Sfârşitul mascaradei

vineri 29 Mai 2020

Petru Romoșan

Zisa pandemie e pe o panta descendentă peste tot în Emisfera Nordică. Se va deplasa coronavirusul în Emisfera Sudică ? Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu mai crede într-un al doilea val, lucru prevăzut de adevăraţii şi puţinii oameni de ştiinţă care contează. Puterea de răspândire, de infectare a SARS-CoV-2 slăbeşte vizibil în Europa şi în America de Nord. Unele ţări s-au deschis şi la turism (Grecia), altele, printre care şi România, anunţă ridicarea treptată a restricţiilor, a carantinei, a „lazaretului” generalizat, a brutalului arest la domiciliu, precum şi renunţarea la măşti, la mascaradă. Preşedintele american Trump a redistribuit un mesaj care spune că masca reprezintă „cultul tăcerii, sclavie şi moarte socială”.

În schimb, activitatea pare mult mai greu de repornit, mai ales comerţul. Brutalizarea psihologică a populaţiei prin mass-media, prin televiziuni, prin conferinţe de presă agresive ale autorităţilor medicale şi politice pare să lase urme greu de înlăturat, cicatrici adânci. Distanţarea fizică s-a transformat într-adevăr într-o periculoasă distanţare socială. Psihologii, psihiatrii, medicii de familie, medicii specialişti vor avea mult de lucru, iar familiile, mari bătăi de cap cu unii dintre membrii lor. Laboratoarele farmaceutice nu vor găsi molecule noi, un nou tratament pentru virusul „apocaliptic” din 2019-2020, dar îşi vor mări producţia de calmante, antidepresive, sedative, anxiolitice, somnifere.

S-au „golit” (prin decese) iresponsabil, criminal, unele în intregime, azilurile, casele de sănătate destinate seniorilor, mai ales cei de vârsta a patra, cu precădere în Italia şi Franţa, ţări bogate, dezvoltate şi cu cheltuieli pentru sănătate pe măsură, dar se vor umple, la ei şi la noi, cam peste tot, instituţiile care se îngrijesc de sănătatea mintală, casele de recuperare medicalizate. Pensionările anticipate din motive de boli nervoase riscă să crească exponenţial.

Deocamdată, magazinele redeschise de doar câteva zile sunt puţin frecventate, chiar şi supermarketurile alimentare sunt mai goale de clienţi decât la începuturile crizei sanitare, deşi mărfurile sunt la locul lor. Lucru constatat şi în China, unde epidemia a fost controlată mai devreme şi unde activitatea a repornit de mai mult timp. Guvernanţii români, aflaţi cam de când au venit la putere, de prin noiembrie trecut, într-o cursă a morţii, a împrumuturilor cu cele mai mari dobânzi de pe piaţă, nu au făcut nimic pentru cei mai săraci şi nici pentru întreprinderile mici şi mijlocii, dintre care cele mai multe sunt româneşti. Guvernul Iohannis-Orban pare mai degrabă preocupat de soarta băncilor şi a multinaţionalelor prin ajutoare, prin credite şi garanţii, bănci şi multinaţionale de care se ocupă oricum şi autorităţile din ţările lor de origine. Dar, de fapt, în afara terorismului medical din comunicate, conferinţe, prezenţe pe televiziuni, autorităţile române nu mai par capabile de vreo altă acţiune.

În SUA, confruntarea preşedintelui Donald Trump cu autorităţile medicale şi cu sponsorii lor, printre care Anthony Fauci şi Bill Gates, cu laboratoarele farmaceutice, cu Big Pharma, cu guvernatorii democraţi ai statelor americane a luat nişte proporţii epice. Preşedintele Trump a deschis prin ordin toate lăcaşurile de cult ale tuturor confesiunilor, a sancţionat Facebook şi Twitter pentru cenzura ideologică, partizană pe care o practică abuziv, s-a tratat preventiv cu hidroxiclorochina recomandată de doctorul francez Didier Raoult. Şi a făcut încă destule altele, fiind zilnic în activitate contra crizei sanitare şi a celei economice, mereu în sensul protejării populaţiei, inclusiv cu bani cash. Oraşul Minneapolis (din Minnesota) a fost devastat într-o noapte, în urma unui incident rasial cu poliţia acum trei zile, cu magazinele, supermarketurile şi clădiri publice, inclusiv o secţie de poliţie, devalizate, cu mari pagube materiale, distrugeri şi incendii.

Tratamentul cu hidroxiclorochină a fost interzis zilele trecute în Franţa prin ordin de ministru după ce prof.dr. Didier Raoult şi echipa sa de 600 de medici şi specialişti de la IHU Méditerranée Infection din Marsilia au testat cca 50 000 de oameni, au tratat aproape 4 000 de bolnavi Covid-19 şi au avut cea mai mică mortalitate din Europa, incomparabil mai mică decât în Bazinul Parizian (Île-de-France) şi în Nord-Estul Franţei. Hidroxiclorochina (nume comercial frecvent Plaquénil) continuă să fie folosită, în schimb, de armata franceză, în China şi în toată Asia, în SUA, Marea Britanie, în Africa şi mai peste tot. Înainte de declanşarea crizei Covid-19, Plaquénil era în vânzare liberă în farmacii atât în Franţa, cât şi în România, şi fusese folosit fără probleme de peste 1 miliard de oameni din lumea întreagă. Expertul în antropologie medicală stabilit la Geneva Jean-Dominique Michel prezintă contextul bizarei interdicţii, tardive de altfel, căci epidemia s-a cam încheiat, a tratamentului aplicat de dr. Raoult :

„Pentru guverne (şi pentru guvernul francez în special), eficacitatea tratamentului de la Marsilia poate să deschidă poarta unor plângeri masive pentru non-asistenţă la persoană în pericol şi chiar pentru omicid involuntar sau din neglijenţă. Din nou, nimic din ordinea juridică şi a jurisprudenţei în Sănătate nu poate justifica privarea de dreptul de a prescrie a medicilor generalişti. Şi, dacă au rezultat mii de morţi, acesta este un caz de proces penal împotriva unor miniştri şi directori din Sănătate implicaţi. Numărul de procese care se întrevede e impresionant şi înţelegem că a devenit o luptă pe viaţă şi pe moarte (a struggle for life), nu mai contează mijloacele pentru aceşti (i)responsabili. Adevărul nu mai este o prioritate. Pentru industria farmaceutică, eficacitatea hidroxiclorochinei ar pune capăt tuturor perspectivelor de câştig gras fie printr-un mijloc novator (Remdesivir a fost un fiasco), fie printr-un vaccin impus populaţiei mondiale : 8 miliarde de doze înmulţite cu atâţia dolari ar da o mare poală de bani” („Hydroxychloroquine : The Lancet dans de sales draps...”, jdmichel.blog.tdg.ch, 24 mai 2020).

”Studiul publicat de The Lancet : Cine l-a finanţat ? Câte companii şi organisme de Sănătate private care au interesul să discrediteze această moleculă (hidroxiclorochina – n.n.) căzută în domeniul public ! Găsim, evident, Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi Mark Zuckerberg, care cenzurează toate articolele care atacă OMS-ul şi articolele care critică anumite vaccinuri” (Olivier Demeulenaere, olivierdemeulenaere.wordpress.com, 27 mai 2020).

În Franţa, zeci de mii de plângeri au fost deja depuse pentru dreptul de a prescrie tratamente, pentru scandaloasele morţi din aziluri, vreo 60 de plângeri ar fi fost înaintate contra miniştrilor la Curtea de Justiţie a Republicii, abilitată să judece şi să condamne înalţi funcţionari ai statului aflaţi în exerciţiul funcţiunii, 25 019 plângeri pentru persoane îmbolnăvite, 25 416 plângeri ale personalului medical şi ale sindicatelor lor profesionale, mai multe plângeri grupate ale medicilor împotriva lui Agnès Buzyn şi Olivier Véran (fostul şi actualul ministru al Sănătăţii).

„Din secolul al XIX-lea ştim ce sunt bolile infecţioase. Se pune un diagnostic şi tratăm cum putem. Toţi doctorii tratează bolnavii. Este prima dată când aud spunându-se pentru o boală : „Staţi acasă, nu vă tratăm.” E înfricoşător. Orice medic are datoria de a îngriji. Chiar dacă nu ai la îndemână un tratament adecvat, trebuie să tratezi – şi mai ales această boală pe care n-a lucrat nimeni. De exemplu, cu Covid-19, respiraţia îngreunată apare mult mai târziu decât în alte boli, tocmai în momentul când sunteţi aproape de insuficienţa respiratorie, ceea ce numim hipoxie „fericită” (sau hipoxie tăcută – n.n.). Nu mai aveţi oxigen, dar nu vă daţi seama, pentru că nu v-aţi pierdut suflul. Noi facem scanere. La 70 % dintre pacienţii care nu aveau semne respiratorii există leziuni pulmonare grave. Dacă nu examinaţi bolnavii, nu aveţi de unde să ştiţi” (Didier Raoult, în interviul acordat lui L’Express, 27 mai 2020).

În România, problemele proastei administrări a crizei sanitare (lipsă de măşti, lipsă de tratament adecvat în afară de Paracetamol, lipsa echipamentelor necesare în spitale), netratarea în multe localităţi (vezi cazul Câmpina) timp de mai bine de două luni a celorlalte boli, multe cazuri grave şi/sau urgente, par să fi fost rezolvate. La fel ca închiderea violentă a activităţii (restaurantele, hotelurile şi magazinele de tot felul, printre altele) fără nici o contrapartidă sau ajutoare corespunzătoare de la stat. Anul şcolar a fost ori ratat, ori pus în cârca familiilor, guvernul fostului profesor de la Sibiu s-a spălat pe mâini în mare viteză. Chestiunea anului şcolar nu a fost „rezolvată” atât de simplist şi de primitiv nicăieri altundeva.

Cum s-a găsit rezolvarea tuturor nenorocirilor ? Simplu. Presa prostituată, televiziunile slugarnice au fost cumpărate cu o promisiune de 40 de milioane de euro, bani daţi şi pentru campaniile electorale ale PNL de guvernământ pentru alegerile locale şi pentru alegerile generale de la sfârşitul anului. „Miluirea” presei (Ion Cristoiu dixit), a mediei foarte predispuse la prostituţie pare să fi fost cea mai mare urgenţă a guvernului de tristă faimă Iohannis-Orban. Oare chiar merităm asemenea politicieni mărunţi şi asemenea guverne ?


