O realitate infectă şi « dezinfectanţii » ei

luni 30 Mai 2016

Petru Romoşan

Eroul momentului este, indiscutabil, jurnalistul sportiv Cătălin Tolontan. Dar nu pentru articolele sale pe teme sportive. Dacă te bagă „Tolo” în anchetă, te-ai ars ! Într-o lună-două, îţi închizi firma până mai ieri foarte rentabilă şi intri mortal cu maşina într-un copac de pe marginea şoselei în drum spre Corbeanca.
Colegii din media ai lui Tolontan – presă scrisă, televiziune, radio, Internet – ar trebui să moară şi ei de invidie. Cei mai mulţi dintre ei sunt îmbârligaţi în relaţii inavuabile cu lumea politicienilor corupţi, cu cea a afaceriştilor penali, dacă nu sunt cumva totdeodată şi agenţi sau acoperiţi. Oare câţi acoperiţi avem în presă ? Doi-trei pe redacţiile mici şi medii, şi cu zecile în marile firme media ? Majoritatea cu acordul patronilor, care ei înşişi… ? Aproape toţi lucrează pe dosare care le parvin „pe sub uşă” de la aşa-zişi necunoscuţi, în cutia poştală, în pungi de plastic înmânate în parcări.
Marea bătălie a ultimei săptămâni – adică după ce Dan Alexandru Condrea, tânărul patron al Hexi Pharma, ar fi intrat într-un copac de pe marginea unei şosele de la periferia Bucureştilor – se dă pentru a şti cine va prelua noul serial gen Elodia. Se ştie, celebrul Dan Diaconescu e în puşcărie, scos deci din competiţie, sărmanul. Deocamdată, Mihai Gâdea şi Antena 3 îi înlocuiesc cu succes deplin pe fostul jurnalist şi al său închis OTV. Dar până când ? Pentru că şi România TV a lui Sebastian Ghiţă (sau a cui o fi), Realitatea TV condusă de „filosoful” guraliv Cozmin Guşă şi B1 TV a lui Sorin Oancea şi a familiei Păunescu sunt interesate de acest nesperat biftec publicitar. Altfel, trebuie să se întoarcă la ştiri şi propagandă politică, pe care nu le mai cumpără nimeni.
Scandalul dezinfectanţilor, deocamdată limitat la Hexi Pharma, Dan Condrea, Flori Dinu, a ocupat total scena media chiar în luna campaniei electorale pentru alegerile locale. În loc să asistăm la dispute între ofertele PSD, PNL şi celelalte partide mai mici, seară de seară, alegătorii români sunt invitaţi să decidă între accident, crimă sau sinucidere. Asta în loc de Gabriela Vrânceanu Firea, Cătălin Predoiu sau Nicuşor Dan pentru Bucureşti, de exemplu, şi tot aşa pentru Iaşi, Cluj (tot Emil Boc ?), Timişoara, Constanţa, Braşov etc.
Aşa s-a întâmplat până acum câteva seri, până când Mihai Gâdea, pe Antena 3, a intervievat-o pe fosta soţie a presupusului decedat Dan Condrea, Laura Georgescu (copil şi victimă a Sistemului), şi când a apărut şi informaţia de la fetiţa lui Condrea cum că acesta nu mai fusese văzut din miercurea de dinaintea accidentului petrecut duminică seara. Ipoteza cu mistificarea, cu Dan Condrea în Venezuela, Cuba sau Baleare a prins din ce în ce mai mult contur. Cum ar veni, Dan Condrea îşi bea cafeaua cu Dinu Patriciu şi Codruţ Marta, sub privirile materne ale Elenei Ceauşescu, care tocmai a împlinit 100 de ani, undeva pe o insulă exotică. Fantezia, bat-o vina, nu poate fi oprită. Oricum, Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, o firmă care se ocupa cu distribuţia de dezinfectanţi pentru spitale şi instituţii publice, a fost declarat definitiv mort civil în România.
