Cine destramă UE ?

miercuri 27 Dec 2017

Petru Romoşan       

De ce s-a gripat Uniunea Europeană ? De ce şi-au pierdut cetăţenii celor 28 de state, azi numai 27, poate mâine pleacă şi Polonia şi vor fi doar 26, încrederea în Bruxelles şi Strasbourg, în Comisia Europeană, în Parlamentul European şi, mai ales, în moneda euro ? Până nu demult, Uniunea Europeană, fostă Comunitate Europeană, părea că va fi un nou Imperiu Bizantin faţă în faţă cu noul Imperiu Roman, care e SUA, şi va dura mai mult de o mie de ani.
Trei ţări, Germania, Franţa şi Marea Britanie, erau în construcţia europeană mai egale decât celelalte 25 (Emmanuel Todd – Où en sommes-nous ?, Éditions du Seuil, Paris, 2017). Marea Britanie, cu armata sa încă performantă, putere nucleară, şi mai ales cu al său City, a reprezentat o piesă majoră pentru Uniunea Europeană. Prea mult cântatul în falset „cuplu franco-german”, cu pretenţiile lui de lider incontestabil al Europei, a reuşit să-i convingă pe britanici să voteze incredibilul Brexit. Un important contributor la bugetul european a dispărut. Negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE sunt în continuare complicate, dificile şi cu consecinţe imprevizibile atât pentru britanici, cât şi pentru UE. Parisul şi Frankfurtul îşi dispută întâietatea de mâine ca piaţă financiară a UE. Mari bănci (HSBC), multinaţionale şi importante instituţii UE îşi mută sediile centrale de la Londra către Paris, Berlin, Amsterdam etc. Marea Britanie poate deveni, la marginea imperiului european, un enorm paradis fiscal (nu este deja ?) protejat de o putere nucleară şi de „verişorii” americani. Dar cel mai mare pericol pentru întreaga Europă, pentru membrii sau ne-membrii UE, este, de fapt, chiar liderul politic şi economic al Uniunii, noua Germanie, reîntregită cu sprijinul fostei Uniuni Sovietice (sprijinul ar fi costat 38 de miliarde de dolari), cu capitala la Berlin.
Atât Germania, cât şi Franţa trăiesc în dogma creşterii economice anuale neîntrerupte de 2-3 %. Teorii consistente, serioase ale descreşterii controlate (românul Georgescu-Roegen e un precursor) nu sunt luate în considerare de politicieni trecători şi miopi, şi nici de patronatul german sau de cel francez. Ca să poţi avea o asemenea creştere economică, trebuie să ai, pe lângă alte lucruri, şi o creştere corespunzătoare a populaţiei. Care să-ţi permită măcar să menţii nivelul cantitativ al mâinii de lucru existente şi, eventual, să o sporeşti printr-o imigraţie controlată, aleasă. Dar Germania are cea mai mică creştere a natalităţii din Europa, chiar mai mică decât cea din nefericita Românie.
Panica patronatului german că ar putea pierde preeminenţa economică şi că i s-ar diminua câştigurile, transmisă ca atare guvernului german, e cea care stă la baza teoriilor absurde în legătură cu obligaţiile ţărilor UE de a accepta cote de imigranţi decise de tehnocraţii de la Bruxelles, sub controlul strict al Berlinului, se înţelege. Germania transferă propria sa obsesie tuturor ţărilor din UE, care au alte tipuri de economii şi echilibre, altă istorie şi alte aspiraţii.