Spre o pensie unică universală ?

marți 26 Mai 2020

Petru Romoșan

Lansarea în Franţa a Frontului popular (frontpopulaire.fr) al lui Michel Onfray (n. 1959, filosof), mişcare suveranistă, anti-Maastricht, protecţionistă, vizând unirea tuturor suveraniştilor – de dreapta, de stânga şi, mai ales, ceilalţi, cei care nu mai votează, cei care sunt scârbiţi de politică –, produce un seism de o magnitudine nemaivăzută. Să ne amintim că Emmanuel Macron şi LREM (Republica în marş) au luat şi ei toată puterea în 2017 prin aşa-zisul „degajism” (Dégage ! – „Cară-te !”), prin care atât partidul din care venea Macron, Partidul Socialist, cât şi LR (Republicanii), dreapta conservatoare şi liberală a lui François Fillon (pus la pământ cu un dosar contrafăcut, după un model practicat şi în România), au fost practic scoase din prima linie politică şi expediate în cămară sau chiar în pivniţă.

Eventuala candidatură (după macronişti) la preşedinţia Franţei a prof.dr. Didier Raoult (eroul popular al crizei sanitare) sau a lui Philippe de Villiers (om politic cu vechime, erou vandeean, adică al regiunii care a refuzat Revoluţia din 1789 şi i-a rămas fidelă regelui, şi autorul unei cărţi explozive, apărută în 2019, despre istoria „americană” neasumată a Uniunii Europene), suveranist dintotdeauna, produce coşmaruri atât la Élysée (reşedinţa preşedinţilor Franţei), cât şi în Parlamentul dominat autoritar încă de LREM, partidul improvizat al lui Macron, oferit de o grupare de miliardari, de oligarhi.

Michel Onfray a făcut un apel clar către alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon, LFI (La France Insoumise – Franţa Nesupusă), suveranişti de stânga, consideraţi de globalişti extrema stângă, cât şi la cei ai lui Marine Le Pen, RN (Rassemblement National – Uniunea Naţională), dreapta naţională sau, după globalişti, extrema dreaptă. Şi unii, şi alţii dezamăgiţi de lipsa de hotărâre, de fermitate a liderilor lor în servirea intereselor naţionale de azi. Atât liderul stângii din Franţa Nesupusă, cât şi liderul Uniunii Naţionale (ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale trecute) au renunţat fără explicaţii la ideea de a ieşi din UE, condusă de Germania, cât şi la eventuala abandonare a monedei euro, în favoarea francului greu, şi a Spaţiului Schengen.

Probabil că Franţa lui Michel Onfray şi a prietenilor săi, filosofi, oameni de ştiinţă şi de cultură, câţiva politicieni seniori şi chiar unii mai tineri care s-au salvat în ochii opiniei publice, nu vor merge chiar până la ieşirea din UE pe modelul Brexit. Totuşi, e sigur că-şi doresc abandonarea monedei euro şi, în egală măsură, renunţarea la Spaţiul Schengen. „Vestele galbene”, care au manifestat în toate regiunile Franţei mai bine de un an pentru echitate economică, drepturi sociale şi politice, pentru renaşterea democraţiei, împotriva unei UE dezumanizată, tehnocratică, şi deci antidemocratică, formează în mod natural garda populară a mişcării suveraniste, a Frontului popular. Populiştii vor să reprezinte interesele poporului împotriva intereselor „populicizilor” – miliardarii, oligarhii, interesele globale şi macroniştii ultraliberali care îi slujesc pe toţi. „Populicid” e un termen folosit de revoluţionarul Gracchus Babeuf (1760-1797) în pamfletul „Du système de dépopulation ou La Vie et les crimes de Carrier”, în 1794, în timpul Convenţiei thermidoriene.

Nouriel Roubini, „Dr. Doom”, într-o analiză foarte recentă pentru Project Syndicate, profeţeşte o criză lungă, de 10 ani, în formă de U şi apoi de L, profundă şi devastatoare. O asemenea criză poate schimba harta politică a Europei, a UE, în favoarea populiştilor şi a unor măsuri de protecţie socială pe scară largă, împotriva neoliberalismului din ultimii 20 de ani. România nu poate să rămână în afara marilor schimbări politice care se pun în mişcare. Dimpotrivă, poate fi printre primele ţări care îşi vor arunca la groapa de gunoi a istoriei partidele corupte şi incompetente, de dreapta, ca şi de stânga. Nu suntem noi o „democraţie originală”, aşa cum îşi dorea Ion Iliescu ?

Mai aşteaptă ceva românii de la PNL ? De la Klaus Iohannis ? De la PSD, cu ai săi Viorica Dăncilă şi Marcel Ciolacu ? De la UDMR, de la PMP (partidul din buzunarul de la spate al pantalonilor lui Băsescu) şi chiar de la USR (partid neoliberal fabricat, se spune, de Florian Coldea, de SRI, din fiii şi nepoţii securiştilor, la fel de docili executanţi ai ordinelor globale ca şi PSD sau PNL) ? Vrem sau nu vrem, populismul va veni şi în România. Criza economică îi face o autostradă foarte largă. Autostrada dezvoltării, pe care partidele de azi nu au fost în stare s-o construiască la timp şi în realitate.

Se tot discută de mulţi ani despre venitul de bază universal. Un proiect-pilot a fost experimentat în 2017 în Canada, Ontario. Iranul a introdus venitul de bază universal în 2011. În Arabia Saudita, în 2017, ca şi în alte monarhii din Golf, sunt în curs de implementare programe asemănătoare. Cel mai amplu experiment cu venitul universal în Europa a fost pus în practică în Finlanda şi s-a încheiat în februarie 2019. În contextul crizei economice în desfăşurare, Spania plănuieşte să introducă venitul de bază universal tocmai pentru a reduce impactul crizei economice.

În România se pierde timpul histrionic, cu comisii de propagandă goală, total ineficiente, păcălitoare, cu discuţii interminabile despre „pensiile speciale”, ca un sacrificiu ritual menit a mulţumi şi flata poporul sărăcit. De ce nu ar fi România prima ţară care să treacă la pensia unică universală ? Se poate rezolva dintr-o singură mişcare amplă şi spinoasa, imorala problemă a „pensiilor speciale”, dar şi pauperizarea teribilă care se anunţă pentru toţi seniorii noştri, mai puţin cei favorizaţi. Nu ar fi cel mai bun moment ca beneficiarii enormelor pensii speciale – mulţi au muncit pentru comunism şi au crezut, unii sincer, în comunism – să împartă veniturile lor disproporţionate cu ţărăncile şi ţăranii care le-au furnizat hrana o viaţă şi cu milioanele de muncitori care au construit disciplinat, sclavagist, „comunismul” ?

După ce au agonisit prin decenii averi îndestulătoare, de ce trebuie să perpetueze inegalitatea şi la pensie, până la indecenţă, la obscenitate ? De ce aşa-zisul patriot Traian Băsescu să aibă trei venituri lunare (dintre care două pensii), iar ceapistele care au muncit o viaţă la câmp să primească doar câteva amărâte sute de lei ? „Lupta lui Traian Băsescu cu pensionarii continuă. După ce în 2010 a tăiat pensiile cu 15 %, acum este cel mai aprig opozant al majorării veniturilor pensionarilor. Asta se întâmplă când stai pe două pensii şi o indemnizaţie grasă de parlamentar european. Da ! Cel care le spune pensionarilor să mai strângă cureaua primeşte : pensie de marinar, pensie de preşedinte de ţară, la care se adaugă cei 20 000 euro pe lună de la Parlamentul European. La banii ăştia nu prea poţi ţine cu pensionarii !” (Călin Popescu Tăriceanu, FB, 25 mai 2020 ; vezi şi „Traian Băsescu cere Guvernului Orban să nu mărească pensiile din septembrie”, romaniatv.net). La noi, pensiile speciale sunt azi „cercetate” cu mintea de bibilică a lui Rareş Bogdan („Pensiile speciale – vaca de muls a căpuşelor politice !”, evz.ro, 26 mai 2020).

Se pot împărţi toţi banii rezervaţi pensiilor, în mod egal, între toţi pensionarii. Dacă ideile comuniste au eşuat aproape peste tot în organizarea societăţii, nu şi în China, aceste idei comuniste sunt dintotdeauna viabile în interiorul familiei. Pentru că în familie e mereu practicat comunismul : fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi. Poate că ideile comuniste pot fi utile şi pentru vârsta a treia şi a patra, pentru cei care şi-au încheiat viaţa activă.

Frontul popular în Franţa e doar la început. Criza coronavirusului l-a plasat în centrul interesului public cu o viteză de neimaginat în vremuri normale. Foarte multe idei şi programe populiste (pentru popor şi împotriva „populicizilor”) pot face istorie, pot schimba faţa politică şi economică a Europei. În acest moment, toţi câinii presei macroniste, finanţată masiv şi de stat, sunt asmuţiţi împotriva lui Michel Onfray şi a mişcării sale suveraniste, Frontul popular, începând cu BFMTV, Le Monde, Libération, Challenges şi continuând cu mulţi alţii. Fără să vrea, trupele lui Macron, neoliberale şi globaliste, susţinute de câţiva miliardari cunoscuţi, lucrează entuziast la propria lor înfrângere.


Prostituţia mediei mainstream

sâmbătă 23 Mai 2020

Petru Romoșan

Niciodată, din secolul al XVII-lea, când ziarele au fost inventate în Anglia, presa centrală, televiziunile de ştiri, radiourile mari (sau presa şi media mainstream, cum sunt numite astăzi) nu au fost mai discreditate, mai ineficiente şi, în cele din urmă, aproape inutile, contraproductive chiar. Şi nici nu i-au costat mai mult ca azi pe comanditarii lor, oligarhi, miliardari, statul, cu serviciile sale secrete şi partidele sale politice (toţi întreţinuţi din bani publici). Când spunem « astăzi », vorbim deja despre câţiva ani buni, în tot Occidentul, în Europa de Vest şi în America de Nord, dar şi în Europa de Est, adăugată forţat şi subaltern Occidentului. Europa cu două viteze : Zona Euro şi zona gri. Ca să nu mai vorbim de limes-uri din afara Zonei Schengen, printre care şi România.

The New York Times, The Washington Post, Le Monde, The Guardian, CNN, BBC, Bloomberg, BFM (în Franţa) au devenit fabrici de minciuni, de intoxicări, manipulatori dintre cei mai grosieri şi mai penibili, diversionişti, cu informaţii-spectacol, de consum, pentru un public în continuă scădere dar încă doritor să se lase modelat, « informat » (malformat) de propagandă, să facă parte din mainstream, să fie « cu puterea », care plăteşte muzica. Dar fără imaginea fabricată de media mainstream, partidele politice, de exemplu, şi politicienii lor din ce în ce mai derizorii nici nu ar exista, şi deci nici pseudodemocraţia, oligarhizată şi globalizată, în care am intrat pe nesimţite.

