Unde este guvernul lui Klaus Iohannis ?

luni 24 Noi 2014

Petru Romoşan

Klaus Iohannis va avea consilieri, sfetnici de taină, admiratori sinceri câtă frunză şi iarbă. Cel puţin în primele şase luni. Sau măcar în primele 100 de zile. Domnul preşedinte va avea şi servicii secrete : George Maior s-a prezentat imediat (la Târgul de carte Gaudeamus) şi cu propunerea subliminală (meseria l-a învăţat) să devină şef şi la SIE, într-un serviciu mamut SRI-SIE şi cu un buget pe măsură, ceva în jurul miliardului de euro. Desigur, bugetul serviciilor, ca şi bugetul consilierilor şi admiratorilor trebuie trecute la categoria „cheltuieli”, nicidecum la „venituri”.
George Maior face parte, ca un guest star, din celebrul Grup de la Cluj. Preşedintele Iohannis va avea – are deja – şi un Grup de la Cluj în PSD. Grupul de la Cluj din PSD e un foarte bun furnizor de voturi pentru adversarii PSD-ului. Aşa a fost pentru Traian Băsescu şi tot aşa a fost, de curând, pentru noul preşedinte. Ioan Rus pozând alături de Victor Ponta pe afişele electorale din Cluj şi din judeţ i-a adus candidatului aşa-zisei drepte peste 70 % din voturi.
Doamna Laura Codruţa Kövesi a avut în lunile de campanie electorală o recoltă ieşită din comun. Nu cred să mai fi fost arestaţi atâţia politicieni într-un interval atât de scurt, în timp de pace, în Europa, cât a reuşit să trimită ritmic după gratii DNA-ul românesc. DNA a adus la bugetul statului sute de milioane de euro. O întreprindere românească în sfârşit rentabilă, care va să zică, dar e vorba de o rentabilitate specială, stranie. DNA nu produce nici brânză, nici carne, nici cuie sau pantofi. Dar „recolta” DNA defineşte, involuntar şi tragicomic, o epocă : epoca Băsescu, care se va sfârşi, foarte probabil, cu Băsescu însuşi devorat de instituţiile modelate de el. Arestăm azi ce a patronat Traian Băsescu ieri. Mai întâi de la opoziţie, dar, odată cu arestarea şefului DIICOT, Alina Bica, sunt bune auspicii şi pentru ceilalţi, pentru băsişti. După arestarea fostului ei soţ şi partener de afaceri Dorin Cocoş, a prietenei „pariziene”, procuroarea Bica, Elena Udrea s-ar cuveni să fie stresată ? Dar Traian Băsescu ?
Ce-i lipseşte cu adevărat lui Iohannis e un guvern şi un proiect de ţară. Nici proiectul de ţară şi nici oamenii care să-i dea viaţă nu se găsesc pe sticla televizoarelor, în talk-show-uri, pe Facebook sau pe Net. Lipsa teribilă de lichidităţi de pe piaţă asfixiază deja galopant ce-a mai rămas din întreprinderile viabile. Realitatea economică în concret nu a fost preocuparea guvernului Victor Ponta. În plus, anul care vine ne găseşte cu acelaşi guvernator la Banca Naţională, un Matusalem al finanţelor (Traian Băsescu s-a dus, Mugur Isărescu a rămas) care şi-a epuizat de mult orice creativitate, dacă a avut vreodată aşa ceva. Opţiunile de personal ale lui Mugur Isărescu sunt de acelaşi nivel : Lucian Croitoru, omul familiei, un neoconservator exaltat de baltă românească pentru postul de prim-ministru, sau Liviu Tudor, un speculator imobiliar cu rădăcini în Bancorex, plasat la conducerea Clubului de la Roma, secţia română. Împrumuturile faraonice făcute de guvernele PDL (actualul PNL) şi de Lider Maximo Traian Băsescu trebuie plătite din greu începând de la anul. Din ce ?!
E destul de limpede că noul preşedinte nu poate continua dincolo de sfârşitul anului cu un guvern Ponta, remaniat sau nu. Asta se poate citi clar în votul de la 16 noiembrie, care a fost în primul rând unul împotriva lui Victor Ponta personal. Când şi-a asumat riscul nerezonabil de a candida la 42 de ani pentru preşedinţia României, şi-a pus la bătaie implicit şi mandatul de prim-ministru, chiar dacă nu a avut bunul-simţ să demisioneze în campanie. E cineva care nu pricepe chestia asta simplă ? Într-o democraţie cât de cât normală, primul-ministru şi-ar fi prezentat demisia imediat după aflarea rezultatului alegerilor. E şi o minimă chestiune de onoare. Sau, mă rog, demisia mai poate aştepta până pe 22 decembrie, când noul preşedinte îşi va prelua oficial funcţia. Dacă încă se mai poate admite că Victor Ponta nu vrea să-şi prezinte demisia lui Traian Băsescu, e de la sine înţeles că trebuie să şi-o prezinte noului preşedinte. Jocul politic trebuie restartat ca la carte.
Noul preşedinte al României are o urgentă nevoie de consilieri economici şi politici, dar are o şi mai dramatică nevoie de un guvern al său, corespunzător votului popular. Care poate fi PSD, PNL, de uniune naţională sau de profesionişti. Votul copleşitor din 16 noiembrie îi acordă clar prerogativa de a numi un nou prim-ministru. Care nu mai poate fi acelaşi Victor Ponta. Problema majorităţilor la momentul alegerilor prezidenţiale e totuşi una secundară. Iar UDMR şi UNPR (Gabriel Oprea) par pregătite să voteze şi un alt guvern decât unul PSD. Care ar fi cea mai bună alegere (guvern PSD, guvern PNL, PSD-PNL, tehnocraţi) e o discuţie aparte, ce nu va întârzia să preocupe întreaga societate.


