De ce să mai votezi cu UE ?

luni 18 Mar 2019

Petru Romoşan

Rareş Bogdan, capul de listă al PNL la europarlamentare, e chiar ce trebuie. La fel ca Laura Codruţa Kövesi, Monica Macovei, Corina Creţu i tutti quanti, de la Siegfried Mureşan la Ioan Mircea Paşcu, care ne reprezenta în toamna lui 1989 la Phenian, în Coreea de Nord, la Festivalul Internaţional al Tineretului şi care azi ne reprezintă la Bruxelles, este chiar vicepreşedinte al Parlamentului European. UE e cu ei, ei sunt UE. PNL, prin Rareş Bogdan, anunţă clar ce le va oferi alegătorilor săi la europarlamentare : vorbe goale, principii bombastice, insulte cât cuprinde la adresa adversarilor, mediocritate, incultură, stat paralel, SRI, Eduard Hellvig şi Klaus Iohannis, preşedintele über alles. Şi mai ales „emisiuni”. Multe emisiuni… Rareş Bogdan o să-şi facă „treaba”, cum îndeobşte se repetă ambiguu, scremut acest calc din engleză.
Şansele ca PNL să se apropie în jos, descendent, de 7 % sunt foarte bune. USR + Plus îl poate depăşi deja de la europarlamentare. Până la parlamentarele de anul viitor, după trei runde de alegeri ratate şi pierdute, se va duce lângă PNŢCD, nu într-un loc cu verdeaţă, unde nu este nici întristare, nici suspin, ci într-un cimitir al dracilor politici, dacă există aşa ceva.
Ai putea crede că e vorba de o conspiraţie împotriva partidului care se pretinde, impostor, moştenitorul direct al Brătienilor. Dacă e o conspiraţie, nu poate fi vorba decât de una a prostiei, a amatorismului, a incompetenţei crase. Cum să le poată face vreun bine alegătorilor săi acest PNL, condus de un Ludovic Orban nul (os de ofiţer de Securitate, şi nicidecum de Brătieni), împreună cu câteva dame isterice, obraznice şi foarte dubioase şi ele, şi mai ales cu PDL-ul Vasile Blaga, foarte exersat în meseria de hrebenciuc, specialist în EADS, când partidul nu poate face ceva de Doamne ajută pentru pentru el însuşi ? Faptul că peneliştii fac apel la „providenţialul” Rareş Bogdan va introduce pe scena publică o confuzie suplimentară între acţiunea politică necesară şi propaganda cea mai ordinară, ceea ce nu poate fi decât fatal pentru ce-a mai rămas din ghiveciul numit încă PNL (fostul PNL, PDL, Klaus Iohannis, statul paralel). O fuziune cu PMP-ul lui Băsescu se impune înaintea dezastrului final.
Rareş Bogdan – o non-identitate, un neant politic, o carte de joc, un joker sau, mai degrabă, un păcălici – a fost trimis, evident, în misiune. Misiunea lui pare a fi aceea de a arunca în aer PNL-ul, ultimul partid istoric, cel puţin cu numele, cu pretenţiile. Nu e deloc exclus ca guristul TV să se retragă în ultimul moment de pe lista PNL. Nu aşa s-a întâmplat şi cu Marian Munteanu, pupilul de suflet al lui Măgureanu, candidat PNL la primăria Capitalei ? Cu rezultatele care se cunosc. Şi chiar dacă va deveni europarlamentar PNL, asemănarea lui cu Elena Băsescu, Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali e tot falimentară, cu toate ţipetele lui penibile de mare democrat. Cui va folosi până la urmă această sinucidere în grup a PNL ? USR-ului sau PSD-ului ? Şi unora, şi celorlalţi ? PNL, prin fuziunea cu PDL (sau PD), e considerat de multă vreme un partid al Securităţii celei vechi. USR e văzut ca partid al Securităţii celei noi şi care trebuie să câştige. Fii şi nepoţi contra taţi şi bunici. Pentru că totul se petrece, de fapt, în familie. Nepotismul e regula de fier pentru supravieţuirea Sistemului securistic.
După cum subliniază politologii occidentali, mai liberi pe altermedia, „înainte de a te întreba pentru ce partid şi ce deputat să votezi, este important să-ţi pui o altă întrebare : dorim ca deciziile vitale pentru ţară şi pentru populaţie să fie luate nu la nivel naţional, ci la un nivel supranaţional, independent de interesul naţional ? Dacă asta dorim, trebuie să mergem să votăm, prea puţin contează pentru cine. Dacă nu, trebuie mai bine să stăm acasă […], ca să rămânem în viaţa reală, cea în care avem un stat şi o naţiune, o lume democratică atât cât este posibil. O lume asupra căreia populaţiile pot avea încă un control” (Karine Bechet-Golovko). În acelaşi studiu se vorbeşte despre „suveranitatea europeană” (e citat Emmanuel Macron) – o enormitate, o înşelăciune –, se vorbeşte de „cetăţenie europeană” – o ficţiune, cum tot o ficţiune e şi moneda euro, devastatoare pentru cei mulţi –, iar în curând se va ajunge la oximoronul complet aberant „cetăţenie universală”. Asistăm, de fapt, neputincioşi la o despuiere a cetăţenilor europeni de toate drepturile câştigate în aproape 200 de ani de exerciţiu democratic (mai ales în Marea Britanie şi în Franţa) şi instaurarea unui nou medievalism economic (expresia lui Mircea Vulcănescu) sau chiar a unui nou sclavagism care nu-şi spune numele. Nu puţini sunt cei care afirmă că scamatorii de azi sunt, de fapt, tot scamatorii de ieri, cei care au impus comunismul în Rusia în 1917 şi în toată Europa de Est după cel de-al doilea război mondial.
Despre alegerile europene se va mai scrie mult şi neortodox. Deocamdată să spunem că, după Brexit, după Donald Trump, după Vestele galbene din Franţa, după punerea la colţ pe coji de nucă a Poloniei, a Ungariei şi a Italiei, după toate agresiunile venite dinspre UE la care România a trebuit să facă faţă, cu ambasadori complet nediplomatici la Bucureşti, multora nu le mai rămân decât trei abordări posibile faţă de votul cerut de această aşa-numită nouă Uniune Sovietică, nouă „închisoare a popoarelor”. Primul şi cel mai simplu răspuns este să nu te prezinţi la vot. Absenteismul masiv, prevestit deja de toate sondajele, va diminua capacitatea UE de a face rău mai ales celor mici. Dacă totuşi ţii să mergi la vot, poţi foarte bine să votezi alb, deşi votul alb nu este încă luat în considerare. Iar dacă insişti să votezi, atunci poţi să-i votezi pe eurosceptici, pe naţionalişti (cum ar putea fi eventualul canditat Sebastian Ghiţă, reprezentantul unor securişti seniori naţionalişti, care mai există totuşi), pe populişti, adică pe aceia care ţin cu poporul… şi nu cu tagma jefuitorilor globali.

