Triumful mizeriei sau Aceşti kăkănari
care ne guvernează (o satiră)

marți 29 Sep 2015

Petru Romoşan

Nu ştiu alţii ce vor mai zice dar o largă majoritate a poporului tăcut crede că România a fost condusă în ultimii 25 de ani de kăkănari. Desigur, nu televiziunile, mai ales cele politice, de ştiri, nu institutele de sondare a opiniei publice, nu multele instituţii ale statului plătite să nu facă nimic, nu, acestea n-o vor recunoaşte. Ele însele sunt populate de kăkănari peste kăkănari. Da, asta este, cu toată dragostea, domnule Bogdan Chirieac ! Fără îndoială, un studiu al vespasienelor TV – cu aşa-zisele talk-show-uri fără număr – şi al strămoaşelor lor din Antichitate – cele dialogale, folosite de mai mulţi cu nevoi, femei sau bărbaţi laolaltă –, un studiu comparativ va fi cândva întreprins şi toate asemănările se vor impune atenţiei natural. Domnul Bogdan Chirieac va trebui, cu siguranţă, intervievat. Cu toată dragostea.
România e condusă de 25 de ani de kăkănari şi, spre disperarea generală, va fi condusă încă 25, 50, 100 de ani tot de kăkănari. Un nou secol fanariot ? După toate aparenţele, da. Pe aceste frumoase meleaguri, teoretic ale noastre, ale localnicilor, s-a trăit şi celălalt lung şi kăkănar secol fanariot, cel care a început cu uciderea Brâncoveanului şi a fost zgâlţâit de revolta Vladimirescului. Greci din Fanar – un cartier din bizantinul Constantinopol şi din Stambulul otoman – şi băştinaşi au furat şi au devastat tot ce-au văzut cu ochii. Deci, un model-beton pentru hoţii de azi şi de mâine avem.
Dar ce este un kăkănar ? Kăkănarul este un român care mănâncă mult. Cât de mult adică ? Mănâncă mult mai mult decât îi trebuie şi, în orice caz, decât munceşte. Ca să ne întoarcem puţin în timp, Ceauşescu însuşi a fost un mare kăkănar. A stat pe tron alţi 25 de ani. Un kăkănar ca aproape toţi miniştrii guvernelor lui succesive. I-am auzit vorbind liber după 1989. Puţini la minte, mari la pântec, fălci şi cefe. Da, erau burtoşi, veseli şi iresponsabili. Ca şi cei din zilele noastre, kăkănarii recenţi.
Partide politice ? Alegeri ? Democraţie ? Şmecheriile unei adunături mai periculoasă decât lăcustele. Ciumă şi holeră. Crimă organizată şi crimă dezorganizată. Cum să scapi dintr-un asemenea rahat ? Oricum şi oricând vei fi umilit, jignit, cocoşat, terminat. Nimeni, nici Iisus, nu poate scăpa dintr-un asemenea întins veceu.
Pe aceste minunate meleaguri au apărut totuşi suflete sublime, ca Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Ion Ghica, I.C. Brătianu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Mircea Vulcănescu şi câţi alţii ! Mai toţi au sfârşit prost, sub presiunea unor majorităţi mereu înnoite de kăkănari. La ce mai serveşte jertfa lor de altădată ?
Să încercăm şi un exemplu recent de kăkănărie ? Iată : CNSAS-ul – o instituţie cu nume barbar – a aflat sau nu că patronul ei „spiritual”, „intelectual”, Traian Băsescu ar fi un turnător de cursă lungă, un „poliţist politic” odios (adică a făcut poliţie politică) ? A aflat CNSAS-ul deodată cu „fripturiştii lui Băsescu” (presupuşi intelectuali) că, împreună cu vidanjorul Vladimir Tismăneanu, Băsescu şi-a permis, prin aşa-zisa condamnare a comunismului, una din cele mai kăkănare şi sfidătoare imposturi din istoria României ? Cum comentează colonelul DIE Silvian Ionescu condamnarea comunismului executată întocmai şi la timp de Băsescu şi Tismăneanu ?! Câţi alţii ca Băsescu au fost albiţi de CNSAS în vreme ce neînregimentaţii erau mudăriţi, hăituiţi, înmormântaţi moral ? Cine răspunde ? Cine plăteşte ?
Suntem conştienţi că tema kăkănarilor s-ar potrivi mult mai bine cu un eseu în vâna lui Patapievici. Căci nu e el marele maestru al fecalei în eseistica românească ? Numai într-un eseu de întindere am putea obţine toate deliciile dintr-o comparaţie convingătoare între statul pe tron într-o vespasiană antică şi clămpănitul „democratic” la un talk-show fără sfârşit. Nu tot astfel se petrece toată fantomatica viaţă a românilor ? Una care se rezumă la mese de azi pe mâine. Să ne întrebăm doar într-un modest articol satiric, fără să adâncim noţiunea de kăkănar, dacă mai este cineva interesat să afle cine va fi noul preşedinte al PSD. Sau cine va fi noul prim-ministru. Sau pe cine mai interesează rezultatele unor sondaje scoase din pălărie de sociologii urât mirositori. Poate observa oricine că o largă majoritate, poporul tăcut, a întors de mult spatele întregii clase politice şi trompeţilor ei detracaţi.


