miercuri 18 Ian 2012

N.T. Orăşanu

Ciocîrlia

Cîntă, cîntă, ciocîrlie,
Şi te-nalţă pîn’ la nori,
Spune norilor să ştie
Că sărmana Românie
E-adîncită în plînsori.

Zboară, zboară, ciocîrlie,
Pîn’ la vîntul cel turbat,
Spune vîntului să ştie
Că a noastră veselie
S-a schimbat în greu oftat.

Cîntă, zboară, ciocîrlie,
Şi te-nalţă pîn’ la cer,
Spune cerului să ştie
Că e lungă-a lui urgie,
Că-n dureri românii pier.

Zboară, dragă ciocîrlie,
În văzduhuri şi mai sus,
Poate Domnul că nu ştie
În ce foc, în ce urgie
Cel străin ţara ne-a dus.

Şi acolo, legănată
Pe-aripioare şi pe vînt,
Cere mila cea înaltă,
Să ne-ajute ca-altădată
Pentru mîndru-ne pămînt.

1870

Din volumul  N.T. Orăşanu – Satire, dicţionar politic
ş
i alte marafeturi de Bucureşti, Editura Compania, 2007


Poveste cu porumbei

vineri 6 Ian 2012

© Andreea Cernuşcă

Lămuriţi cu reforma statului,…

… am rămas puţini şi trişti.

Iar el o să stingă lumina.


Veşti din România particulară

miercuri 4 Ian 2012

Spiritul Crăciunului, pogorît pe plai, cum se cuvine, cu cîteva zile înainte de marea zi, a operat şi în 2011 o minune. Care durează şi azi şi are toate şansele să se înşurubeze pentru multe luni de-aici încolo în spiritul local. Din cîte aud şi văd, « agenda publică » nu mai interesează pe nimeni, iar oglindirea ei în media, tot aşa. Să recunoaştem că e o « veste minunată » : oamenii nu se mai uită în gura strigoilor politici şi mediatici, nu mai dau click pe titlurile articolelor care bat toba despre aranjamente, uneltiri şi comasări, nu se mai interesează deloc de planurile mondene ale puternicilor, cum de altfel nici de intrarea în vigoare a bateriilor de legi ciuce, ouate pe bandă rulantă în anul care s-a încheiat.
Lucrurile s-au simplificat radical în ultimele două-trei săptămâni, apropiindu-se de expresia lor nudă, una care adesea nici nu mai merită rostită. Dezangajarea dintr-un social  şi politic mereu penalizant doar pentru că ai ghinionul să fii rezident în România economiei cu totul înghiţite de şmen s-a redus la un semn lehămesit din cap şi o scuturare din mână a pagubă. Interpretarea verbală era, pînă nu demult, « ei cu ai lor, noi cu ai noştri », cu varianta « ei cu ale lor, noi cu ale noastre ». Lumea iobăgită şi scîrbită a României din 2012, încă dispusă să-şi conţină violenţa, nu mai e însă dispusă să-şi acorde atenţia, interesul, nici măcar curiozitatea primară talentului combinagiu al păpuşarilor de meserie care au animat spectacolul unei false vieţi comune în ultimii doi ani. Prestaţiile toate s-au tocit până la forma stilizată ultimă a unui joc de siluete. Şi pe plicul lor oricine poate scrie liniştit, ca Poşta Română, « destinatar necunoscut ».
Avantajul noii situaţii e evident : se pot face economii monstre ! Numeroase canale de televiziune, ziare, site-uri şi bloguri se pot închide un-doi, iar resursele de toate felurile pe care ele le tocau pot căpăta altă utilizare. Întreg spaţiul public le poate reveni direct celor 20-30 000 de ghiduşi bine trăitori pe spinarea a 20 de milioane de « nesimţiţi » goliţi de viaţă şi umpluţi de silă. Existenţa lor în circuit închis ar beneficia, în plus, de tot ce-i trebuie ca să-şi asigure şi scumpe pagini publicitare în gazetele străine, expuneri glossy, ba chiar shiny, din care să rezulte că ţara a ajuns pe cele mai înalte culmi şi nu-şi mai doreşte decît turnarea în bronz a elitelor sale fără egal.
Pentru un bilanţ de etapă, asamblarea asta de mare economisire cu investiţie înţelept dirijată în imagine poate să fie suficientă. Şi merge, în plus, în sensul celor atît de bine concepute din 2010 încoace : strangularea nivelului de trai, eliminarea presei şi strofocarea pentru cît mai multă imagine, cât mai eficient acoperitoare de real. Pînă la bilanţul următor, cifrele mai pot aştepta, amorţite şi ele judicios de spiritul sărbătorilor. Şi-apoi ce-or să schimbe nişte biete cifre ?! Pot fi ele băgate la cuptor şi tăiate felii ?

Horia, Cloşca şi Crişan – siluete, împreună cu sigiliul şi însemnele lui Horia

Din Tesauru de monumente istorice pentru Romania – A. Papiu Ilarian, Bucureşti, 1865.


C-aşa-i jocul pe la noi !

marți 3 Ian 2012

Mereu acelaşi. O uriaşa masă de « toleraţi » se uită lung cum tot cresc claca, zeciuiala, dijma, birul… Furia se umflă în durată. Şi plesneşte. Acum 228 de ani, a dat pe dinafară în Alba şi Hunedoara, cu Horea, Cloşca şi Crişan. Şi s-a sfîrşit cu tras pe roată. Urmat de schimbări mult mai mari decît le-ar fi dorit Curtea imperială. Au mai trecut 64 de ani şi, înainte ca « masoneriile » să-şi tragă pe spuză uneltirile revoluţionare, Avram Iancu, care-şi dorea naţiunea fericită – nimic mai mult ! –, i-a adus aminte acesteia că lamentaţiile nu-s deloc eficiente : « Nu cu argumente filosofice şi umanitare vei convinge pe aceşti tirani, ci cu lancea lui Horea. » Au mai trecut 164 de ani. Şi o uriaşă masă de « toleraţi » se uită lung cum tot cresc claca, zeciuiala, dijma, birul… Iar de roată nici că-i pasă. Oricum, nu mai mult decât de copiii pe care nu-i mai poate hrăni.

Horia şi Cloşca în închisoare

Din Tesauru de monumente istorice pentru Romania – A. Papiu Ilarian, Bucureşti, 1865.


Răzvrătitul ardelean Cloşca

Din Tesauru de monumente istorice pentru Romania – A. Papiu Ilarian, Bucureşti, 1865.