marți 21 Iun 2011

N.T. Orăşanu

Poveţi tainice

Coane Mascarache, a-nceput durerea !
Opoziţiunea vrea să-ţi ia puterea,
Vrea să te alunge de la minister,
Un’ te puse conţu’ cel cu drum de fier.
Nu te lăsa însă să mori mortăciune,
Nu lăsa puterea din mîini a-ţi răpune,
Ia măsuri energici, ia-le dinainte,
Căci aveţi cu conţii mari angajaminte
Din care rămîne multe de-mplinit.
Deci şi prin urmare, ca boier cinstit,
Fă tot ce se poate să împaci străinul,
Căci azi el te ţine şi îţi dă tainul.
Fleacuri şi palavre nu le băga-n seamă ;
Opoziţiunea să nu-ţi facă teamă.
Patrie, onoare, ţară, a ei drepturi
Sînt vorbe deşarte, nu pune pe piepturi
Nici cruci, nici cordoane, nici frumoase stele,
Nici zgripţori, nici vulturi, nici chiar păsărele ;
Ţări sînt multe-n lume şi sub ’naltul cer !
Dar n-aveţi în ele loc la minister,
Căci în alte state nu e ca la noi :
N-are gură conţu’ să zică « Aşa voi » ;
Şi nici chiar sub sceptrul marelui suluc
Nu iese miniştri scoşi de sub papuc.
Ţine dar cu dinţii, ţine de putere,
Căci puterea este dulce stup cu miere
Şi, dacă s-o duce, dacă-i pierde o dată,
Rămîi toată viaţa cu buza umflată.
De aceea dară, pune-te la ham,
Că doar nu degeaba ai fost caimacam ;
Dă ordine-ndată, fă o circulară,
Întrebînd prefecţii din întreaga ţară
Dacă pot răspunde de-acei candidaţi
Ce-s prin teşcherele de voi patentaţi.
Întreabă-I : Parchetul cum stă ?, ce gînd are ?,
Cînd va fi la luptă, va da ascultare ?
Ori mai dinainte să-i daţi paşaportul,
Aducînd slugarnici care face totul.
Puterea armată face-va a curge
Pe strade şi pieţe torente de sînge ?
Şi-apoi totodată formaţi de acum
Bande de pungaşi culeşi de pe drum
Şi daţi otnoşenii, ca la Şapte-Nuci,
Să se pregătească bîte şi măciuci.
Cheam’ pe cuviosul părintele Tache,
La dînsul stă totul, coane Mascarache,
Şi cere-i s-arunce sfita, patrafiru’,
Să ia-n mînă bîta şi-n braţe clondiru’,
Să-şi adune ceata şi gata să fie
De chef, de bătaie, de volintirie.
Dar nu uita însă nici pe beizadeaua :
Şi el poate multe, cînd udă măseaua,
E chipeş, e falnic şi bine-ncălţat,
Popular la culme şi mult decorat ;
Are greutate, credeţi ce vă spun,
Deşi-l rîde lumea ca pe un nebun.

1875

Din volumul  N.T. Orăşanu Satire, dicţionar politic şi alte marafeturi de Bucureşti, Editura Compania, 2007