vineri 25 Sep 2015

Atelier Franz Duschek


Penibili până la capăt

luni 21 Sep 2015

Petru Romoşan

România nu se mai face bine. Aţi mai auzit asta. În orice caz, nu în timpul vieţii noastre, a celor crescuţi în imensa farsă numită comunism. De fapt, ocupaţie sovietică. Să ne aducem aminte că Moise şi-a mânat poporul născut în robie 40 de ani prin deşert. Suntem numai la 25.
Sceneta finală a înmormântării lui Corneliu Vadim Tudor, „tribunul”, cu coşciugul din lemn masiv care nu intra în locul corespunzător din cavou, cu aplauzele indecente, vesele şi monstruoase (prin părţile noastre) ale participanţilor la trista adunare, cu explozia de aplauze la prea mult aşteptata reuşită a aşezării definitive a răposatului, pe lângă nemernicia noastră deja proverbială, această scenetă e şi o parabolă despre România de azi, România postcomunistă. Şi, ca să nu ratăm sensul parabolei, mai trebuie amintit că Vadim Tudor îşi va duce somnul de veci la câţiva metri de Nicolae Ceauşescu. Câte locuri mai rămân de ocupat în apropierea fostului dictator ?
Dar comedia cea mai grotescă a înmormântării României se joacă pe marea scenă – numită foarte ambiguu – politică a celor încă în viaţă. Demisionează sau nu demisionează Victor Ponta ? Aceasta-i întrebarea care ne torturează încă din decembrie trecut, de la alegerile prezidenţiale pierdute catastrofal de Ponta. O întrebare mormântal-comică.
Victor Viorel, un golănaş, un şmecheraş promovat de marele şmecher Adrian Năstase şi de socrul Ilie Sârbu, numit recent ispravnic la Curtea de Conturi (cu avizul CNSAS ?), nu trebuia să ajungă niciodată prim-ministrul României. Dar el e deja prim-ministru de aproape patru ani ! A ajuns prim-ministru pentru că trebuia blocat Traian Băsescu (s-a căutat un „mitocan” comparabil), un securist, un turnător de cea mai joasă speţă, licheaua, lepra, jigodia fără pereche, un delator sinistru, „COLABORATOR MEMBRU DE PARTID al CI-ului DIE”. Epitetele dinainte i-au fost aplicate lui Traian Băsescu, preşedintele României pentru două mandate de 5 ani fiecare, de Silvian Ionescu, fostul său superior în DIE. Traian Băsescu ? „Turnătorul tuturor matrozilor care treceau prin Anvers.” Sau : „Câţi nebuni mai avem să creadă că încă LEPRA ASTA mai e necesară neamului ?” (Silvian Ionescu) Nici un om întreg la cap – şi sunt multe milioane în ţară şi în lume – nu a crezut vreodată că Traian Băsescu a fost în vreun fel necesar neamului, tovarăşe Silvian Ionescu ! În afara colegilor dumneavoastră din Securitate, bineînţeles.