Hexi Pharma deţinea până mai ieri spre 20 % din piaţa de dezinfectanţi. Dacă Dan Condrea era o altă reîncarnare a lui Dracula (în afară de Traian Băsescu), cât de corecţi, de profesionişti şi respectuoşi cu legea sunt ceilalţi distribuitori, concurenţa lui Hexi Pharma ? Această întrebare nu a preocupat excesiv nici televiziunile supraexcitate şi chiar deloc pe factorii responsabili. E deja adjudecat faptul că Hexi Pharma şi patronul său, Dan Alexandru Condrea, lucrau mână în mână cu unul sau mai multe servicii de informaţii româneşti (poate chiar şi cu unul sau două servicii străine, de la Est sau de la Vest…), dar nu e deloc la fel de clar faptul că şi ceilalţi jucători din Pharma, ca şi cei din energie şi din alte domenii strategice (armament, hrană, educaţie…), lucrează cel puţin cu unul dintre serviciile din ţările lor, din SUA, Franţa, Germania, Rusia etc.
Ancheta lui Cătălin Tolontan a scos de pe piaţa distribuţiei de produse medicale, brusc şi violent, o firmă românească şi l-a aneantizat pe patronul acesteia. Foarte probabil, locul lăsat liber de firma românească va fi ocupat urgent de o firmă străină sau de o multinaţională. Autorităţile române, în frunte cu preşedintele şi premierul, au fost total absente. Cel mult, poate, s-au uitat seară de seară pe toate televiziunile, ca foarte mulţi români.
La mai bine de o lună de la declanşarea imensului scandal a avut loc o şedinţă CSAT, în care s-a discutat şi despre catastrofa din Sănătate. Decizia, cu puternic damf ceauşist, te lasă cu gura căscată. Ce a citit de pe o hârtie Klaus Iohannis, care joacă rolul de preşedinte al României ? Iată : „Trimestrial, aşa s-a stabilit, Guvernul României va prezenta Consiliului Suprem de Apărare a Ţării informări cu privire la sistemul de sănătate publică şi starea de sănătate a cetăţenilor.” Coşmar curat ! Să descifrăm. CSAT e o adunare nedemocratică, destui dintre cei prezenţi nu sunt aleşi, ci numiţi, „organizaţiunea” e una recesiv sovietică, comunistă, care concurează şi chiar surclasează, cu totul nedemocratic, guvernul şi Parlamentul care a votat guvernul. Cum a ajuns CSAT să dubleze guvernul şi Parlamentul ? De ce trebuie să le raporteze Poporul conducătorilor, şi nu invers ?!
Dezastrul din Sănătate e, de fapt, unul mult mai întins. El a cuprins toată societatea românească, mai ales partea ei de sus – peştele de la cap se-mpute. Cătălin Tolontan, oricât de genial dotat ar fi, nu poate înlocui procuratura, Ministerul de Interne, guvernul şi Preşedinţia, serviciile secrete, care de-acum se găsesc grav puse în cauză.
Tulburarea prin care trece în aceste săptămâni şi luni populaţia României e de-o amploare rar întâlnită, cu consecinţe imprevizibile. La Paris, de unde ne-au venit destule revoluţii, manifestanţii împotriva noii legi a muncii au dat buzna în uşile şi geamurile studioului de televiziune în care se găsea ministreasa Muncii, autoarea contestatei legi, care a trebuit să fie exfiltrată pe loc. Îi vom vedea şi pe concetăţenii noştri dând buzna în studioruile de televiziune de unde sunt manipulaţi zi după zi sau în sălile de şedinţe unde se decide, teatral, gomos dar iresponsabil, soarta lor ?