Un strateg în sala studenţilor

luni 17 Noi 2014

Adina Kenereş

În cursul unei vizite de câteva zile împărţite între Bucureşti şi Arad, lui Edward N. Luttwak i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa în două universităţi, dar i s-a oferit şi ocazia de a cunoaşte oameni şi preocupări, de a vedea locuri noi din Capitală, de a revedea locuri natale estompate de trecerea anilor. Radu Carp şi Florin Diaconu, artizanii acestei vizite, au organizat, în plus, pentru studenţii şi profesorii Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti interesaţi de strategie şi geopolitică la zi o întâlnire  la care au participat şi editorii lui Edward N. Luttwak în România. În 2013, Editura Compania a publicat, în traducerea lui Sergiu Celac – prezent, de asemenea, la discuţie –, volumul de tinereţe al lui Edward N. Luttwak, Lovitura de stat. Ghid practic. Iată câteva fotografii de la această reuniune informală, la care s-a vorbit destins despre raportul dintre studii şi carieră în ziua de azi, despre tensiuni negestionate şi prejudecăţi care încurcă judecata politică, precum şi despre momentul geopolitic actual pentru România. Orice temă, după cât s-a văzut, are mai multe feţe decât cele contabilizate superficial şi poate fi abordată cu profit dacă ne reamintim adâncimea ei istorică încăpăţânată şi dacă-i adăugăm puţin umor.

Edward Nicolae Luttwak

Cu Florin Diaconu, Sergiu Celac, Petru Romoşan


Publicul – în rândul întâi, Dalya Luttwak şi Adina Kenereş

În dreapta, Radu Carp


Edward Luttwak şi Stefan Hell vor primi „Distincţia judeţului Arad”

miercuri 12 Noi 2014

Nicolae Ioţcu,  preşedintele Consiliului Judeţean Arad, va înmâna vineri, 14 noiembrie 2014, „Distincţia judeţului Arad” politologului american Edward Nicolae Luttwak, care se va afla la Arad, pentru a susţine conferinţa „Securitate naţională în secolul XXI”.
Tot cu această ocazie, cercetătorului de origine română Stefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie, i se va acorda aceelaşi înalt titlu. Evenimentul va avea loc în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean Arad.
Tot vineri, 14 noiembrie 2014, Centrul Cultural Judeţean Arad organizează,  în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, conferinţa cu titlul „Securitate naţională în secolul XXI”. Evenimentul se va desfăşura în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean, începând cu ora 18.00,  în cadrul programului „Aradul Contează – Platformă de educaţie civică”. Cu această ocazie sunt invitaţi să conferenţieze în faţa cetăţenilor arădeni politologul şi strategul militar Edward Nicolae Luttwak, respectiv profesorul universitar dr. Radu Carp. Tema aleasă, siguranţa naţională, este una de maximă actualitate pentru  societatea noastră contemporană.
„Pentru a respecta istoria, pentru a avea o contribuţie semnificativă la crearea acesteia, trebuie să ne respectăm valorile. Atât Stefan Hell, cât şi Edward Luttwak au avut şi au o contribuţie remarcabilă la istoria noastră a românilor. Cu atât mai mândri trebuie să fim cu cât ambii au rădăcini şi legături cu Aradul. Aceste distincţii reprezintă respectul nostru pentru tot ceea ce au realizat Stefan Hell şi Edward Luttwak” a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