Dar să revenim la plagiatorul şi agentul sub acoperire (Băsescu dixit) Victor Viorel Ponta. Acest tinerel inconsistent a fost împins în faţă de bătrânii infractori din PSD, cei culeşi de DNA în ultima vreme unul câte unul sau mai mulţi deodată. Bătrânii neocomunişti corupţi s-au cotonogit reciproc şi au împins în faţă o jenantă echipă de tineret-rezerve. Fosta slugă a lui Adrian Năstase, un adevărat Dinu Păturică reîncarnat, a sfârşit prin a se crede şi el providenţial nu numai pentru Daciana şi Ilie Sărbu, deputaţi şi senatori la rândul lor, nepotism caracterizat, ci chiar pentru toată România. Dacă nu cumva şi pentru Europa aflată în criza refugiaţilor judecând după maniera golănească în care a atacat recent Ungaria. Neocomuniştii corupţi din PSD au în frunte doi penali : Dragnea şi Ponta, unul deja condamnat, celălalt trimis în judecată împreună cu prietenul său Dan Şova, fost ministru al Marilor Proiecte (sic !). Cine să-i dea lecţii cui ? În plus, adunătura din spatele lui Dragnea şi Ponta e, probabil, cea mai abjectă din câte a produs România în ultimii 50 de ani. Dacă nu cumva e depăşită în abjecţie de adunătura din spatele lui Băsescu, strămutată de curând în spatele lui Iohannis ! Să constatăm cu melancolie că România a produs aproape neîntrerupt oameni extraordinari, copii de geniu, artişti excepţionali, fructe şi legume de soi, invenţii şi descoperiri cu nemiluita, dar şi adunături politice din cele mai abjecte.
Victor Ponta nu-şi va da demisia dintr-o minimă decenţă, dintr-o umbră de bună creştere pentru că pur şi simplu aceste rudimente mic-burgheze îi lipsesc impostorului cocoţat în Palatul Victoria. El e pungaş (trimis în judecată pentru 17 capete de acuzare !) de lume nouă care vrea să fure toate cloştile de pe toate ouăle ! Pentru el şi pentru adunătura sa. Ca şi mentorul său, „arogantul” Adrian Năstase, şi el un Andronache Tuzluc reîncarnat.
Ce a căutat acest individ dubios şi în cursa prezidenţială ? Dar nu e numai el de vină. Sute de mii, milioane de români, contemporanii noştri, s-au drogat cu ideea absurdă că marioneta poate ajunge la Cotroceni. Cam aceiaşi care au crezut că „împăratul” Năstase poate deveni preşedinte. Încercarea de debarcare a lui Ponta durează, iată, de 9 luni, de la alegerile prezidenţiale, şi l-a umplut de sânge, de ridicol, pe noul preşedinte, care se roagă aproape lunar de Ponta să-şi dea demisia. Nu e deloc clar de ce SRI şi DNA, „binomul”, nu i-au scos ipochimenului adevăratele dosare. Sau poate e prea de tot clar : sunt cu toţii legaţi, printr-un coşciug nepotrivit, în aceeaşi înmormântare tragicomică a României.


