luni 28 Noi 2016

Foto atelier L. Waisman, circa 1910


Va fi Donald Trump un Mihail Gorbaciov pentru SUA ?

luni 28 Noi 2016

Petru Romoşan

Toată planeta e la curent : Mihail Gorbaciov a fost un conducător tragicomic pentru popoarele Uniunii Sovietice şi adevăratul gropar al comunismului. Involuntar, bineînţeles. El a vrut să reformeze un sistem muribund şi nu a făcut decât să-i grăbească decesul. Deşi a fost suspectat că a trădat Uniunea Sovietică în favoarea britanicilor şi a americanilor, nimeni nu a adus probe în acest sens.
Azi se vede destul de clar că ultimul lider sovietic a fost de bună credinţă, el chiar a încercat să repare, să „reformeze” ce nu se mai putea repara, nu se mai putea „reforma” : socialismul real, comunismul utopic. Rezultatele „perestroikăi” şi ale „glasnostului” sunt binecunoscute. A urmat Boris Elţin, care a dus renăscuta Rusie pe buza prăpastiei, în aclamaţiile ipocrite ale lumii occidentale, mai ales ale americanilor. La capătul a zece ani de „reforme” dezastruoase, de „democraţie” mimată după modele externe, anglo-saxone, cu consilieri americani, Rusia era tocmai bună de împărţit între marile puteri economice vestice. N-a fost să fie. Metoda a fost prea lentă, marele urs, Rusia, s-a trezit din hibernarea sa interminabilă. Iar salvatorului Rusiei i s-a dat un nume : Vladimir Putin – cel mai urât, cel mai atacat personaj în emisfera vestică. Întreg establishment-ul occidental are o singură explicaţie pentru dezastrul prin care trec ţările sale de vreo şapte ani (şapte vaci slabe ?) : Vladimir Putin, Kremlin, Crimeea, Ucraina etc.
Asta până de foarte curând, odată cu venirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA. Un preşedinte cu totul neobişnuit pentru America. S-a mers foarte departe pentru a i se găsi o comparaţie credibilă : Andrew Jackson, al şaptelea preşedinte, între 1829 şi 1837. Care, ironie a Istoriei, e considerat fondatorul Partidului Democrat. Andrew Jackson, la fel ca Donald Trump azi, nu a venit din casta politică şi a condus cu poporul în favoarea majorităţii cetăţenilor.
Donald Trump este şi el, ca Mihail Gorbaciov, de bună credinţă, încearcă să salveze capitalismul şi imperiul, aplicându-le cele mai ortodoxe metode capitaliste şi imperiale. Dar adversarii săi, extraordinar de puternici – democraţii, progresiştii, stânga liberală, toată media mainstream -, îl atacă pe Trump din toate poziţiile şi, odată cu el, instituţia prezidenţială. În Wisconsin, la cererea candidatei ecologiste (mai puţin de 1 %), Jill Stein, a început renumărarea voturilor. În spatele lui Jill Stein apare staff-ul lui Hillary Clinton, care l-a felicitat deja pe Trump pentru victorie. Aceiaşi vor încerca în zilele următoare să declanşeze renumărarea voturilor în Pennsylvania şi în Michigan. Anterior, s-a vânturat ideea independenţei de centru a statului California şi a statului Oregon. Se urmăreşte măcar obţinerea unor avantaje strategice prin slăbirea noului preşedinte. Un „ultraconservator”. Un „reacţionar”.  Un „amator”.
Dacă SUA vor avea soarta Uniunii Sovietice, nu va fi din vina lui Donald Trump. El doar va fi încercat să repare ceva care nu a mai putut fi reparat. Ultimele patru mandate (două republicane, cu George W. Bush, şi două democrate, cu Barack Obama) au adus America în starea actuală. Cu o datorie abisală, cu o clasă mijlocie aproape distrusă, cu producţia industrială în afara frontierelor şi, mai ales, cu o dezorientare morală fără precedent. În plus, SUA şi-au pierdut în mare măsură controlul economic asupra protectoratelor principale (Germania, Japonia, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Filipine…). Iar contribuţia sa colosală la întreţinerea NATO nu se mai justifică şi, mai ales, nu mai poate fi asigurată. Mai poate fi acoperită (negociată, diminuată, rezolvată) faraonica datorie americană ? Dar cine nu-şi plăteşte datoriile intră în faliment. Întrebarea întrebărilor este dacă mai poate spectaculosul preşedinte Donald Trump (conservator clasic, fost democrat, miliardar, azi din afara partidelor dar reprezentându-i pe republicani) să întoarcă roata istoriei. Sau, dimpotrivă, SUA vor avea în timpul mandatului (mandatelor) lui Donald Trump soarta Uniunii Sovietice din timpul lui Mihail Gorbaciov ?


