Patrimoniu cultural versus globalizare

miercuri 18 Mai 2011

Marin Mincu

« […] Se pare că, deşi nu ne-am trezit definitiv dintr-o hibernare bogomilică seculară, am devenit peste noapte ultraexperţi în anihilarea şi abandonarea propriei noastre culturi. E curios că, după ce ne-am comportat atât de straniu, făcându-ne un autoboicot istoric permanent, dintr-o dată avem pretenţia că suntem foarte importanţi şi că noii parteneri ai noştri vor fi nevoiţi, în curând, să ne situeze necondiţionat pe locul ce ni se cuvine, ca participanţi reali la istoria şi cultura Europei. Ca întotdeauna se creează – şi de această dată – falsa impresie că toate acestea se vor petrece de la sine, ca şi cum circulaţia şi omologarea valorilor culturale europene s-ar face în mod automat, fără intervenţia unor structuri instituţionale competente.
După o catastrofală tranziţie socio-politică, care nu s-a încheiat încă, ne alarmăm brusc în legătură cu patrimoniul nostru moral şi simbolic, reconsiderându-l negativ cu o agresivitate flagrantă, nemaiîntâlnită în alte părţi. Timp de 17 ani – când n-am făcut altceva decât să ne dezavuăm istoria şi cultura – am adoptat cu masochism o atitudine defetistă şi acum ni se pare că totul se va rezolva cât ai bate din palme prin mimarea publică, de paradă, a unor proiecte fantasmagorice de recunoaştere culturală care îmi este teamă că, până la urmă, nu se vor dovedi a fi decât nişte simple surogate propagandistice, fără să se îngrijoreze cineva realmente de resituarea noastră culturală în Europa şi în lume.
După aşa-zisa revoluţie decembristă, s-a observat că o parte a criticii curente a devenit indiferentă la ideea de valoare naţională, aplatizându-şi criteriile şi demitizând cu mult zel tot ceea ce fusese canonizat în diacronia culturală parcursă cu dificultate până în prezent. Nu există nici o explicaţie sociologică plauzibilă pentru faptul grav că aproape toată critica postdecembristă şi-a abandonat total implicarea activă în integrarea firească a culturii române în contextul european. Absenţa integrării e un complex obsesiv de la Maiorescu încoace, cu care, din păcate, ne-am obişnuit şi nu se înţelege de ce, cu excepţia lui Dimitrie Cantemir, nimeni nu s-a preocupat eficient de omologarea şi integrarea noastră efectivă în patrimoniul cultural european. […] »

Din Marin Mincu – Polemos. Duelul cu/în idei, Editura Compania, Bucureşti, 2011

Lasati un comentariu

Comentariu