDMR îşi au faliţii lor binecunoscuţi (Gabriel Oprea, Verestoy-drujba lui Dumnezeu, Dan Diaconescu şi câţi alţii !), care sunt, desigur, majoritari în aceste organizaţii dubioase. Ceea ce trebuia dovedit a fost deja dovedit de DNA, de celelalte parchete, cu confirmări judecătoreşti definitive şi irevocabile : partidele politice sunt compuse în cea mai mare parte din oameni puşi pe furat din avuţia publică, de la moştenitori de drept, în dispreţul tuturor legilor. Partidele româneşti de astăzi nu sunt mânate de nici un ideal, de nici un program, nu lucrează în interesul public, şi deci, ne place sau nu, vor trebui oprite din acţiunea lor de distrugere a ce a mai rămas din ţară, unele dintre ele scoase în afara legii. La fel cum s-a întâmplat, teatral şi comic, cu partidul comunist după Revoluţie, dar de data aceasta serios şi grav, cu dosarele pe masă, pentru toţi infractorii.
După valul de arestări şi trimiteri în judecată din ultimele luni, partidele nu mai pot susţine candidaţi la prezidenţiale în mod legitim. Şi ne putem întreba, dincolo de fineţurile procedurale, cu ce drept mai blochează penalii încă nearestaţi din Parlament propria lor urmărire penală. Alegerile prezidenţiale din acest an, pe lângă accentuatul lor parfum penal, au şi o puternică asemănare cu spitalul de nebuni, în care infractori dovediţi se autoproclamă solemn Napoleon sau Nicolae Ceauşescu. Şi ne promit, cu toată inconştienţa şi neruşinarea, fericirea în dezastrul evident în care trăim chiar datorită lor. Singurii candidaţi îndreptăţiţi în acest moment să-şi continue cursa mai sunt doar independenţii, cum sunt Monica Macovei şi Teodor Meleşcanu, dintre cei cu un CV de luat în seamă. Apartenenţa lor în trecut la procuratura comunistă sau la Ministerul Afacerilor Externe (sau chiar la serviciile secrete comuniste) nu mai interesează decât o minoritate talibană, ce duce în continuare bătălii perimate.
Din păcate, nu avem încă personaje politice, personalităţi publice comparabile cu mari figuri din trecut şi trebuie să alegem deocamdată din ce se prezintă, dacă tot se mai ţin alegeri prezidenţiale. Apariţia pe scena publică a unor profesionişti serioşi, a unor personalităţi de mare suprafaţă a fost împiedicată chiar de aceşti ciumeţi şi gorobeţi penali, organizaţi în bande de infractori cu sigle şi sedii. Reprezentanţii partidelor în starea lor de acum nu sunt decât nişte garanţi ai perpetuării corupţiei generalizate. E nevoie cu adevărat de un nou început şi, foarte probabil, de punerea în paranteze pentru o vreme a actualelor partide politice.


