Republica dadaistă Teleorman

joi 22 Dec 2016

Petru Romoşan

 Pentru cine a vrut să vadă, Liviu Dragnea a fost şi va rămâne un modest arendaş de Teleorman. Cu mustaţa aferentă de fante provincial. Dar şi absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, să avem pardon. O fi şi doctor în drumuri ? Poate în secret, doctor de Tel Drum, cu diplomă la purtător ? Ieşirea din epoca Băsescu se face în jos. Adică se iese din mizerabil prin catastrofal. O continuitate, cu alte cuvinte. Ne-a dat deja o idee destul de clară despre ce poate fi postbăsismul Klaus Iohannis, preşedintele binomico-trinomic din Sibiu. Acum înaintăm cu dictatorul de Teleorman spre viitorul de aur capitalist, să trăiţi !
Dacă ar da faţă cu realitatea politico-economică de azi, şi Eugen Ionescu, şi Urmuz, şi dadaistul Tristan Tzara ar rămâne cu gura căscată. Absurdul şi revoluţia permanentă au atins în ţara lor cote pe care nici nu le-ar fi putut visa. Dar foarte probabil că nu ne vom opri aici. Vom zbura spre noi culmi de aberaţie democratică şi vom bate toate recordurile corectitudinii politice. Minoritarii ocupă încet dar sigur toate posturile-cheie. Nici o ţară din lume nu se mai poate compara cu noi. Probabil că şi Lenin, în mausoleul său, e cutremurat de atâta revoluţie teleormăneană. Numai român ortodox majoritar să nu fii în România ! Nu doamna eventual prim-ministru e în discuţie, poate că are toate meritele profesionale ale unui funcţionar-model, ci PSD-ul, cu Dragnea-ul său şi întreaga adunătură politică, putere şi opoziţie deopotrivă, ajunsă la maturitatea nonsensului, absurdului şi acţiunii antinaţionale devastatoare.
Indiferent dacă o confirmă pe doamna Sevil Shhaideh în postul de prim-ministru (toţi constituţionaliştii cred că nu are de ales) sau scoate o altă nominalizare din pălărie, Klaus Iohannis iese prost în faţa populaţiei. De aceea jubilează toată armata de propagandă a PSD, în frunte cu Antena 3. Liviu Dragnea e declarat o reîncarnare a lui Machiavelli ! Românii au votat şi i-au ales majoritar pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Să-i stăpânească sănătoşi ! Dar iată că şi telespectatorii dependenţi de Antena 3, mulţi de vârsta a treia, de la sate şi din oraşe mici, sunt şi ei umpluţi de fericirea corectitudinii politice prin nominalizarea pentru postul de prim-ministru făcută de arendaşul român Liviu Dragnea. Pot fi şi ei o vreme „soroşişti” de frunte. Nici nu visau ! Pretextând că se fereşte de presă şi de adversarii politici, Dragnea şi-a păcălit gros propriul electorat, care se credea, împreună cu Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, „român” şi „unit”. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă PSD îşi anunţa candidatul la postul de prim-ministru în campania electorală ? De la tribuna Parlamentului, Dragnea oferă toate garanţiile şi ne cere să-l credem pe cuvânt, aşa cum l-au crezut şi colegii lui pentru buna şi misterioasa numire a unui prim-ministru. Îl mai ia cineva în serios ? În urmă cu câteva luni, şi bucureştenii şi-au găsit în sfârşit fericirea după atâţia penali, dubioşi şi băsişti cu borduri. Ea se numeşte Gabriela Vrânceanu Firea Pandele sau cum s-o mai numi această solistă de televiziune, că şi-a tot schimbat numele. Bucureştenii să se bucure de doamna Pandele sănătoşi şi ei ! Mai ales după orele 17 în trafic. Noxe, nervi şi extaz democratic…
Oare câţi deputaţi şi senatori din legislatura începută azi vor fi arestaţi în anii următori ? O treime ? Jumătate ? Mai mulţi ? Câte puşcării vor trebui construite în actuala legislatură ? Cât despre autostrăzi, ne-am pus pofta în cui definitiv. Chiar şi cu „doctorul” în drumuri, inginerul Dada Liviu Dragnea, care ne-a fost dat ca salvator naţional de Sistemul atoateveghetor.