„Germania are nevoie de mână de lucru ! Economia merge din plin şi întreprinderile germane cer braţe de muncă pentru a face să meargă uzinele. „Piaţa noastră de muncă are o cerere mare”, confirmă Frank-Jürgen Weise, preşedinele Agenţiei Federale a Muncii. Atunci când va ieşi la pensie generaţia baby-boom, problema întreprinderilor se va accentua. După un studiu al Fundaţiei Bertelsmann, ţara va avea nevoie de cel puţin 500 000 de imigranţi pe an de-acum până în 2050 pentru a-şi reînnoi personalul. „Germania trebuie să renunţe la ideea că va fi suficientă imigraţia din Uniunea Europeană. Căci nu va fi”, insistă Jörg Dräger, preşedintele Fundaţiei Bertelsmann” (Le Soir, 23.09.2017). După diverse observatoare demografice, în august 2017, 22-23 % din populaţia actuală a Germaniei rezulta din imigraţie. Cifrele recente ale emigraţiei spre Germania (vezi E. Todd, op. cit.) ar fi următoarele : între 2010 şi 2015, din Siria au venit 409 666 de persoane ; în aceeaşi perioadă, din Afganistan au sosit 127 921 ; din Asia, 913 092 ; din Europa, au ajuns în Germania 1 756 035 de persoane, dintre care numai din UE 1 559 941. Din Polonia, în acelaşi interval, au plecat în Germania 354 150 de persoane ; din Italia, 140 131 ; din Bulgaria, 155 831 ; din Ungaria, 110 640 ; de pe continentul african au ajuns în Germania 194 031 de persoane.
Din România au plecat în Germania 86 274 de persoane numai în 2015 ! În întregul interval 2010-2015, din România au pornit spre Germania 319 426 de persoane. Toate lecţiile pe care ni le administrează UE în general şi Germania în particular, cele pe teme de justiţie, despre MCV, despre democraţie în linii mari, de multe ori prin oameni plătiţi din banii noştri, ca Monica Macovei, Dacian Coloş, Raluca Prună, plus oengişti băştinaşi, manifestanţi instrumentaţi sau plătiţi cu nimica toată, aceste lecţii sunt, de fapt, nişte evidente escrocherii, imposturi, intoxicări. UE, indiferent de planurile sale iniţiale, sprijinite şi de SUA, este astăzi doar o vastă operaţiune în folosul câtorva ţări bogate, îmbătrânite, dezarticulate moral (creştinismul trebuie eliminat, căsătoriile unisex sunt obligatorii…) şi în derivă democratică. Iar România e dintre ţările cele mai abuzate de construcţia UE, de globalizare în general. În urma distrugerii organizate a economiei româneşti şi a aplicării imoralelor şi pseudoeconomicelor programe de austeritate marca Merkel şi UE, milioane de români cu înaltă şi medie calificare (viitori şomeri sau precari acasă) au fost preluaţi fără vreo contrapartidă, în numele libertăţii de circulaţie a persoanelor, de economiile mai dezvoltate din Vest. O formă rafinată de război modern.
După ce a folosit în avantajul său ţările din sud-estul Europei, mai întâi pe cele din fosta Iugoslavie, apoi România, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Germania a trecut la absorbţia masivă a populaţiilor musulmane, din Siria, Irak, Afganistan şi unele ţări africane. Revoluţiile Primăverii arabe au devenit o sursă de mână de lucru ieftină, un nou sclavagism, pentru producătorii de şuruburi şi maşini, pentru patronatul german. Problema e că musulmanii, ca şi turcii acum 40-50 de ani, nu se vor integra prin diluare, nu vor deveni nici germani, nici catolici sau protestanţi. Se anticipează apariţia unor „califate” create de mecanicismul, obtuzitatea şi foamea de câştig a liderilor germani. O spirală maladivă a productivităţii şi eficienţei.
Unde suntem noi, românii ?, ca să parafrazăm titlul cărţii marelui demograf francez Emmanuel Todd. România trebuie să se trezească din ultimul coşmar european (tot german !) în care a fost vârâtă legată la ochi de elitele ei iresponsabile şi chiar să se pregătească pentru abandonarea acestei corăbii nebune, destructive pentru naţiunea noastră. E greu de crezut că ne pot fi acum de vreun folos prezidentul Klaus Iohannis, ambasadorul Emil Hurezeanu, directorul Eduard Hellvig sau Grupul de la Cluj…