Au loc alegeri în România ?

marți 22 Noi 2016

Petru Romoşan

Aproape nimeni nu mai pare preocupat de alegerile parlamentare româneşti din decembrie. Toţi cei interesaţi de politică se ţin informaţi la zi cu ce-a mai zis şi pe cine a mai numit Donald Trump în America. Şi poate pe drept cuvânt. Revoluţia conservatoare americană abia începută, dacă va fi dusă până la capăt, va schimba lumea. Efectele ei asupra îmbătrânitei Europe pot fi de o magnitudine necunoscută generaţiilor actuale. Căderea sistemului mondial de putere, neoconservator şi neoliberal, globalist, unipolar, ghidat de pax americana, va putea fi comparată cu căderea sistemului comunist din 1989, cu care şi seamănă, de altfel, ca două picături de apă. Cei care pun cruce globalismului, liberului schimb fără nici o limitare protecţionistă, lui political correctness şi neoliberalismului deşănţat sunt conservatorii tradiţionali şi liberalii clasici, iar nu socialiştii.
În paranteză fie spus, şi în România PSD joacă de câţiva ani mai degrabă rolul unui partid conservator. PSD este adevăratul partid conservator, şi nu impostura comică inventată de oligarhul Dan Voiculescu. Atât că nici PSD nu-şi asumă deplin rolul, şi nici comentatorii şi analiştii nu par dispuşi să renunţe la lupta „socialistă” împotriva comunismului, condusă „democratic” de oligarhi. PSD-ul de azi, după decimarea produsă de arestările în masă, e şi naţional, şi conservator. PSD face parte din România reală, spre deosebire de oengiştii globalişti, la apus şi ei.
În acest context revoluţionar (conservator), ne-a sosit şi o veste bună. Vestea bună vine, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori pentru români, din Franţa. În alegerile primare ale dreptei franceze pentru prezidenţiale a ieşit câştigător în primul tur chiar cel mai bun candidat de la Georges Pompidou încoace. (În competiţiile politice, nu întotdeauna câştigă cei mai buni. Iar noi, românii, avem exemple gârlă.) Câştigătorul primului tur al primarelor în Franţa este fostul prim-ministru din mandatul de preşedinte al lui Nicolas Sarkozy, François Fillon, catolic, conservator în valorile societale şi liberal în viziunea sa economică. Dotat cu un program economic complet, dur, chiar salvator pentru Franţa cum e ea azi. Nicolas Sarkozy şi-a anunţat retragerea din viaţa politică, iar celălalt candidat important, fostul prim-ministru din primul mandat al lui Jacques Chirac, Alain Juppé, a fost surclasat categoric, deşi toate sondajele din ultimul an, şi până în ultima zi, îl dădeau câştigător la distanţă. Era favoritul incontestabil al establishment-ului politic şi mediatic. Ca Hillary Clinton. Fostul preşedinte Sarkozy şi-a chemat susţinătorii, şi încă are destui, să-l voteze în turul doi al primarelor dreptei, duminica viitoare, pe François Fillon. Rezultatele din primul tur vorbesc de la sine : François Fillon 44,2 %, Alain Juppé 28,4 %, Nicolas Sarkozy 20,7 %.
Dar care e vestea bună pentru România ? E aceea că Franţa, cu François Fillon preşedinte, va rămâne foarte probabil în UE şi va contrabalansa puterea mult prea mare pe care şi-a tras-o de partea sa Germania. Efectul celuilalt probabil candidat din turul doi al prezidenţialelor franceze din mai 2017, preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, este greşit asimilat cu efectul Brexitului sau al alegerii lui Trump în SUA. Comparaţia pertinentă pentru Marine Le Pen, ca şi pentru tatăl său, este cea cu Corneliu Vadim Tudor şi cu PRM. Adică Frontul Naţional nu are conţinut autentic, nici program şi nici oameni care să-l încarneze, fiind doar un rezervor în care se adună un enorm vot protestatar dar ineficient politic. Asemănarea Frontului Naţional francez cu partidele zise „naţionaliste” de azi din România, mult mai mici şi mai inofensive, e şi ea pertinentă. La noi, Sistemul e deocamdată mult mai convingător…
Dar să revenim. Alegerea lui Donald Trump poate fi pentru Germania, locomotiva economică şi politică a UE, oportunitatea visată pentru a-şi abandona total statutul de protectorat american în care a fost obligată să funcţioneze din 1945 până azi. Pentru America lui Trump, NATO, în sistema de finanţare actuală, nu mai e viabil. Dar nici Germania nu va accepta să finanţeze o armată condusă doar de americani. Ceea ce părea de domeniul fanteziei sau coşmarului din 1945 încoace devine brusc plauzibil : o nouă armată germană. Cu tot ce înseamnă asta. O UE fără Franţa şi Italia după ieşirea Marii Britanii ar însemna pur şi simplu un al treilea sau al patrulea Reich. Lucru pe care nu-l doreşte nimeni, nici măcar germanii luminaţi.
Politicienii români nu par deloc conectaţi la marile şi foarte rapidele schimbări din lume. Iar cei care ar trebui să-i informeze şi să-i sfătuiască nu au arătat până acum nici mari competenţe, nici geniu strategic, ci doar, din când în când, o retorică bombastică, jenantă. Ce valoare mai au deci alegerile de azi din România ?