Cum ieşim din criză ? Cu profesionişti

miercuri 19 Ian 2011

Cine va organiza alegerile în 2012 ? PDL-ul Elenei Udrea şi al lui Gh. Falcă ? În UE şi în Schengen, în drum spre euro ? « Maiestate, aiasta nu se poate ! » îi spunea Lascăr Catargiu regelui Carol I în legătură cu o eventuală căsătorie a prinţului moştenitor Ferdinand cu domnişoara Elena Văcărescu. Pentru că Elena Văcărescu venea din familiile pămîntene, iar o asemenea căsătorie contrazicea motivaţia de fond a aducerii unui rege străin în principatele române. Cine poate organiza alegeri cinstite, recunoscute de UE, SUA, Rusia şi Israel ? PSD-ul sau PNL-ul ? Sau alianţa PSD-PNL-PC ? Oricine va conduce România în următorul an va pierde aceste alegeri. Criza economică va reuşi să înfunde orice partid şi orice alianţă. Şi dacă unii organizează, ceilalţi vor avea vreo şansă să cîştige ? Cum spunea « în două cuvinte » N. Ceauşescu : « Ex-clus ! » Deci, cîştigătorii nu vor fi recunoscuţi de concurenţii lor furaţi la urne.
Cu cît se apropie mai mult noua rundă de alegeri, locale şi parlamentare, cu atît democraţia (frumos cuvînt !) românească îşi arată mai limpede faţa ei schimonosită. Şi sîntem încă foarte departe de a fi integraţi în zona euro, care înseamnă, de fapt, Europa. Existenţa unei democraţii, plus o economie funcţională au fost principii fundamentale care au stat la baza aderării României la UE. Este astăzi România o democraţie ? Avem în România o economie funcţională ? Oricîte iluzii ne-am face, ne e greu să răspundem afirmativ.
Şi ce ne rămîne de făcut ? Ce altceva decît, ca Sisif, s-o luăm din nou de la capăt ? Cei care-şi închipuiseră, din exterior, că pot susţine, împreună cu securiştii interni, incompetenţi, vinovaţi şi mari mîncători de fonduri, o clasă politică detestabilă şi uşor de manevrat, că asta e de-ajuns pentru a încăleca sau chiar a rupe România s-au înşelat. Îi priveşte, sînt pe contul lor. Pentru noi, ultimii ani seamănă cu un război aproape pierdut. Dar cum s-o reîncepi ? Un time-out al politicianismului (caricatura politicii) se impune. Cu binişorul sau, dacă nu, în plină catastrofă. Cineva trebuie să pună ordine în viaţa haotică a statului şi într-un social în derivă, dar, înainte de toate, trebuie să repornească motoarele economiei. Clasa politică în întregul ei, aşa cum se prezintă ea acum, îşi încheie ciclul. Ciclul de tranziţie, bineînţeles. Coruptă, barbară, penală de multe ori, ea nu mai este purtătoare de speranţă. Profesioniştii din economie, din finanţe, educaţie, agricultură, sănătate, atîţia cîţi mai avem, sînt singurii care mai pot interveni în balamucul şi dezastrul atotcuprinzătoare. Pînă nu e prea tîrziu pentru toată lumea. Tot profesioniştii sau tehnocraţii sînt cei care pot face punte către zecile de mii de români care populează universităţile şi firmele de vîrf de pe toată planeta. Şi tot ei pot găsi alte soluţii, alte finanţări decît cele care derivă din tăieri ale pensiilor şi salariilor şi din împrumuturi peste împrumuturi practicate de guvernele succesive Boc.
Bălcescu, Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion Ghica, Brătienii, T. Maiorescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga ne privesc din biblioteci şi din portrete. Ei, fondatorii, nu cred că istoria noastră s-a sfîrşit cu Elena Udrea şi cu Emil Boc. Şi nici cu Traian Băsescu.