Dispar în toată lumea (mai puţin în Asia şi în Africa), în Occident în primul rând, presa şi media mainstream pe care le-am cunoscut ? Am văzut că în România, care a luat-o pe urmele Occidentului, au dispărut deja cotidienele pe hârtie. Ziarele şi săptămânalele care se vindeau între 1990 şi 2004 în sute de mii de exemplare azi nu mai există aproape deloc. La rândul lor, recent, televiziunile de ştiri principale (Antena 3, Digi 24, Realitatea TV, B1 TV, România TV) au fost parcă lovite în moalele capului de comunicarea neprofesională, mecanică, cu excese aiuritoare, adeseori ilogică din timpul pandemiei cu coronavirus. Doar trompete oficiale, lipsite de opinia onestă a adevăraţilor doctori, cum e dr. Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor, sau a unor cercetători serioşi dintre infecţiologi, ca şi a unor medici emeriţi şi profesori cu experienţă îndelungată, echilibru şi bun-simţ , aceste « organe » care au abuzat de doar câteva voci ale unor doctori politruci au fost abandonate masiv de foştii lor fideli în favoarea Netflix, Youtube şi a reţelelor sociale, a site-urilor şi blogurilor. Foarte experimentata « vulpe » de presă Ion Cristoiu, « Maestrul », a mirosit schimbarea şi a abandonat presa mainstream pentru Cristoiu TV, o televiziune de apartament, unde invită şi personalităţi alternative (Pompiliu Diplan, un activist  cu viziunea unui independent, Dan Tomozei, ziarist român la Beijing, Alexandru Beleavski, corespondent Radio România Actualităţi la Moscova, Nicuşor Dan, candidat USR-PNL la primăria Bucureştiului etc.).

Pe cine citim deci ? Pe Paul Craig Roberts (economie şi politică), Pat Buchanan (conservator, politică americană), C.J. Hopkins (pamfletar sociologic şi politic, un artist, un scriitor), Chris Hedges (Pulitzer, fost mare reporter, un democrat – partid – dezamăgit), Diana Johnstone (americancă stabilită în Franţa), brazilianul Pepe Escobar (a acoperit mai ales Asia, Asia Times – titlu recent : « China îşi aduce la zi « arta războiului » (hibrid) »), John Pilger (australian trăitor la Londra), Charles Gave (expert şi practician în pieţe, investiţii, portofolii, francez care a lucrat mulţi ani la Londra şi în Hong Kong), Michel Onfray (filosof), Emmanuel Todd (demograf, sociolog, istoric), Thomas Piketty (economist), Valérie Bugault (expert în monedă), Alasdair Macleod (la zi : « Anatomia unei monede fiduciare »), James Howard Kunstler (critic socio-politic şi scriitor), Bruno Bertez (economist), Régis de Castelnau (jurist şi avocat) şi pe încă mulţi alţii, toţi oameni cu volume publicate, consistenţi, cu specializări certe, şi nu fleandure, ca jurnaliştii generalişti şi ventriloci (şi ca politicienii în egală măsură) care nu se pricep la nimic dar care vor să fie în centru, să se chivernisească, să adune notorietate de târguit, carierişti impenitenţi.

Sau se pricep la executat propagandă goală, toxică, mizerabilă. Aproape toţi autorii din lista de mai sus pot fi citiţi fie în original, fie în traduceri, în versiuni disponibile în mai multe limbi. Pentru exprimările lor în presă , toţi ar merita să fie traduşi şi în româneşte – cei mai mulţi, dacă nu chiar toţi, nu cer drepturi de autor, iar pentru traduceri ar trebui doar să fie contactaţi (cărţile au un alt regim).

Cele mai ticăloşite, mai compromise media mainstream sunt de departe cele din SUA şi din Franţa. Din motive exact opuse. În SUA, media mainstream se străduieşte de mai bine de trei ani, alături de Partidul Democrat, să-l submineze, să-l saboteze, să-l dărâme pe preşedintele ales prin vot democratic împotriva establishment-ului (care o voia pe Hillary Clinton), folosind metodele cele mai contestabile, cele mai abjecte. În Franţa, dimpotrivă, media mainstream îl susţine orbeşte pe preşedintele neoliberal, globalist Emmanuel Macron, împotriva unei contestări populare imense. În Franţa, întreaga medie mainstream e deţinută de vreo nouă miliardari (oligarhi) şi de averile lor colosale, făcute în general în coluziune cu statul.

În acelaşi sens, România este un campion mondial. Este, probabil, cea mai supusă, cea mai bună executantă a comandamentelor globaliste, ale corporaţiilor transnaţionale. Cu consecinţe devastatoare pentru presa mainstream, care a fost cumpărată (spre satisfacţia unor executanţi şi profitori locali) şi apoi aproape desfiinţată. O condiţie satisfăcută pentru definitivarea statutului de colonie perfectă.

Marea bătălie a democraţiei se duce azi la centru, în SUA, în jurul dosarului care-l priveşte pe generalul Michael Flynn (fost consilier pentru Securitate Naţională al lui Donald Trump, fost director al Informaţiilor Militare sub Obama), cu urmări decisive şi pentru alegerile din noiembrie. Rezultatele alegerilor prezidenţiale americane vor avea consecinţe în întreg imperiul occidental, de la Washington la Paris, Berlin şi până la Bucureşti şi Kiev. Din imperiul occidental face parte şi România, ca o colonie reuşită !

Merită să cităm câteva rânduri despre bomba cazului Flynn şi implicarea mediei mainstream în războiul intern american din aceste luni aşa cum sunt văzute ele de doi campioni ai mediei alternative dintre cei deja citaţi :

 

„Mediile de informare complezente şi complice au de ce să fie chemate să dea socoteală nu numai publicului, ci şi consiliilor lor de administraţie – dacă aceste consilii mai au vreun vestigiu de decenţă. Dar deocamdată ele pretind că nu e nimic de văzut. Mai devreme sau mai târziu totuşi, toţi redactorii-şefi şi responsabilii de informaţii pe cablu vor fi atinşi. În bula lor de aroganţă şi autosatisfacţie, au aruncat la gunoi respectul de sine, reputaţia lor profesională şi onoarea lor personală” (James Howard Kunstler, „US : Règlement de comptes dans l’affaire Flynn,…”, lesakerfrancophone.fr, 6 mai 2020, soursa : kunstler.com)

 

„Mueller, Comey, Strzok, Obama însuşi şi restul trupei corupte a lui Obama au scăpat până acum de a fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor ilegale, pentru abuz de putere şi tentativa trădătoare de a-l scoate din funcţie pe preşedintele Trump. Cu întârziere, totuşi, molaticii republicani şi-au regăsit un pic de testosteron şi cercetează folosirea incorectă a puterii Congresului de către democraţi şi modul în care au abuzat de puterea FBI-ului şi a Departamentului de Justiţie pentru a schilodi Administraţia Trump. […] Media prostituată (the presstitutes), fireşte, strigă că cercetarea demnitarilor lui Obama e controversată, că e politică şi e un abuz de putere. Media prostituată a dat legitimitate completă acuzaţiilor la adresa lui Trump cum că l-ar fi şantajat pe preşedintele Ucrainei în schimbul ajutorului american, dar şantajul, de fapt făcut de Biden, e refuzat de media prostituată, considerat de ea o „naraţiune discreditată”. Cu toate astea, Biden însuşi se lăudase la Council of Foreign Relations că-i dăduse preşedintelui Ucrainei 6 ore ca să facă tot ce i se ceruse, altfel n-avea să primească ajutorul american. […] Democraţii, cu ajutorul târfelor din media americană, cer ca republicanii să se ocupe de coronavirus şi să înceteze cu trucurile politice ieftine îndreptate împotriva democraţilor. „Ar trebui să ne ocupăm de criza COVID”, se lamentează senatorul democrat Gary Peters, nu de infracţionalitatea regimului Obama. Şi media prostituată e de acord. E unanimă în a susţine că, investigându-i pe oficialii lui Obama, republicanii se fac răspunzători de o creştere a tensiunilor. Dar n-am auzit ca democraţii să fi fost criticaţi pentru creşterea tensiunilor atunci când îi investigau ei pe republicani. Democraţii erau foarte încrezători în succesul lor, având media în buzunar. Uitau vorba „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Media prostituată e atât de partizană, atât de protectoare cu democraţii şi atât de acuzatoare la adresa republicanilor, încât nu poţi avea încredere deloc în ştirile ei. Preşedintele Trump are dreptate să le numească „fake news” (Paul Craig Roberts, „What goes around comes around”, paulcraigroberts.org, 21 mai 2020).

 

„Infracţionalitatea regimului Obama” nu aminteşte flagrant de infracţionalităţile regimului Băsescu, el însuşi preşedinte al unui Partid Democrat rebotezat Democrat-Liberal ? Iar „media prostituată” (presstitutes) din SUA nu-i readuce în memorie pe „intelectualii lui Băsescu” şi media prostituată din România din vremea regimului Băsescu, dar şi a regimului Iohannis, care îl continuă ? Paul Craig Roberts, fost secretar adjunct la Finanţe şi Economie (sub Ronald Reagan), profesor universitar şi autor cunoscut, nu ar mai avea nevoie de nici o prezentare. Confruntarea politico-juridico-mediatică din Statele Unite e în plină desfăşurare şi merită să fie urmărită îndeaproape.


Suveranişti contra globalişti

marți 19 Mai 2020

Petru Romoșan

Titlul complet ar fi trebuit să fie „Suveranişti, populişti, protecţionişti, naţionalişti versus globalişti, progresişti, neoliberali, neomarxişti”, dar n-ar mai fi fost un titlu. Am ajuns foarte departe. Donald Trump se tratează preventiv cu hidroxiclorochină. O pastilă pe zi. De o săptămână şi jumătate deja. În schimb, în România şi în alte ţări din Europa, din UE se anunţă intrarea în producţie pe scară largă a Remdesivir-ului. Pe de o parte, Donald Trump (protecţionist, suveranist) urmează tratamentul recomandat de profesorul francez Didier Raoult. Pe de altă parte, în România, Alexandru Rafila (OMS) e trompetistul Remdesivir-ului produs de Gilead. Şi nu e singurul. Britanicul Neil Ferguson, iluzionistul curbelor exponenţiale, americanul Anthony Fauci, pentru care Covid-19 e invincibil, şi Agnès Buzyn, fosta ministră a Sănătăţii din Franţa, care declara hidroxiclorochina otrăvitoare, tratând apoi cu ea un pacient pe sub mână, îi ţin companie lui Alexandru Rafila, Raed Arafat şi lui Adrian Streinu Cercel. Cu alte cuvinte, ne vom trata politic de SARS-CoV-2 şi de alţi viruşi şi coronaviruşi. Unii, ieftin, naţionalist, suveranist, protecţionist (hidroxiclorochină), ceilalţi, scump, globalist, progresist, neoliberal (Remdesivir).