România – ţara fără guvern şi fără preşedinte

luni 23 Mai 2016

Petru Romoşan

Deşi nu o spun de-a dreptul, pentru că nu se face, comentatorii, câţi au supravieţuit ultimei crize, dau târcoale unei idei abisale : România nu mai are nici guvern şi nici preşedinte. Şi, bineînţeles, nici partide politice. Aici avem de-a face cu singura realizare a guvernului tehnocrat : punerea în evidenţă, în ramă, a unei realităţi, de altfel, mai vechi. Fabricate la origine şi controlate apoi strict de serviciile secrete, partidele politice din România nu sunt, de fapt, partide politice. Doar interfeţe şi marionete.
PNL şi PDL, care, ca focul şi apa, nu reuşesc să fuzioneze, cu o conducere bicefală comică (Blaga + Gorghiu, doi care fac mai puţin decât unul), cu rateurile penibile în alegerea candidaţilor pentru Bucureşti, PNL şi PDL nu sunt un partid conservator şi liberal, popular, cum se pretind, ci doar o adunătură patetică, încă protejată inexplicabil de DNA.
Nici PSD-ul, condus de controversaţii (juridic, dar nu numai) Liviu Dragnea, Victor Ponta şi până de curând şi de Valeriu Zgonea, preşedinte executiv, eliminat urgent ca o măsea stricată, deci nici PSD-ul nu încropeşte „marele partid” al României, cum îl proclamă propagandiştii de casă travestiţi în ziarişti sau sociologii-sondori bine plătiţi (e adevărat că un sondaj „cu adresă” costă între 10 şi 15 000 de euro ?).
Guvernul de tehnocraţi amatori al domnului Dacian Cioloş nu a reuşit deci până acum decât să ne convingă că putem să ne lipsim, fără mari pierderi, de partide politice. Era şi acesta un punct pe agenda unui guvern tehnocrat care are tentaţia naturală de a se eterniza la putere. De Parlament ne lipsim, deşi îl plătim la supranumeric, supraponderal de câteva mandate. De asemenea, acest guvern tehnocrat amator a mai reuşit să ne convingă că fiii şi nepoţii fostelor cadre ale partidului comunist şi ai ofiţerilor de diverse obedienţe (Securitate, Miliţie, Armată, diplomaţie, „tehnocraţi” comunişti din marile întreprinderi şi din birocraţia centrală sau locală) sunt încă mai neisprăviţi, cu toate şcolile lor scump plătite, decât părinţii, unchii, mătuşile şi naşii lor. Adică să confirme că nepotismul tehnocrat nu e o soluţie pentru ţara noastră, aflată într-o criză gravă, profundă.
În ce-l priveşte pe domnul Klaus Iohannis, fost primar (deja „exotic”, ca minoritar) al Sibiului, dacă i s-ar compune o uniformă cu destule zorzoane, medalii şi grade, ar fi un foarte bun „mareşal de hotel” la poarta Cotrocenilor. Fizicul îl serveşte. Asta mai ales după imnul închinat SRI-ului (o fi având omul obligaţii ?) în neclarificata catastrofă a dezinfectanţilor şi după fraza care va fi doar una din marile sale contribuţii la gândirea socio-politico-economică a României secolului XXI : „În momentul în care primim informări [de la SRI – n.n.], le citim şi ne considerăm informaţi.”
De altfel, România dovedeşte cu asupra de măsură că şi-a făcut temele („treaba”, cum obişnuiesc să spună sistematic factorii răspunzători) după ce a aderat la NATO şi la UE. Cele două organizaţii sau organizări au scopul nemărturisit de a face să dispară guvernele şi conducerile naţionale, care încurcă inutil puterea centrală de la Washington, cu filiala sa Bruxelles. Performanţele de autoaneantizare atinse de guvernul şi preşedintele de la Bucureşti sunt fără egal în UE şi poate chiar pe planetă (probabil, cu excepţia preşedintei lituaniene Dalia Grybauskaite, laureata Premiului Carol cel Mare în 2013).
Nu avem încă o explicaţie acceptată de toată lumea în legătură cu „primul mileniu tăcut” din existenţa noastră ca popor. Istoricii maghiari pretind, interesaţi şi aberant, că am fi plecat cu toţii la sud de Dunăre. Actuala clasă suspusă din România dovedeşte zilnic că ne aşteaptă cel puţin un nou „secol tăcut”. Partide compuse din repetenţi şi penali, guverne după guverne ratate, preşedinţi nuli (Emil Constantinescu, Klaus Iohannis), din alte vremi (Ion Iliescu) sau chiar catastrofali (Traian Băsescu), presă vândută sau dispărută pur şi simplu, servicii secrete care se servesc şi nu servesc pe nimeni (vezi şi cazul recent Hexi Pharma) – la ce te poţi aştepta dacă nu la disoluţia, „diluarea” finală ?
Vom rămâne până la urmă de tot fără partide politice, fără guverne, fără preşedinţi, fără servicii secrete şi fără armată, doar cu şefi de obşti sau bresle, cu oligarhi şi interese comunitare, cu „juzi” aleşi direct şi natural, adică un nou mileniu medieval tăcut sau măcar un secol-două ? Riscul e, desigur, foarte mare, acela al dispariţiei statului naţional, al ştergerii ţării de pe harta lumii, al pierderii definitive a limbii şi culturii române. Dacă te joci iresponsabil prea multă vreme cu lucruri importante, pierderile sunt pe măsură. De prea multă vreme în România numai cine nu a vrut nu a fost ministru, deputat, consilier, primar, general, desigur, cu excepţia oamenilor serioşi, consistenţi şi competenţi, care chiar ar fi trebuit să îndeplinească aceste funcţii.
Revenim. Guvernul tehnocrat al domnului Cioloş are deci totuşi un merit, pe care-l împarte cu DNA. Atât tehnocraţii, cât şi procurorii au ştampilat falimentul total al clasei politice de tranziţie. Ca să-şi salveze regeşte pielea, vechea oligarhie comunistă şi urmaşii ei direcţi par dispuşi să sacrifice o ţară. Doar pentru atât ?