***

Stefan W. Hell, personalitate arădeană ştiinţifică marcantă, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru chimie în anul 2014 de către Academia Regală de Ştiinţe din Suedia. Stefan W. Hell a primit prestigioasa distincţie alături de americanii Eric Betzig şi William E. Moerner pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”, descoperirile celor trei fizicieni contribuind la dezvoltarea microscopului.
Stefan W. Hell s-a născut în anul 1962 la Arad şi a copilărit la Sântana. În prezent este director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen, (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), Şef Divizia de Nanoscopie Optică, profesor asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi profesor onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania).

***

Edward Nicolae Luttwak este o personalitate recunoscută la nivel mondial în domeniul  politologiei, expert în strategie militară şi relaţii internaţionale, analist geopolitic, consultant pentru preşedinţia americană, născut la 4 noiembrie 1942 în Arad, într-o familie înstărită de evrei tradiţionali pro-români.
Apariţiile sale editoriale i-au adus celebritatea pe tot mapamondul. Primii ani de viaţă i-a petrecut în oraşul de pe Mureş, a locuit pe strada Gudmon Palota, lângă piaţa Teatrului, într-un apartament modern  la vremea aceea, al unei case construită în anii ’30.
După instaurarea regimului comunist, în 1947, emigrează împreună cu părinţii întâi spre Italia unde rămâne până la vârsta de 11 ani. Ulterior se stabileşte în Anglia, unde studiază la „London School of Economics and Political Science” şi mai apoi în America unde îşi continuă studiile. Este absolvent al celebrei „Johns Hopkins University” din Statele Unite ale Americii. Primul său loc de muncă a fost de asistent al secretarului Ministrului Apărării, nefiind încă cetăţean american. A plecat legal din România, în noiembrie 1947, cu un paşaport regal.
În 1964, imediat după absolvirea facultăţii, vizitează România cu ocazia realizării unui documentar pentru televiziunea americană CBC, primul documentar realizat după instaurarea comunismului. A fost pentru prima dată când unei televiziuni străine i s-a acordat permisiunea de a veni în România. Cu această ocazie a realizat un interviu cu Gheorghe Gheorghiu Dej. A fost invitatul acestui la vila sa de la Snagov unde l-a întâlnit pe ministrul securităţii Chinei, Li Zhen şi pe preşedintele prezidiului Uniunii Sovietice, Anastas Mikoian. Amintirile despre Bucureştiul de la acea vreme îi evocă o lume educată, curajoasă sau mai puţin curajoasă, o perioadă pozitivă pentru România, cu mari speranţe justificate de dezvoltarea în plan economic, independenţa faţă de Rusia.
A mai vizitat România în urmă cu aproximativ un sfert de veac la invitaţia generalului Ilie Ceauşescu care era la acea vreme vice-ministru al Apărării. Cu această ocazie a vizitat Aradul unde avea un vechi prieten de familie care l-a îndrumat spre casa părintească, unde acum locuia  şeful securităţii. Într-un interviu acordat ziarului/revistei „Gazeta Românească” consideră că „dacă România ar fi continuat aşa din 1964, fără dictatură, fără acest decăzut (n.n. Ceauşescu), fără această mână neagră, probabil că ar fi avut şi el raporturi mai apropiate cu România. Dar din păcate acest lucru nu era posibil!”
Cu privire la rădăcinile sale româneşti îşi mai aminteşte: «La Milano am crescut într-o casă evreiască unde ascultam Maria Tănase! Îmi plăcea în România muzica tradiţională ţărănească, folclorul. Tatei îi plăcea mult „Doina din Maramureş“(…) Mi-aş dori să vin în România şi să-mi prezint cărţile traduse în româneşte.» Una dintre celebrele cărţi ale lui Edward Luttwak, „Lovitura de stat. Ghid practic”, a apărut în limba română în anul 2013 la Editura Compania, în traducerea lui Sergiu Celac.