 


Preşedinţi, regi, conspiraţii

luni 18 Dec 2017

Petru Romoşan

În 21 februarie 1997, abia instalata guvernare prooccidentală a noului preşedinte Emil Constantinescu i-a redat fostului rege al României, Mihai de Hohenzollern, devenit Mihai I al României, cetăţenia pierdută după abdicarea forţată din 30 decembrie 1947. Fostul suveran al României de două ori (1927-1930 şi 1940-1947) a putut face o lungă călătorie prin ţara sa natală fără a mai fi busculat de organele de Securitate, ca la prima sa încercare din 1990.
Regele Mihai şi suita sa, compusă din mai multe maşini, vreo şapte, în care a luat loc camarila regală (Simina Mezincescu, Dan Bădic etc.), au vizitat Timişoara, locuri şi monumente din Transilvania, mănăstiri din nordul Moldovei, şi s-au întors la Bucureşti şi Curtea de Argeş. Doctorul anestezist Dorel Săndesc, azi preşedinte al Societăţii Române de ATI, fost secretar de stat nu demult pentru doi ani în Ministerul Sănătăţii, l-a însoţit atunci pe rege ca medic personal. („În 1997, cu ocazia vizitei Majestăţii Sale Regele Mihai în România, care a început de Paşti la Timişoara şi a continuat cu un pelerinaj prin ţară, în special pe la mănăstiri şi obiective istorice, am avut onoarea de a fi selectat ca medic al Majestăţii Sale şi al Familiei regale ! Am primit pe fax fişa sa medicală, l-am consultat şi am constatat cât era de sănătos – am comunicat, l-am cunoscut aşa cum puţini oameni au privilegiul să o facă.”) Două fotografii din anul 2000 de la castelul Săvârşin, proprietate a regelui, cu prof. univ. Săndesc îmbrăcat în căluşar din Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, şi întreţinându-se cald cu maiestăţile lor Mihai şi Ana au făcut, în aceste zile de doliu, buzz pe Facebook şi pe Internet, şi au fost preluate de numeroase publicaţii.
Ce nu se ştie din acea lungă călătorie autorizată de noul regim de la Bucureşti, de orientare pro-Vest, e că regele Mihai îl avea în bagajele sale, în a doua maşină a convoiului regal, pe Georges Berthoin, preşedinte al Comisiei Trilaterale Europa din 1976 până în 1992, rămas preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale Europa până azi. După verificări pe lângă decidenţi din SRI de la data respectivă (1997), serviciul de contrainformaţii nu era la curent cu prezenţa lui Georges Berthoin în suita regelui sau, poate mai exact, habar nu avea cine era acesta. Nu este însă exclus ca serviciul extern, SIE, să fi fost mai bine informat. Azi putem afirma că înaltul funcţionar internaţional Georges Berthoin, fost şef de cabinet al preşedintelui Franţei din anii ’50, Jean Monnet, unul dintre fondatorii Europei, era prieten şi sfătuitor de multă vreme al regelui Mihai I. Fostul preşedinte Constantinescu promisese că va contribui la reinstalarea monarhiei în România. Cu susţinerea Comisiei Trilaterale, a Clubului Bilderberg, a Illuminati, de care putem doar presupune că regele Mihai a fost apropiat, reinstalarea Casei de Hohenzollern, devenită a României, la Bucureşti ar fi trebuit să fie relativ uşor de împlinit. De ce nu s-a întâmplat totuşi ? La acea dată, regele Mihai avea doar 76 de ani şi era sănătos tun, cum ne spune dr. Săndesc.

continuare »


