joi 26 Sep 2013

A venit toamna…
© Vlad Predescu


Între Roşia Morgana şi Roşia Mortală

joi 26 Sep 2013

Petru Romoşan

Până la urmă, Victor Brauner şi Tristan Tzara, amândoi născuţi în Moldova (la Piatra Neamţ şi, respectiv, la Moineşti), au avut dreptate : România e o ţară şi suprarealistă, şi dadaistă. Suprarealist a fost pictorul Brauner, dadaist a fost scriitorul şi artistul total Tzara (Samuel Rosenstock). La fel pare să fie deja confirmat şi Bram Stoker cu al său roman atât de celebru, Dracula. În ce-l priveşte pe britanicul Bram Stoker, cel puţin doi « voievozi » recenţi, Nelu şi Traian, care au supt sângele boborului, ca şi precursorii lor, Ghiţă şi Nicolae, s-au sforţat să-l confirme şi, într-o foarte bună măsură, au şi reuşit.
Care sunt temele toamnei 2013 la români ? Lupta (simbolică dar frisonantă) cu torţionarii octogenari şi nonagenari, aşa, dintr-o dată, din senin (Vişinescu, Ficior şi cu certitudine vor mai fi şi alţii, există un plan de îndeplinit), consumul la greu de cianură teoretică sau ficţională prin reprezentanţii poporului (politicieni, presă, servicii speciale) şi pregătirea pentru asasinarea în masă a câinilor abandonaţi de oameni – câinele e cel mai bun prieten al omului, iar acest măcel are deja acoperire legală de la CCR (« Curtea Constituţională, / Ruşine Naţională ») şi de la preşedintele nostru reales (cum-necum, reales !). Cam aşa apare blânda noastră Dacie mioritică la acest început frumos de toamnă (deh, natura e pe gratis !). Cel puţin după televiziuni, ziare, Parlament, cu partidele şi comisiile aferente. Şi să nu uităm şi partea bună, adevărata surpriză. Miile şi miile de demonstranţi împotriva proiectului suprarealist şi dadaist de exploatare a aurului şi a unor metale strategice de la Roşia Montană, manifestanţi care arată altfel, şcoliţi, civilizaţi, europeni, ce mai !, o adevărată societate civilă pe care toată lumea o credea dispărută.
Da, toamna vrajbei noastre are un nume : Roşia Montană. Un guvern compus din juniori amatori porniţi la corupţie grasă (acum ori niciodată), un Parlament supraponderal (câte sute sunt, că tot e criză ?), alcătuit din impostori graşi, vulgari, traficanţi de interese (Hrebenciuc dixit) şi care, mulţi dintre ei, şi-au cumpărat locul cu sume fabuloase de la conducerile lor de partid (serviciile speciale au oare probe ? Le ţin pentru ele pentru că mai folosesc şi alt’dată, metoda Dandanache ?), cu o presă coruptă dar extrem de liberă la matrapazlâcuri – cam acesta e peisajul public cianurat la care am ajuns. Cum să faci o comisie din nişte parlamentari incompetenţi şi încolonaţi la ordinul şefului de partid ca să valideze o lege pentru înstrăinarea hocus-pocus a unei averi naţionale de 10-20 de miliarde de euro ? Cum să ne jucăm resursele naturale şi viitorul ecologic al ţării la ruleta unui Parlament atât de detestat (şi asta de 23 de ani fără întrerupere) ?