 


UE şi Kövesi, sacul şi peticul

luni 11 Mar 2019

Petru Romoşan

Va fi sau nu va fi Laura Codruţa Kövesi procuror-şef european ? Pentru unii, pentru progresiştii globalişti români, pretinşi „de dreapta” (avem şi noi faliţii noştri !), e o chestiune de demnitate naţională, deşi aceştia fug de ideea naţională ca dracul de tămâie. E vorba deci de o „demnitate naţională” de unică folosinţă, oportunistă, jetabilă. Codruţa lor miraculoasă (la fel ca Traian Băsescu, Monica Macovei sau Dacian Cioloş, miraculoşi, providenţiali şi ei) ar ocupa cea mai înaltă poziţie pentru un birocrat româno-european. Pentru ceilalţi, pentru înapoiaţii naţionalişti-populişti, de stânga-dreapta (majoritatea PSD-ALDE), dar mai ales pentru cei neafiliaţi politic, pentru spiritele critice care mai există totuşi, e un motiv de doliu naţional, de umilinţă maximă : „infractoarea”, „pârâta”, „inculpata” pusă pe liber de ministrul Tudorel Toader, o impostoare blamată seară de seară pe câteva televiziuni de ştiri şi pe site-ul profesional Lumea Justiţiei, făcută praf pe altermedia şi pe reţelele sociale, e ridicată pe un piedestal absolut nemeritat. Cum stau lucrurile cu adevărat ? Cine are, până la urmă, dreptate ? Răspunsul e simplu. Dar dacă, de fapt, UE nu e cu nimic mai brează decât prea de tot controversata Kövesi şi nu e decât o poveste cu sacul care şi-a găsit, în sfârşit, peticul ?
Cine mai e în stare să audă ştiri proaste, informaţii negre despre UE e servit regeşte, imperial chiar. Nu e UE însăşi un fel de Imperiu Bizantin ratat din faşă ? Fără să aibă curajul unei construcţii federale, aşa cum există în SUA, în Germania, în Rusia sau chiar în Regatul Unit, unele ţări europene (Zona euro) au renunţat la moneda lor naţională în favoarea unei ficţiuni, euro. Nu e dreptul de a bate monedă una dintre prerogativele esenţiale ale unui stat ? Este la fel ca dreptul de a avea o armată proprie. Şi o politică externă proprie, precum şi de a decide pacea sau războiul. Ţările europene, cu excepţia Franţei, după Brexit, nu au armate proprii consistente, dar sunt membre NATO, sub baghetă americană. Ţările din Zona euro nu mai au monedă proprie şi, de fapt, nu mai au nici bănci naţionale demne de acest nume, dar au euro şi au Banca Centrală Europeană de la Frankfurt. Ţările UE au şi un fantomatic Parlament, care nu hotărăşte nimic, dar costă faraonic. Este atunci UE un imperiu ? Cine e împăratul ? Recunoaşte cineva în Angela Merkel împărăteasa Europei ? Sau pe Emmanuel Macron împărat ? Şi la Constantinopol nu de puţine ori au fost doi împăraţi în acelaşi timp.
Şi, dacă vorbim de petice, întreaga construcţie europeană e una peticită pentru că s-a făcut în etape şi pe şest, împotriva intereselor naţiunilor, în avantajul unor interese oculte, obscure. Nu e o federaţie funcţională pentru că popoarele au refuzat sistematic federalizarea. Nu are un buget al său integrat, nu are un ministru de Finanţe şi nici un veritabil prim-ministru. Este doar o cârpeală, o imitaţie aproximativă de imperiu. Iar construcţia nu funcţionează. Sau funcţionează doar pentru unii, pentru Germania şi pentru globalişti îndeosebi.
