Dintr-un dialog imaginar mai actual ca oricând

marți 30 Oct 2012

Aurel I. Rogojan

— Noi nu suntem ei. Nu vreau să cred în utopii pe termen lung, ci în soluţii pragmatice pe termen scurt şi mediu. Dacă v-aţi gândit deja la ceea ce am să-ţi spun mai departe, foarte bine. Dacă nu, luaţi ca ipoteză de lucru, cu riscul de a fi acuzaţi de orice, faptul că în România există azi o pleiadă de businessmeni realizaţi exclusiv pe seama politicii şi a demnităţilor publice, ceea ce este împotriva firii. Nu te îmbogăţeşti făcând politică, ci intri în politică după ce eşti suficient de bogat ca să te poţi dedica exclusiv propăşirii economice şi spirituale a poporului, fără a mai avea grija propriei chiverniseli. Politicienii români însă debutează săraci. Începând prin a-şi cumpăra pe datorie locul eligibil în colegiu, pentru ca apoi, preţ de unul sau mai multe mandate, să restituie ce li se pretinde, dar şi să pună deoparte. Demnităţile ministeriale se cumpără pe bani grei. Banii se dau cash, dar vin tot din « subvenţii şi donaţii ». Alte obligaţii ! Liderii de partide se îmbogăţesc cu milioane de euro după fiecare campanie electorală. S-a creat astfel în România o clasă a marionetelor poli­tice. Una amorală, insidioasă, periculoasă, în frăţietate cu înalta criminalitate politică şi cu mafia transnaţională. Consecinţa nefastă este aceea că noi nu avem un Parlament al naţiunii, ci o jucărie politică în mâna câtorva clanuri de spoliatori. Cum aceste clanuri dictează în Parlament, sunt re­pre­zentate în guvern şi controlează corupţia autorităţilor, războiul împotriva lor nu mai poate fi dus cu legea în mână, ci cu forţa. Numai mâna forte a preşedintelui României, susţinut de partea incoruptibilă a comunităţii naţionale a serviciilor secrete, a finanţelor, justiţiei şi poliţiei, ar putea pune în aplicare ceea ce cred că gândiţi. Dacă preşedintele nu o va face, atunci ar putea să confere prerogative speciale de acţiune responsabililor execu­tivi ai securităţii naţionale.
— Cred că devine interesant. Dar partea practică ?
— Implicarea unor membri ai tuturor guvernelor, a unor şefi de agenţii guvernamentale, preşedinţi de consilii judeţene, primari ai ma­rilor oraşe, parlamentari, importante persoane publice în acte de mare corupţie, în complicitate cu îmbogăţiţii peste noapte din privatizări frauduloase, din afaceri cu statul ori din oferta directă de contracte în condiţii înrobitoare, de nesuportat, a devenit de ani buni un fapt de notorietate internaţională. Justiţia nu va finaliza nimic. De ce ? Cu inteligenţa lor diabolică, sforarii marionetelor parlamentare şi ai guvernului au avut grijă să creeze un la­birint al fărădelegii, de pe urma căruia a apărut o castă a avocaţilor « de top », care au foarte puţine sau nimic în comun cu adevărul şi dreptatea. Justiţia nu va recupera prejudiciile de ordinul sutelor de miliarde de euro care s-au transferat, printr-un simulacru de legalitate ori prin jaf şi tâlhării făţişe, în conturi personale. Aceste conturi sunt cunoscute şi toate opera­ţiunile care se efectuează în ele sunt monitorizate electronic de reţeaua informatică integrată a comunităţii internaţionale a serviciilor speciale par­ticipante la combaterea criminalităţii financiare. Aceste conturi pot fi ori­când blocate, după ultimele reglementări internaţionale, la cererea oricărei autorităţi naţionale competente. Există însă un impediment : câtă vreme nu dispare prezumţia caracterului licit al dobândirii averii, mobile sau imo­bile, aceasta este intangibilă. Dacă este blocată ori asigurată sub sechestru, faptul nu produce nimic şi nu foloseşte nimănui.
— Şi care este soluţia ?
— Avem câteva mari cupluri de viitori redutabili investitori strategici autohtoni. Şi-au demonstrat deja talentul şi desăvârşita artă de a face miliarde pentru ei fie conducând guvernul sau nişte ministere, fie ca sponsori ori clienţi politici ai puterii. De exemplu, la social-democraţi, mari « apărători ai maselor largi », aflaţi acum în oprimata opoziţie, îi avem pe talentatul fost prim-ministru Adrian Năstase şi pe al său ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, secondaţi de tandemurile Hrebenciuc & Mihăilescu, Petrache & Bitner, Necolaiciuc & Burci, şi lista poate continua… A, foarte multă lume ar vrea să ştie cum şi-a acoperit Virgil Măgureanu et comp. imensa avere agonisită în anii de aur ai regimului Iliescu. Din partea liberalilor, sunt de neratat Patriciu & Tăriceanu, Ru­şanu & Fenechiu, plus cei retraşi dar activi sub acoperirea generoasă a unor multinaţionale. Din tabăra actualei puteri, să auzim numai de bine de la Berceanu & Videanu, Oprea & Vlădescu şi cei ce vor apărea în epi­soa­dele viitoare ale telejustiţiei naţionale. Nu trebuie omişi nici genera­lii na­babi de prin logistica securităţii şi apărării naţionale, unii cu permanenta spaimă de a nu-şi putea spăla metrii cubi de cash. Căci ei aşa au lucrat. Numai cash. Exemplul lor i-a molipsit şi pe alţii. Iar noi, nedume­riţi, ne întrebăm : « Unde sunt banii ?! »
Cei menţionaţi şi alţii asemenea lor pot fi grupaţi în loturi de in­vestitori specializaţi în autostrăzi, în infrastructură feroviară şi material rulant, în reabilitarea reţelelor medicale şi a industriei farmaceutice, a irigaţiilor, transporturilor aeriene, a reţelei de şcoli etc. Ar asigura întoar­cerea banilor de unde au plecat şi ar dezvolta oportunităţi de afaceri profitabile pentru ei şi pentru societate.
— Cu ce resurse ?!
— Domnul meu, conturile lor sunt garanţii foarte solide pentru a obţine credite numai bune de investit. Statul le concesionează afacerea pe 49 sau 99 de ani, în raport cu valoarea investiţiei şi cu termenul de realizare. Ei vor câştiga din exploatarea concesiunii, banca are garanţii şi toată lumea va fi mulţumită ! După exemplul lor, toţi cei ce aduc astfel de servicii ţării lor vor putea fi cei mai onorabili cetăţeni şi mari patrioţi, având un loc de drept în Panteonul Naţiunii.
— Şi dacă nu vor accepta ?
— Nu vor prefera alternativa !

Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, reeditare 2012


vineri 26 Oct 2012


« Un gol istoric se întinde » (Bacovia)

luni 8 Oct 2012


Expoziţia N.N. Tonitza
,
Muzeul de artă al R.P.R.,
Bucureşti, ianuarie-martie 1964

Căutînd figuri de copii, am găsit la Tonitza – inevitabil, nu ? – trei puști sărăcuți, în hainele acelea uriașe, de căpătat. I-a desenat în 1919 pentru foaia Avîntul, nu prea caricatural, iar grafica asta de atitudine purta o legendă care te lasă cu gura căscată : « — Hai să ne jucăm de-a politica [ar zice puştiul ’năltuţ]. Eu vă bag mîna în buzunar şi vă fur pîinea, voi îmi strigaţi „pungaşule“ ; eu vă iau la bătaie şi vă închid !… »
Dacă în 1919 pictorul îi putea atribui clasei populare o asemenea clarviziune, punînd lectura mizeriei politice în gura copiilor, nu cred că greşim prea mult azi atribuind aceeaşi clarviziune copiilor de-a dreptul. Clasa populară care are ceva mai mult decît dublul vîrstei ştrengarilor lui Tonitza e atît de lucidă în 2012, încît nu mai adună decît arareori mai mult de 20 000 de perechi de ochi care să se uite la OTV. Şi e greu de pretins că mai mult de jumătate din mîinile corespunzătoare vor ajunge să-i voteze partidul la iarnă.
Cu un 2 % de-aici și cam tot atît pentru noutățile fanteziste care umplu scena  străduindu-se să golească creiere, dar şi cu dezinteresul în creştere pentru ceva ce se prezenta ca o opoziţie şi a sfîrşit deja băltit ca o aproximaţie, legislativele parcă s-au topit. Fără ca PDL-ul să fi chemat la vreun boicot de data asta, dezertarea de la cele civice pare sigură. Scopul măreţ al băltirii, adică punerea la adăpost a tuturor vinovaţilor de dezastrul din ţară şi continuarea jocului la nivelul elitelor cu minime modificări, a fost deja atins. Micile încrucişări cu săbiuţe de lemn, piruete, solidarizări şi desolidarizări de operetă nu mai interesează decît în registrul de carnaval sau de divertisment TV kitsch. Şi atunci nu mai mult decît cîteva minute. Sau două paragrafe din şase cîte se afişează la ecran.
Un succes, ce mai ! Unde mai pui, economicos. Cu cîteva « pungaşule » strigate cînd baritonal, cînd piţigăiat, cu cîteva îmbrînceli şi 29 de zile, s-a rezolvat ditamai tensiunea. La fel de evident, cîştigarea cîtorva luni de baltă în plus va costa noi vagoare de dezastru. Dar, cum infantilismul criminal al elitei n-are de ce, prin ce şi pentru ce se schimba, chiolhanele ei pot începe să debordeze de pe-acum, ca toate reuşitele măreţe pe termen scurt. Om vedea noi cum o fi – îşi zic protagoniştii – cînd o creşte iar zumzetul, la a doua, a treia sau a noua moţiune care trece. În fond, judecata e corectă : mica lume dirighentă, băutoare de şampanie sau mîncătoare de şunculiţă în vagonul ei de Orient-Express, a fost decuplată de-acum şi de locomotivă, şi de lungul şir poporan de vagoane. Inerţia ţine de minunile planetei Pămînt.
Era şi acesta un moment posibil în lunga noastră istorie. A şi fost, de altfel, trăit în cîteva rînduri. Să nu fim trişti ! Au şi déjà-vu-urile farmecul lor, iar marilor goluri le urmează nişte preaplinuri colosale. De care, ce-i drept, am putea fi copleşiţi noi, bieţi români moderaţi şi cuminţi…


luni 1 Oct 2012

© Kira
Opera mea la 1 an şi 8 luni. Mă cheamă Kira
şi vă desenez pe toţi.