Lovitura de criză permanentă

luni 26 Iun 2017

Petru Romoşan       

S-a încheiat criza politică în România ? Nici vorbă. PSD+ALDE+UDMR continuă să deţină o solidă majoritate în Parlament. Oricând, Liviu Dragnea şi Kelemen Hunor (fost ministru al Culturii în vremea pălitorului de stat permanent, Băsescu) pot hotărî la o cafea că Transilvania românească poate fi dată Ungariei (punctul 12 al Programului revoluţiei maghiare din 15 martie 1848) şi că avem neapărată nevoie de plăcuţe bilingve la Cluj, Braşov, Satu Mare, Oradea, Arad, Timişoara şi chiar la Bucureşti şi, de ce nu, la Vaslui sau la Huşi. C-aşa vrea muşchii lor de aleşi ai poporului din încă România ! Liviu Dragnea a fost consiliat în afacerea maghiară, fără doar şi poate, de Călin Popescu Tăriceanu, asociat în afaceri cu fostul şef al rezidenţei maghiare Rudas Ernö (vezi Aurel I. Rogojan, Fereastra serviciilor secrete) şi autor principal, în calitate de prim-ministru, al monstruoasei „afaceri” Gojdu. Trebuie că sunt mulţi cei care se întreabă cum se face că Tăriceanu reuşeşte să se menţină, cu asemenea „succesuri” în plutonul decident al statului român. Cei doi mari lideri care au tunat „democratic” împotriva lui Sorin Grindeanu, cel cu „cheiţă”, sunt cunoscuţi luptători în munţi : Liviu Dragnea e fiu de miliţian comunist, iar Călin Popescu Tăriceanu e „puiuţul” lui Dan Amedeo Lăzărescu, turnător-şef liberal la Securitate. Cei doi au excelat în discursuri vituperante la adresa statului „paralel” – situaţiunea a fost şi rămâne de un umor negru greu de egalat.
Opoziţia e anemică, pestriţă, rău mediocră, cum e şi noul lider PNL, Ludovic Orban, şi el copil de căpitan sau maior de Securitate, patronat moral de marele turnător Mircea Ionescu-Quintus, amândoi lipsiţi până azi de idei politice sau economice notabile. Prin Ludovic Orban se împlineşte, probabil, un vis al Securităţii şi Miliţiei : copiii lor sunt peste tot. La stânga şi la dreapta, la putere şi în opoziţie. Spre totalul dezastru al ţării ! Numai că în locul Combinatului Siderurgic de la Hunedoara din vremea comunismului avem azi fabrica de arestări în masă DNA. În loc de fabrici şi uzine, vom avea peste tot puşcării nou-nouţe, aşa cum ne cere azi UE. Iar ANAF ne-a anunţat în săptămâna care s-a încheiat că de-acum „poate să pună proprire pe conturi prin sistemul electronic”. Progresul binomico-trinomic nu mai poate fi oprit. Toate înnoirile societale, descoperirile ştiinţifice şi gadgeturile tehnologice le aplicăm numai după mintea noastră de miliţieni. Spre o fericire definitivă şi irevocabilă !
Dar să revenim la actualitate. Programul de tip Moş Crăciun cu care PSD a câştigat alegerile (doar vreo 3 milioane de voturi !) se loveşte brutal de interesele multinaţionalelor, ale băncilor, dar şi ale tuturor privaţilor, străini şi băştinaşi deopotrivă. A negociat PSD şi cu patronatul mărirea pe scară largă a salariilor sau doar forţează iresponsabil migraţia forţei de muncă dinspre privat spre serviciul public ? Vor aduce Liviu Dragnea şi Lia Olguţa Vasilescu, ca şi doamna Firea Pandele, extrem de vocală în ultimele zile, bani de acasă ca să susţină Minunatul lor Program de Guvernare ? Oare eşecul patent al lui Sorin Grindeanu şi al întregului guvern, compus şi condus de Dragnea însuşi, nu e legat direct de fantezia irealizabilă a acestui program ? Comentatorii actualităţii critice de la Bucureşti nu se mai hazardează în speculaţii în legătură cu o posibilă intervenţie în forţă a preşedintelui Klaus Iohannis. Devenit de curând lider planetar, american după vizita la Donald Trump, dar şi european după vizitele la Angela Merkel şi Emmanuel Macron, Iohannis nu se mai poate coborî în mizeria politicii curente. Va constata, va numi, va contrasemna. Interesele superioare pentru obţinerea unui nou mandat îl obligă să se ţină departe de „troaca” internă. Klaus Iohannis, pe urmele lui Emil Constantinescu, a devenit, în sfârşit, un lider regional. Îl va învinge şi pe el Sistemul ?
Trăim de multă vreme într-o lovitură de stat permanentă. E limpede că aceste crize repetate sunt provocate chiar de Sistem. Desigur, aşa cum au fost învăţaţi de părinţii şi de bunicii lor, de provenienţă sau de obedienţă sovietică, „sistemicii” ne doresc numai binele. Nu vor să ne lase să adormim în bocanci. Ne vor treji până la moarte. Dar cît vom mai rezista ?

