Al treilea om (2)

luni 19 Aug 2019

Petru Romoşan       

Va candida Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din acest an, în noiembrie ? Să ne amintim că Ponta a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale anterioare, din 2014, şi, cu amatorismul şi tinereţea sa sau mai degrabă cu complicitatea sa bine disimulată, Klaus Iohannis a devenit, surprinzător, preşedinte pentru cinci ani, o eternitate. Călin Popescu Tăriceanu ar candida pentru a salva micuţul său partid ALDE, pentru a-l trage în sus la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Victor Ponta nu ar trebui să facă acelaşi lucru pentru partiduleţul său, Pro România ?
L-am întrebat direct pe Sorin Roşca Stănescu, analistul care a lansat scenariul planului secret al candidaturii lui Victor Ponta de anul acesta : Câte şanse sunt ca Ponta să candideze ? Zero, a venit răspunsul lui SRS. Pentru că este un fricos. Într-adevăr, odată intraţi în competiţia electorală, atât Călin Popescu Tăriceanu, cât şi Victor Ponta pot realiza, la fel ca Petre Roman în 2000, vreo 3 % şi îşi pot încheia, tot ca Petre Roman, cariera politică la vârf. La fel, orice candidat independent, fără un partid mare în spate, poate obţine 1 % sau mai puţin, dispărând apoi în neantul insignifianţei.
Putem avea aici explicaţia excesivei expuneri publice a lui Victor Ponta – în presă, pe reţelele de socializare şi mai ales pe televiziunile de ştiri -, care a fost totuşi şi preşedinte al PSD, şi prim-ministru câţiva ani, şi care nu a suferit, ca Adrian Năstase sau, mai recent, ca Liviu Dragnea, nici o condamnare definitivă care să-l împiedice să mai candideze. Victor Ponta a „transferat” continuu, cum face Gigi Becali la FCSB cu fotbaliştii, deputaţi, senatori, foşti miniştri şi prim-miniştri, aleşi locali din fostul său partid în nou-înfiinţatul său partid, un PSD Bis sau Plus, mai „modern”, mai „democratic”, mai lejer şi fără un trecut comunist imediat prea uşor decelabil. Aparent, l-a instrumentalizat pe Călin Popescu Tăriceanu (datorii mai vechi ?) pe post de iepure al său pentru a instala public ideea destul de absurdă că altcineva decât preşedintele PSD în funcţie şi chiar cineva dintr-un alt partid i-ar putea reprezenta cu succes pe social democraţi la prezidenţiale. Tăriceanu e un fost liberal, un fost preşedinte al PNL, Ponta e un fost social democrat, un fost preşedinte al PSD, actualmente fără vreo doctrină precisă.
Victor Ponta a lucrat în ultimul an intens, acoperit la propria sa candidatură. Ipotezele candidaturilor pentru Pro România ale Gabrielei Firea şi  Corinei Creţu au fost doar intoxicări şi ameninţări la adresa lui Liviu Dragnea şi, mai recent, a Vioricăi Dăncilă. Dar în politică timing-ul are un rol esenţial, iar Victor Ponta pare să-şi fi administrat calendarul alandala. E probabil prea târziu ca să-şi mai anunţe propria candidatură. Nu-i rămâne decât, eventual, posibilitatea de a juca împreună cu Tăriceanu sceneta lacrimilor, cea livrată