Tagma jefuitorilor faţă cu poporul

luni 14 Noi 2016

Petru Romoşan

După Brexit a venit şi alegerea lui Donald Trump în America. Castelele din cărţi de joc ale Sistemului, ale Sistemelor se prăbuşesc unul după altul. Poporul îşi arată din nou peste tot puterea. O adevărată revoluţie paşnică. Tot ce a mai reuşit Sistemul în ultimul an a fost să-l reinstaleze, penibil, pe perimatul Mariano Rajoy în Spania, unde capitalul german face legea. În aprilie-mai viitor, în Franţa, Marine Le Pen, din partea Frontului Naţional, va intra foarte probabil în turul doi al alegerilor prezidenţiale, şi deci va putea să le câştige. Singurul care o poate bate şi merită s-o facă e fostul prim-ministru François Fillon, un conservator autentic. Dacă va câştiga Marine Le Pen, Frontul Naţional va declanşa referendumul deja anunţat de renunţare la euro şi abandonare a UE. Până atunci vom avea alegerile din Republica Moldova vecină, alegerile din Bulgaria vecină, referendumul decisiv din Italia (4 decembrie 2016), alegerile din Olanda (15 martie 2017) şi, în cele din urmă, chiar şi alegerile din Germania (septembrie-octombrie 2017), care conduce încă cu mâna de fier a austerităţii Uniunea Europeană, alegeri cu o anunţată creştere importantă a populiştilor (AfD), a conservatorilor clasici.
România va fi, în schimb, ultima care va renunţa la limba de lemn a globalizării şi la political correctness. Românii au fost ultimii din Est care s-au lepădat de comunism. Şi nici măcar n-au făcut-o singuri. Şi nici sincer, şi nici până la capăt. La fel cum şi Imperiul Roman a ajuns în Dacia abia când începuse s-o ia la vale şi avea vistieriile goale. Ca şi Imperiul American de azi.
În America se profilează o soluţie guvernamentală nici democrată, dar nici prea republicană. Vom avea confirmări după ce preşedintele Donald Trump îşi va anunţa guvernul. Dar Newt Gingrich, Rudi Giuliani sau Michael Flynn sunt mai degrabă personalităţi independente decât soldaţi disciplinaţi ai Partidului Republican. Da, lumea se schimbă şi nu ştim prea bine încotro se duce. Ce e sigur deocamdată e că oamenii Sistemului plâng, manifestează grotesc şi ies lamentabil din prima scenă, nu fără să-i apostrofeze pe Trump, pe Putin şi pe oricine are susţinerea populară.
La Bucureşti se aşteaptă o victorie consistentă a PSD-ului şi o clară marginalizare a preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului etichetat fraudulos „tehnocrat” Dacian Cioloş (ultimele dezvăluiri de presă ni-l confirmă ca veritabil „nepot al Vulpii”…). Deocamdată, singurul „merit” al celor doi e că s-au urcat cu mult tupeu pe emoţia publică creată prin tragedia de la Colectiv şi ne-au dat un lamentabil „guvern al meu”. Dar e limpede că nu au fost aduşi în capul mesei de vreo nevoie populară (poveşti cu Facebook, diaspora, tineri frumoşi şi liberi în stradă, consultări cu societatea „civilă” etc.), ci de interesele tagmei jefuitorilor externi şi interni.