O răscruce periculoasă pentru România

luni 19 Dec 2016

Petru Romoşan       

Donald Trump sau Brexit se traduc în româneşte „PSD” ? Se pare că da. Deşi coaliţia PSD-ALDE, anunţată mai demult, a câştigat categoric alegerile de pe 11 decembrie 2016, cei bătuţi măr în alegeri, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, nu şi-au recunoscut înfrângerea. Dimpotrivă, la ceasuri de seară, pitit, trag sfori, se întâlnesc „informal” (Iohannis dixit despre întâlnirea sa bizară cu Tăriceanu) şi încearcă să schimbe la masa verde rezultatul, altfel destul de clar, al scrutinului. Umbra scamatorului şi şmecherului de port se întinde peste Cotroceni şi mai ales peste destructuratul PNL. O nouă soluţie imorală, de fapt, iresponsabilă, nu e complet de exclus.
Nici în America democraţii, în frunte cu încă preşedintele Obama, cu candidata perdantă Hillary Clinton, cu CIA, care l-a descoperit pe Vladimir Putin personal implicat în alegerile americane, plus o mare parte a establishment-ului politic, ca şi cea mai mare parte a celui mediatic, mainstream-ul, nu recunosc încă victoria lui Donald Trump. Se fac pronosticuri catastrofiste în legătură cu preşedinţia lui Trump, care încă nu a început, şi, îşi zic adversarii, probabil nu va începe niciodată, pentru că CIA, pentru că marii electori etc., etc., etc.
America e divizată. Ca şi Franţa intrată pe turnanta alegerilor, ca şi Marea Britanie după Brexit, ca şi Italia după referendum. Şi România e divizată şi promite să se divizeze şi mai mult. Doar că în România nu atât populaţia e divizată, cât tagma jefuitorilor, pardon, a politicienilor, tagma binoamelor şi trinoamelor, plus cea a presei aservită total unei găşti a puterii sau alteia. Dar în orice caz nu aflată în serviciul populaţiei sau al interesului public.
Aşa cum alegerea lui Donald Trump nu este neapărat o ieşire a Americii din criza profundă în care se află, nici victoria categorică a PSD-ului nu ne garantează că vom ieşi din abisul în care ne-am prăbuşit în tranziţia noastră spre capitalism şi spre democraţie. Mai ales în mandatele lui Traian Băsescu, susţinut violent de majoritatea intelectualilor publici, dar şi în primii doi ani de preşedinţie ai lui Klaus Iohannis.
Liviu Dragnea, omul providenţial al momentului, după o lungă listă de alţi providenţiali dezastruoşi, a venit în faţa ziaristelor şi ziariştilor să le spună, să ne spună ce mari cheltuieli va face în anii următori PSD din banul public. Aproape nimic despre venituri, despre investiţii româneşti sau străine, absolut nimic despre legăturile cu economia mondială, din care, vrem-nu vrem, facem parte, şi nici despre opţiunile geopolitice pe termen scurt şi mediu. Putem presupune că nu ne vom apropia de Grupul de la Vişegrad şi că vom fi cei mai docili executanţi ai politicilor dictate de la Berlin. Numele de prim-miniştri şi miniştri PSD-ALDE care circulă deja nu prevestesc nimic bun. Doar o împărţeală satisfăcută a prăzii, aşa cum PSD a reuşit şi în legislaturi anterioare, cele ale lui Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase sau Victor Ponta.Valurile schimbărilor globale, amorsate de voinţa popoarelor, iar nu de liderii lor dispreţuiţi şi cartelaţi, lovesc şi România, iar PSD nu e de crezut că va reuşi să se îmbogăţească încă o dată. Câteva luni vor fi poate suficiente ca să le spulbere, marelui partid şi liderilor lui îmbătaţi de victorie, iluziile de înavuţire rapidă. Lumea şi România s-au schimbat şi se schimbă în fiecare zi brutal chiar dacă media românească, preocupată doar de ordinele stăpânilor săi, aduce prea puţine informaţii externe, şi acelea deturnate în direcţia intereselor proprii.Klaus Iohannis a fost adus la putere de Traian Băsescu şi grupul său apropiat (se vede tot mai clar), de forţe oculte româneşti şi străine, livrându-i-se populaţiei o naraţiune ridicolă pe bază de Facebook, diaspora şi tineri frumoşi şi liberi. Omul însă se dovedeşte cu totul nepregătit pentru greutatea funcţiei sale şi poate deveni un real pericol pentru ţară. Pe unde vom scoate cămaşa ?

 


O victorie a « naţionalilor »