în 2004 de Băsescu cu Stolojan. PSD pare mai degrabă pornit să se sinucidă cu public mai devreme decât să accepte oferta lui Călin Popescu Tăriceanu şi ALDE de a face o coaliţie cu ALDE şi cu Pro România. Un nou guvern compus din PSD, ALDE şi Pro România ar avea o majoritate confortabilă până la alegerile parlamentare de anul viitor. Dar Viorica Dăncilă, de necrezut, pare că va fi candidatul suicidar al PSD, chiar dacă PSD va fi scos în septembrie de la guvernare printr-o moţiune de cenzură, cu două luni înainte de alegeri. Ipoteza aducerii UDMR la guvernare e şi mai dezastruoasă, mai ales în Transilvania, pentru alegerile din noiembrie. Dar astfel Viorica Dăncilă îşi va fi jucat rolul ei istoric : va fi transformat cel mai mare partid în cel mai mic partid !
Dacă Victor Ponta ar fi candidat anul acesta, fie şi numai în numele micului său partid Pro România, aproape sigur n-ar fi câştigat alegerile, dar ar fi acreditat ideea că ţine neapărat să fie preşedintele României. François Mitterrand şi Jacques Chirac au candidat şi ei de mai multe ori până au devenit preşedinţi ai Franţei, amândoi pentru două mandate lungi. Necandidând anul acesta, „Micul Titulescu” îşi compromite orice şansă în viitor. Pentru că PSD, inclusiv Pro România, adică PSD Bis, ca mai toate partidele socialiste din Europa, va deveni istorie.
PSD nu a fost, de altfel, nici măcar în vremurile de glorie ale lui Ion Iliescu, un partid socialist autentic. Moştenirile comuniste, totalitare erau prea puternice, iar foamea de înavuţire a făcut ravagii. PSD a asistat indiferent, complezent, prin prim-miniştrii Petre Roman, Theodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu şi prin guvernele lor, la închiderea fabricilor („mormane de fier vechi”), a minelor, a altor mari unităţi de producţie. A asistat indiferent la distrugerea agriculturii socialiste şi la împărţeala banditească a pământurilor. În realitate, PSD a fost un partid ultraoportunist, ca şi PDL ulterior, care a folosit voturile foştilor membri ai PCR (4 milioane, plus familiile lor). Adică a folosit incompetenţa, frica şi culpabilitatea nedepăşită a foştilor comunişti. Chiar şi recent, cu Liviu Dragnea şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, prin salarii pentru funcţionari şi prin pensii mărite, PSD nu a făcut decât să cumpere pace socială, obedienţă şi voturi din banii tuturor românilor, care majoritatea nu sunt votanţi sau susţinători PSD. (Dimpotrivă : azi, PSD mai are doar cca 2 milioane de votanţi captivi. În general, se votează împotrivă, nu pentru.) Fără vreun program economic coerent, de investiţii, de dezvoltare, fără şcoli performante, fără spitale, fără drumuri şi fără autostrăzi.
PSD o merită din plin pe Viorica Dăncilă de azi, cu dezastrul electoral la cheie, la fel cum i-a meritat pe „moscovitul” Ion Iliescu, pe Adrian Năstase, pe Mircea Geoană (care, ca şi Liviu Dragnea, a fost impus din afara partidului) şi, bineînţeles, pe imberbul Victor Ponta.