Şi câte nu vom mai auzi în anii care urmează ! Armatele de oengişti, propagandişti, manipulatori de profesie se vor da de ceasul morţii să ne convingă de binefacerile Sistemului stabil, de fericirea menţinerii statu quo-ului, cu avantajele care decurg. Pentru ei şi numai pentru ei. Poporul geme sub crize, sub taxe, sub interdicţii fără număr. Odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, cu alegerea neobişnuitului Donald Trump la Casa Albă, lumea se schimbă brutal, fără întoarcere. Dar schimbarea radicală – reevaluarea pozitivă şi necesară a statului, preeminenţa naţiunilor, respectul pentru opţiunile populare, regăsirea valorilor morale tradiţionale (familie, lege, justiţie, credinţă) pe care s-a clădit lumea – va lua timp.


BEYOND TRUMPOPHOBIA

luni 14 Noi 2016

On November 17, when the Prime Minister of Japan Abe Shinzo, will meet Donald Trump, the inevitable “normalization” of the new President will start in earnest. Trump has declared that Japan should spend more on defense to share the burden of containing China more evenly, but there will be no rude demands. At the very most, at the next summit , or the one after that Trump might suggest that a greater Japanese effort would be welcome. Because Abe has actually done much to strengthen Japan and do more for the alliance, the two leaders will find an understanding easily enough.
As for China and its maritime expansionism, Trump’s other policies matter more than his China policy in itself: he wants to disengage from Afghanistan and Iraq and to reach agreements with Putin over Syria and the Ukraine. That would release US military resources for the containment of China, providing the means for a more muscular response. Obama’s White House staff kept refusing US Pacific Command suggestions for „Freedom of Navigation” patrols in the hope that verbal persuasion would do it –National Security Advisor Susan Rice was quoted as saying that China was “shapeable” a.k.a malleable, as it were a very small country with not much of a history. Trump is unlikely to share such illusions, and he would not stop US Pacific Command from doing its job of keeping the sea lanes open.
If Trump’s Russia policy is successful, it will reduce tensions, and the need to reinforce the forces of the NATO alliance. But subject to that, Trump has said many times that he will press for more fairness in burden-sharing by NATO’s richest members. Some in Europe have already said that any such attempt by Trump would instead prompt the establishment of Europe’s own united armed forces, finally overcoming objections from all side. That would indeed be a curious response, because it would mean spending very much more than Trump would ask for. The more likely outcome is that Trump will get his increases.
No distinctive Europe policy is likely to come from Trump. His vocal support for Brexit clearly showed his Euro-skepticism. Like an increasing number of Europeans he must view the European Union as a failed experiment, and the Euro monetary system as destructive of economic growth. On the other hand no American president can say much on the subject once he is in office, and he can do even less. Yet even a silent Trump will encourage Euro-skeptic politicians everywhere,  perhaps tipping the balance in some countries.