Conceptele şi termenii pe care-i folosim aici sunt în cea mai mare parte gata pervertiţi de propagande, mistificaţi. Dacă „suveranist” are încă o sigură conotaţie pozitivă, „populist” e aproape o insultă, o înjurătură. La fel ca „globalist”, de altfel. „Naţionalist” înseamnă aproape retardat şi xenofob, în vreme ce „neoliberal” poate fi citit foarte bine ca escroc. „Progresistul” e un neomarxist, de fapt, chiar un neocomunist, în vreme ce „naţional” nu a fost încă dus de tot în derizoriu.

Curtea de Justiţie a Germaniei, cea de la Karlsruhe, s-a pus de-a curmezişul Curţii Europene de Justiţie, de la Luxemburg, în legătură cu dreptul Băncii Central Europene de a produce eurobonduri care să salveze de la faliment Italia, printre alte ţări din Sudul Europei. Curtea de la Karlsruhe reprezintă un stat foarte puternic, Germania. Curtea de la Luxemburg reprezintă doar o organizaţie din ce în ce mai fantomatică, Uniunea Europeană. Decizia Curţii de Justiţie de la Karlsruhe e una „patriotică”, „suveranistă”, intenţia Băncii Central Europene de a fabrica „lichidităţi” din pix, din taste e una „globalistă”, pe placul lui George Soros şi al „guvernului mondial” din umbră de la Washington şi New York, un guvern paralel, care dublează Administraţia lui Donald Trump având centrul la Casa Albă.

Războiul politic intern din SUA care însoţeşte campania electorală pentru preşedinţie aflată în desfăşurare ia nişte proporţii necunoscute până mai ieri. Michael Flynn, fostul consilier pe Securitate Naţională al lui Donald Trump, fost director al Agenţiei de Informaţii Militare din timpul lui Barack Obama, a fost exonerat de acuzele nedrepte şi ridicole din falsul dosar Russiagate de către Departamentul de Justiţie, condus azi de William Barr. În acelaşi timp, documente secrete conţinând informaţii de o extremă gravitate au fost declasificate. Se pune în mişcare ceea ce se numeşte deja „Obamagate”. Zeci de înalţi funcţionari ai fostei Administraţii democrate Obama (vreo 53), printre care fostul şef al FBI James Comey, fost şef al CIA John Brennan, fostul director adjunct al FBI Andrew McCabe, fostul procuror general adjunct Sally Yates, câţiva ambasadori importanţi etc., vor fi, probabil, chemaţi la audieri, riscă procese şi chiar puşcăria.

Războiul democrato-globalist contra lui Donald Trump şi a suveraniştilor conservatori durează deja de peste trei ani, după dosarul implicării Rusiei în alegerile americane a venit tentativa avortată de impeachment organizată de Partidul Democrat al fostului preşedinte Barack Obama, al familiei Clinton, al lui Nancy Pelosi, şefa majorităţii democrate în Camera Reprezentanţilor, şi al foarte vocalului deputat Adam Schiff, şef de comisie. Joe Biden (77 de ani), „Sleepy Joe”, contracandidatul democrat prea puţin creditabil al lui Donald Trump, comite gafă după gafă şi e acum acuzat, cu probe, de hărţuire sexuală de o doamnă din tinereţea sa, Tara Reade. Mai multe agente din Secret Service confirmă „apucăturile” incorecte ale lui Joe Biden (protectorul lui Mark Gitenstein, ambasadorul american la Bucureşti, şi al lui Traian Băsescu).

Dar Donald Trump (74 de ani) e prins la mijloc între morţii Covid-19 (adevăraţi sau doar atribuiţi, nimeni nu ştie) şi criza economică din SUA care abia începe (36 de milioane de şomeri deja), criză comparată din ce în ce mai apăsat cu cea din 1929-1933. Donald Trump are toate şansele să fie făcut sandviş între pandemie şi dezastrul economiei americane şi să piardă alegerile din noiembrie 2020. Vor câştiga Joe Biden şi democraţii ? Nimic mai nesigur. Pentru că Biden, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, e un candidat foarte slab, aparent cu probleme grave de vârstă şi sănătate. Dar democraţii pot veni cu un alt candidat sau cu un vicepreşedinte foarte puternic (Michelle Obama sau Hillary Clinton ?) care poate prelua conducerea jocului. Iar dacă Donald Trump se va prăbuşi în sondaje, poate fi şi el înlocuit de republicani. Deşi Americii, un imperiu îmbătrânit, în derivă, i s-ar potrivi, probabil, un preşedinte aproape octogenar.

În Franţa, filosoful Michel Onfray, împreună cu prietenul şi colaboratorul său Stéphane Simon, a fondat „Frontul popular” (vezi frontpopulaire.fr), o platformă culturală cu deschideri civice şi politice (sub formă de print şi dezvoltări online) care vrea să adune suveraniştii de dreapta, suveraniştii de stânga şi pe ceilalţi suveranişti, o platformă de dezbatere şi conştientizare pentru clasa medie şi pentru cei mulţi (Vestele galbene, printre alţii) împotriva „populicizilor” (Emmanuel Macron şi neoliberalii globalişti). Baza de pornire e o „mook” (ceva între „magazine” şi „book”, adică între o revistă şi o carte), cu apariţie trimestrială, în care figuri respectate, alternative faţă de sistem, vor scrie şi vor pune baza ideologică a mişcării suveraniste. Sunt anunţaţi, printre colaboratori, Philippe de Villiers (vandeean, catolic şi monarhist, fost candidat la preşedinţie), Jean-Pierre Chevènement (fost lider şi ministru al Apărării al Partidului Socialist, militant respectat anti-UE şi suveranist), prof.dr. Didier Raoult, Jacques Sapir (economist celebru), Emmanuel Todd, Marcel Gauchet, Alain de Benoist, Jacques Julliard şi alţii, printre care şi politicieni, ca Hervé Morin (fost ministru al Apărării şi actual preşedinte al regiunii Normandia), Marion Maréchal (cunoscuta nepoată a lui Jean-Marie Le Pen, Front National). Michel Onfray şi Frontul popular au deja peste 17 000 de „contributori”, de abonaţi, de la 15 euro la 1 500 de euro. Succesul noii mişcări populiste (pentru popor şi împotriva „populicizilor”), lansată de câteva zile, săptămâni poate fi deja catalogat ca enorm.

Suveraniştii, naţionaliştii, populiştii se confruntă acum cu neoliberalii, progresiştii, globaliştii pe terenul vast al pandemiei, al coronavirusului. „Suveraniştii”, „populiştii” sunt pentru ieşirea din izolare, pentru revenirea la viaţa economică, iar „globaliştii”, „progresiştii” sunt pentru restricţii, închidere, au cultul bolii, al pandemiei şi anunţă noi nenorociri, al doilea val, al treilea val etc., vaccinuri, cipuri, trasare. Şi nu e exclus să scoată din pălărie un Covid-20, alţi viruşi şi coronaviruşi. Războiul dintre globalişti şi populişti ia amploare, urmează noi fronturi, noi etape, iar marşul suveraniştilor pare de neoprit.


Ieşim din criza sanitară, intrăm în criza economică

joi 14 Mai 2020

Petru Romoșan

Cât va dura criza economică în curs şi cât va schimba lumea în care trăim ? Circulă deja previziuni şi scenarii contradictorii. De la cele mai optimiste (după o cădere masivă în 2020, economiile ţărilor din UE îşi vor reveni spectaculos în 2021, România va avea o creştere susţinută de 4,2 % – Comisia Europeană) la cele mai sumbre (criza va dura între trei şi cinci ani, cu distrugeri colosale ale unor domenii întregi ale economiei productive – Bruno Bertez, economist, patron de presă economică, Grupul La Tribune, cu peste 40 de ani de experienţă în analiza economică, pe care îl vom mai citi şi cita în timpul următor). E mai sănătos să anticipăm de la început ce e mai rău, cu speranţa secretă că previziunile catastofiste nu se vor confirma, în loc să ne tot revizuim în jos, negativ, optimismul la câteva luni, să fim deci lipsiţi de o perspectivă mai lungă.

Previziunile în ceea ce priveşte pandemia SARS-CoV-2 sunt şi ele contradictorii până la absurd. De la cele mai sumbre (politrucul sanitar american Anthony Fauci, vocea sistemului de sănătate din SUA, vocea Big Pharma, a banilor : „Nu este nici o şansă ca virusul să fie eradicat”, în aşteptarea unui vaccin salvator, care pentru cei mai mari savanţi ai domeniului nu va veni niciodată, cum s-a întâmplat cu SARS din 2002-2003) la cele mai raţionale, mai echilibrate, datorate celebrului infecţionist Didier Raoult, din Marsilia (care anunţă descreşterea certă a pandemiei, ce urmează o curbă deja foarte cunoscută în formă de clopot, cu un final destul de previzibil al răspândirii virusului, ca în cazul altor virusuri şi gripe anterioare).

Profesorul francez Didier Raoult are o lungă experienţă în domeniu, e foarte respectat de confraţii săi, nu crede într-un al doilea val al pandemiei, nici în eventualitatea producerii şi nici în utilitatea vreunui vaccin, pentru că virusul a suferit şi suferă în continuare mutaţii imprevizibile. Anthony Fauci e reprezentantul pe Pământ foarte vocal al lui Bill Gates, marele scamator recent al vaccinurilor (şi al cipurilor), al noii ordini mondiale ideologizată în exces. Bill Gates, sponsor şi, probabil, beneficiar al unor complicate interese medicale întinse şi variate, considerat de mulţi şi adevăratul patron al OMS-ului, a devenit fără voia lui un fel de vampir, un Dracula al reţelelor de socializare. Fauci reprezintă interesele financiare ale Big Pharma, pe lângă interese oculte de control al populaţiei şi chiar interese politice americane şi corporatiste globale.

O parte substanţială a establishment-ului american – familia Clinton, Bill Gates, Barack Obama, Partidul Democrat, mari familii, mari bancheri, media mainstream – pare interesată să prelungească criza coronavirusului, deşi, la prima vedere, pierd şi ei bani, şi din motive electorale (prezidenţialele din noiembrie), şi nu numai, cu ţinte economice obscure, pe termen lung, cum vom vedea mai departe. Gruparea globalistă încearcă să-i bată pe Donald Trump şi pe republicanii suveranişti (mai ales cei din Tea Party) cu criza Covid-19 şi cu criza economică deja bine amorsată. Evoluţia crizei economice, cu consecinţele ei politice inevitabile, va avea o legătură din ce în ce mai slabă cu evoluţia pandemiei. Criza economică se poate adânci însă în urma unor decizii proaste (voite sau nu) luate de politicieni şi de politrucii din Sănătate de pretutindeni. Dictatura temporară a doctorilor (politici) nu s-a încheiat, nu s-au terminat nici interesele Big Pharma, nici speculaţiile fabuloase de pe Burse sau campania electorală americană. Nu face excepţie nici campania electorală de la sfârşitul lui 2020 din România.