Să ne pregătim pentru o lungă hibernare

luni 11 Dec 2017

Petru Romoşan

Ce să mai alegi azi în România între un partid recesiv comunisto-securist, corupt, de nereformat, reprezentat de personaje din ce în ce mai penibile, mai inconsistente de la o generaţie la alta (de la Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu la Liviu Dragnea, Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu – o decădere evidentă !), şi o armată de ocupaţie din ce în ce mai numeroasă, reprezentată de băştinaşi cu pretenţii „occidentale”, dar în fapt închiriaţi, cu miile, poate cu zecile de mii, ca mercenari ieftini ai unor cauze străine ? Să alegem în locul neosovieticului PSD struţo-cămila liberalo-băsistă (globalistă) PNL ? Sau să alegem USR-ul fabricat în eprubetele „statului paralel” la comanda aceloraşi globalişti ? Sau să ne lăsăm prostiţi de simpluţele partide aşa-zis naţionaliste, controlate de nişte ofiţeri semidocţi şi vetuşti ? Venerabilul agitator politic Victor Rebengiuc, 85 de ani (”Nu sunt agitator politic şi nu am concepţii politice”), ni-l recomandă patetic pe „preacinstitul” Dacian Cioloş runda a doua, mai nou cu micuţa sa Platformă România 100, un pseudotehnocrat aparent sub bună acoperire, cunoscut ca având deja o carieră „paralelă” şi umbroasă, bruxelez cu proptele ştiute : „E nevoie de dumneavoastră, e nevoie de un partid care să fie format din oameni care-şi doresc cinste, îşi doresc adevăr, îşi doresc o politică normală în nţara asta. Eu mi-o doresc de foarte multă vreme […]” (Victor Rebengiuc citat). Sau să alegem partidul SIE, ceva mai umblat şi vorbitor de limbi străine, în locul partidului SRI, supranumeric ?
România, care ar trebui să sărbătorească anul viitor, în 2018, 100 de ani de la Marea Unire, se afundă în irelevanţă, în sărăcie, în mizerie morală, în izolare, e lipsită de proiecte şi de orice speranţă. Vecinii noştri – Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia – refuză să înghită pe nemestecate (rachete Patriot, de exemplu, în cazul Poloniei) ce le propun NATO, adică SUA, sau UE, adică Germania, care ne consideră pe toţi esticii cetăţeni de mâna a doua (vezi Europa cu două viteze a lui Juncker, Merkel şi Macron), buni de exploatat şi buni de abuzat. Dar noi – de fapt, statul nostru paralel – am ales cu mândrie să fim slugi la doi stăpâni, Germania şi SUA, şi pentru asta ne considerăm mai şmecheri decât vecinii noştri, superiori. Ca nişte chelneri care servesc impecabil la mesele celor mai tari. Şi ne fandosim cu găselniţa noastră diplomatică prin care ne aplicăm singuri cu plăcere şuturi în fund. Spre est, spre Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia şi Rusia, nici nu ne mai uităm, pentru că am devenit şi noi ultima roată la căruţa Europei, a Vestului, care, vai !, tocmai se prăbuşeşte, se duce în şanţ. Dar e un Vest care continuă să ne ignore cu superbie şi să ne insulte la tot pasul, după ce ne-a luat pe nimic oamenii şi bogăţiile. Un Vest care n-a câştigat nici un război împotriva noastră – poate doar pe generalii noştri să-i fi cumpărat şi protejat de furia poporului.
Prin intermediari locali şi paraleli, partidele istorice PNŢ şi PNL au fost decapitate şi compromise de ocupaţia străină, care lucrează mult mai bine cu adunăturile improvizate, corupte şi impostoare, cum sunt PSD (decretat cel mai mare pe veci de ţuţerii săi din media şi din institutele de sondare), USR sau PDL cel din 2005 până în 2012. La fiecare tură de alegeri suntem ameţiţi şi înşelaţi (dacă nu mergi la vot, eşti iresponsabil !) să punem ştampila pe presupusul rău mai mic al momentului, pentru ca apoi, preţ de patru ani, să ne uităm neputincioşi la abuzurile incredibile ale „aleşilor” în perfect concubinaj cu capitalul străin, cu băncile, cu multinaţionalele, cu ambasadele obraznice. C-aşa-i în tenis şi în democraţie !
Oricât ai căuta o ieşire din situaţia cumplită în care se află astăzi România europeană şi proatlantică, nu poţi să găseşti vreuna, nu se arată nimeni şi nimic la orizont. Foarte probabil, ţara noastră a intrat într-o lungă fază colonială, în care nu avem voie decât să repetăm, ca nişte papagali, propaganda livrată la pachet de la centru sau de la centre. Alegerile nu mai sunt de mult o soluţie, ci doar o păcăleală colectivă şi repetitivă. Alianţele diverse – strategice, politice, economice şi militare – sunt bine bătute în cuie şi nu le mai poţi schimba decât în crize majore (care vor veni), în războaie sau în catastrofe ce se întâmplă la centrul imperiilor, care până atunci ne vor exploata la sânge. La 100 de ani de la Marea Unire a neamurilor româneşti, compatrioţii noştri nu au ca opţiune decât pregătirea pentru o lungă şi tristă hibernare. În aşteptarea unor vremuri mai bune şi a unor oportunităţi istorice.