Vorbeam de ştiri, informaţii, cifre proaste despre UE. Site-ul atlantico.fr îl intervievează pe Jacques Barrou, cercetător la CNRS (Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice al Franţei) : „Atlantico : Cum putem estima fluxul plecărilor din aceste ţări, din Italia, Spania, Portugalia sau din Grecia, în ultimii ani ? Jacques Barrou : S-au făcut cercetări asupra emigraţiei din ţările cele mai atinse de criza care s-a declanşat în 2008. E vorba mai ales de ţările din Sud : Grecia, Spania, Italia, Portugalia. Trebuie să adăugăm aici Irlanda. După OCDE, fluxurile migratoare din aceste ţări au crescut considerabil din 2011 până în 2017 înainte de a începe să scadă. În Portugalia s-a depăşit cu 10 000 de plecări pe lună în 2012 ritmul plecărilor din anii ’60. În total, 500 000 de portughezi au părăsit această ţară de 10 milioane de locuitori. În Irlanda, s-a trecut de la 70 000 de plecări pe an în 2011 la 90 000 în 2016. Aceste cinci ţări au o veche tradiţie de emigrare, iar reflexul persoanelor atinse de criză a fost acela de a căuta în străinătate o soluţie la problemele lor. Dar şi guvernele au încurajat plecările ca să evite o presiune socială prea puternică.” Cercetătorul francez oferă mai departe alte cifre şocante. Cele mai multe plecări au fost din rândul tinerilor. În Grecia, şomajul a atins 48 % la cei de până în 25 de ani. Dar şi tinerii cu diplome au fost dezgustaţi de politicile duse de guvernele lor, care păreau să le sacrifice viitorul. Cele mai multe plecări au fost către Germania şi Marea Britanie, care au profitat de această mână de lucru calificată. Pe lângă ţările din Est, în frunte cu România, iată că şi Sudul Europei apare spoliat de mână de lucru tânără şi calificată.
Cine contestă faptul că marele model iniţial al întregii civilizaţii europene este Grecia Antică ? A fost, dar e posibil să nu mai fie. Pentru că de câteva luni guvernul grec actual a pus pe o listă a eventualelor privatizări siturile arheologice care înseamnă începuturile civilizaţiei occidentale : Cnossos, cetatea Spartei, Santorini, Salamina, Delfi, Delos şi multe altele. Şi, desigur, într-un viitor previzibil, ar putea fi vândute şi insulele mitice din Mediterana. Fiecare oligarh din nordul Europei va avea astfel insula lui în Grecia, în Marea Egee, un fel de vecin zombi al lui Ahile, Ulise, Agamemnon, al Elenei din Troia şi al Medeei, al lui Homer, Socrate, Platon şi Aristotel. Oligarhii fruntaşi, vegani şi băutori de sănătoasă apă plată, începând cu cei germani, bineînţeles, urmaţi îndeaproape de cei olandezi. Progresul nu poate fi oprit !
Numai cei care trăiesc încă într-un vis al Europei civilizate de altădată şi nu sunt la zi cu criza politică majoră din Franţa, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda sau Regatul Unit mai pot fi şocaţi de interesul Bruxelles-ului, al UE pentru Kövesi a noastră, naţionala. În dezastrul în care se află, UE are mare nevoie de o Kövesi în anii următori. Care să-i aresteze pe toţi indisciplinaţii, necredincioşii UE. Asta dacă nu cumva, deşi totuşi foarte puţin probabil, ni se aplică încă o dată, pe modelul din 2004 Stolojan-Băsescu, o imensă manipulare şi ne vom trezi cu Laura Codruţa Kövesi candidata USR-Plus în alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului. Ceea ce ar fi, desigur, şi mai rău pentru noi decât o Kövesi procuror-şef european.