Polemică şi personalitate

marți 7 Iun 2011

Marin Mincu

© Dan Vatamaniuc

« Cândva E. Lovinescu disociase între „pamfletul de cuvinte“ (T. Ar­ghezi) şi „pamfletul de idei“ (Nicolae Iorga). Un editorial al „Lucea­fărului“ din 8 martie 1969, pe urmele aceluiaşi E. Lovinescu, fixează problema la două extreme : pamflet şi polemică. Pamfletari ar fi fost Heliade, Hasdeu, Macedonski, Iorga etc., iar polemişti Eminescu, Maiorescu, Lovinescu. Or, recurgând la asemenea reducţii, nu ajun­gem la nici un câştig estetic. Care sunt aceste reducţii ?
Se consideră pamfletul în formele genului literar ca atare (arghe­zian, să zicem, sau heliadesc) şi polemica doar ca o invitaţie la discuţie, „un dialog virtual“ etc. Cică pamfletul presupune talentul „şi cine la noi, nu are acest talent ?“ Dar polemica fără talent, spunem noi, e nulă ! Este clar că acest talent trebuie să pledeze pentru „adevăr“, noţiune indispensabilă oricărei polemici. De aici trebuie să tra­gem concluzia că actul polemic în sine nu se distanţează la origine de pamflet.
În fond cine poate contesta verva polemică (şi invers) în cazul unui Heliade sau unui Iorga ? Însuşi E. Lovinescu îl includea pe N. Iorga în categoria „pamfletarilor de idei“. Pamfletul ca speţă de frusteţe şi invectivă nu ne interesează aici. El este un gen literar aparte. Dar pam­fletul de idei e o raritate, o mostră de rigoare croită pe muzica ideilor.
Acel neîntrecut spadasin al pamfletului de idei care a fost Camil Petrescu a înţeles cel mai exact ce înseamnă actul polemic. (Vezi Teze şi antiteze – capitolul „Polemicile“). O literatură fără polemişti este uscată precum un copac fără seve. Ideile încrucişând crezuri estetice şi atitudini diferite sunt catalizatorii necesari ai unui climat literar efervescent. „Polemica este o necesitate pentru că ea este de fapt o mani­festare vitală a literaturii. O idee se defineşte printr-o serie de delimitări. O delimitare presupune întotdeauna o negaţie. Viaţa este contra­zicere şi luptă cu moartea.“
Însă polemica nu poate fi doar idee (aceasta implicându-se de la sine, polemica fără idei fiind o vorbărie goală), ci şi expresie, încorporate una în alta. De aici necesitatea talentului. Fastidioasele expo­ziţiuni de idei goale nu au născut niciodată polemişti. Ideile în sine comportă marca personală a celui ce le difuzează. De originalitatea cu care sunt expuse (sunt făcute viabile) depinde eficacitatea lor. De aceea, ca exteriorizări ale unor atitudini personaliste, nu pot fi pe de­plin „obiective“. „Obiectivitatea“ lor constă în amplitudinea ideilor vehiculate.
„Polemicile sunt cu atât mai cinstite, cu cât sunt mai personale“, spune acelaşi Camil Petrescu. Fiindcă „polemica însemnează numai intransigenţă, hotărâre ireductibilă pentru că arta însăşi nu e re­duc­ti­bilă. Nu există decât un soi de artă bună şi câteva soiuri de artă proastă“. Actul polemic devine astfel o necesitate de creaţie. Şi Heliade în prefaţa Gramaticei precum şi Maiorescu în „Beţia de cuvinte“ nu sunt alt­ceva decât creatori, inventatori concretizând cu idei abstracte. Ion Barbu sau Camil Petrescu însuşi atacând eşafodajul sincronismului lovinescian nu treceau dincolo de seninătatea ideii. Rigoarea lor ar consta în posibilităţile abstractive la care supuneau obiectul cercetat.
În germene o manifestare polemică este mânată la act tot de un imbold creator. Astfel că nu se poate delimita între pamfletul de idei şi pamfletul de cuvinte, avându-se în vedere numai existenţa sau lipsa talentului. Pe cât de impersonal este primul, pe atât de subiectiv apare al doilea. Diferenţierea ar rămâne doar în virtualităţile reflexive. Clin­chetul de oţel al ideii răsfrângând nobleţea spirituală a două sau mai multe personalităţi. Polemici colective nu există. Actul polemic presu­pune organizarea structurală a ideii şi rigoarea geometrică a expresiei. Pitorescul alambicat al unei spiritualităţi colective exclude organizarea şi diluează expresia.
Fără personalităţi literare nu putem avea polemică. Istoria literaturii şi culturii noastre de la Maiorescu încoace confirmă acest lucru. […] »

Din Marin Mincu – Polemos. Duelul cu/în idei, Editura Compania, Bucureşti, 2011


vineri 3 Iun 2011

Post-scriptum. Transversaliile mari
sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris’o
magistrul Ursachi pe când se credea Pelican

Un om din Tecuci avea un motor
dar nu i-a folosit la nimic…

(din Mihai Ursachi, Benedictus,
Editura Compania, 2002)


miercuri 1 Iun 2011