 


Statul profund (« Deep State ») şi statul paralel

luni 4 Dec 2017

Petru Romoşan       

La Bucureşti continuă războiul dintre statul de drept românesc, pe de o parte, reprezentat de aleşii poporului, de PSD+ALDE, de administraţiile locale, de jandarmerie şi poliţie, de guvernul condus totuşi de „paralelul”, de presupusul „acoperit” Mihai Tudose, de Parlament şi de două televiziuni de ştiri (Antena 3 şi România TV) şi, pe de altă parte, statul paralel, condus de însuşi preşedintele Klaus Iohannis, şi el votat de popor cum-necum, de generalul Dumitru Dumbravă, maestrul „câmpului tactic”, al dosarelor teleghidate, membru de vază al Binomului, de Laura Codruţa Kövesi, Augustin Lazăr, un vechi „paralel”, de sute de procurori şi judecători cu cheiţă, de ONG-uri care se constituie într-o falangă a intereselor străine în România, de televiziuni (Digi 24, Realitatea TV, B1), de toată media mainstream, precum şi bună parte din site-urile cu profil politic şi din reţelele sociale, stat paralel reprezentat şi de cei vreo 14 000 de lucrători neobosiţi din serviciile secrete (după Rareş Bogdan, bun prieten al lui Eduard Hellvig, directorul SRI), servicii supranumerice, supraponderale şi infernal de bugetivore. Ştiu şi copiii cine va câştiga acest război şi cine sunt corupţii, adevăraţi sau inventaţi, care vor înfunda puşcăriile. Doar nu crede cineva că pot fi arestate Securitatea, DNA, Binomul şi că de mâine vom începe să facem economii semnificative pe seama statului poliţienesc, de drepţi, corupt până în măduva oaselor şi totalmente paralel cu naţiunea română !
Cine urmăreşte şi altceva decât televiziunile de ştiri româneşti, care îi ţin pe pensionari treji până la miezul nopţii cu breaking news-urile, anchetele parlamentare în curs şi dezvăluiri peste dezvăluiri, poate avea satisfacţii intelectuale infinit mai mari. La Washington se întâmplă cam acelaşi lucru : un război pe viaţă şi pe moarte în interiorul lui Deep State. Pe de o parte, CIA, mainstream media, mulţi oameni de afaceri, bancheri, administratori de fonduri de investiţii, Partidul Democrat şi segmente din Partidul Conservator, toţi participanţi la proiectul neoconservator globalist, iar pe de altă parte, agenţiile de intelligence ale Pentagonului (în principal, DIA), NSA, FBI, alţi oameni de afaceri cu interese mai ales în America şi care resping proiectul global neoconservator, considerat primejdios pentru securitatea statului. Din acest război nevăzut sau prea puţin văzut din Deep State, preşedinţia Donald Trump are toate şansele să se încheie înainte de vreme. Decizia fostului consilier pe securitate naţională al preşedintelui Trump, generalul Michael Flynn, fost director al agenţiei de informaţii militare, numit de fostul preşedinte Barack Obama, de a colabora cu comisia de anchetă condusă de Robert Mueller, fost şef FBI (2001-2013), anunţă mari probleme pentru anturajul imediat al preşedintelui (ginerele său, Jared Kushner, şi fiul său cel mare, Donald Trump jr) şi pentru Donald Trump himself. Oare s-au pus americanii să imite războiul româno-român sau, dimpotrivă, războiul din Deep State-ul american se prelungeşte şi la Bucureşti, în noua colonie americană (protectorat, paşalâc…) numită România ? De altfel, războiul intern american, de o mare violenţă, se reflectă în multe ţări UE, inclusiv în Franţa profund dezorientată şi în Germania, care îi zgâlţâie serios scaunul lui Merkel, incapabilă să formeze un nou guvern stabil după recentele alegeri. Câteva ţări din Estul Europei, în frunte cu Polonia şi Ungaria, îşi permit să formuleze o strategie proprie, numită Vişegrad.
Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor din România condusă de Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc, George Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi, a făcut un denunţ complet, zguduitor adresat procurorului general al SUA, Jeff Sessions, şi peşedintelui SUA, Donald Trump. În denunţ sunt citate ca posibile infractoare şi două mari firme americane, Microsoft-ul lui Bill Gates şi KPMG (mare firmă de audit şi consultanţă, una dintre zisele „the big four”). Sunt citaţi, de asemenea, ca posibili infractori doi ambasadori ai SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman şi Mark Gitenstein. Este vorba de o fraudă de peste 400 de milioane de dolari. Care se adaugă la afacerea frauduloasă EADS, cea cu securizarea frontierelor UE, de 1 miliard de euro. Vom vedea cu această ocazie dacă infracţiunile economice făcute de firme şi de oficiali americani în colonii au acelaşi statut cu cele făcute acasă, în metropolă, la centrul imperiului. Probabil că nu. Imperiul (oricare imperiu) există tocmai pentru a aduna bogăţii din provinciile sale (ca Dacia, de exemplu) pentru a le aduce la Roma, la Washington adică. Nici cu Moscova nu a fost altfel de-a lungul unei jumătăţi de veac. Şi la fel a fost cu Austria pentru Transilvania şi Bucovina. Etc.
Din ce în ce mai multe informaţii confirmă că ruşii au fost convinşi de americani că li se pregăteşte un război – de ce nu un atac nuclear surpriză ? – şi s-au pus temeinic pe pregătire militară. S-a dat drumul la o teribilă cursă a înarmărilor, cea multdorită de neoconservatorii americani, care altfel nu se pot finanţa convenabil. Un nou război rece între America şi Rusia, cu sancţiuni economice, cu expulzări de diplomaţi, cu control al mediei din ce în ce mai constrângător, e deja evident pentru toţi observatorii scenei globale. Cât de departe va merge noua cursă a înarmărilor, noul război rece Est-Vest deocamdată mai mult la nivel de propagandă ? În acest moment orice estimare e hazardată. Chiar şi înarmarea faraonică la care s-a angajat România e doar o foarte mică parte din noul război rece în curs.
Deocamdată, la noi avem aceleaşi figuri deprimante care inundă casele românilor de pe sticla televiziunilor de ştiri : inculţi, provinciali, mediocri vorbitori de română, uneori mitocani, celebri în piaţa sau supermarketul în care-şi fac cumpărăturile. Dar aceste guri vorbitoare „autorizate” s-au radicalizat. S-au radicalizat asemenea islamiştilor din ţările occidentale care intră cu camioanele în populaţie. Retorii impostori de la Bucureşti execută din ce în ce mai docil, mai simplist şi mai violent ordinele şefilor lor. Presa nu doar s-a împuţinat dramatic, ci a şi sărăcit în idei, informaţii, înţelegere. Demnitari, moderatori şi analişti parcă au intrat la apă, repetă mecanic cam aceleaşi poveşti admise, fără să arunce măcar un ochi peste gardul Bucureştiului. Dincolo de măruntul război româno-român, în lumea mare, mai ales în America şi în Asia, au început de mult mari manevre, dar factorii răspunzători de la Bucureşti îşi văd, autist şi slugarnic, de ale lor.