Impresia generală pe care o lasă Victor Ponta şi mulţi dintre miniştrii săi – fie socialişti, fie naţional liberali (Daniel Barbu, de exemplu, dar mai sunt şi alţii) – este că şi-au umplut buzunarele cu aur (sau cu dolari – mă rog, e acelaşi lucru). Cu cât au fost plătiţi – ca să cităm din nou o autoritate în materie, preşedintele în funcţie – ca să se ducă atât de necugetat, cu un asemenea elan, direct în zid ? Deşi Ponta şi guvernul său nu par deloc conştienţi de asta, mulţi observatori interni şi externi nu le mai dau prea multe luni la Palatul Victoria. Înseamnă că au luat mult, dacă insită în halul ăsta. Şi totuşi, poate că lucrurile stau chiar mult mai rău, dar nu atât din cauza corupţiei. După distrugerea în timpul crizei a atâtor întreprinderi, mai ales mici şi mijlocii – pentru că nici nu mai avem întreprinderi foarte mari, ele le aparţin altora, ca şi băncile – şi un şomaj căruia i s-au pierdut prin birouri cifrele corecte, încasările reale ale statului, cele imediate şi, chiar mai grav, cele previzibile nu pot fi decât catastrofale. Iar aparatul de stat, cu al său minister de Interne care umflă suprarealist amenzile, cu nenumăratele servicii secrete dadaiste şi paraservicii gen DNA, ANI, CCR, e mai obez ca niciodată. În urmă cu 10 ani, alianţa DA (Băsescu + Tăriceanu) promitea reducerea ministerelor. Unde ne găsim azi ? Cu mai mulţi miniştri şi paraminiştri, cu un Parlament cât cel al Germaniei (85 de milioane de locuitori, prima economie a Europei) şi cu zeci de mii de funcţionari inutili în plus.
Criza economică, însoţită de dezastrele ei, înaintează implacabil. Soluţiile guvernului Ponta sunt cam toate de factura aberaţiei cu proiectul de lege pentru Roşia Montană, cu comisia suprarealistă cu tot. Şi cu vizitele de lucru la minerii imaginari. O întâlnire perfectă a dadaismului cu suprarealismul. Doamna ministru Maria Grapini are dreptate : guvernul Ponta, cu Ponta în frunte, nu dă semne că înţelege cum merge chestia cu economia. Doar dadaismul şi suprarealismul progresează. La Roşia Montană, o clipă, când şi-a pus casca şi a luat lanterna, Valeriu Zgonea s-a crezut Nicolae Ceauşescu, într-o vizită de lucru la o mină. A fost clipa astrală a vieţii sale. Socrul Ilie Sârbu a detectat, pe urmele tătucului Iliescu, în lupta lor comună pentru pace, fără ezitare duşmanii : sunt fasciştii, bineînţeles, stimaţi tovarăşi !
Colegii torţionari ai lui Vişinescu vor fi livraţi pe bandă rulantă. Asta ca să mai condamnăm o dată comunismul (seamănă cu ideile lui Tismăneanu) în beneficiul lui Traian Băsescu, Elena Udrea, PDL şi Mişcarea Populară, adevăraţii moştenitori ai Securităţii. Iubitorii de câini şi de tot felul de animale îşi vor face până la urmă un partid. Marele pericol imediat poate fi acela ca, până la obţinerea beneficiilor fantomatice de la Roşia Montană, guvernul Ponta, preşedintele şi CCR să decreteze că vom exporta câini şi, poate, şi pisici către ţările care-i consumă.
Guvernul Ponta se duce în zidul Roşia Montană pentru că e cu totul lipsit de soluţii economice. Ce-i mai rămâne de făcut unui guvern falimentar, ca şi unei familii falimentare, dacă nu să viseze miliarde de dolari câştigate din mari lovituri imaginare cu mine de aur şi alte metale rare ? Nu aţi întâlnit nebuni care nu discută decât în miliarde dar îţi şterpelesc bricheta ? Guvernul Ponta e chiar între Roşia Morgana şi Roşia Mortală (citez dintr-un mucalit anonim).