 


Moneda euro, ochiul dracului

luni 4 Mar 2019

Petru Romoşan

Un foarte serios think-tank german (există şi aşa ceva !), CEP (Centrul de Politică Europeană de la Freiburg), caracterizat serios de totuşi în general seriosul Le Figaro, ne aduce nişte informaţii şocante în legătură cu moneda comună europeană, multhulitul euro. Se fac anul acesta 20 de ani de la naşterea a ceea ce era prezentat atunci drept viitorul concurent al dolarului. Ceea ce, după 20 de ani, nu s-a confirmat. Adevăratul concurent al dolarului e azi yuanul chinez. Plus dorinţa combinată ruso-chineză de a elimina dolarul din tranzacţiile internaţionale privind gazul şi petrolul, energia. Dar, în orice caz, moneda euro nu concurează dolarul pe pieţele internaţionale.
Cine a scos profit din euro ? Cifrele, care se mai pot şi discuta în sus sau în jos, sunt, cu adevărat halucinante. Principalele câştigătoare de pe urma introducerii monedei comune sunt de departe Germania – a câştigat 1 893 de miliarde de euro, adică 23 116 euro pe cap de locuitor – şi Olanda – cu 346 de miliarde de euro, adică 21 003 euro pe cap de locuitor.
Şi care sunt perdantele ? În ordine, Italia a pierdut 4 325 de miliarde de euro, adică 73 605 euro pe cap de italian ; Franţa, cu un minus de 3 591 de miliarde de euro, adică minus 55 996 euro pe buzunar de francez ; Portugalia a pierdut 424 de miliarde de euro, echivalentul a 40 604 euro pe cap de portughez. Italia, Franţa şi Portugalia sunt, evident, principalele ţări sărăcite. Urmează Spania (224 de miliarde, adică 5 031 euro pe cap de locuitor) şi Belgia (69 de miliarde de euro, adică 6 370 euro pe cap de belgian, valon sau flamand). Ideea că şi Grecia ar fi câştigat (2 miliarde de euro, adică 190 euro pe cap de biet grec), pe lângă Germania şi Olanda, e de un tipic umor german, dacă umor se poate numi. Să reamintim că studiul despre pierderile şi câştigurile datorate introducerii monedei euro pentru o parte din ţările UE aparţine, culmea, unui think-tank german (CEP). Dacă nu cumva e doar o naivă laudă de sine. E clar pentru toată lumea, mai ales pentru greci, că Grecia şi-a pierdut independenţa şi suveranitatea economică şi politică în favoarea Germaniei şi a unor mari bănci europene pentru multă vreme de-acum încolo.
Criticile şi atacurile la moneda euro s-au înmulţit în ultimii ani şi continuă să se înmulţească de la o zi la alta. Dar nici francezii şi nici italienii nu par dispuşi să abandoneze acest veritabil ochi al dracului pentru propria lor viaţă. În Franţa, de exemplu, doar 30 % dintre locuitori sunt pentru abandonarea monedei euro şi pentru revenirea la franc. Şi asta cu toate că principalii cai de bătaie ai manifestanţilor Veste galbene în Franţa sunt moneda euro, apartenenţa la UE şi Constituţia, considerată depăşită, din 1958. O lungă listă de mari economişti, europeni dar şi americani, precum şi alţi observatori avizaţi, fără a fi nişte extremişti sau populişti, s-au exprimat foarte limpede împotriva actualei organizări a UE şi mai ales împotriva monedei sale, euro. Care nu foloseşte, după cum arată şi think-tank-ul german, decât Germaniei şi Olandei, pauperizând în schimb restul Europei, Europa de Sud şi Europa de Est. Ca să nu mai vorbim de Marea Britanie, care şi-a păstrat, prudentă, lira sterlină în toţi aceşti ani şi nu a aderat la Schengen.