Secvenţe din războiul româno-român

marți 3 Mai 2016

Petru Romoşan

Iată cum sub ochii noştri neatenţi, indiferenţi, 4 000 de locuri de muncă la SC Romvag SA Caracal au fost transformate în cam tot atâtea postări de bloggeri pe site-ul Adevărul.ro (vezi comunicatul DIICOT). Blogurile s-au înmulţit pe Adevărul fără limită, ca urzicile şi ciupercile după ploaie. Numai cine nu a vrut nu a devenit blogger Adevărul. Diversiune şi intox : spoliatorul Cristian Burci încerca să se apere de justiţie cu mult zgomot de presă. Lua banii economiei reale şi livra palavre. De altfel, prietenul tuturor ziariştilor şi bloggerilor era binişor cunoscut încă de la începuturile tranziţiei, din primii ani ’90, ca traficant de copii. Dar ce are a face estetica scriitorilor la ziar cu etica populară ? Vagoanele şi părţile componente ale vagoanelor de marfă se vor fi transformat de asemenea în Dileme vechi ? În contrapartidă, bloggerul-şef, „imaginea”, „icoana” Adevărului lui Burci, Andrei Pleşu, şi-a împrăştiat papal, urbi et orbi, învăţăturile, micile moralităţi, mustrările, recomandările generoase, stând comod pe strada Paris, lângă guvern, acolo unde şomerii din ce în ce mai numeroşi din Caracal nu au cum să-l ajungă. Îl interesează în vreun fel pe palavragiul estet şi marele sforar Andrei Pleşu ce înseamnă pentru Caracal şi pentru zonă 4 000 de locuri de muncă pierdute ?
Ni se spune că atât ancheta deschisă împotriva lui Burci, cât şi dislocarea fanului lui Pleşu de la Ministerul Culturii, inegalabilul ministru Vlad Alexandrescu, ar fi etape ale războiului în curs dintre Binom (SRI-DNA) şi SIE. Păi, dacă SIE mai are mulţi protejaţi asemenea lui Cristian Burci (protejatul nu ştiu cărui general SIE Şerbănescu – „Burci Cristian a fost protejat de generalul (r) SIE Gheorghe Şerbănescu şi ajutat de generalul (r) Ioan Talpeş, fost şef al SIE şi apoi deputat”, dixit Radu Timofte, director SRI), n-ar cam trebui culeşi toţi şi, poate, în final, închisă mustăria ? Dacă SIE a angajat firma de investigaţii israeliană Black Cube s-o cerceteze pe Laura Codruţa Kövesi şi, probabil, şi pe alţi procurori şi ofiţeri SRI care au sprijinit anchetele şi arestările din ultimii doi ani, înseamnă pur şi simplu că SIE nu trăieşte în România. Şi, evident, nu lucrează pentru România. Şi că o asemenea aventură iresponsabilă va fi plătită foarte scump. Încă nu a demisionat nimeni ? Oricum, restructurarea serviciilor – pletorice, costisitoare, ineficiente, producătoare de corupţie – e la ordinea zilei. Viitoarele bugete vor fi, vrând-nevrând, mai restrânse. Restrânse în paguba cui ? Deocamdată, să ne întrebăm, odată cu DNA, probabil, câte alte întreprinderi cu multe locuri de muncă s-au mai închis ca să se umple conturile unor infractori sau să se facă presă şi televiziune în exces.
Ce poate face prim-ministrul oarecum interimar, cu mandat limitat, Dacian Cioloş în mijocul unor asemenea furtuni ? Lista cu miniştri ar fi primit-o în plic de la preşedintele Iohannis, care la rândul său ar fi primit-o de la… ?! Zvonuri şi răutăţi. Aşa se explică oare ezitările lui Cioloş şi intervenţia brutală, total neobişnuită, a preşedintelui Iohannis, care a cerut demiterea ministrului Culturii ? Dacă el l-a pus, tot el îl dă jos, nu ?
Dar să revenim la războiul româno-român. Oare arestarea confratelui său de la Adevărul, Cristian Burci, să-i fi sporit lui Andrei Pleşu verva polemică în apărarea demisionarului de la Ministerul Culturii ? În ultima postare a lui Pleşu de pe Adevărul, preşedintele Klaus Iohannis e făcut muci de partenerul inculpatului Burci. Şi, apropo, n-ar fi un bun prilej să ne explice „polemistul” Pleşu cum a reuşit (cu ajutorul lui Burci ?) să finanţeze gaura neagră economică numită Dilema veche şi celelalte dileme ?
Sistemul pare să se mai ţină doar într-un fir de aţă. Alegerile locale ar putea fi şocul care va rupe firul de aţă. Listele de candidaţi anunţate ne dau deja o idee destul de clară despre anvergura câştigătorilor. Oricare ar fi ei. Se poate mai jos ? Dar, imediat după minivacanţa de Paşti şi de 1 Mai, Curtea Constituţională se va exprima în privinţa alegerii într-unul sau în două tururi. Povestea cu două tururi poate duce şi la amânarea acestor amărâte de alegeri. Dar, astfel, confuzia şi debandada vor lua proporţii şi nimeni nu va mai putea anticipa nimic. Vizibilitate zero.