marți 13 Dec 2016

Petru Romoşan

Principalii contributori la succesul total al PSD în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 sunt, în ordine : Klaus Iohannis, Alina Gorghiu şi Dacian Cioloş. Nişte lideri de anvergură comunală sau cel mult judeţeană pot produce o catastrofă dacă sunt plasaţi artificial în arena naţională. Lucru care tocmai s-a întâmplat. Cât priveşte partidele zise ultranaţionaliste, ele nu au fost luate în serios de electorat pentru că în afară de discursul bombastic nu mai propuneau nimic. Ce putea fi concret şi credibil din mesajul naţional fusese deja capturat cu mult înainte de PSD.
Şi la Bucureşti, „internaţionaliştii”, globaliştii, oengiştii de toate obedienţele, „soroşiştii” au pierdut alegerile. Cu două mici dar notabile excepţii : partidul lui Nicuşor Dan, fabricat recent dintr-un ONG, USR, şi partidul lui Traian Băsescu, PMP, două modeste formaţiuni încropite urgent pentru nevoile Sistemului. PSD, moştenitorul de facto al vechiului PCR, partidul de suflet al „sovieticului”, rusofilului contemporan cu Stalin, Brejnev şi Ceauşescu, fostului preşedinte Ion Iliescu, a câştigat cât toate celelalte partide ce se pretind de centru dreapta la un loc.
Deşi se intitulează social democrat, PSD se instalează tot mai clar pe locul vechiului partid conservator din secolul al XIX-lea. Cu o dimensiune socială puternică în plus, care se explică prin sărăcia aproape la fel de adâncă şi de întinsă ca aceea de la începutul domniei regelui Carol I. Partidului conservator social (PSD) i se adaugă, pentru a forma o majoritate stabilă, ALDE, noul partid liberal al fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, cercetat penal şi el, la fel ca Liviu Dragnea, preşedintele PSD. ALDE are o orientare liberală clasică, în vreme ce PNL e o amestecătură ultraliberală, mimând globalismul, controlat de foştii parteneri timp de zece ani ai lui Traian Băsescu. Orice apropiere de vechii Brătieni e o impostură, o insultă. Deci, ca şi în Franţa lui François Fillon (Franţa pe care românii o imită în multe privinţe), vom avea o guvernare conservator liberală, chiar dacă sub alte etichete aparente. Din cârpeli, din îmbrânceli, s-a constituit o majoritate nouă, de o evidentă tendinţă naţională. Apele vor fi tulburate doar de aducerea la guvernare a UDMR, o asociaţie a minorităţii maghiare, cu eventuale numiri suprarealiste la Ministerul Culturii. Cum şi-a permis să facă deja, cu groasă nesimţire, preşedintele marinar Băsescu.
Desigur, formarea de către marele câştigător PSD a unui guvern competent, performant şi respectat e o altă mâncare de peşte. O problemă cronică în România pe care PSD-ul lui Liviu Dragnea şi Gabriela Firea nu pare s-o fi rezolvat până la această oră. Şi nici nu dă semne ca ar fi capabil să o rezolve. PSD nu are un prim-ministru anunţat, iar când Gabriela Firea îl propune pe Liviu Dragnea, îşi depăşeşte cu mult competenţele. Umbra lui Sorin Oprescu asupra primăriei Capitalei ar putea s-o inspire la reţinere. Penalii scăpaţi în noul Parlament, care speră că vor putea desfiinţa DNA pentru că Laura Codruţa Kövesi ar fi plagiat se iluzionează pe contul lor. Maşinăria securistico-judiciară nu va putea fi oprită atât de uşor. Şi e cu atât mai bine. Dar poate că SRI-DNA-ÎCCJ vor avea mai mulţi clienţi, evitaţi inexplicabil până acum, din fostul partid al fostului preşedinte Traian Băsescu, azi senator după votul incredibil de duminică pentru noua sa „mişcare”.
Va fi sau nu capabil PSD să susţină un adevărat guvern naţional ? Foarte puţin probabil, dacă ne luăm după experienţa din prea lunga noastră tranziţie. Dar, dacă PSD va reuşi să impună un adevărat guvern profesionist, tehnocrat prin competenţe, Klaus Iohannis va fi transformat la Cotroceni într-un notar sas, care verifică legalitatea deciziilor. Cu şanse foarte mici de a fi reales. Experienţele „internaţionaliste”, „imperiale” (UE în cazul său) par depăşite, refuzate peste tot, începând cu SUA. Şi e de aşteptat ca, după referendumul clarificator din Italia, să vină confirmările alegerilor din Olanda, Franţa şi Germania.
Atât Liviu Dragnea, cât şi Călin Popescu Tăriceanu au probleme în curs cu justiţia. Votul de duminica trecută nu e o hotărâre judecătorească definitivă, cum greşit îşi închipuie mulţi. Următoarea legislatură rămâne încă foarte deschisă, incertă, imprevizibilă.