Text preluat din Arad reporter


Consultantul în strategie militară
Edward N. Luttwak va primi titlul
de Doctor Honoris Causa al Universității din București

marți 11 Noi 2014

Marți, 11 noiembrie 2014, Universitatea din București va conferi distincția de Doctor Honoris Causa domnului Edward N. Luttwak, cercetător reputat, autor al unor lucrări majore în domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor strategice.
Ceremonia va avea loc în sala „Constantin Stoicescu” a Palatului Facultății de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46), la ora 12:30.
Edward N. Luttwak s-a născut pe 4 noiembrie 1942 la Arad. În 1947 a emigrat împreună cu familia sa în Italia, fiind înscris la școală în Palermo, iar mai apoi în Milano. De la 11 ani a studiat în Marea Britanie la Carmel College, Wallingford. În 1961 s-a înscris la London School of Economics din cadrul Universităţii din Londra, absolvind cursurile în Ştiinţe Economice cu Upper Second Honors. După încheierea acestora, Edward Lutwak s-a dedicat carierei academice, fiind asistent, iar mai apoi lector la Universitatea din Bath. După o perioadă de 5 ani petrecută ca voluntar de război în Israel, în timpul Războiului Rece, devine doctorand la Johns Hopkins University în Statele Unite, obținându-și diploma în 1975. Imediat după încheierea doctoratului își reia activitatea academică, predând cursuri și susținând conferințe la prestigioase instituții de învățământ din Statele Unite: Johns Hopkins University, în Baltimore; Johns Hopkins University School of Advanced International Studies, în Washington D.C.; Georgetown University, Washington D.C.; University of California, Berkeley; Yale University; Grinnell College; Dickinson College.
Edward N. Luttwak a deținut, de asemenea, funcții importante în afara mediului academic. A fost Consultant al Ministrului Apărării al SUA, a fost asociat al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington D.C. sau al Institutului de Politică Monetară și Fiscală de pe lângă Ministerul Finanţelor din Japonia. Profesorul Luttwak a fost Consultant şi pentru U.S. National Security Council, the White House Chief of Staff, the U.S. State Department, the U.S. Department of Defense, precum şi Consultant al Guvernelor din Italia, Japonia, Kazakhstan, Peru şi Spania.
Pasionat de strategie şi de studiul conflictelor, Edward N. Luttwak a avut contribuții importante în aria studiilor strategice. Opera sa, care numără volume precum Strategy: The Logic of War and Peace, The Grand Strategy of the Byzantine Empire sau On the Meaning of Victory: Essays on Strategy (volum care conține și un capitol dedicat episodului cuceririi provinciei Dacia de către romani), este tradusă în numeroase limbi și citită în academiile militare din întreaga lume.
Prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Edward N. Luttwak, Universitatea din București omagiază o personalitate cu un rol capital în istoria gândirii politice şi a teoriei strategice.