Deja domenii majore ale economiei, cu importante funcţii civilizaţionale, cum sunt transporturile aeriene şi turismul (plus hotelurile şi restaurantele), sunt grav afectate dar, surprinzător şi nu prea, criza pandemiei a favorizat valorile tehnologice, cele cotate pe Nasdaq, de exemplu, cu o creştere de peste 4 % de la începutul anului 2020 până acum. În aceeaşi perioadă, celelalte valori bursiere au pierdut între 20 % şi 30 % din cotaţiile lor, unele până la 40-50 % şi câteva chiar mai mult. Munca şi educaţia la distanţă, videoconferinţele (Zoom şi Skype), jocurile video, consumul de divertisment, de filme (Netflix) etc. explică interesul crescut pentru valorile bursiere tehnologice. Vânzările companiilor care au răspuns la aceste nevoi şi aşteptări au explodat de la începutul crizei. Tendinţele nu vor face decât să se accentueze până la sfârşitul anului 2020, cu falimente anunţate printre marii transportatori aerieni şi cifre slabe pentru cei activi în zona de hoteluri şi restaurante, cu o creştere moderată dar continuă şi sigură a valorilor tehnologice. Falimentele din toate domeniile care se vor ţine lanţ vor afecta grav şi băncile, deja atinse. În ceea ce priveşte transporturile aeriene (e valabil şi pentru restaurante), nu e clar dacă ele pot supravieţui cu măsurile de „distanţare”, un loc din două folosit, la 1 m distanţă, măsuri deja aplicate în transportul feroviar şi în transportul în comun (autobuze).

Pe lângă munca, educaţia, reuniunile la distanţă care se instalează în durată, se anticipează o accelerare a robotizării, a automatizării, cu scăderea semnificativă a interesului pentru capitalul uman. Paradoxal, GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft) a ieşit întărită din criza coronavirus şi va fi coloana vertebrală a războiului economic în curs al SUA cu China.

La războiul economic SUA-China, declanşat de atipicul preşedinte american Donald Trump înainte de pandemie, în ultima lună se adaugă un foarte acut război diplomatic, declanşat direct de coronavirus. China a început să răspundă ochi pentru ochi, dinte pentru dinte agresiunilor Administraţiei republicane americane, în frunte cu Trump şi Mike Pompeo, şeful Departamentului de Stat. China nu mai e dispusă doar să încaseze : „Epidemia de coronavirus face ravagii şi multe vieţi sunt în pericol critic. Unii politicieni americani, reprezentaţi de secretarul de stat american, Mike Pompeo, s-au unit cu Fox News şi cu alte oficine media de dreapta din Statele Unite. Ca să se sustragă răspunderii pentru gestiunea ineficientă a epidemiei, s-au pretat la un joc mărunt, încercând să-i acuze pe alţii (pe China – n.n.) pentru propriile lor turpitudini” (presa oficială chineză).

Războiul economic americano-chinez continuă pe multiple planuri, Hong Kong-ul (luni de manifestaţii) şi Taiwanul sunt prinse la mijloc, cu riscul evident pentru SUA de a pierde definitiv Taiwanul, care pare dispus să se întoarcă la China, puterea viitorului, printr-un statut de administrare specială asemănător cu cel din Hong Kong şi Macao. Războiul se duce şi prin multinaţionale, Intel (depăşită în revoluţia tehnologică), Huawei (în plină expansiune) şi TSMC (Taiwan, între chinezi şi americani).

În ultimii ani, dolarul a fost puternic contestat de China şi de Rusia. Euro a fost contestat în Europa de Sud, în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda şi Portugalia, dar foarte prizat în Germania şi în Olanda (principalele beneficiare) şi în Europa de Nord. Ţările din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, China şi Rusia, dar şi India, Iranul şi, într-o oarecare măsură, Turcia, chiar şi Arabia Saudită, ca şi celelalte ţări din BRICS, Brazilia şi Africa de Sud, caută sau pregătesc o alternativă la dolar, urmăresc continuu decuplarea dolarului de petrol şi de energie în general.

La orizontul lui 2050, China şi India vor deveni furnizorii majoritari de bunuri manufacturate şi de servicii, iar Rusia şi Brazilia vor deveni principalii furnizori de materii prime. China şi Rusia au cumpărat masiv aur. „Cazinoul” de pe toate Bursele occidentale a atins de ceva timp cote foarte periculoase. Încă nu e limpede dacă prăbuşirea economică în curs va fi mai gravă în Europa, în UE, sau în SUA. Dacă vor fi afectate euro şi dolarul. Cele două monede pot chiar dispărea, impunându-se moneda virtuală, despre care se spune că ar fi unul dintre principalele scopuri ascunse ale crizei care va veni.

Bruno Bertez : „Sunt unul dintre puţinii care a înţeles metamorfoza funcţiei bancare tradiţionale care a transformat Piaţa în Mare Bancă […] solvabilitatea este limitată ; ea va fi întotdeauna, prin definiţie – în timp ce lichiditatea, într-un regim de monedă fiduciară, este infinită […]. Rezerva Federală a aplicat în esenţă o politică monetară nebunesc de acomodantă de-a lungul ultimilor 30 de ani pentru a îneca (în lichidităţi – n.n.), şi deci a disimula riscul. Ea a transformat riscul real de non-solvabilitate într-un risc de lichiditate […]. E nevoie de mii de miliarde… şi capitalurile proprii ale băncilor centrale sunt derizorii. E nevoie de mii de miliarde… şi capacităţile de garantare ale guvernelor supraîndatorate sunt minuscule, făcute praf. E nevoie de mii de miliarde… şi economiile productive sunt în cădere liberă, cashflow-urile sunt absorbite, inversate, transformate în pierdere […]. Singura ieşire e „nucleara” – nu că ar putea aduce vreun remediu, dar ar putea teroriza popoare şi economii, şi ar putea astfel să facă acceptabil inacceptabilul : distrugerea programată a monedelor” (la-chronique-agora.com, 11.05.2020).

Dacă ne hazardăm să facem o comparaţie între liderii majori ai lumii occidentale, Donald Trump, Emmanuel Macron, Angela Merkel, pe de o parte, şi Xi Jinping, Vladimir Putin, Narendra Modi, pe de altă parte, înţelegem repede că liderii puternici sunt cei din Asia, inclusiv Vladimir Putin al Rusiei şi asiatice, iar liderii occidentali importanţi sunt incomodaţi din interior (Trump), foarte contestaţi la ei acasă (Macron) sau pe final de carieră (Merkel). Singurul lider occidental în formă azi pare a fi britanicul Boris Johnson. Se mai adaugă la liderii asiatici liderii Arabiei Saudite, Turciei (Erdogan), Iranului, Braziliei (Bolsonaro), Africii de Sud, care înclină net balanţa spre lumea neoccidentală. Occidentul şi-a pierdut capacitatea de iradiere, de fascinare, de dominare. Occidentalocentrismul e în grea suferinţă.

Ieşim mult mai lent decât ne-am dori din criza sanitară, intrăm, am intrat deja, în criza economică, una care riscă să fie mult mai lungă, mai profundă şi mai complexă decât o prevedem, o estimăm astăzi. Criza economică va veni cu cortegiul ei predictibil de crize sociale şi politice care pot aduce efectiv o schimbare de lume, o schimbare de epocă. Şi totul a pornit de la micuţul SARS-CoV-2, dar pe fundalul unei crize generale profunde a lumii occidentale, care durează de ani buni, mascată şi ocultată, criză în care a fost angrenată şi România.

România ar fi putut evita criza care va urma dacă după 1989 ar fi ales o cale independentă, curajoasă de dezvoltare, poate urmând modelul Chinei lui Deng Xiaoping şi chiar în parteneriat cu China, care ne era prietenă : o revoluţie capitalistă totală în economie şi un oarecare conservatorism social şi politic, după puterile şi în ritmul ei. Cifrele redistribuirii din beneficiile dezvoltării au fost şi sunt încă la o cotă înaltă în China, cu liderii şi miliardarii săi aflaţi sub un control strict, ceea ce a contribuit la dezvoltarea unei clase medii consistente. Calea „românească”, impusă de vinovaţii fostului regim împreună cu ocupanţii, cu mafiile internaţionale, în schimb, ne-a livrat corupţia pe scară largă, jaful nelimitat, mulţi îmbogăţiţi fraudulos şi aproape cinci milioane de români emigraţi. Din aventura ei occidentalizantă radicală, fără distanţe, măsură şi judecată, fără grijă pentru populaţie, România poate ieşi, în următorul timp al marii crize, cu capul spart. Dar, cine ştie, miracole s-au mai văzut pe plaiurile noastre…


« Democraţia » română şi pandemia

sâmbătă 9 Mai 2020

Petru Romoșan

Dacă institutele de sondare ar fi ceea ce pretind că sunt, şi nu ceea ce sunt în realitate, în aceste zile, în aşteptarea unei diminuări a măsurilor de izolare, păstrând „distanţarea”, ar fi pus nişte întrebări de felul „care au fost cele mai antipatice figuri publice la vremea epidemiei de Covid-19 ?” sau „care vi se par cei mai incompetenţi politicieni români de azi ?” sau „care oficină media, post de televiziune mai ales, v-a minţit/intoxicat/manipulat mai mult ?”. Dar, dacă sondorii ar pune asemenea întrebări pe vreme de coronavirus, răspunsurile date de români ar fi totalmente nepublicabile.

Răspunsurile sunt, evident, la îndemână şi fără institutele de sondare, care, ca şi serviciile de informaţii care le patronează sau controlează şi despre care va fi vorba mai la vale, sunt până la urmă finanţate de 30 de ani din bani publici sau din bani dubioşi proveniţi pe căi ocolite tot din bani publici. Finanţare de care se bucură şi cea mai mare parte a mediei, cu fiecare guvern schimbat, chiar înainte de cadourile de campanie electorală de la sfârşitul anului în curs oferite recent de guvernarea minoritară (aici, parlamentar) Iohannis-Orban.

În România aproape nimic nu e ce pare a fi, începând cu serviciile de informaţii care pretind de trei decenii că doar îi informează corect şi la timp pe cei în drept, pe reprezentanţii democratic aleşi ai poporului. În fapt, urmaşii (şi nu numai cei biologici) ai odioasei Securităţi de odinioară selectează aproape întreaga clasă politică, o controlează, o îndrumă, o ridică şi o coboară după capricii impenetrabile pentru poporul prost, îi fac miliardari pe unii politicieni şi îi arestează fără milă pe alţii pe criterii misterioase. Împreună cu justiţia, care e doar o prelungire a Securităţii (noi dar vechi) prin protocoale fără număr. O justiţie transformată în animal de companie, scoasă din când în când la plimbare cu o lesă când mai lungă, când mai scurtă, justiţie acceptată superior într-un Binom inegal. Pensiile speciale şi bugetele faraonice pentru serviciile secrete supraponderale şi pentru parchetele unei jurisdicţii de excepţie, pe lângă sumele pentru UE şi NATO, sunt chiar costurile pe care se bazează funcţionarea cotidiană a „democraţiei” române.