Revoluţia conservatoare în curs

luni 5 Dec 2016

Petru Romoşan

Revoluţia de dreapta (un paradox aparent acceptat !) îşi continuă drumul spectaculos. Brexit, campania electorală şi alegerea neaşteptată a lui Donald Trump în SUA, alegerea conservatorului liberal François Fillon candidat al dreptei pentru alegerile prezidenţiale din mai 2017 în Franţa, plus eliminarea probabil definitivă din viaţa politică la vârf a lui Nicolas Sarkozy, Alain Juppé, fost preşedinte şi, respectiv, fost prim-ministru, şi, după câteva zile doar, a lui François Hollande, preşedintele în exerciţiu, care renunţă abrupt la o nouă candidatură – o lungă şi incredibilă listă care probează o mare schimbare, o revoluţie chiar.
Revoluţia conservatoare în curs seamană dar nu e în nici un caz acelaşi lucru cu ascensiunea neoconservatorilor la începutul anilor ’80 (Margaret Thatcher în Marea Britanie, Ronald Reagan în America). Neoconservatorii erau nişte menşevici şi troţkişti travestiţi în conservatori (neo) şi promotori ai unor politici foarte la dreapta, ultraliberale, în favoarea oligarhiei financiare şi industriale. După ce eşuaseră în încercările lor de hold-up asupra partidelor de stânga, s-au orientat, cinic sau pragmatic, spre partidele de dreapta.
Conservatorii de azi, David Cameron (iniţiatorul Brexit-ului), Boris Johnson (fost primar al Londrei), Donald Trump, François Fillon şi, înaintea lor, fraţii Kaczyński în Polonia, Vladimir Putin, Viktor Orbán, împreună cu alţi central-europeni, în Cehia, în Slovacia, par să facă legătura cu societatea conservatoare anterioară primului război mondial. De altfel, al doilea război mondial încetează vizibil să mai fie o referinţă relevantă pentru lumea de azi. Care sunt valorile conservatorilor de azi ? De-a valma : naţiunea, protecţionismul şi controlul frontierelor, familia, credinţa sau Biserica, legea şi justiţia, armata etc.
În această schimbare în curs, poate chiar o revoluţie, România e prinsă din nou pe picior greşit. Foarte recenta noastră subordonare faţă de UE, Bruxelles, de fapt, faţă de Germania, adversitatea prin imitaţie, neproductivă economic, faţă de Rusia, lipsa unor legături solide cu Vaticanul, cum au catolicii din Ungaria şi Polonia, schimbarea brutală, cu totul neanticipată de la Washington ne lasă cu gura căscată şi „papagali” ai unor politici deja caduce, fără nici un viitor.
Cine ar putea face revoluţie conservatoare în România şi în Republica Moldova (alegerea lui Igor Dodon e proba cardinală a eşecului total al oligarhiei postcomuniste de la Bucureşti) ? În nici un caz Klaus Iohannis (propulsat de oligarhie pentru că e german şi dă bine la Berlin), Dacian Cioloş, nepotul Vulpii, reprezentant, împreună cu Vasile Dîncu, al Grupului de la Cluj, Alina Gorghiu, nora unui general SIE („Lucian Isar, fiul generalului Ioan Isar și soțul Alinei Gorghiu” – cf. Bogdan Tiberiu Iacob, inpolitics.ro), sau pâmpul-fără-sfârşit Traian Băsescu, toţi servanţi docili ai oligarhiei cazone băştinaşe. Pot doar Marian Munteanu, Dan Puric, Călin Georgescu, Eugen Mihăescu, Iulian Capsali, Ilie Şerbănescu, Ciprian Nastasiu etc. să reprezinte în România o revoluţie conservatore de salvgardare a intereselor româneşti ? Dar va intra în Parlament partidul lui Marian Munteanu ? Oligarhia cleptocratică şi interlopă de la Bucureşti va trage toate sforile pentru grupusculul lui Nicuşor Dan, grupuscul destinat să înlocuiască UNPR-ul lui Gabriel Oprea ca partid-balama bun la toate.
Cleptocraţii şi cămătarii bancari, o oligarhie locală sui generis, ne pun încă o dată într-o poziţie de inadecvare, de mare slăbiciune. Asta pentru că nu-şi apără decât interesele proprii, care merg mână în mână cu interesele oligarhiei globale şi, ca peste tot, împotriva intereselor populaţiei. Dar populaţia îşi va cere în continuare drepturile şi va forţa schimbarea. Vom vedea asta în Austria extremei drepte, în Italia lui Beppe Grillo şi Cinci Stele, indiferent de rezultatele scrutinelor de duminică 4 decembrie. Iar anul viitor vom avea alegerile din Franţa, Olanda şi Germania…
Establishment-ul corupt şi incompetent de la Bucureşti cercetează prin ciudatul său ambasador, George Cristian Maior, toate pilele, cunoştinţele şi relaţiile din Partidul Republican şi eventualele prietenii româneşti ale noului preşedinte american. Şi-au amintit brusc că Ilie Năstase a jucat tenis cu Donald Trump şi încă altele, mai picante. Şi, bineînţeles, acelaşi establishment, rudimentar şi miop, face vocalize conservatoare ca să poată cânta bine, convingător, la urechile noii administraţii de la Washington. La vremuri noi, tot noi, îşi zic, la fel cum şi-au zis în ultimii 27 de ani. Vor reuşi aceiaşi başbuzuci să păcălească încă o data istoria românească ?