luni 14 Sep 2015

Fotografie atribuită lui Iosif Berman


marți 8 Sep 2015


« Independentul » care îngroapă PSD-ul

marți 8 Sep 2015

Petru Romoşan

Arestarea lui Sorin Oprescu, primarul în funcţie al Bucureştilor, pare a fi mai gravă pentru PSD decât iminenta demitere sau demisie a lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru, după trimiterea în judecată şi, chiar surprinzător, mai destabilizantă pentru acelaşi partid decât anterioarele arestări, două la număr, ale fostului prim-ministru şi preşedinte PSD, Adrian Năstase. Sorin Oprescu, aşa-zis independent, este, de fapt, adevăratul legatar moral al lui Ion Iliescu. El e moştenitorul visat al patriarhului comunist cu studii la Moscova la începutul anilor ’50. Apartenenţa sau non-apartenenţa formală a lui Sorin Oprescu la PSD e, evident, lipsită de orice semnificaţie.
Toată viaţa politică presupus democratică (aici e marele fals !) din ultimii 25 de ani se bazează pe minciuni groase, simpliste, jenante, vândute cu multă neruşinare populaţiei prin ziarişti mizerabili, corupţi, recrutaţi şi, culmea !, foarte mândri de ispravile lor securist-propagandistice. Una dintre aceste minciuni gogonate e invenţia cu Sorin Oprescu candidat independent. O porcărie ! Ziaristul care are cele mai mari merite în această grosolană mistificare pare a fi micuţul Victor Ciutacu. Dar mai sunt şi alţii. Bogdan Chireac, care pare a fi unul dintre cei mai ajunşi ziarişti, echipa de la Antena 3 (Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Radu Tudor etc.), dar mai ales hărnicuţul mistificator bombastic Mircea Badea. Li se adaugă institutele de sondare a opiniei publice şi ciudate firme de PR, ca şi oficina mai recentă a lui Sebastian Ghiţă, România TV. Şi, probabil, mai sunt şi alţii, în presa scrisă, pe radiouri, precum şi nelipsiţii postaci tocmiţi de pe Net.
Sorin Oprescu nu a fost independent de reţelele PSD decât pentru votanţii naivi. A fost atât de independent de PSD încât, după arestarea sa, PSD-ul e pe cale să se prăbuşească. Mai întâi prin pierderea aproape sigură a primăriei Bucureştilor, şi deci a alegerilor locale. Dacă mai adăugăm prestaţia lamentabilă a lui Ponta începând cu alegerile prezidenţiale, nu e greu de prevăzut şi un faliment la alegerile generale. Ar mai fi, poate, de precizat că şmecheria dublă, adică aplicată de două ori bucureştenilor, cu independenţa lui Oprescu nu pare să fi ieşit de sub chelia modestului doctor şi cu atât mai puţin din capul ziariştilor propagandişti. Pare o idee scoasă direct din strategiile militare asimetrice sau de servicii secrete.
Dar adunătura USL ce altceva a fost decât o imensă impostură intelectuală menită să-l arunce în aer pe marinarul excesiv de proamerican, caricatural, Traian Băsescu ? Strategie care a reuşit doar parţial. A fost un fiasco din punctul de vedere al alegătorilor, al populaţiei, dar o mare reuşită scoasă tot din arsenalul strategic militar, foarte folositoare găştii Ponta, Ghiţă, plus TSD. Cine a produs-o ? Evident, cei care doreau să-i încurce pe americani în România.
Dar alianţa DA (Dreptate şi Adevăr, PDL+PNL, Băsescu+Tăriceanu) câtă dreptate şi cât adevăr a conţinut ? Dar CDR-ul care l-a propulsat pe cenuşiul Emil Constantinescu în fruntea statului şi a distrus PNTCD (partid istoric) ? Cât de democrată şi cât de românească a fost respectiva Convenţie ?
CDR, DA, USL, Independentul – câtă mizerie ! Dar la fel putem chestiona şi multe alte sigle vândute românilor candizi în ultimii 25 de ani şi vom constata că pe-afară e vopsit gardul şi-năuntru, leopardul. Leopardul care a halit-o, cu blană cu tot, pe credula Mioriţă română, alegătorul…


Sfârşit de lume în Bucureşti (II)