În plus, România e poate cea mai „globalistă”, cea mai „integrată” ţară din UE şi din NATO, fără veleităţi „naţionaliste” sau „suveraniste”, ca ţările din grupul de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia), ţări predominant catolice. O ţară în care „globaliştii” nici nu prea vorbesc limbi străine, nici măcar engleza standard, de aeroport, limba oficială a globalismului, dar execută toate ordinele şi recomandările de la centru întocmai şi la timp, de parcă toată populaţia ar compune un singur serviciu secret foarte disciplinat, începând cu preşedintele ei. S-a văzut cât de disciplinat „globalistă” este România şi în timpul pandemiei încă în desfăşurare, pandemie ce pare a fi ea însăşi un exerciţiu de putere şi control globalist la scară mondială. N-am avut de nici unele, nici măşti, nici mai ales testere, nici ventilatoare, dar am scos, din pământ, din iarbă verde, contaminaţii şi morţii ceruţi la raport, care ne-au menţinut pe un loc onorabil în clasamentul oferit zilnic de Universitatea Johns Hopkins, care arată ca un centru de comandă al noii religii pandemice.

Cele mai antipatice figuri publice au devenit, pas cu pas, zi după zi, pe sticla televizoarelor, în ordine : Raed Arafat (Ministerul de Interne), Alexandru Rafila (microbiologie, OMS), Nelu Tătaru (ministrul Sănătăţii), Adrian Streinu Cercel (boli infecţioase „Matei Balş”), Horaţiu Moldovan (Ministerul Sănătăţii). Toţi sunt doctori politici, administratori ai Sănătăţii, politruci. Din nou, premiantul inevitabil pare a fi Raed Arafat, dar de data asta ca un personaj negru, detestat, urât chiar. Pentru că el, dintr-o evaluare complet greşită (n-ar fi prima !), a ameninţat cel mai mult, a băgat inutil frica într-o populaţie care este totuşi matură şi ştie ce e bine şi ce e rău pentru ea însăşi, nu are nevoie să fie infantilizată şi înfricoşată ca şi cum ar veni din pădure sau din Evul Mediu.

În acelaşi timp, Arafat a anunţat mereu limitări, restricţii, termene eventuale din ce în ce mai îndepărtate ale ieşirii din claustrare, triumfător şi satisfăcut. Fostul erou din vremea dictatorului securist Traian Băsescu a rămas fără aură, dimpotrivă, poate chiar mai rău, şi-a compus una sinistră, cu corniţe. Raed Arafat, la fel ca Ludovic Orban şi Klaus Iohannis, nu avea a se amesteca, a da ordine Bisericii Ortodoxe Române majoritare, a închide cimitirele, pentru că nici unul din cei trei nu aparţine Bisericii Ortodoxe. Cei trei nu sunt nici catolici, protestanţi sau musulmani cu adevărat practicanţi şi nu aveau a schimba ritualul dublu milenar al nici unei Biserici numai pentru a le face pe plac patronilor globalişti refractari la orice relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu credinţa. Dar atâta i-a dus capul şi lipsa unui minim bun-simţ. Şefii Bisericilor (vezi cazul Bulgariei), conform tradiţiilor şi cutumelor, puteau decide singuri pentru turmele lor. Pandemia trece, agresiunea nedemnă la BOR şi la celelalte culte rămâne.

Care au fost cei mai incompetenţi politicieni, amatori, diletanţi ? Aici concursul e îndrăcit, iar departajarea e practic imposibilă. Deşi CCR a încercat să facă un arbitraj, atât cât îi stă în putinţă. Toţi cei care au avut decizia şi au abuzat de ea, s-au bucurat bezmetic de trecătoarea lor putere absolută şi s-au exprimat haotic în conferinţe de presă, în media, pe televiziuni se califică pentru premiul întâi cu coroniţă neagră (anul de învăţământ ratat l-au încheiat deja !) : Klaus Iohannis, Gabriela Firea, primarul curând expirat al Capitalei, Ludovic Orban, cu o pălărie mult prea mare pentru el, depăşit pe toate planurile, Marcel Vela, hollywoodianul din Caransebeş, un purtător de cuvânt improvizat al unui eventual ministru de Interne, Florin Câţu, micul speculator oniric de la Finanţe, Marcel Ciolacu, jenantul şef al opoziţiei dispus să voteze orice pentru adversarii săi în numele marelui „partid” din umbră.

Totuşi, Klaus Iohannis, la al doilea mandat, a reuşit, pe lângă probele de incompetenţă pe toată linia, să fie de departe şi cel mai antipatic. Prin primitivism securist antimaghiar tipic („Jó napot kívánok, PSD !”), prin simplism, prin violenţă, prin găunoşenie compactă, prin neant cu fundiţă. Chiar nu a colaborat Klaus Iohannis cu Securitatea înainte de 1989 ? Nu a avut Securitatea informatori în interiorul comunităţii săseşti în anii ’80 ? Şi BND sau Stasi nu erau deloc active la Sibiu sau în Banat înainte de 1989 ? Ultimele prestaţii ale lui Klaus Iohannis îl arată ca pe un speaker al fostei Securităţi, care e ştiut că şi-a făcut din pericolul maghiar o justificare majoră de existenţă (buget, personal pletoric etc.).

De doctorii politici, politrucii din Sănătate, nu vom scăpa uşor. Relaţiile lor cu Big Pharma sunt vechi şi solide. Iar Big Pharma, împreună cu băncile şi cu celelalte instituţii financiare, pare să conducă noua ofensivă a globalizării, ofensivă care vizează instalarea unui guvern mondial unic, cu un chip de control pentru fiecare. De chip-uri şi de vaccinuri se ocupă în primul rând doctorul în miliarde de dolari Bill Gates, împreună cu asistentul său întunecat, Anthony Fauci. De actualii politicieni români, loviţi în moalele capului de criza coronavirusului, vom scăpa însă foarte uşor. Ei, oricum, din fabricaţie, au o valoare de întrebuinţare limitată. Criza economică devastatoare din a doua parte a anului 2020, cu ce va urma, îi va mătura, cu siguranţă, pe toţi. Pentru că, dacă nu vor fi ei măturaţi, va fi terminată România celor mulţi, România tăcută.

Între timp, ni s-a confirmat un lucru cunoscut de mult, că lupta pentru drepturile omului e şi ea o şmecherie (CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului). La fel de dubioasă ca şi lupta împotriva terorismului. Laura Codruţa Kövesi, numită politic la Bucureşti chiar de odiosul Sistem, s-a miorlăit la CEDO şi CEDO cea închiriată de George Soros i-a dat o ţidulă de bună purtare de tip CNSAS. Ca să-i repereze onoarea care fusese foarte rău şifonată. Fără ruşine şi fără baze legale. Dar astfel e bună pentru UE, o UE care poate se şi termină odată cu instalarea lui Kövesi, tocmai potrivită pentru o uniune în derivă.

Cât priveşte starea media, Forbes România ne anunţă că „au scăzut alarmant audienţele televiziunilor” în aprilie 2020 (forbes.ro, 2 mai 2020). Deşi au stat închişi în case, românii s-au uitat semnificativ mai puţin la televizor. Audienţele, şi aşa destul de scăzute, au coborât dramatic la vreme de pandemie. Astfel, PRO TV a pierdut 72 000 de persoane faţă de luna martie, la 755 000 de spectatori pe minut (toată ziua), conform Kantar Media. România TV a pierdut 46 000 de persoane (la 261 000), Antena 3 a pierdut 16 000 (la 234 000) etc. Nu se cunosc explicaţiile, dar putem presupune că asemenea scăderi au legătură cu calitatea programelor. Este şi aceasta o formă de sondaj „pe dos” în legătură cu media oficială.

Stăm foarte bine în UE, suntem fruntaşi la viteza Internetului fix şi la producţia de floarea-soarelui şi de porumb (adică la mămăliga care nu explodează). Dar suntem printre ultimii la infrastructură, educaţie şi sănătate (vezi Ziarul financiar, zf.ro, Răzvan Botea, „La Mulţi Ani, Europa ! Cum stă România în UE după 13 ani de la aderare…”, 8 mai 2020), adică la singurele valori care contează şi care pot fi cu adevărat ale întregului popor, populare. Populare, iar nu populiste, şi în nici un caz globaliste.


Armaghedonul Rizea : cine manipulează ?

miercuri 6 Mai 2020

Petru Romoșan

„Poliţia Română a anunţat deja autorităţile de la Chişinău cu privire la faptul că Rizea se ascunde pe teritoriul R. Moldova. Răspunsul a fost că urmăritul deţine dublă cetăţenie română şi moldovenească, iar legislaţia de peste Prut prevede că un cetăţean moldovean nu poate fi extrădat” (Ziarul de Gardă, zdg.md, 23 noiembrie 2019). După mai multe surse publice, Cristian Rizea ar fi de multă vreme un apropiat al oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc. Aşa se poate explica şi prezumtiva prezenţă recentă în SUA a lui Rizea (conform avocatului său, înaintea ultimei înfăţişări la proces). Să ne amintim că Vladimir Plahotniuc a fugit la Miami, şi nu în Ucraina, Turcia sau Rusia, cum s-a vehiculat iniţial.

„Cartea” lui Rizea este urmarea unui debriefing efectuat în SUA ? A apărut destul de clară dubla protecţie de care se bucură oligarhul Plahotniuc, servicii româneşti şi americane. Se găseşte şi Cristian Rizea, pe urmele oligarhului moldovean, în aceeaşi situaţie ? Desigur, ca toate poveştile despre o şerpărie periculoasă, despre cuiburi de vipere sau despre un „coş cu raci” (panier de crabes, pentru că tot vine vorba foarte des în text de grupul de la Monaco), şi aceasta se cere verificată şi confirmată. „Celebrul grup de la Monaco era în fiecare vară acolo fie că vorbim de Dragoş Dobrescu, Puiu Popoviciu, Nicolae Dumitru (NIRO), Radu Dimofte, Lucian Vlad, Remus Truică, Elan Schwartzenberg, Călin Cârjol, Lucian Mateescu, Dragoş Nedelcu sau de mai noii rezidenţi monegasci, foştii bugetari Robert Neagoe şi Bogdan Neidoni (săgeata lui Florian Coldea) !” („Spovedania lui Rizea”, pdf, p. 74).