 


PSD – mortul din sufrageria României

luni 19 Iun 2017

Petru Romoşan       

Un vânt de nebunie de o rară violenţă s-a abătut asupra ţării noastre. La nici şase luni după ce şi-a pus prim-ministrul, PSD anunţă că va vota săptămâna viitoare o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. Încă un record mondial românesc ! Evenimente de domeniul demenţei colective se succed cu mare viteză de la oră la oră, nimeni nu le mai poate ţine socoteala. La capătul delirului general stă Dictatorul de operetă cu mustăcioară de haiduc de Codrii Vlăsiei, mă rog, ai Teleormanului, Liviu Dragnea, preşedintele absolut şi unic al PSD – cel mai mare partid din România, de fapt, „singurul”, se zice, continuatorul partidului unic inventat de sovietici, Partidul Comunist. Circulă şi informaţia că Liviu Dragnea va fi condamnat săptămâna viitoare într-un nou dosar. Fondatorul acestui partid post-1989, bătrânul comunist Ion Iliescu, e trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii şi, foarte probabil, va fi condamnat, împreună cu câţiva dintre ciracii săi din vremea mineriadelor.
Liviu Dragnea, împreună cu comisia aparent compusă dintr-un singur om, Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe în guvernul Victor Ponta, şi-a analizat propriul guvern, alcătuit de el însuşi, Dictatorul Suprem, din tineret-rezerve, oameni de casă şi foste secretare, şi a decretat ceea ce ştia toată lumea, că respectivul guvern e de o totală incompetenţă, poate cel mai slab de după 1989, că nu a făcut aproape nimic din ce a promis, ba chiar a batjocorit Sfântul Program de Guvernare. Deci, Dictatorul cel Viteaz îi va aplica guvernului său, lui Sorin Grindeanu, o Sfântă Moţiune de Cenzură.
Cu adevărat straniu e faptul că în fruntea acestui partid oarecum de stânga – în fapt, o adunătură oligarhică, exact ca şi celelalte –, succesor al partidului unic, Partidul Comunist (oligarhia violentă a proştilor şi a săracilor revanşarzi), se găsesc numai activişti proveniţi de la alte partide. Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov provin din partidul lui Băsescu (şi Petre Roman), PD. Lia Olguţa Vasilescu, o divă de tip nou, de tranziţie, şi Codrin Ştefănescu, omul de imagine şi propagandistul-şef al PSD-ului actual, prezent seară de seară pe sticla tuturor televizoarelor, provin de la PRM-ul nu demult decedatului Vadim Tudor. Gabriela Vrânceanu Firea Pandele provine de la partidul-televizor al lui Dan Voiculescu şi al lui Mihai Gâdea, cunoscutul pastor de televiziune nouă. Carmen Dan, ministru de Interne, şi Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării, „mama banilor”, au doar recomandarea ayatolahului PSD Liviu Dragnea, dar asta e mai mult decât suficient ca să ocupe nişte posturi atât de importante înaintea unor Ioan Rus, Mircea Geoană, Vasile Dâncu, Nicolae Bănicioiu, Victor Ponta şi atâţia alţi lideri PSD.
Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu nu sunt primii care fac carieră mare în scopul paradoxal de a distruge, de a sparge PSD-ul. Pentru că până la urmă despre asta e vorba. Măreţul Dictator Liviu Dragnea e ţinut în lesă cu dosare penale şi cu o condamnare definitivă, iar despre Sorin Grindeanu se tot spune că ar fi coleg şi ucenic al lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, în nişte structuri paralele, adânci. Înaintea lor au făcut carieră cu aceeaşi ţintă a spargerii PSD-ului Teodor Meleşcanu, Cozmin Guşă (şeful Laviniei Şandru într-un partid-fantomă, PIN, fosta soţie a pedelistului Darius Vâlcov, devenit guru al PSD, cu aventuri prin cimitire şi tablouri pitite prin pereţi), Mircea Geoană, Victor Ponta şi chiar marinarul Traian Băsescu prin cei 10 ani de dictatură personală, suprarealistă şi antiromânească şi ea. Încercările repetate de a sparge din interior PSD – un partid mult prea mare şi dificil de controlat de scamatorii globali – au eşuat una după alta. Vor reuşi Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu să înmormânteze, în sfârşit, marele cadavru care se descompune în sufrageria României de mai bine de 25 de ani ?
Au venit călduri neobişnuite pentru luna iunie. Cadavrul PSD-ului, împărţit echitabil – o mână aici, un picior dincolo, capul în altă parte – între Kiseleff, la sediul central, Palatul Victoria, sediul guvernului, şi Parlament, unde activează majoritatea PSD-ALDE (C.P. Tăriceanu, şeful ALDE, e un vechi pesedist, de prin 1990 ?, sub acoperire…), a început să miroasă groaznic. Îţi mută nasul. Mai poate vreun român, votant dar mai ales nevotant al PSD, să se simtă în siguranţă într-o Românie condusă de mortul din sufragerie ? Aceeaşi întrebare morbidă şi-o pot pune şi locuitorii Bucureştiului, administraţi de o recentă pesedistă, primarul general Gabriela Pandele. Pe lângă multele sale nume – nici nu mai ştii cum s-o numeşti –, doamnei Vrânceanu Firea Pandele i se mai spune pe reţelele de socializare şi „the black widow”. Să fie această poreclă, poate nedreaptă şi excesivă, de rău augur pentru capitala României ? Pentru moment, domnul Pandele, primarul comunei Voluntari, ultimul soţ al primăriţei Bucureştiului, pare încă destul de viu. Ne-am amintit aici de doamna Firea Pandele pentru că aceasta pare să aibă cele mai bune şanse de a deveni noul prim-ministru al României în descompunere totală.
Nimeni nu e încă în stare să prezică urmarea farsei de la Bucureşti. E sigur însă că, prin contribuţiile istorice nemuritoare ale lui Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi un pic şi ale lui Sorin Grindeanu, Dracula al lui Bram Stoker a devenit un personaj cotidian, uşor de recunoscut în România, ca un bucureştean oarecare, din când în când însoţit şi de asistenta lui blondă. Celelalte partide, mai prăpădite, desigur, dar nu cadaverice încă, îşi închipuie că bieţii români, atâţi câţi or mai fi, nu aşteaptă decât prohodul şi pomana PSD ca să se mute ele (PNL, USR, UDMR, PMP) la Palatul Victoria şi dansul macabru să meargă mai departe. Ceea ce sporeşte confuzia : cine mai ştie dacă suntem într-un pamflet sau chiar în viaţa cât mai poate fi ea de adevărată ?