luni 7 Sep 2015

Petru Romoşan

Don’t cry for me Bucureşti ! Cu excepţia reţelei sale de corupţie, a ziariştilor simpatizanţi sinceri (???), a sociologilor care îl dădeau până mai ieri pe primarul Oprescu la vârful încrederii populare (Pieleanu şi alţii), nimeni nu-l va plânge pe coruptul, încătuşatul şi, s-o spunem de-a dreptul, impostorul Sorin Mircea Oprescu. Cariera acestui pseudodoctor se încheie jalnic, într-un week-end, cu şpaga de la Administraţia Cimitirelor… Şpagă pentru cimitire ? Se putea mai bine pentru PNL (PDL, de fapt) ? Nu, nu se putea ! Prezumata candidată la Capitală a fostului primar al Sibiului, căruia nimic din ce ţine de primărie nu-i este străin şi care a devenit hocus-pocus preşedintele României, are drumul liber. Alina Gorghiu, zisă de umoriştii impenitenţi şi Gorghiu-Dej, o Margaret Thatcher de provincie, de carnaval, are drumul deschis spre primăria Bucureştiului. Să fie o întâmplare ? O potriveală fericită ? Cine poate crede într-un asemenea hazard ? Să constatăm filosofic că, deşi obişnuiţi cu aceleaşi practici, primarii pot avea destine atât de diferite : primarul unui oraş de provicine din Ardeal este făcut preşedinte al ţării, iar primarul Capitalei, postul din care, de regulă, se face saltul la preşedinţie, e luat cu mascaţii şi duba.
Cariera fiului generalului Oprescu de la DIE se încheie brutal. Marele panglicar de pe strada Popa Savu, cartierul Aviatorilor, ot Ciolpani va ţine, probabil, cursuri de mistificare şi tupeu colegilor în pijamaua oferită de statul de drept abuzat. După un fost prim-ministru arestat de două ori (Adrian Năstase), după un prim-ministru încă în funcţie plagiator dovedit şi plimbat intens la DNA, după arestarea a doi miniştri de Interne (Cristian David – PNL, Gabriel Berca – PDL), după întemniţarea a doi miniştri ai Transporturilor (Relu Fenechiu – PNL, Miron Mitrea – PSD), după sutele de condamnări, arestări şi inculpări de primari (Radu Mazăre, Marian Vanghelie, Andrei Chiliman…), deputaţi, senatori, miniştri, magnaţi media (Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu, Adrian Sârbu), cu ce ar mai putea epata România ? Şi totuşi…
După dubla arestare a Alinei Bica (şefă DIICOT – crimă organizată), cea a lui Dorin Cocoş, consortul Elenei Udrea, interfaţa feminină a lui Băsescu, după arestarea lui Horia Simu Şchiopu, a ministrului Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a pitorescului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, şi a celorlalţi implicaţi în frauda colosală de la ANRP, Microsoft, EADS, prim-ministrul din vremea comiterii faptelor, Emil Boc, ministrul Justiţiei de atunci şi fost şef al Alinei Bica, Cătălin Predoiu, Vasile Blaga, ministru de Interne, şi autointitulatul şef al statului, multdubiosul preşedinte Traian Băsescu, au fost întrebaţi de ceva ? Au aceştia vreo răspundere ? SRI şi DNA din acel lung moment au, la rândul lor, vreo răspundere ? A fost deranjat cineva ? S-a întocmit vreun dosar extins cu întregul lanţ al corupţiei ? Nici vorbă. Dimpotrivă, Mark Gitenstein, susţinător gălăgios al găştii, a devenit mare şef peste Fondul Proprietatea. Care este legătura, dacă este vreuna, între Fondul Proprietatea, ANRP şi guvernanţii momentului ?
Vasile Blaga, azi copreşedinte al PNL, alături de Alina Gorghiu, declara imprudent zilele trecute că alegerile viitoare trebuie să găsească PNL-ul la butoane („Vrem să guvernăm, dar să şi organizăm alegeri cu noi la guvernare” – www.ziare.com, 4 septembrie 2015). Alegerile locale vor veni înaintea alegerilor generale. Sorin Oprescu a fost debarcat înaintea lui Victor Ponta. Suntem în grafic. Adică „ei”, alternanţa (a câtea din acelaşi borcan ?), sunt în grafic. Dar pe noi, populaţia, cine ne apără de acest infernal lanţ al mizeriei şi ticăloşiei ?