În anul 2009 a fost publicat volumul Prădarea României. Cum pradă Traian Băsescu România. Crima organizată. Interesele externe. Acesta pare a fi modelul „memoriilor” lui Cristian Sima şi Cristian Rizea. Prădarea României a fost fabricată la Washington (Victor Gaetan). Atâta doar că „martorul” în acel caz, procurorul Ciprian Nastasiu, era un om de reală meserie, supradotat chiar, patriot, cu morală şi frică de Dumnezeu. Dar, deşi Prădarea României era concepută împotriva lui Traian Băsescu, nu i-a fost de nici un ajutor contracandidatului său din 2009, Mircea Geoană. I-a folosit însă, din păcate, din plin ambasadorului Mark Gitenstein şi grupării globaliste de la Washington (Hillary Clinton-Joe Biden-Victoria Nuland). Împotriva României, prin preşedintele ei compromis, corupt şi dat în fapt în „rechizitoriul” inatacabil din Prădarea României.

Ca şi cartea lui Ciprian Nastasiu, cea a lui Cristian Rizea, mult mai terestră însă, adesea şi cu un damf de mahala, are totuşi merite certe. Multe dezvăluiri completează credibil, deşi funambulesc, tabloul puţin cunoscut al dominanţilor din România. De pildă, Rizea descrie aici, pentru prima oară, circumstanţele în care Crin Antonescu a abandonat PNL-ul, apoi şi candidatura la preşedinţia României în favoarea actualului preşedinte, primar de Sibiu, practic lipsit de legături cu liberalii. Crin Antonescu e acel personaj care a clămpănit sute, dacă nu mii de ore pe toate televiziunile, mai ales pe Antena 3. Era chiar gratulat cu epitetul de „mare orator” (vai de capul nostru !). Totul pentru un milion de euro încă neinvestigaţi, proveniţi din bişniţe infracţionale, descrise şi ele în „Spovedania lui Rizea”.

„Dar revenind la miliardarii noştri dâmboviţeni… Trebuie să amintim că Dragoş Dobrescu se specializase la începutul anilor 2000 pe retrocedări imobiliare în cele mai scumpe zone din Bucureşti împreună cu Dragoş Săvulescu şi Cosmin Bălcăcean, alcătuind cea mai redutabilă brigadă pe această zonă de interes, multe dintre ele făcute pe ACTE FALSE ! A fost şi a rămas unul din VIP-urile căruia Sistemul şi implicit DNA i-au acordat permanent imunitate […]. Singurul absolvit de orice acuzaţie din dosarele mai sus menţionate, a fost mereu Dragoş Dobrescu ! SISTEMUL ŞTIE DE CE… Lui i se „datorează” şi eliminarea lui Crin Antonescu din politică ! După ce i-a dat banii necesari pentru achiziţionarea celebrului apartament din Herăstrău, Dragoş Dobrescu a dat SISTEMULUI şi înregistrarea audio video în care tot el îi dă lui Crin Antonescu suma de un milion de euro !!! Asta este explicaţia dispariţiei din politică a lui Crin Antonescu !” (ibidem, p. 112).

„Dragoş Dobrescu îşi făcuse datoria faţă de Sistem, iar acum Sistemul îl ajuta să nu fie nici măcar trimis în judecată în nici unul din dosarele lui în care a fost implicat !!! Chiar un vechi şi actual oficial al ambasadei Kuweit la Bucureşti, Mohammed Atta Elmanan mi-a povestit că fuses sfătuit de cineva din SRI să nu se întâlnească vreodată cu Dragoş Dobrescu pentru că va fi înregistrat ! Asta se întâmpla acum câţiva ani când ambasada Kuweit era interesată de achiziţia unui teren în zona Primăverii deţinut bineînţeles de Dobrescu ! Conexiunile lui D. D. cu „gulerele albe” l-au ajutat şi pe prietenul şi asociatul său din Romprest Radu Budeanu să-şi rezolve problema dosarului în care este implicat alături de Elena Udrea, Bogdan Buzăianu şi Dan Andronic, dosar care a fost disjuns doar în ceea ce îl priveşte. În limbajul procurorilor se ştie că atunci când pentru 1 singur inculpat iei o astfel de măsură înseamnă că vrei să-l scapi ! Aşa că după ce a luat 5 milioane de euro, Budeanu scapă Basma Curată ! Asta înseamnă să fii Şmecher !” (ibidem, p. 113).

Presupusul miliardar de geniu, un agăţat minabil („Doi şi un sfert” ? ofiţer acoperit ?), are la Monaco un oaspete de lux : pe marele luptător pentru adevăr Victor Ciutacu, apropiat al lui Sebastian Ghiţă şi fost subaltern al lui Ovidiu Muşetescu (APAPS/AVAS). Pe lângă Victor Ciutacu, în armaghedonul semnat cu numele lui Cristian Rizea mai apar câţiva jurnalişti de primă linie : Bogdan Chirieac, Radu Budeanu (Cancan, Gândul etc.), Dana Budeanu, Marius Tucă, Dan Andronic (EvZ), Sebastian Ghiţă, Cozmin Guşă, Rareş Bogdan, Cristian Burci, Sorin Roşca Stănescu. Mulţi dintre cei ce contestă valoarea textului şi îi diminuează interesat meritele o fac şi pentru că ei sau apropiaţi/patroni ai lor se regăsesc aici în posturi nefavorabile.

„Totodată erau prezenţi şi importanţi oameni de presă care îşi făceau vacanţele la Monaco, Dan Andronic, Radu Budeanu şi Victor Ciutacu. Pe Budeanu îl vedeam de multe ori în serile de weekend vara în compania lui Bogdan Buzăianu la restaurantul Zebra pe atunci, ulterior Zellos, locaţii unde se ţineau petrecerile organizate de Burci. Astăzi acolo funcţionează noua locaţie TWIGA, deschisă de Flavio Briatore ! Victor Ciutacu era şi el prezent în fiecare vară, la început mereu în compania lui Elan Schwartzenberg şi Codruţ Marta fiind clienţi permanenţi la restaurantul Avenue 31 de pe Princesse Grace. Ulterior după dispariţia lui Marta, jurnalistul fiind mai mereu invitatul lui Dragoş Dobrescu, ori în penthouse-ul de lux din rezidenţa Houston Palace sau în vila Beausoleil din piscina căreia putea admira direct peisajul monegasc în toată splendoarea lui şi de unde îşi făcea mereu selfie-uri pe care le puteţi admira chiar pe contul său de facebook !” (ibidem, p. 74).

„Spovedania lui Rizea” este o culegere de note informative, un raport devastator despre dominanţii din România, despre establishment-ul securisto-politico-bişniţăresc. Figura tutelară a acestui panopticum distrugător de naţiune şi de stat român este Traian Băsescu, care a reuşit să-i surclaseze în dezastru pe predecesorii săi Ion Iliescu şi Adrian Năstase. „Capitalismul de cumetrie” (Ion Iliescu), născut din fosta Securitate, din succesorii nomenclaturii comuniste, din interlopi (foşti vânzători de ţigări şi de valută), a condus la mizeria actuală, întruchipată de această clasă conducătoare coruptă, penală, violentă şi dezgustătoare. Klaus Iohannis nu apare în „cartea” lui Cristian Rizea pentru că el nu e decât o „raţă mecanică” (Ion Cristoiu), o marionetă a lui Traian Băsescu, a PNL-ului (de fapt, PDL), a Sistemului (aşa numeşte Rizea Statul Paralel, Deep State-ul de pe Dâmboviţa şi, mai larg, establishment-ul). Klaus Iohannis nu apare, probabil, şi pentru că o parte dintre „îndrumătorii” lui Rizea sunt subalternii oficiali ai preşedintelui.

Autorul armaghedonului intitulat „Spovedania lui Rizea” ne lasă, probabil fără să vrea, să vedem cine sunt manipulatorii acestei operaţiuni de amploare. Serviciile străine care operează din plin în România nu sunt evocate deloc în text, deşi e greu de crezut că un personaj care aspira la şefia SIE, ca să nu mai vorbim de celelalte însărcinări din domeniu (PSD Diaspora, anturajul apropiat al generalilor din SIE Mircea Haş, Adrian Isac, Adrian Isar), n-avea ştiinţă despre prezenţa şi activitatea lor. Nu vine vorba nicăieri nici despre consultanţii FBI de la DNA, nici despre şeful antenei CIA, foarte implicat în decizii strategice ale SRI (Florian Coldea, K2, K4, T14…), nici de BND (care ar reprezenta UE în România) şi nici de vreun alt serviciu vesteuropean sau estic. E citat doar o dată MI6, care l-ar fi recrutat pe George Maior. În condiţiile în care activitatea serviciilor se împleteşte, în compunerea sa, la tot pasul, cu politicul, business-ul şi presa. Prea puţin evocată e şi masoneria, cu toate că Rizea se prezintă el însuşi ca mason. Cristian Rizea, împreună cu Teodor Meleşcanu, a fost admis în 2011 în ordinul masonic Dignity, la invitaţia lui Giuliano Di Bernardo, „părintele masoneriei mondiale”. La trei luni după eveniment, Teodor Meleşcanu devenea director SIE.

Ce se urmăreşte cu adevărat prin „explodarea” lui Rizea şi prin compunerea „Spovedania lui Rizea” vom afla, pas cu pas, poate, în anii următori. Pe pielea noastră.


Armaghedonul Cristian Rizea

duminică 3 Mai 2020

Petru Romoșan

Câte parale face democraţia din România, cea construită după anul 2000, sub atenta supraveghere a partenerilor noştri mai mari euroatlantici (NATO şi UE), care e calitatea oamenilor politici, a interlopilor (inclusiv afacerişti sau bişniţari) lansaţi la apă şi întrepătrunşi până la confuzie cu „Sistemul” (Cristian Rizea îl numeşte aşa la tot pasul în contribuţia sa „Spovedania lui Rizea”) ?  Acestea par să fie mizele profunde ale enormei „delaţiuni”, ale acestui denunţ, un nou armaghedon care a pus pe jar tot establishment-ul de la Bucureşti. Ni se dau cifre, sume, combinaţii, traficuri, unele halucinante, cu nume de fiecare dată, şi ni se promite încă un volum, axat, acela, pe dezvăluiri de budoar şi de cancan, care, probabil, cum se întâmplă, nu va mai veni.

Această „operă”, de mare interes altfel şi, după câţiva iniţiaţi, creditabilă, nu e totuşi o „carte” care ar putea fi asumată de un editor responsabil. Pentru că editorul (autentic), înainte de o lansare pe piaţă, are nevoie de documente, de probe, trebuie să poată verifica acuzaţiile şi incriminările pentru a nu produce daune nedrepte şi pentru a putea să se apere şi să-l apere şi pe autorul său în justiţie la nevoie. Iar o carte trebuie să aibă un sens mai înalt, o logică societală şi culturală, să se adreseze onest unui public pe care nu-l manipulează şi nu-l dispreţuieşte. Doar astfel cartea se poate constitui într-un document de referinţă.