Text preluat de pe site-ul http://media.unibuc.ro/


Despre licurici. Geopolitică pentru începători

luni 10 Noi 2014

Petru Romoşan

Pentru cei care urmăresc semnele şi semnalele de la Washington, Victor Ponta are susţinere americană (Joe Biden, Wesley Clark etc.). Şi asta nu de azi- de ieri. Vladimir Tismăneanu şi grupul său, cu snoavele şi pamfletele lor de la Washington şi de la Bucureşti, nu reprezintă în nici un fel administraţia democrată americană. Tismăneanu şi echipa sa de zgomote îi reprezintă dintotdeauna doar pe neoconservatori. Volodea este un neoconservator fanatic de foarte multă vreme, la fel cum tatăl său a fost un bolşevic fanatic. Ce evită să ne spună Tismăneanu e că el însuşi are un trecut corespunzător de bun neoconservator, căci a fost în tinereţe un „menşevic” şi un „troţkist” foarte productiv. Nici măcar doamna Victoria Nuland, o reprezentantă de frunte a neoconservatorilor în administraţia democrată la Departamentul de Stat, nu şi-a mai permis, după cum ne-a obișnuit, să-l tragă de urechi sau să-i pună tălpi candidatului socialist (sau social-democrat ?) de la Bucureşti.
Klaus Iohannis are susţinerea totală a Germaniei. Chiar dacă e relativ discretă şi cancelarul Angela Merkel nu vine la Sibiu ca să-l sprijine pe faţă. În timpul următor e posibil să aflăm sumele impresionante investite de diverşi întreprinzători germani în campania lui Klaus Iohannis. La Bucureşti, în multe cartiere, Klaus Iohannis l-a depăşit în panouri publicitare pe Victor Ponta. Asta înseamnă bani mulţi. Dar Klaus Iohannis, împotriva tuturor pronosticurilor optimiste, a pierdut alegerile în Bucureşti şi nu le-a câştigat decât la mustaţă în cea mai mare parte a Transilvaniei. Mai puţin în Hunedoara (Petroşaniul familiei Iacob Ritzi, trecută spectaculos în tabăra PSD-UNPR, şi municipiul Hunedoara, zone foarte sărace, defavorizate, au votat masiv Ponta) şi în Caraş-Severin. Şi, desigur, primarul sibian a câştigat alegerile în diaspora, dar acestea nu reprezintă mai multe voturi decât cele date de un oraş de mărimea Sibiului. Handicapul cu care pleacă Iohannis în turul doi e enorm şi, practic, imposibil de surmontat.
Dar Victor Ponta nu are doar susţinere americană. Primul-ministru în funcţie are de-o bună bucată de vreme şi susţinerea a trei servicii secrete româneşti. Pe lângă serviciul său de la Ministerul de Interne, DGIPI, SRI şi SIE l-au abandonat de ceva vreme pe Traian Băsescu (aşa se şopteşte) şi s-au aliniat în spatele noului şef. Argumente în acest sens sunt şi pomenirea lui George Maior pentru postul de prim-ministru, şi nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru foarte importantul post de consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională. Meleşcanu va cumula, vrând-nevrând, din pricina experienţei, şi postul de consilier pe politică externă. Cu toată zdroaba doamnei Monica Macovei şi autobăgarea în seamă a doamnei Elena Udrea, în ciuda răsfumatelor liste de susţinători şi a declaraţiilor patetice ale GDS, a manifestelor şi profesiunilor de credinţă ale autointitulatei societăţi civile, în frunte cu trompetiştii şi tromboniştii ei atitraţi Tismăneanu, Liiceanu, Pleşu, Cărtărescu etc., Victor Ponta poate câştiga, şi încă de-o manieră prea categorică, turul doi al prezidenţialelor.
Ce face Rusia în aceste jocuri fanariote de la Bucureşti ? Rusia, cu o diplomaţie întotdeauna mai sofisticată, mai bizantină decât cea a Occidentului, joacă la două capete şi va fi, în oricare variantă, parţial câştigătoare. Iar inţelegerile dintre SUA şi Rusia sunt oricum mai importante decât mai recentele înţelegeri dintre Germania şi Rusia. Chiar şi în condiţiile de astăzi, cu războiul asimetric, neconvenţional din Ucraina şi cu sancţiunile dictate de SUA şi UE Rusiei.
Faimosul grup de la Cluj, cu Virgil Ardelean (Vulpea), Ion Ţiriac, Ioan Rus, Vasile Dâncu etc., e mai mult decât filogerman. Clujenii informaţi ştiu deja că burgul lor e mai întâi german, ca putere economică şi influenţă politică, şi abia apoi, în ordine, maghiar şi, în fine, român, deşi românii sunt majoritari. Ce se ştie mai puţin, pentru că schimbarea e destul de recentă, e poziţionarea DNA, care e mai mult decât un parchet obşinuit. Deşi DNA era cunoscută mai degrabă ca fiind de obedienţă americană, acţiunile acestui parchet cu puteri speciale din ultimele luni îl trec net în tabăra germanofilă. Să fie doar datorită originii transilvănene a doamnei Laura Codruta Kövesi şi apropierii ei personale de sibieni şi de clujeni ?  Rămâne foarte suspectă amânarea dosarului EADS. Cui îi foloseşte această amânare ?
Să remarcăm aici şi că Traian Băsescu a anunţat că va cere cetăţenia Republicii Moldova. Aparent, dar numai aparent, e un act patriotic. În fapt, e o recunoaştere totală din partea unui fost preşedinte român a statalităţii imuabile a Republicii Moldova. Şi, dacă ne mai întrebăm cine controlează, de fapt, terenul acolo, înţelegem că Băsescu se întoarce la licuriciul tinereţii sale, probabil adevăratul său licurici.
Pentru a ocupa temeinic scena românească, Germania va fi nevoită să mai aştepte şi, oricum, să-şi caute un candidat mai carismatic, mai convingător, mai antrenat pentru prestaţia publică. În primul rând din cauza personalităţii lui, e aproape exclus ca în zilele, puţine, care au mai rămas până la vot, Klaus Iohannis să reuşească să stârnească entuziasmul şi să scoată din casă un procent mai mare de alegători decât cel din primul tur. Pentru că se înţelege că o prezenţă masivă la vot ar fi în favoarea lui.
În secolele trecute, Principatele Române şi Voievodatul Transilvaniei erau aprig disputate de cele trei imperii vecine, care-şi aflau la noi răspântia : Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Austriac.  Astăzi lucrurile s-au schimbat, dar nu chiar atât de mult. Ne găsim între Imperiul American global, Imperiul German (numit în mod eronat „european”) şi acelaşi Imperiu Rus. Şi nu e deloc exclus ca locuitorii României să fie numiţi, într-un viitor previzibil, din nou iobagi, rumâni, moşneni, vecini şi să fie tranzacţionaţi, ca număr de suflete, împreună cu câte o bucată de pământ fertil…