Candidaţii noştri cei de toate zilele

vineri 20 Sep 2013

Petru Romoşan

Care ar fi cel mai neserios subiect obsesiv din presa noastră ? Îl susţine sau nu PSD pe Crin Antonescu. Sînt ceva şanse ca acest subiect să ocupe primul loc la furnizorii de materie media. Aparent, un subiect chiar mai important decît criza economică devastatoare din ultimii cinci ani. Dar şi candidatura domnului Crin Antonescu aproape că împlineşte patru ani. Cam de cînd s-a constituit USL-ul, vorba domnului Viorel Hrebenciuc. Ce-au negociat băieţii ? Posturi, funcţii şi CIOLAN, of course. Asta ne aminteşte imediat de un articol de zilele trecute despre cei care consumă în exces pornografie filmată. Nu prea mai sînt interesaţi de chestia reală. Doar din cînd în cînd, la vreo lovitură de stat, şi atunci doar cel mult o lună, că e foarte obositor. Şi fuga-fuguţa în vacanţă, să recuperăm şi să putem să ne ocupăm din nou de… candidatură.
Să presupunem că cele două „dive” de televiziune, Crin şi Victor Viorel, vor rămîne prieteni pînă la capăt. Ce valoare are această probă de caracter nemaivăzută în viaţa politică ? Nici una. De ce ? Pentru că Mircea Geoană, fost ambasador la Washington, fost ministru de Externe, fost candidat la primăria Bucureştiului, fost preşedinte PSD, fost candidat la preşedinţia României, îşi va depune oricum candidatura. Şi va face apel la baza partidului, la poporul PSD. Pe cine va vota poporul PSD ? Pe Geoană sau pe Crin Antonescu ? Nu e greu de ghicit. Şi lucrurile nu se opresc aici. Sorin Oprescu, primarul „foarte independent” al Bucureştiului, îşi va depune şi el candidatura. Pe cine va vota celălalt popor PSD ? Pe Oprescu sau pe Antonescu ? Încă o dată, nu e prea greu de ghicit.
Dar nici dreapta nu se va lăsa mai prejos. (Mă rog, dacă avem noi dreaptă şi stîngă politică, asta e o altă discuţie…) Şi aici încep cu adevărat marile probleme pentru Crin Antonescu, şi el un presupus candidat de dreapta. Dacă Mugur Isărescu îşi va depune candidatura, şi are motive foarte serioase să o facă, pe cine va vota poporul de dreapta ? Pe Crin Antonescu sau pe Mugur Isărescu ? Un candidat de dreapta femeie, altcineva decît Elena Udrea, evident, ţinînd cont de nemulţmirea generală din România actuală – comparabilă cu Nicaragua, Chile, Brazilia –, va fi totuşi o încercare care va perturba şi la dreapta, şi la stînga. O asemenea candidatură nu poate fi exclusă. Şi poate chiar este de dorit. Şi să nu-l uităm pe Dan Diaconescu. După ravagiile pe care le-a produs în Parlament, Dan OTV se va prezenta şi el la prezidenţiale. Şi va ploua cu adevăruri şi dezvăluiri. Şi e foarte probabil că nici Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu şi Remus Cernea nu se vor putea abţine. Sau vor fi trimişi, ca de obicei, la înaintare. Şi nu-i exclus să mai vina vreo zece – foamea creşte exponenţial şi candidaţii de profesie nu lipsesc.
Deci despre ce discutăm cînd pălăvrăgim despre susţinerea PSD pentru Crin Antonescu ? Oare prim-ministrul Ponta va mai rămîne în post pînă la alegerile prezidenţiale ? Şi dacă Victor Ponta rămîne în post pînă în februarie-martie 2014, în pofida presiunii în creştere a străzii, pe cine va cere zisul popor PSD la candidatură ? Pe Victor Viorel, bineînţeles.
Dar pe cine mai interesează asemenea calcule bizantine, de sfîrşit de imperiu ? Pe mai nimeni, dar ziariştii, care se tem de viaţa reală la fel de tare ca şi Crin Antonescu de decizii serioase la Cotroceni în iulie 2012, vor continua să înnegrească inutil hîrtia şi să breaking-news ecranele televizoarelor cu candidatura candidatului fără portofoliu Crin Antonescu. Fără să bage de seamă că lumea vie s-a mutat pe Internet, Facebook, Twitter, ca în nordul Africii. Poate asta le disperă şi pe cîteva vedete de mucava, care dau caraghios din picioruşe ca muştele pe hîrtia cu lipici.