O carte care destructurează
„conspiraţia tăcerii”

miercuri 2 Sep 2015

Teodor Brateş

Cât de atractivă poate să fie, pe rafturile unei librării (pentru că în vitrine nu prea s-a văzut), o carte intitulată dilematic „ROMÂNIA SUBIECT SAU OBIECT AL GEOPOLITICII?”. Este, însă, suficient să se citească subtitlul pentru ca interesul să crească exponenţial: „Lista lui Severin pe înţelesul tuturor”. Autorul cărţii, fost ministru al Reformei în guvernul Roman, fost ministru de externe în guvernul Ciorbea (de fapt, a fost în ambele cabinete şi viceprim-ministru), fost preşedinte al Adunării Parlamentare a OSCE, fost europarlamentar, pe numele său (admirat şi, deopotrivă, hulit) Adrian Severin, are ce să comunice (pe înţelesul tuturor): situaţii, întâmplări, personalităţi sau, pur şi simplu, personaje care, prin poziţiile deţinute, au influenţat, mai mult sau mai puţin semnificativ, destinul României, într-un context regional, european şi mondial complicat, aducător mereu şi mereu de provocări, de pericole şi, într-o mai mică măsură, de speranţe. De fapt, speranţele izvorăsc, deloc paradoxal, din ceea ce a reprezentat, reprezintă şi este de dorit să reprezinte autorul, nu numai cu amintirile lui, ci mai cu seamă cu expertiza şi caracterul unui politician „pur sânge”, deocamdată, sacrificat „pe altarul” unor interese şi jocuri cu totul şi cu totul reprobabile (ca să nu spun altfel, ceva mult mai dur).
NU E MOMENTUL. Câte nu s-au spus despre „lista lui Severin”, atunci, în septembrie 1997, şi de atunci, când mai intens, când mai atenuat? O vastă acţiune de manipulare a sedimentat în mintea unor concetăţeni ideea că – de fapt – nu a fost vorba despre nicio „listă”, că Adrian Severin a „inventat” întreaga poveste din moment ce nu a adus la cunoştinţa publicului numele celor pe care i-a definit drept „agenţi de influenţă” ai unor state străine. Cu toate că Adrian Severin a oferit numeroase explicaţii în legătură cu decizia sa de a nu da în vileag niciun nume de „agent de influenţă”, iar în cartea-dialog cu Gabriel Andreescu („Locurile unde se construieşte Europa”) a relatat, cu lux de amănunte, toată „tărăşenia”, nu prea a fost crezut că „lista” există într-adevăr, că nu a fost o… făcătură.
Ei bine, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, în volumul masiv intitulat „Timpul dărâmării, timpul zidirii”, la pagina 409, afirmă fără echivoc:„Originalul listei lui Severin se află în casa de fier din spatele biroului meu”(însemnarea a fost datată 30 noiembrie 1998, seara, Palatul Cotroceni). Ce îi impută fostul şef al statului lui Adrian Severin, pe care îl numeşte „un ministru de externe excepţional”? Că nu era oportun, că nu era momentul să vorbească, să scrie despre „o asemenea listă”.
De câte ori, în cele mai diverse împrejurări, nu ne-a fost dat să auzim formula „nu e momentul”?! După ce citeşti cartea pe care o prezint, acum foarte pe scurt, în paginile „Economistului”, revine întrebarea: „era momentul ca Adrian Severin s-o publice în prestigioasa Editură Compania, acum, la anul de graţie 2015”?
DIRECT DE LA SURSĂ. Ca replică la întrebarea cu pricina, s-ar putea zice„oare când este momentul” să se spună mari şi crâncene adevăruri şi să se ofere celor interesaţi, dar în special factorilor decidenţi, nu numai din România, ci pe un spaţiu internaţional foarte cuprinzător, analize deosebit de pertinente şi, în special, folositoare, privind evoluţiile autohtone şi mondiale? Adrian Severin a considerat că – şi în prezent – „este momentul” să facă nu numai dezvăluiri de senzaţie (ca să recurg la un termen mai blând) cu scopul de a deschide ochii celor care vor să vadă şi să priceapă cam ce se întâmplă în lumea în care trăim (în care majoritatea se înscrie în categoria celor profund nemulţumiţi), ci şi să acţioneze în aşa fel, pe spaţii mai restrânse sau mai largi, cu metode dezirabile, dintre cele mai felurite, măcar pentru prevenirea unor catastrofe (dacă nu există suficientă voinţă şi putinţă de a schimba stările de fapt din prezent în direcţia cea bună).

continuare »