Petru Romoşan


Organizaţia de bază UDMR-Cotroceni

miercuri 15 Dec 2010

Toţi românii credeau pînă foarte de curînd că dl. Péter Eckstein-Kovács este consilier la Cotroceni din partea UDMR sau, mă rog, a minorităţii maghiare. Şi dacă ne-am înşelat ? Dacă Péter Eckstein-Kovács este, de fapt, şeful organizaţiei de bază UDMR-Cotroceni ? Unde s-a dus, punctual, preşedintele presupus român al României ? La parada militară de 1 Decembrie de la Bucureşti sau de la Alba Iulia ? Doamne fereşte ! A fost, imediat după 1 Decembrie, pentru a nu ştiu cîta oară, disciplinat, la şedinţa UDMR, în Covasna. Cît de bine s-au distrat udemeriştii văzîndu-l pe micuţul Boc primind onorul de ziua naţională ? Cine este ministrul Culturii într-o ţară cu vreo 17 milioane de etnici români încă prezenţi ? Kelemen Hunor, köszönöm szépen. Dar ministrul Sănătăţii peste o populaţie îmbătrînită, plină de boli, cu o natalitate în derivă ? Cseke Attila – numit în funcţie de Emil Boc, fost primar în Kolozsvár, cu susţinerea UDMR. Cine aprobă sau nu proiectul Roşia Montană ? Ministrul Lászlo Borbély, Jó napot kívánok !
Cum a ajuns Lászlo Tökés parlamentar european şi vice-preşedinte al Parlamentului European ? Cu voturile din Vaslui (vreo 1 100), unde a fost votat deputat pentru vreo 8 ani şi un anume Traian Băsescu. Respectivul Tökés a pierdut un proces cu o cunoscută ziaristă de la Associated Press în legătură cu o nu tocmai bine desluşită colaborare a sa cu Securitatea. Zisul Tökés i-a insultat încă o dată pe românii majoritari pentru ziua lor naţională. A avut vreo « exprimare » guralivul preşedinte pe cît de « udemerist », pe atît de vremelnic ? A cerut cumva ministrul de Interne Igaş (altă coincidenţă !) retragerea cetăţeniei propagandistului antiromân Tökés ? Cîte cetăţenii are acum Lászlo Tökés ? Cîţi ani şi în cîte guverne a fost UDMR din 1989 încoace ? Oare nu cumva România e condusă prin UDMR, care nici nu e partid politic, ci cu totul altceva – o asociaţie sau o hoardă, de exemplu ? Şi dacă, în relaţia PDL cu UDMR, masculul e UDMR-ul ?
Naţionalismului românesc UDMR-ul îi răspunde cu naţionalismul maghiar, iar la Budapesta premierul Viktor Orbán plusează, după un model vetust, de secolul al XIX-lea, şi le propune cetăţenilor români de etnie maghiară cetăţenia ungară. Întrebările şi nedumeririle de mai sus nu au nici o legătură cu minoritatea maghiară din România. Care este, în opinia mea, îndreptăţită să ceară şi să obţină cît mai multe drepturi. Drepturile obţinute de minoritatea maghiară nu au cum să-i facă rău naţiunii române pentru că minoritatea maghiară face parte din naţiunea română. Familiile mixte româno-maghiare privesc cu suspiciune şi chiar cu dezgust ceardaşul lui Băsescu cu Markó Béla, Lászlo Tökés, Lászlo Borbély, Andreea Vass, Emil Boc etc. Ce trebuie însă ştiut e că majoritatea maghiară este la fel de departe de reprezentanţii săi politici cît şi etnicii români de partidele româneşti. « Problema maghiară » e o obsesie veche a serviciilor româneşti : cărţi, conspiraţii, scenarii. Legea Educaţiei, care nu e decît primul pas spre gulaşul pe care îl pregătesc Tökés şi Băsescu, ar trebui să fie un revelator, ceva care să ne permită să ne facem o idee despre sinceritatea şi competenţa « băieţilor » noştri. Sau folosesc Magyar paprika la fiecare masă ?

Petru Romoşan


Un clivaj în derivă

luni 19 Apr 2010

O temă aflată în dezbaterea celor ce activează în câmpul ştiinţelor sociale este actualitatea clivajului stânga-dreapta şi a relevanţei sale în campaniile electorale ale momentului.
În Franţa, spre exemplu, subiectul nu este o noutate, fiind studiat încă din anii ’80. O cercetare realizată acum câţiva ani acoperă intervalul 1981-2007 (Fondation Jean Jaurès, le Nouvel Observateur, TNS Sofres – Nouveaux clivages, clivages anciens, martie 2007, http://www.tns-sofres.com/points-de-vue/2007/?p=9).
În privinţa evoluţiei noţiunilor de stânga şi dreapta în rândul celor 1 000 de francezi ce au compus eşantionul reprezentativ al cercetării amintite, majoritatea (53 %) a considerat că „termenii de stânga şi dreapta sunt depăşiţi”, în timp ce 37 % dintre cei intervievaţi s-au declarat a fi de stânga, 30 % de dreapta, iar 25 % de centru. Dacă francezii (57 % dintre ei) nu mai cred în poziţionarea pe axa stânga-dreapta, cred însă în clivajul elite-mase, considerând că „elitele conducătoare nu se situează la înălţimea responsabilităţilor ce le revin”, iar „oamenii politici nu se preocupă decât puţin sau practic deloc” de ceea ce gândesc francezii obişnuiţi.