 


Al treilea om

vineri 16 Aug 2019

Petru Romoşan

Nu, nu e vorba nici de Orson Welles, nici de celebrul film din 1949 al lui Carol Reed după un scenariu de Graham Greene, e vorba doar de fostul pesedist Victor Ponta. Doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie, amândoi cu şanse de a intra în turul doi, sunt deja cunoscuţi : Dan Barna şi inevitabilul Klaus Iohannis. Unul, Dan Barna, este, asemenea lui Emmanuel Macron în Franţa, pe care îl repetă în mai multe privinţe, candidatul sistemului global, al mondialiştilor. Al doilea, Klaus Iohannis, este candidatul sistemului băştinaş, deşi e sas şi luteran, sau tocmai de aceea de fapt, al factorului intern, factor aliniat voluntar intereselor Germaniei şi total obedient la dogma europeistă, adică la noul Sfânt Imperiu Roman de Naţiune Germană în creştere.
Politica externă a României, mai ales în interiorul UE, e pusă de ani buni, prin Traian Băsescu, pe pilotul automat Germania. Adică România nu mai are nici un fel de politică externă. Au funcţionat amintiri, reflexe recesive din cel de-al doilea război mondial – Ion Antonescu e un mit inoxidabil al Securităţii –, când România a fost ocupată de Hitler, plus experienţa relaţiilor personale cu cancelarul Helmut Kohl a ultimului şef al Securităţii, gen. col. Iulian Vlad, decedat nu demult, care era şi organizatorul vizitelor în străinătate ale lui Nicolae Ceauşescu. Trebuie probabil reamintit că România e o gerontocraţie securistă, foarte secretă, impenetrabilă – e vorba de supravieţuirea noastră în istorie. Suntem urmaşii dacilor, străvechi stăpâni ai acestor locuri, bătrânii tarabostes conduc cu adevărat, deşi nu se vorbeşte deloc despre asta. Ocupantul rus a învăţat aceste lucruri încă din anii ’50, când şi-a şi retras trupele, vor învăţa şi „partenerii” americani şi germani.
Obiectivul globaliştilor, braţ la braţ cu o parte din factorul intern, a fost, după revenirea în forţă a PSD în ultimii ani ai mandatelor lui Băsescu, destructurarea celui mai mare partid din România, succesorul natural al fostului partid unic. Folosind oportun, cu cinism tragedia de la Colectiv, prin Liviu Dragnea, un fost apropiat al lui Petre Roman şi Traian Băsescu, un pedist deci, prin guverne compuse din activişti deplorabili, cu prim-miniştri agăţaţi, instrumentaţi şi, în plus, fără statură, prin fragmentare (partidul PSD 2 al fostului preşedinte PSD şi prim-ministru Victor Ponta), partidul socialist (PSD, devenit naţional şi populist) a luat-o rău la vale. Candidatul lui la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, cu scorul dezastruos care e uşor de anticipat, va pregăti viitoarele înfrângeri istorice la alegerile locale şi parlamentare.
Pretenţia fostului liberal Călin Popescu Tăriceanu de a candida pentru PSD e şi tupeistă, şi absurdă. Chiar aşa ? După ce a făcut o carieră supradimensionată ca penelist pe spinarea PSD, vrea să mai obţină şi preşedinţia României tot în numele PSD ? PSD-ului nu i-ar mai rămâne decât să se autodizolve. Şi asta dincolo de faptul că şansele lui Tăriceanu de a câştiga alegerile sunt la fel de improbabile ca şi cele ale Vioricăi Dăncilă, cu tot discursul lui foarte îngrijit, compus de câţiva intelectuali cunoscuţi.

continuare »


