O viziune asupra viitorului

vineri 17 Dec 2010


Astăzi, numele dumneavoastră este vehiculat drept o posibilă soluţie pentru ieşirea din marasmul economic. Ce soluţie propuneţi pentru o relansare economică imediată a ţării ? În ce constă modelul de urmat pentru ca populaţia să simtă o schimbare în bine în termen de şase luni ?

Călin Georgescu : În primul rînd, vreau să lămuresc o chestiune esenţială pentru a nu alimenta speculaţiile diverse care se fac pe această temă. Eu nu m-am autopropus pentru nici o funcţie, nici măcar pentru cele pe care le deţin în prezent. Mă simt perfect confortabil în ceea ce fac acum şi consider că am competenţele necesare pentru a continua şi a duce la capăt proiectele concrete în care m-am angajat. Mai mult decît atît, toate contactele pe care le-am avut în ultimele luni, inclusiv cu factori politici, s-au desfăşurat la invitaţia interlocutorilor, iar nu la iniţiativa mea. Desigur, în calitate de cetăţean al acestei ţări şi de expert în dezvoltare durabilă, am şi eu, ca atîţia alţii, anumite păreri asupra situaţiei în care ne aflăm şi asupra modului în care lucrurile s-ar putea îndrepta într-o direcţie mai bună. Dar trebuie să spun cinstit că nu sînt posesorul unei soluţii magice, al unui model miraculos care să asigure rezultate vizibile, cum spuneţi, într-un termen de şase luni. Ceea ce, cred eu, ne lipseşte în momentul de faţă este o viziune mai clară asupra viitorului. Dacă este nevoie să acceptăm sacrificii, trebuie să ştim pentru cît timp şi în ce scop. Redarea speranţei şi încrederii în valoarea muncii cinstite reprezintă obiectivul imediat al oricărei guvernări responsabile. Acestea nu sînt vorbe goale. Eu cred sincer în ceea ce spun.

Citiţi interviul integral la http://www.wall-street.ro/articol/Economie/96663/INTERVIU-Calin-Georgescu-Despre-solutii-pentru-o-relansare-economica-imediata-a-tarii.html


« Doamnă, nici eu nu mai sînt român ! »

vineri 26 Mar 2010

Scena de mai jos se petrece undeva în nord-vestul Parisului, în partea burgheză, opulentă chiar, a megalopolisului de peste 10 milioane de suflete care se întinde, cu ale sale banlieues (« suburbii »), pînă departe în regiunea Île-de-France.
O franţuzoaică fermecătoare, de origine evreiască, născută pe lîngă Bacău, mi-a mărturisit, pe cînd stam la masă – deci într-o atmosferă destinsă şi foarte amicală –, dilema ei existenţială. Plecată la trei ani din România lui Antonescu, a guvernului legionar şi a persecuţiilor, nu a încetat totuşi să-şi afirme, în familie şi în lume, identitatea românească, de care era şi foarte mîndră. Asta pînă de curînd. De cîţiva ani a început să aibă îndoieli din ce în ce mai serioase. Ori de cîte ori spunea că e româncă (ea, care a învăţat singură româneşte în Franţa…), oamenii îşi duceau automat mîna la portofel. O identificau imediat cu cerşetorii şi cu hoţii români din metrou şi alte locuri publice aglomerate. Mai grav, cîteva dintre prietenele ei, cam de aceeaşi vîrstă, şi-au pierdut soţii şi liniştea după o viaţă trăită împreună. Motivul ? O avalanşă de româncuţe – sute, mii, zeci de mii… – s-a abătut asupra Parisului, a Franţei, a îmbătrînitului Occident.

continuare »