continuare »


Actualitatea « raderii »

joi 11 Mar 2010

La şapte ani de la apariţia cărţii mele la editura Compania (Retori, simulacre, imposturi, 2003), am acea senzaţie despre care au vorbit mulţi autori apropo de cărţile lor mai vechi: naiv, depăşit, anacronic. Totuşi, punînd lucrurile în perspectivă, cartea aceasta se plasa explicit în actualitatea intelectuală, la jumătatea drumului dintre eseul filozofic şi jurnalistică. Eventuala ei relevanţă se leagă în mare măsură de context.
Este exact ce se întîmplă şi cu activitatea intelectualului public în general, sau cel puţin ar trebui să se întîmple. Contrar percepţiei comune de la noi, valoarea acţiunii unui intelectual public nu se întemeiază nici pe opera lui filozofică, nici pe disponibilitatea de a semna apeluri de tip GDS, ci pe relevanţa a ceea ce spune despre problemele vitale ale societăţii în care trăieşte, la acel moment. Este o cale de mijloc ce mediază între public şi privat, între « filozofie » şi viaţa de zi cu zi. Însă această cale nu are, încă, suficientă consistenţă la noi.

continuare »


Bibliografie pentru Marian Vanghelie

miercuri 24 Feb 2010

 În cine o fi vrut să lovească Marian Vanghelie cînd a spus înaintea congresului PSD de pomină : „Ăştia îşi vînd nevestele ca să le dai o funcţie” ? Cum marele filosof contemporan de televiziune şi primar al sectorului 5 (Ferentari, dar şi Cotroceni) s-a exprimat fără bibliografie, putem să-l ajutăm. Pe vremea fanarioţilor, femeile aveau parcă-parcă o soartă mai bună :

« Este cunoscut că omul îmbogăţit prin furtişag nu se satură niciodată de avere oricît de bogat ar deveni, ci din contră caută noi mijloace de a–şi mări bogăţiile. Căsătoria dar devine pentru dînsul o nouă mină de exploatat. Se propune ca ginere pe la toate fetele bogate ; trimite samsari de căsătorie în toată ţara şi nu se însoară decît numai atunci cînd găseşte o zestre după placul lui, fără să se turbure cît de puţin dacă femeia cu care îşi leagă soarta este jună, frumoasă şi crescută bine, sau slută şi depravată.

continuare »


Popoare captive

luni 22 Feb 2010

Există încă popoare captive. Nu din cauza unei sîngeroase ocupaţii străine, ci a propriilor mentalităţi primitive. Nu captivele unei puteri militare, ci ale unui regim sau unui personaj malefic. Aşa sînt italienii – şi aşa sîntem şi noi.

Povestea căderii italienilor sub vraja, şi în prizonieratul, unui Berlusconi este pe cît de jalnică, pe atît de instructivă. Chiar făcînd abstracţie de scandaloasa sa viaţă privată şi de clovneriile cu care se exhibă, Berlusconi este un personaj definitiv compromis – de mulţimea abuzurilor sale. Nici un singur italian cu judecata normală nu poate ignora fondul malign al acestei figuri deplorabile sau rolul nefast pe care îl joacă influenţa sa mediatică, absolut incompatibilă cu diversitatea democratică. Şi totuşi, faimosului Cavaliere îi reuşesc manevrele iar şi iar : publicul pare incapabil să se elibereze din încarcerarea mentală în care a fost împins.

continuare »