O toamnă a tuturor încercărilor

luni 12 Aug 2019

Petru Romoşan       

Configuraţia politică românească e la fel de confuză, de avariată ca mai peste tot, de la Hong Kong la Londra, în Germania, Franţa sau Italia şi mai ales în SUA, centrul (încă) al puterii globale. Mult temuta manifestaţie din 10 august de la Bucureşti s-a dovedit a fi un eşec de proporţii pentru presupusa opoziţie. Adică, de fapt, pentru structurile de forţă care se amestecă atât de grosolan în viaţa politică locală, sub control şi instructaj străin sau pur si simplu ca să facă plăcere unor agenţii externe care nu înţeleg nimic din România. La fel cum nu înţeleg nimic nici din celelalte foste ţări comuniste din Centrul şi Estul Europei pe care le storc nemilos de resurse.
De ce a mai manifestat PNL, cu cei doi lideri comici în frunte, Ludovic Orban şi Rareş Bogdan, împotriva PSD-ului, de vreme ce candidatul lor la preşedinţie, fostul preşedinte Klaus Iohannis, face blat cu Viorica Dăncilă şi încearcă s-o aducă pe marioneta lui Dragnea în turul doi al prezidenţialelor ? La fel de suprarealistă, de dadaistă e şi participarea la protest a liderilor şi a susţinătorilor USR, de vreme ce USR nu vrea să ajungă la guvernare acum, ci numai după anticipate, pe care probabil le vrea cuplate cu alegerile locale. Poate că Iohannis şi PNL speră să refacă şmecheria de acum cinci ani cu alegerile câştigate dubios împotriva prea puţin prezidenţiabilului Victor Ponta, împins şi el în faţă (tot STS ? tot „numărătoarea lui Stalin” ? tot „statul paralel” ?).
Cu Dan Barna în turul doi, Iohannis şi adunătura sa din ce în ce mai militarizată la vedere (vezi şi fotografia cu Iohannis şi generalii de la 1 Decembrie 2018) ar pierde cu brio. Pentru că „neomarxistul”, „progresistul” Dan Barna ar fi votat şi de electoratul PSD, şi de cei care vor să scape şi de PSD, şi de PNL, care pentru ei sunt tot un drac securistic. Şi nu va mai conta că Dan Barna, Dacian Cioloş, USR sunt amatori în politică şi în administraţie, sunt fii şi nepoţi de securişti şi activişti (vezi lista lui Mugur Ciuvică), şi reprezintă doar interese apăsat globaliste. Dar sunt noi, proaspeţi, necompromişi complet încă, aşa cum sunt ceilalţi.
Pe scena politică şi economică internaţională, războiul comercial (trade war) dintre SUA şi China atinge cote halucinante, care contribuie decisiv la încetinirea creşterii economice globale şi pot previzibil contribui la marea criză care se tot anunţă. China şi-a devaluat competitiv moneda şi a oprit importul de produse agro-alimentare din SUA, lovind direct în electoratul lui Trump. Donald Trump a impus deja taxe vamale enorme importurilor din China şi anunţă altele noi. Agresiunile, mai întâi verbale (pe Twitter), ale preşedintelui american au fost urmate de sancţiuni economice şi de rupere de tratate importante, cu Rusia, China, Iranul, Turcia şi chiar cu UE, aliat major. UE nu mai urmează orbeşte linia politică de la Washington şi are propriile ei probleme insurmontabile. (După unii experţi, devaluarea yuanului ar fi fost dictată de încetinirea structurală a creşterii economiei chineze, iar estimările greşite ale lui Donald Trump şi ale echipei sale de experţi ar veni dintr-o încetinire similară a economiei americane. De altfel, schimburile economice globale au scăzut semnificativ încă de la începutul anului.)

continuare »