vineri 13 Sep 2013

© Vlad Predescu


Febra aurului şi marile manevre de toamnă

vineri 13 Sep 2013

Petru Romoşan

Adversarii proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană se bucură cam prea repede. Deocamdată nu au decât declaraţiile de intenţie ale lui Crin Antonescu şi Victor Ponta. Cât valorează acestea ? Mai nimic. Gargară de televizor. În vreme ce opţiunea PNL de a respinge proiectul pare mai serioasă, ceva mai consistentă, Victor Ponta face ce ştie el mai bine : joacă în continuare la două, trei sau patru capete. Votul din Parlament e încă în faţa noastră, voturile din comisii nu înseamnă mare lucru. Oricând se poate degaja o nouă majoritate în favoarea proiectului, cu PSD, PDL, UDMR şi alţi consumatori de cianură. Ceea ce ar însemna şi sfârşitul USL şi formarea unui alt guvern, cu Crin Antonescu şi PNL în opoziţie, acolo unde deja se şi autoplasează preşedintele liberal. Semnele sunt numeroase în acest sens. Socrul Ilie Sârbu, secondat de scamatorul Hrebenciuc, mari iubitori de aur, lucrează deja, probabil, pe brânci. Cu acordul şmecher al lui Victor Ponta, personaj capabil de orice combinaţie.
L-aţi văzut pe prezidentul gubernator găvărind despre intervenţia militară din Siria sub conducerea SUA ? Semăna cu unul care tocmai pierduse multe milioane de dolari pe Bursă la Toronto, de exemplu, într-o afacere neclară, foarte dubioasă, cu exploatare de aur, argint şi metale rare strategice, titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu şi wolfram, « evidenţiate calitativ şi cantitativ în documentaţia pe care Roşia Montană Gold Corporation a cumpărat-o de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale », după declaraţia domnului Aurel Sântimbrean, fost geolog-şef al minelor de la Roşia Montană. Un Băsescu descompus, jalnic, îmbătrânit brusc a refuzat să discute despre subiectul arzător al momentului, Roşia Montană, el care altfel vorbeşte oricând despre orice şi oricum.
Toată lumea care îl cunoaşte a rămas surprinsă de fostul preşedinte Ion Iliescu, care s-a trezit şi el sărind din baie pe tema proiectului Roşia Montană. Ce l-o fi apucat ? s-au întrebat cei care îi cunosc prudenţa, ca să nu spunem laşitatea beton. Mai ales că exploatatorii de la Roşia Montană nu domiciliază la Moscova. Dar iată că moscovitul Ion Iliescu s-a dedulcit şi la cianuri, împreună cu Ioan Talpeş, Frank Timiş şi, probabil, Ovidiu Tender şi Serviciul de Informaţii Externe, care a avut, în vremea lui Iliescu, tot timpul un om în miezul afacerii de la Roşia Montană. Avea obligaţii serioase Nea Nelu, de aceea a sărit din baie şi s-a trezit vorbind. Biografii lui Ion Iliescu vor trebui să adauge la studiile de la Moscova complicitatea gravă cu teroristul Omar Hayssam şi apetitul său insaţiabil pentru cianuri. În plus, când aude sau vede tineri şi studenţi care manifestează, bolşevicul Iliescu îşi aminteşte de Revoluţia de la Budapesta din 1956 şi de exmatriculările şi arestările studenţilor români care au urmat şi la care a participat în calitate de lider comunist la Bucureşti în 1957 (vezi memoriile lui Constantin Eretescu).

continuare »


vineri 13 Sep 2013

© Vlad Predescu
Piaţa Universităţii – protest Roşia Montană


Interviu cu Edward Luttwak

vineri 13 Sep 2013

Edward N. Luttwak

Realizat de David Samuels pentru Tablet Magazine la 6 septembrie 2011

Strategul militar vorbeşte despre securitatea Israelului, Henry Kissinger, Primăvara arabă şi moartea lui Osama Bin Laden