 


Cu UE sau cu SUA ? (2)

luni 12 Iun 2017

Petru Romoşan       

Deocamdată, România nu este forţată să aleagă, şi deci nici nu trebuie să-şi manifeste clar vreo preferinţă. Avem pe teritoriu trupe americane, deci militar suntem cu SUA, iar economia românească, atâta câtă mai este, e legată prin mii de fire de economiile ţărilor din Uniunea Europeană. Totuşi, un război economic cu consecinţe încă necunoscute stă să izbucnească între Germania şi SUA, deci între Uniunea Europeană şi SUA. Un asemenea război economic a fost evocat, temut încă de acum vreo 30 de ani. Două dintre cele mai mari economii, cea europeană şi cea americană, nu au cum să aibă interese identice şi integral paşnice.
Împotriva avantajelor evidente de care s-au bucurat americanii după ce au câştigat cel de-al doilea război mondial contra Germaniei, Italiei şi Japoniei, astăzi economia europeană e capabilă să înfrunte cu succes economia americană. Deşi unele ţări periferice ale UE – cum e Grecia, de exemplu – au mari probleme legate de datorii nesustenabile, iar mari dificultăţi întâmpină şi Italia, Spania, Portugalia, ţările din Europa de Est, datoriile şi încurcăturile pe care SUA le are nu suferă comparaţie. În acelaşi timp, atât Rusia, cât şi, mai ales, China se poziţionează natural împotriva SUA şi par să colaboreze fără mari rivalităţi cu Europa. În primul rând, relaţiile germano-ruse, bazate pe gaze, petrol şi alte resurse naturale, sunt foarte solide. Investiţiile chineze în Europa de Vest mai ales au căpătat o amploare nemaivăzută.
Din punct de vedere militar, în Europa, după plecarea Marii Britanii, singura armată care mai contează e cea franceză. E binecunoscut faptul că Germania s-a dezvoltat şi pentru că nu a avut cheltuieli militare importante în ultimii vreo 70 de ani. O armată integrată europeană, bazată pe motorul economic şi politic franco-german, e foarte probabil doar o fata morgana care nu se va materializa prea curând, poate niciodată. România nu se poate sprijini deci decât pe americani, deşi Rusia nu e nici pe departe marele duşman descris de establishment-ul nord-american şi de presa mainstream din Europa Occidentală şi din America. Vladimir Putin a eşuat pentru Rusia în Ucraina şi şi-a creat o ostilitate care va dura în vecinătatea apropiată. Ostilitatea unui mare popor, un popor mândru şi foarte capabil, cu mari resurse de dezvoltare, ucrainenii. Sau, de fapt, planul americano-german, a reuşit în Ucraina ? Pe lângă ocuparea Crimeii, ruşii au fost atraşi în Ucraina de Est, unde s-au împotmolit şi şi-au atras un blam diplomatic general, fără să câştige nimic. S-au oprit la mijloc de drum, nici nu au pus în aplicare celebrul plan „Novorossiya” şi au şi redeşteptat violent naţionalismul ucrainean. Poate Turcia, dacă Erdogan îşi continuă ascensiunea spre dictatură, să devină mai periculoasă în regiune. Mai ales dacă va reuşi să iasă de sub „protecţia” şi tutela americane.
Pentru încă o vreme, ţara noastră are două avantaje paradoxale pe care ar trebui să le păstreze cât mai mult : nu are multcontroversata monedă unică, euro, şi nu a fost admisă în Spaţiul Schengen – o prostie crasă a îngâmfaţilor vest-europeni. Cam asta era şi situaţia Marii Britanii înainte de Brexit. Pe lângă că ar trebui să ne păstrăm moneda naţională până vedem ce se întâmplă cu euro, dacă rezistă sau dacă va fi abandonat, pe lângă parteneriatul strategic cu SUA, România îşi poate întări relaţiile pe mai multe planuri cu Marea Britanie şi cu Israelul, parteneri tradiţionali ai ţării noastre. De altfel, după unele informaţii, Klaus Iohannis şi-ar datora vizita la Washington lui Nicolae Ceauşescu, care nu a rupt relaţiile cu Israelul după Războiul de şase zile din 1967 şi a fost un factor decisiv în negocierile ulterioare. Tot Comitetului Evreiesc American i s-ar datora, pe lângă diploma acordată la a 50a aniversare a Războiului de şase zile, şi introducerea lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Relaţiile alternative cu Marea Britanie şi Israelul ne pot ajuta să scădem presiunea tot mai mare pe care Germania, împreună cu Austria, o Germanie mai mică, o exercită asupra periferiilor. Austria, printr-o firmă privată, ne devastează pădurile. E de necrezut cât de mult poate să amâne guvernul de la Bucureşti o decizie care să blocheze această catastrofă de o gravitate intolerabilă.
Dacă nu am fi ieşit atât de slăbiţi din ultimii ani de dictatură iresponsabilă a lui Ceauşescu, modelul ideal pentru România ar fi fost acela de Elveţie a Europei de Est. Un vis pe care l-a visat şi Ceauşescu. Mai ales în relaţiile cu economiile şi banii ţărilor din lumea a treia. România are azi angajamente deopotrivă cu UE şi cu SUA, iar rivalităţile economice, militare sau financiare dintre cele două mari blocuri nu pot fi rezolvate de noi. Şi nici nu e prudent să luăm partea unora sau altora. În starea actuală de lucruri, nici America nu pare capabilă de un plan Marshall pentru Europa de Est, în primul rând pentru Polonia şi România, şi nici UE nu va avea o armată credibilă mâine sau poimâine.