continuare »


Un premier tehnocrat, doi premieri tehnocraţi

luni 7 Noi 2016

Petru Romoşan

Ce-ar fi să avem, începând din ianuarie 2017, un al doilea premier tehnocrat ? Evident, altul decât Dacian Cioloş, care e uzat, amatoristic, politizat, detestat destul. PNL-ul (burduşit cu băsişti penali, pe care madona binomică şi internaţională de la DNA nu-i are încă în vedere) se îndreaptă spre un binemeritat dezastru electoral. Iar Nicuşor Dan şi Clotilde Armand nu s-au maturizat cât trebuie ca să „salveze”, împreună cu susţinătorii lor din umbră, mult fantomatica, invizibila dreaptă.
Dacă preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu mentorii săi internaţionali, e atât de ataşat de tehnocraţie, de care habar n-avea până mai ieri, PSD-ul poate veni, la rândul lui, cu un premier tehnocrat, Călin Georgescu. Conform presei din ultimele zile, Călin Georgescu este susţinut „de Federaţia Societatea Civilă Românească, constituită din 12 entităţi juridice reprezentative la nivel naţional : În opinia noastră, domnul Călin Gerogescu este omul cel mai potrivit pentru a strânge în jurul său toate resursele pentru realizarea reconcilierii naţionale. Proiectul de ţară („Hrană, apă, energie” – n.n.) cu care ni se adresează nouă, poporului român, constituie un veritabil program de guvernare”.
Recent, preşedintele Klaus Iohannis a şocat majoritatea românilor cu opţiunea sa foarte minoritară pentru căsătoriile unisex. Îşi putea permite el, minoritarul, ales în mod aproape inexplicabil într-o ţară majoritar ortodoxă şi apăsat conservatoare, o asemenea opţiune ? Majoritarii români vor înţelege că le-a fost ales un minoritar nu întâmplător. Data viitoare vor fi foarte atenţi.
Şi, de fapt, data viitoare e în decembrie care vine. Liderul PSD Liviu Dragnea şi-a manifestat clar opţiunea pentru familia tradiţională. PSD încearcă să propună chiar un referendum la aceeaşi dată cu alegerile generale. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a finanţat generos construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. PSD se poziţionează ferm ca un partid naţional şi conservator-social. Asta în vreme ce PNL zboară în toate direcţiile promovate de ONG-uri, susţinut de o falsă societate civilă. O aşa-zisă societate civilă finanţată gros, ca o armată, din străinătate. Împreună cu USR, adus în eprubete din aceleaşi străinătăţuri.
Surprinşi de evoluţiile groteşti ale „oamenilor de bine” impuşi pe scena publică de servciile speciale, de la centru şi de la alte centre, mulţi români vor vota cu seninătate, pentru prima oară în viaţa lor, cu PSD. Întrebarea e dacă PSD va şti de astă dată ce sa facă cu o victorie din nou prea mare. Un guvern format din tehnocraţi şi politicieni, cu autentici profesionşti din partide şi cu oameni maturi politic din societatea civilă sănătoasă va fi, poate, soluţia. Iar tema-cheie a lui Călin Georgescu este chiar reconcilierea naţională, pentru reconstruirea unei ţări vlăguite, violentate, suferinde într-un context internaţional foarte primejdios.