Edward Luttwak este o fiinţă neobişnuită, care pentru viaţa şi activitatea lui trăite pe tot globul e invidiat deopotrivă de cadre universitare şi spioni. Un bărbat voinic, aratând ca de 50 de ani [are 71 în 2013], Luttwak, care s-a născut în 1942 într-o familie evreiască înstărită la Arad, în România, s-a format în Italia şi Anglia, vorbeşte cu un puternic accent european ce transmite în egală măsură autoritate, curiozitate, egocentrism, insolenţă, nerăbdare şi umor de calitate. Este asociat senior la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Universitatea Georgetown şi şi-a publicat prima carte, Lovitura de stat. Ghid practic, la 26 de ani. De-a lungul ultimelor patru decenii a adus contribuţii provocatoare şi de multe ori profund originale în multe domenii academice, printre care strategie militară, istoria Imperiului Roman, istoria Imperiului Bizantin şi economie. Are o mare fermă ecologică în Bolivia şi poate recita poezie şi politică în opt limbi, capacitate etalată, în cursul recentei discuţii de patru ore pe care am avut-o la el acasă, pe o stradă liniştită din Chevy Chase, Maryland, când a trebuit să răspundă la telefon în italiană, spaniolă, coreeană, chineză, timp în care eu m-am eclipsat pe verandă, unde am stat de vorbă cu frumoasa lui soţie, sculptoriţă, născută în Israel, Dalya Luttwak.
Pereţii biroului cărturăresc al lui Luttwak – de departe cea mai frumoasă încăpere din casă, cu vederea cea mai bună, care ar fi făcut oficiu de sufragerie dacă Edward şi Dalya ar fi semănat mai mult cu vecinii lor – sunt  înţesaţi de rafturi cu volume de clasici latini, biografii ale lui Winston Churchill, lucrări de istorie militară şi strategie, culegere de informaţii, artă bizantină, atlase vechi, decoraţii şi plăci gravate din partea guvernelor străine. Munca lui Luttwak ca strateg la nivel înalt şi consultant în intelligence pentru Departamentul Apărării al SUA, Consiliul Naţional de Securitate, Departamentul de Stat, guvernul japonez, precum şi ministerele Apărării şi serviciile de informaţii ale altor ţări din Europa, Asia, America Latină, şi Orientul Mijlociu (pare să petreacă mult timp în Coreea de Sud şi în China) este şi ea  completată de o viaţă paralelă ca „operator„, cu care e foarte secretos dar, evident, se şi mândreşte.
Deşi nu se ştie mare lucru despre Luttwak ca agent privat al serviciilor secrete, a fost implicat activ în operaţiuni militare şi paramilitare finanţate de guvernul SUA, de guverne străine şi de diverse entităţi private. Conform propriilor încuviinţări, a fost direct implicat în atacuri asupra unor ţinte fizice, operaţiuni de blocaj, de capturare şi interogare a unor persoane urmărite – asta cu toate că « încuviinţări » nu e cuvântul potrivit aici, pentru că Luttwak e aproape copilăreşte dornic ca vizitatorii să-i înţeleagă familiaritatea cu dedesubturile operaţiunilor speciale şi îşi citează propria experienţă pe teren în sprijinul judecăţilor sale despre oameni, cum ar fi aceea despre generalul David Petraeus, a cărui reputaţie de geniu al contrainsurgenţei o respinge ca pe o mistificare. Ţine, de altfel, să spună că activităţile sale nu au încălcat niciodată legislaţia Statelor Unite. Componenta Walter Mitty [personaj dintr-o nuvelă a lui James Thurber devenit emblemă pentru cei ce-şi trăiesc în fantezie o existenţă aventuroasă şi eroică] a entuziasmului lui Luttwak pentru cealaltă viaţă a sa – universitar ziua, agent special noaptea –  pare să atârne mai puţin în firea lui decât apetitul nesăţios pentru riscul fizic care l-a şi ajutat să înţeleagă strategia militară şi chestiunile politice legate de ea într-un chip ce-i este adesea străin actualei generaţii de decidenţi politici occidentali.
Iubit şi detestat, capabil de a trăi mai multe vieţi, fiecare dintre ele în stare să scoată rapid din uz un om mai puţin robust fizic şi intelectual, Luttwak se mândreste cu faptul de netăgăduit că nu este produsul obişnuit al think-tank-urilor de la Washington. Tendinţa sa instinctivă de a respinge înţelepciunea comună ca fiind o idioţie, combinată cu nevoia de a dovedi că el este cel mai deştept ins din orice încăpere, l-au privat de posibilitatea de a modela evenimentele aşa cum tânjeşte s-o facă, şi nu în mare secret, orice intelectual politic. Cu toate acestea, Luttwak ascultă în primul rând de acele cutume ale gândirii care au făcut din el unul dintre experţii strategici cei mai străluciţi ai Americii, capabil să înţeleagă într-un mod extrem de original, penetrant şi contraintuitiv necesităţile psihologice şi practice care stimulează acţiunea umană.
Ne-am întâlnit luna trecută, într-o zi în care o mare furtună se abătuse peste oraş. Ceea ce urmează sunt fragmente din transcrierea convorbirii noastre, în care nu mi-am propus să-l întreb nimic despre experienţa sa din copilărie ca refugiat evreu în Europa, aceasta putând fi subiectul unei alte discuţii.