Şi dacă absenteiştii au dreptate ?

luni 3 Noi 2014

Petru Romoşan

Apar de astă dată deosebit de suspecţi ziariştii, formatorii de opinie, alte persoane publice care ne cheamă enuziast, cu conştiinţa democratică curată, să mergem la vot. Ca şi cum am fi nişte imbecili, nişte primitivi, nişte necopţi cetăţeneşte, care au absolută nevoie să fie duşi de mână la urna de vot. Îi credem, frankly speaking, plătiţi de Sistem. Sistemul ticăloşit, bineînţeles. Dar ce zicem noi „ticăloşit”, Sistemul Ticălos şi Trădător pur şi simplu. (Remember George Orwell : „People who elect corrupt politicians, impostors, thieves and traitors are not victims, but accomplices.” – Cei care îşi aleg politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu sunt victime, ci complici. Dar tot el a scris : „In a time of universal deceit, telling the truth is a revolutionary act.” – La vreme de completă înşelăciune, a spune adevărul e un act revoluţionar.)
Anul acesta e mai limpede decât în ultimii 25 de ani că nici un candidat nu merită votat cu toată încrederea. Dintr-un motiv sau dintr-o mie de motive. Începând cu junele presupus socialist, presupus de stânga democratică, Victor Ponta, reprezentantul unui partid care s-a încolonat deja spre penitenciar. Şi continuând cu Klaus Iohannis, apărut cumva din neant într-un rol principal, care nu-l prinde deloc, care-l depăşeşte evident, un fel de copie cu nickname german al lui Emil Constantinescu. Dar la fel e Teodor Meleşcanu, singurul care are un CV convingător, diplomat, de mai multe ori ministru, director SIE şi cu o prestaţie adecvată rolului şi demnităţii de preşedinte, dar care nu ne-a povestit mai nimic despre experienţele sale trecute de la Geneva şi de aiurea. Din lipsă de timp, din cauză de DNA, Microsoft, EADS, retrocedări ilegale etc. (aşa a dat de înţeles). Şi, culmea, din cauza unor polemici penibile şi absurde pe tema serviciilor secrete stârnite de un veteran al „chestiunii”, deja fostul preşedinte Traian Băsescu, care a început astfel să justifice epoca sa de mare corupţie. Tăriceanu nu ne-a explicat cum a devenit şi bătrânul căluţ de lemn al Domnului Goe Victor Viorel, după ce în istoria sa personală a jucat tot felul de roluri începând cu cel de manechin, parcă, la Apaca. Sau, de fapt, a redevenit, în final de carieră, un manechin, unul pentru publicul de vârsta a treia socialisto-liberalo-schimbisto-reformator. Monica Macovei are deja susţinerea generală a fripturiştilor lui Băsescu, ceea ce în sine e o reuşită. Pentru că sunt mulţi şi foarte bine plasaţi faţă de bugetul statului. Aceiaşi „intelectuali” au abandonat-o, în schimb, fără milă pe favorita lui Băsescu. De altfel, favorita lui Băsescu pare a juca ultima ultima scenetă dintr-un film de Bollywood înainte de nişte întâlniri inconturnabile cu DNA şi cu justiţia în general.
Foarte mulţi români vor sta acasă şi poţi foarte bine să-i înţelegi. Au votat deja de prea multe ori degeaba şi numai în folosul unor infractori sau impostori. Sistemul are nevoie de o prezenţă consistentă la vot pentru propria lui perpetuare şi pentru legitimare – toată lumea a priceput. Democraţia e o ficţiune, Sistemul e o sinistră realitate cotidiană care adoră să fie catalogată „democratică”. Oricum, absenteiştii vor fi în aceste alegeri primul partid al ţării, care şi-a formulat deja o ideologie : „Nu vă putem încă împiedica să ne minţiţi, să ne furaţi, să ne batjocoriţi, să mistificaţi, dar fără noi !”