 


Cu UE sau cu SUA ?

marți 6 Iun 2017

Petru Romoşan       

Oricât de răi ar fi germanii (Trump dixit), americanii ar trebui să afle cumva că nu pot domina imperial un popor, poporul german, 100 de ani numai pentru că au câştigat în 1944 un război mondial. Şi că acordurile avantajoase pentru economia şi pentru dolarul lor nu au cum să fie eterne. Totul are o limită. Încercarea preşedintelui Donald Trump de a le băga nemţilor mâna în buzunar în numele NATO are şi ceva comic. Poate el rezolva astfel faraonicele datorii acumulate în ultimii 16 ani (mandatele lui George W. Bush şi Barack Obama) ? După 70 de ani, Germania a reuşit să-şi recucerească suveranitatea şi independenţa faţă de puterile de ocupaţie – SUA, Marea Britanie, Franţa, pe de o parte, şi Rusia în fostul RDG, pe de altă parte. Şansa Germaniei a fost construcţia europeană.
Fiecare dintre marile ţări europene a văzut în UE altceva. Franţa, de pildă, a crezut că va redeveni marea putere imperială care a fost şi că Parisul va deveni noua capitală a Europei, iar prin euro va ţine în frâu, va controla Germania. Perfidul Albion a crezut că poate să păcălească pe toată lumea, inclusiv pe nepoţii săi cam simpluţi de peste Ocean. Singură Germania a avut un obiectiv cu adevărat măreţ. Liderii săi, începând cu Konrad Adenauer şi, mai ales, cu legendarul Reinhard Gehlen, un genial maestru al informaţiilor, au înţeles că sub „umbrela” europeană îşi pot redobândi libertatea economică şi politică, suveranitatea şi independenţa. Încă o dată germanii au făcut lucrurile atât de bine, de „nemţeşte”, încât au obţinut mult mai mult. Ei conduc astăzi Europa, iar capitala Europei este la Berlin, şi nu la Londra sau la Paris. Cum arată în realitatea ei profundă această Europă germană e o altă problemă. E problema celorlalţi, mai ales a periferiilor, iar nu a Germaniei, care trăieşte un moment fast.
România se găseşte azi în faţa unei dileme hamletiene. Să meargă cu America ? Să meargă cu Germania ? Pentru că începe să fie clar, îndeosebi după alegerea impetuosului Donald Trump în SUA, că nu peste multi timp va trebui să optăm. Şi obligaţia de a opta devine sigură dacă franco-germanii îşi fac un NATO al lor, o armată europeană care să nu mai fie controlată de americani. Şi, de asemenea, un puternic serviciu de informaţii european. Oricât de „inteligenţi” (citeşte „şmecheri”…) şi de oportunişti ar fi românii, nu vor putea fi parte în acelaşi timp din două organizaţii de apărare şi securitate diferite. Chiar dacă cele două organizaţii se vor pretinde partenere sau chiar prietene. De altfel, aşa ceva în istorie nu s-a văzut.
Dar cine să anticipeze la Bucureşti ? Klaus Iohannis, preşedinte, sau Sorin Grindeanu, prim-ministru, două non-personalităţi plasate pe scaune de mâini nevăzute din spatele cortinei ? Eternul şi fascinantul Teodor Meleşcanu ? Un Minister de Externe îmbătrânit în mediocritate, inclusiv în alegerea tinerilor născuţi deja bătrâni ? Desigur, bătrânii sunt întotdeauna necesari (dacă nu ai bătrâni…), dar ei nu îi pot înlocui la infinit şi complet pe cei încă tineri, mult mai activi, imaginativi şi responsabili de destinul lor şi al copiilor lor. Un serviciu de informaţii externe care preferă să manevreze propaganda şi să facă business în interiorul frontierelor româneşti, călcând în picioare libera concurenţă capitalistă, pentru că în afara graniţelor ar fi mult mai periculos şi pentru că, de fapt, spionii noştri habar nu au de economie ?
Mai e timp să schimbăm ceva ? România se macină în lupte interne cu mize mici. Arestările pe bandă rulantă par să fie singura prioritate. În interesul cui ? Laura Codruţa Kövesi, DNA, răposata SIPA, Sebastian Ghiţă, Dan Andronic şi serialul său, spectacolele de seară de la Antena 3 şi România TV nu ţin loc de economie şi de viaţă politică reală. Gerontocraţii de la Bucureşti şi oligarhii lor interpuşi, mulţi azi ajunşi în puşcării, se apropie de un final previzibil şi foarte trist. Din păcate, îi duc cu ei în dezastru şi pe românii care nu au reuşit încă să plece în patru zări. România se apropie de un fiasco, de un faliment în zona deciziei. Ce ai întârziat să faci zeci de ani nu se mai poate repara pe buza prăpastiei. Iar prăpastia actuală nu e doar una românească, ci, după cum se vede cu ochiul liber, una planetară.