Cred că, dacă America ar fi fost capabilă să tolereze un al doilea Henry Kissinger, acesta aţi fi fost dumneavoastră.
Kissinger, la 88 de ani, scrie broşuri pentru Kissinger Associates. Ultima sa carte despre China este o asemenea lucrare, scrisă de personalul de la Kissinger Associates. Este concepută astfel încât să intre în graţiile autorităţilor chineze şi nimic altceva.
Îl cunosc personal foarte bine pe Kissinger, care este însă o persoană extrem de înşelătoare. E deprins să fie mincinos şi făţarnic. Deşi mi-am petrecut multă vreme vorbind cu el, nu am absolut nici o idee despre cine e cu adevărat. Cartea lui se încheie cu un imn înălţat prieteniei SUA-China şi cu ideea că toate ţările trebuie să se acomodeze cu această relaţie. Trebuie s-o recenzez pentru TLS [Times Literary Supplement], dar tot amân de câteva săptămâni pentru că nu ştiu dacă este un caz de senilitate sau unul de pură corupţie.

continuare »


Trăiască USL şi Traian Băsescu !

luni 2 Sep 2013

Petru Romoşan

De ce i-au votat în masă românii pe Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu (sau, mă rog, Daniel Constantin), triumvirii zişi USL ? Evident, pentru rezolvarea dosarului Roşia Montană şi pentru privatizarea în favoarea lui Gruia Stoica a CFR Marfă, între alte nenorociri. Cine e ciudatul miliardar Gruia Stoica vom afla ceva mai tîrziu. Iată că visul sau coşmarul românilor se realizează. Ei vor avea şi gaze de şist, şi multe alte bucurii. Acum vor pretinde din nou că au fost abuzaţi şi că ei au crezut că micuţul Dinu Păturică al lui Adrian Năstase (alias Andronache Tuzluc), presupusul procuror Victor Ponta, era, de fapt, avocatul Avram Iancu, Crăişorul munţilor. Ei, alegătorii, nici usturoi n-au mîncat şi nici gura nu le miroase. Ei nu voiau decît să dea de pămînt cu Elena Udrea, PDL şi Traian Băsescu.
Cînd Mircea Badea îi ridiculizează pe mai multe Antene (cu drept de emisie, deci cu voie de la poliţie) pe cei care îi reproşează că trăieşte din banii lui Ceauşescu, fără să arate că l-ar interesa în vreun fel afacerea Crescent-Dunărea, el crede că are de-a face cu cîteva milioane de cretini supravieţuitori ai Epocii de Aur. Unii cred că Mircea Badea nu are a se preocupa de originea banilor lui Dan Voiculescu. Alţii spun, OK, dar atunci să vorbească despre flori, păsări şi fructe, pentru că în România toţi banii sînt politici şi provenienţa lor e uşor de detectat. Se poate discuta. Mă rog, cine poate oase roade, cine nu şi carne macră. Care sînt relaţiile dintre tatăl mititelului George Maior, director SRI, şi tatăl mititelului cu barbă, Mircea Pop, şef la CNADNR, sau Securitatea e în toate cele ce sînt şi în cele ce mîine vor rîde la soare ? Şi cine e această Securitate ? E acea instituţie inventată prin 1948 de sovietici şi care continuă pînă astăzi să-i apere pe români de ei înşişi, care nu sînt suficient de maturi, nu-i aşa ?