În sinistra noastră tranziţie, doar presupus democratică, am fost abuzaţi de tone de presupuse cărţi, produse ale unor „personalităţi”, foşti tovarăşi, mari gradaţi, poeţi amatori ridicoli, falşi specialişti şi colecţionari de artă tot cu grade sau cu un trecut „sistemic”. Ei au banii, ei au pârghiile, ei se fac „autori”. Autorlâcul e foarte extins la noi, căci, pe lângă diplome dubioase, doctorate plagiate, aducătoare de funcţii şi bani, „personalităţile” mândrei lumi noi vor şi „cărţi”, „lansări”, vor prestigiul tradiţional pe care-l oferă cartea cu numele lor imprimat pe copertă, garanţia ieşirii definitive din anonimat şi instalarea în eternitate. Mai ceva decât un mausoleu la Bellu !

Dar cine este autorul acestei noi bombe mediatice, fostul deputat PSD Cristian Rizea ? Cristian Rizea, inginer (1999), este absolvent al Colegiului Superior de Siguranţă Naţională (2004), al Institutului Diplomatic Român (2011) şi al Colegiului Naţional de Apărare (2013), a fost activist PNŢCD, membru ApR (Meleşcanu, Felicia şi Teodor, Iosif Boda, Mihai Cuptor, Viorel Sălăgean etc.), membru PSDR (Sergiu Cunescu, Alexandru Athanasiu) şi apoi, în fine, PSD. Dar nu numai atât : „Întâmplarea face ca undeva în primăvara lui 2015 Dobrescu (Dragoş – n.n.) să mă cheme la el la Snagov şi tam nesam, să mă întreabe dacă e adevărat că eu îmi doream în acel moment şefia SIE, atenţionându-mă că dacă e aşa s-ar putea să am probleme” („Spovedania lui Rizea”, pdf, p. 119) ; „este vorba de generalii Mircea Haş, Adrian Isac şi Adrian Isar, oameni cu care am colaborat foarte bine mai ales prin prisma informaţiilor pe care mi le-au oferit pe acea zonă” (Cristian Rizea, preşedinte PSD Diaspora – ibidem, p. 120) ; „Înţelesesem că şi colegul meu Constantin Niţă (cel care îl prezentase pe Rizea generalilor SIE de mai sus – n.n.) era un om sprijinit de zona externă a Sistemului care-l puseseră inclusiv ministru în vreo trei guverne” (idem). Şi el, Constantin Niţă, ca şi Rizea însuşi adică. Dacă nu stăpâneşti tu scrisul, te stăpâneşte el pe tine şi te cam dă de gol. După propriile sale declaraţii, Rizea s-ar fi refugiat în ultimul an la Chişinău (a fost condamnat, în martie 2019, la 4 ani şi 8 luni închisoare, sentinţă definitivă, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani), vecin cu ambasadorul României şi folosind acelaşi spa, iar mai recent, după spusele avocatului său, s-ar găsi în SUA.

Personajele, ţintele principale ale Armaghedonului lui Cristian Rizea, par a fi Mircea Geoană, fost preşedinte PSD şi important protector al lui Rizea, azi secretar general adjunct al NATO, Dragoş Dobrescu, avocat, speculator imobiliar, bişniţar greu şi naş al unui copil al lui Cristian Rizea, protectorul lui Crin Antonescu, cum vom vedea mai departe, Gigi Becali („Dar voi păstra mai multe detalii privind viaţa tumultuoasă a lui Gigi Becali pentru a doua carte, cea destinată exclusiv zonei de CANCAN ! Unde sunt sigur că veţi rămâne surprinşi să aflaţi ce mare iubitor de frumos este Gigi chiar şi în zilele de azi cand vrea să pară doar SFÂNT…”, ibidem, p. 36), Gheorghe Stelian zis „Stelu” (vom da câteva citate mai departe). Roluri importante au şi Nicolae Bădălău (baron absolut de Giurgiu), Nicolae Bănicioiu (mare prieten cu Cristian Burci la Monte Carlo), Ludovic Orban (fost ministru al Transporturilor dubios), Orlando Teodorovici (trafic de influenţă), Bogdan Drăgoi (diverse traficuri), Rareş Bogdan (cu multe conexiuni suspecte), Florentin Pandele, Marius Tucă, Cozmin Guşă, Marian Vanghelie (mare prieten !), Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi, Gigi Ienciu, Dana Budeanu, Cristian Burci, Sergiu Lascu, Ion Bazac, George Maior („ar fi fost racolat de serviciile britanice de intelligence, de aici şi promovarea sa ulterioară la şefia SRI”, ibidem, p. 55), Nelu Iordache, Adrian Iliescu, Mădălin Stan, Marian Mina, Ana Birchall, Eugen Bejinariu („Beje” !), dar şi Vasile Blaga, Florin Muntean, Gruia Stoica, Călin Mitică, Dorin Cocoş, Dan Pescariu, Puiu Popoviciu, Sorin Creţeanu, Ioana Băsescu, Traian Băsescu, Horia Constantinescu şi încă mulţi, mulţi alţii.

De multe ori, lectura e palpitantă : „Mi-aduc aminte că după ce a încasat suma uriaşă de aproximativ 100 de milioane euro de la ANRP, Stelu (Gheorghe Stelian – n.n.) umbla cu extrasul de cont la el arătând tuturor cunoscuţilor cum dintr-un simplu şofer angajat la firma care deţinea sălile de jocuri CONTI, ajunsese peste noapte ditamai milionarul în euro. Era exact pe vremea când Traian Băsescu şi Emil Boc deciseseră să taie salariile şi pensiile în România” (ibidem, p. 25). Sau : „Auzisem totodată de la un inculpat celebru din dosarul ANRP, Sergiu Diacomatu, că Maior şi Coldea primiseră cash în birourile lor de la pădure suma de 25 milioane de euro de la Gheorghe Stelian zis Stelu care beneficiase de acea uriaşă despăgubire de aproximativ 100 milioane de euro de la ANRP !!!” (ibidem, p. 146). Aici, în aceste pagini, ca şi în multe altele, se vede cu ochiul liber cum interlopii şi Sistemul, sub protecţia (contra cost ?) a NATO şi UE, au furat a doua oară fostele bunuri ale foştilor deţinuţi politici şi ale familiilor lor.

Ce mai citim ? „Gruia Stoica mi-a mărturisit, că Liviu Popa omul de casă al lui Blaga (Vasile – n.n.) venea de fapt din Ucraina unde „Buldogul” îşi ţine cei 50.000.000 (milioane) EURO din afacerile lui cu Călin Mitică !! Pe moment am rămas surprins dar Gruia Stoica avea mina unui om care ştia foarte bine ce spune, fiind informat că în acea maşină se afla şi suma de 700.000 !!!” (ibidem, p. 56). „Din câte ştia Gruia Stoica, Vasile Blaga era foarte supărat că tocmai el, cel care o ajutase pe Kövesi şi-i netezise drumul carierei profesionale spre Bucureşti, chiar el era acum hărţuit de DNA ! Cu experienţa vastă pe care o are, Buldogul a înţeles mesajul şi chiar dacă ar fi vrut să spună anumite lucruri despre trecutul plin de mistere al lui Kövesi, şi-a înfrânt imediat acele porniri !!” (ibidem, p. 57).

Sau, bunăoară : „De multe ori în locaţia din Primăverii îl vedeam pe Crin Antonescu iar raportul de forţe era vizibil : Dragoş Dobrescu părea şeful iar Crin Antonescu angajatul său !” (ibidem, p. 114). „Cristian Burci e un personaj pitoresc foarte cunoscut şi apreciat pentru generozitatea sa în Principatul Monaco” (ibidem, p. 60). „E vorba de mogulul de presă şi afaceristul Cristian Burci, un om atât de drag părţii EXTERNE A SISTEMULUI” (idem). Adică, printre altele, Adevărul, cu propaganda sa îndrăcită. „Mai erau 2 săptămâni până la începerea oficială a campaniei electorale şi am fost căutat de Ionuţ şi Camelia Bazac, care mi-au spus că trebuie să le dau urgent suma de 100 000 euro pentru că altfel Mircea Geoană nu validează prezenţa mea pe lista de candidaţi !” (ibidem, p. 16).

Cristian Rizea ajunge cu dezvăluirile lui până în zilele noastre, se ocupă până şi de Covid-19, nu pierde din vedere nici recenta stea a PNL-ului şi trompeta preferată a lui Klaus Iohannis : „Pentru că la Rareş Bogdan ajuns mare politician, contează doar cât cotizezi şi el ştie că nu mint !! Începând de la pungile cu bani primite de la Vanghelie şi serile lungi petrecute cu acesta la Casa Capşa, chiar dacă procurorii DNA au închis atunci ochii la ordinul Sistemului care avea nevoie de prezenţa lui pe sticlă, continuând cu banii primiţi de la Transgaz prin Florin Muntean căruia i-a cununat chiar fiul sau sumele de bani generoase venite de la Hidroelectrica prin semnătura lui Mihai David (la ziua căruia am şi făcut cunoştinţă personal), mergând până la controversatul afacerist din zona feroviară, celebrul Călin Mitică foarte bun prieten şi sponsor de vacanţe care ca şi toţi cei enumeraţi aici, veneau des să-l viziteze în apartamentul său din complexul rezidenţial Stejarii sau la cafeneaua situată în vecinătatea blocului ! Totul culminând cu fostul meu prieten Bilal care de la agricultură a ajuns azi datorită lui Rareş Bogdan să deţină printr-o firmă nou înfiinţată în 2016 – X GUARD SECURITY SYSTEM SRL fără nici un fel de experienţă în domeniu, având doar 2 angajaţi în momentul în care a participat la acea licitaţie, CONTRACTUL DE PAZĂ AL AEROPORTULUI OTOPENI, CONTRACT SEMNAT PENTRU SUMA DE 5,5 MILIOANE EURO (ASTA FĂRĂ ACTELE ADIŢIONALE ÎNCHEIATE ULTERIOR PENTRU A SATISFACE „FOAMEA DE BANI” A LUI RAREŞ BOGDAN) !” (ibidem, p. 133).

Se poate cita din aproape orice pagină dintre cele 156 ale textului, ocazie pe care presa nu o va rata probabil. Armaghedonul lui Cristian Rizea, scris sub influenţa evidentă a unui anumit serviciu secret românesc sau măcar a unei facţiuni din acel serviciu, decredibilizează grav mai ales SRI, DNA, faimosul binom şi întreg aparatul de justiţie. Nici celelalte servicii de informaţii, nici măcar SIE şi alte instituţii importante ale statului, şi nici partidele politice nu scapă nevătămate.


//