Arendaşi, argaţi şi interese globale

luni 5 Aug 2019

Petru Romoşan       

Informaţia care îngheaţă, paralizează azi România e cea despre arderea la Caracal, într-un butoi de tablă, a Alexandrei Măceşanu, 15 ani. Vladimir Beliş, fostul şef al IML (Institutul de Medicină Legală), a confirmat că lucrul e posibil : la 200-300 de grade, „dacă ţinea cadavrul mai multe ore, acesta se putea transforma în cenuşă. Mi se pare o ciudăţenie faptul că nimeni nu a sesizat fum, miros, în acea perioadă în care a ars”
Breaking news”-urile, isteria şi intoxicările bine plasate vor continua, se vor diversifica până ce vom avea un nou preşedinte. Care se poate foarte bine să nu mai fie încă actualul-fostul preşedinte Klaus Iohannis. Jucătorii principali ai dezinformărilor şi manipulărilor reprezintă tabere interne dar mai ales externe (mult mai profesionist) ireconciliabile. Rolul Vioricăi Dăncilă e cel mai simplu. Ea nu trebuie (pentru că nu poate) să ajungă la Cotroceni, dar trebuie (şi poate !) să aducă PSD-ul spre cel mult 15 % la viitoarele alegeri parlamentare. Ceva ce trebuia să se întâmple de mult. Şi totuşi, oameni altfel serioşi ai factorului intern o identifică pe Viorica Dăncilă cu „răul cel mai mic”. Şi, bineînţeles, cea mai la îndemâna factorului intern, vechi mai ales.
Pentru că factorul intern recent, într-o frăţie indestructibilă cu factorul global, se identifică perfect cu USR şi cu candidatul ei la preşedinţie, Dan Barna. Şi în aproape egală măsură cu Dacian Cioloş, candidat desemnat la postul de prim-ministru, în tandem cu Dan Barna. Dacă e adevărat (e greu, aproape imposibil de verificat !) că USR a fost fabricat de deja celebul general Florian Coldea şi de oamenii săi din SRI, putem presupune că Florian Coldea se va întoarce pe cai mari la conducerea SRI şi poate chiar mai mult decât atât.
Cea mai mare greşeală a totuşi carieristului de profesie Klaus Iohannis s-ar putea dovedi demiterea hazardată a generalului Coldea. Pretextul cu dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă şi ale lui Victor Ponta e foarte firav, bun doar pentru televiziuni toxice. Klaus Iohannis ar mai fi încercat o dată să-l elimine pe Florian Coldea de la conducerea operativă a SRI la câteva luni după preluarea mandatului său. I s-ar fi arătat o pisică mare şi ar fi retras instantaneu decretul de demitere deja semnat. Marile „pisici” din dosarele sale n-au dispărut. Printre ele, participarea, împreună cu Carmen Iohannis, în anii ’90, la adopţiile internaţionale, în fapt, un probabil trafic de copii. Dar, până la urmă, Klaus Iohannis l-a înlăturat pe puternicul general Coldea, lucru infinit mai periculos decât abandonarea „Slujirii”, Laura Codruţa Kövesi.
Pe cei care l-au fabricat preşedinte (Traian Băsescu, Vasile Dâncu, un înalt reprezentant american, Florian Coldea), Klaus Iohannis i-a servit fără să clipească, cu excepţia lui Florian Coldea, pe care l-a eliminat. Drept îi ? Just îi ? Acoperirea cu Germania, Angela Merkel şi UE (confraternul luxemburghez Jean-Claude Juncker) a folosit cinci ani de minune. Traian Băsescu nu a fost deranjat cu nici un dosar – lui Petro Poroşenko, în Ucraina, i s-au întocmit în câteva săptămâni 13 (!) dosare de urmărire penală. Klaus Iohannis a  acceptat, iniţial fără să se consulte cu nimeni, mărirea bugetelor militare la cererea preşedintelui american Donald Trump. Vasile Dâncu a fost propulsat vicepremier în fantomaticul guvern tehnocrat al lui Dacian Cioloş. Numai Florian Coldea, nimic-nimic, dimpotrivă, out. Mare greşeală !
Tragedia în anchetă de la Caracal va ocupa televiziunile, presa scrisă câtă mai este, site-urile şi blogurile cel puţin până pe 10 august, când se anunţă o altă manevră de proporţii, care ar putea chiar dărâma fragilul guvern al Vioricăi Dăncilă. Viorica Dăncilă şi-a luat aere de dictator brutal şi a eliminat-o pe Ecaterina Andronescu de la Ministerul Învăţământului. Pretextul eliminării e cel puţin ridicol. Ceea ce nu înseamnă că Ecaterina Andronescu nu şi-a încheiat aici, probabil definitiv, prea lunga ei carieră ministerială. Iar Ministerul Învăţământului continuă să fie una dintre instituţiile cele mai corupte, mai degradate, mai puţin modernizate. Printre altele, nu avem nici o înaltă şcoală cotată cu adevărat internaţional.
Cine ţine să urmărească îndeaproape „Afacerea Caracal” se poate informa prioritar de pe site-ul ziarului Adevărul. Pentru că acesta, Adevărul, e mereu cu câţiva paşi înaintea celorlalte surse. Al cui e şi ce interese reprezintă Adevărul ? Proprietar ar fi Cristian Burci, cândva el însuşi implicat de presă în adopţii internaţionale sau trafic de copii, dar adevăratul dirijor al Adevărului ar fi undeva prin servicii. Andrei Pleşu şi Dilema sa nu sunt decât imaginea de marcă, o „anchor” sau mai degrabă la noi o „geamandură”, a Adevărului (cândva traducerea directă a „Pravdei”).

 


//