În anii ’80, anii tîrzii ai comunismului, ai dictaturii, ai ocupaţiei sovietice, vă asigur că visul nostru, al generaţiei noastre contaminată de idealurile lui Vaclav Havel (Charta ’77) şi Lech Walesa, cu a sa Solidarnosc, era să fim conduşi prin 2013 de unii ca Traian Băsescu sau Dan Voiculescu, după Ion Iliescu şi Adrian Năstase, toţi mînă de lucru foarte calificată a dictatorilor Elena şi Nicolae Ceauşescu. Visul nostru s-a realizat. Sîntem conduşi de Traian Băsescu, iar Dan Voiculescu e principalul său opozant. Sau invers. Tot aia e. Unii vor  să recunoaştem că nu am putut mai mult. Ăsta o fi adevărul ? Nicolae Bălcescu şi Ion Ghica ai generaţiei noastre neopaşoptiste (i se spunea, de fapt, optzeciste) ar fi Traian Băsescu şi Dan Voiculescu. Şi, poate, în egală măsură, Adrian Năstase. Aşa să fie ?
Să venim, totuşi, mai la concret. Pentru că, după o lungă, o nesfîrşită petrecere (sau debandadă), viaţa în România începe să dea semne de seriozitate. Domnul Gigi Becali va deveni pantofar. Sau cizmar. Adică va îmbrăţişa meseria de bază a lui Nicolae Ceauşescu. Ce bine ar fi fost dacă Ceauşescu Nicolae ar fi rămas toată viaţa cizmar, iar România regat ! N-a fost să fie.
Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Reformei, fost ministru al Agriculturii (ţărănist de tip nou), Decebal Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor, fost ministru al Agriculturii (liberal, producţie recentă), Victor Atanasie Stănculescu, fost ministru al Apărării naţionale (comunist şi militar), Cătălin Voicu, senator şi la două degete de a deveni ministru de Interne (socialist sau social-democrat, PSD), Adrian Năstase, fost ministru de Externe, fost prim-ministru şi preşedinte al Camerei Deputaţilor (socialist etc.), azi liber dar fără unele drepturi civile, Victor Babiuc (fost ministru al Apărării, fost profesor de drept, democrat, PDL, partidul lui Băsescu),  Gigi Becali, europarlamentar şi preşedinte de partid (proprietarul Clubului Steaua), sînt astăzi la mititica, iar lista e departe de a fi completă. Alţi politicieni cunoscuţi, de primă mînă (Relu Fenechiu, fost ministru, liberal ; Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte de partid, conservator şi miliardar), sau foşti înalţi funcţionari ai statului sînt la diferite distanţe, mici, de încarcerare. Nu facem lista lor completă ca să nu cobim. Toţi pretind în gura mare că sînt victimele lui Băsescu. Majoritatea românilor nu crede că arestările se vor opri după încheierea, în decembrie 2014, a mandatului lui Traian Băsescu. Faptele şi dosarele a sute de indivizi aflaţi azi în Parlament, la conducerea tuturor partidelor, în guvern, în administraţia centrală sau locală nu vor putea fi şterse cu buretele de viitorul preşedinte. Oricine ar fi acesta. Orice s-ar spune, justiţia are şi o oarecare doză de independenţă. E chiar la îndemînă să presupunem că am putea avea un fel de guvernare completă în puşcărie.
În nici o ţară din Europa nu sînt în acest moment atîţia foşti miniştri şi politicieni de vîrf în puşcărie. Dar, tot aşa, în nici o ţară din Europa nu sînt atîţia potenţiali puşcăriaşi în guvern, în Parlament şi în agenţii guvernamentale, atîţia funcţionari de rang înalt cu dosare penale. Cum ar veni, avem resurse. Pentru puşcărie.
Cum am ajuns aici şi cum vom ieşi din impasul actual ? Nu ştiu cine ar putea da un răspuns pertinent.


luni 2 Sep 2013

Români din Carpaţi