Ar mai fi de adăugat o observaţie. Diferenţa dintre câştigurile Germaniei şi Olandei (un total de 2 239 de miliarde de euro) şi pierderile Italiei, Franţei, Portugaliei, Spaniei (8 564 de miliarde de euro) e totuşi enormă, peste 6 000 de miliarde de euro. Unde s-au evaporat aceşti bani ? E de presupus că nu înspre statul american, care are el însuşi o datorie abisală, ci către entităţi globaliste, către mari bănci, fonduri de investiţii, multinaţionale, paradisuri fiscale. Moneda euro este pentru Europa principala explicaţie a marii crize sociale şi politice pe care o trăim azi, cu venirea la putere a populiştilor de dreapta şi de stânga în Italia, o combinaţie nemaivăzută, şi cu alegerea paradoxală, neobişnuită a lui Emmanuel Macron şi a partidului său de amatori LREM, care a declanşat extraordinara mişcare a Vestelor galbene, cu confuzia politică devenită cronică din Portugalia şi mai ales din Spania.
Construcţia europeană a fost de la început gândită de SUA, marele învingător în cel de-al doilea război mondial, în numele păcii, care şi-a impus dolarul ca monedă de schimb universală. După multe articole apărute în presă în ultimii ani, o carte publicată recent de Philippe de Villiers, celebrul politician vandeean, fratele generalului Pierre de Villiers, se ocupă de părinţii fondatori ai UE. Ei ar fi trei : Jean Monnet, Robert Schuman şi Walter Hallstein. Primii doi, francezi, erau stipendiaţi (există destule probe) de Departamentul de Stat al SUA, iar al treilea, german, era un fost personaj important în al Treilea Reich. Franţa, cu fantasmele ei imperiale neadormite, a crezut că se construieşte o Europă franceză. Până la urmă, Germania s-a folosit de UE ca să iasă treptat, pe neobservate, de sub dominaţia americană. Avem azi o Europă germană, controlată prin Banca Centrală Europeană de la Frankfurt, prin moneda euro (o foarte avantajoasă Deutsche Mark) şi prin birocraţi ca Jean-Claude Juncker, Donald Tusk, Frans Timmermans şi cohortele de funcţionari bruxellezi.
Românii nu sunt majoritar eurosceptici pentru că ei sunt majoritar românosceptici. Dimpotrivă, o majoritate de români pare să fie încă euroentuziastă. Şi politicienii, şi presa sever controlată oligarhic manipulează puternic în această direcţie. Brand-ul european aplicat pe fruntea unor foşti comunişti şi actuali corupţi hrăpăreţi înnobilează, dă o patină, un pedigree. Ce a câştigat şi cât a pierdut România de când a aderat la UE ? Cine sunt şi cine vor fi europarlamentarii români ? Soţii (a lui Victor Ponta, a lui Crin Antonescu), favorite şi favoriţi, fii, nepoţi, Buşoi (o categorie în sine…) etc. După Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor şi Elena Băsescu. Pe cine a reprezentat şi pe cine reprezintă această curioasă faună zis politică ? Pentru ce îşi încasează indemnizaţiile actuale enorme şi pensiile viitoare ? Ca să ridice mâna că sunt de acord cu ce ni se întâmplă ?