luni 5 Dec 2011

Un nou tiraj !

Reluarea proceselor

Ca urmare, la 10 mai 1993, prin firma de avocaţi Poncet, Tur­re­tini, Amaudruz şi Neyroud din Elveţia, se introduce o acţiune în revendicare împotriva regelui Mihai la Tribunalul de primă instanţă din Geneva.
Prin ordonanţa din 19 iulie 1993, Tribunalul din Geneva, luînd în calcul evaluarea la suma de 500 000 000 de dolari a celor 42 de tablouri revendicate de statul român, stabileşte o taxă de timbru în valoare de 1 548 400 de franci elveţieni, su­mă pe care statul român nu o plăteşte, considerînd-o cu totul exa­gerată. La 6 august 1993, acelaşi tribunal dispune anularea acţiunii, pe motiv că nu a fost timbrată. Avocaţii noştri intro­du­c acţiune de apel concomitent la Curtea de Apel din Geneva şi la Curtea Supremă Federală a Elveţiei.
Curtea Supremă Federală a Elveţiei a anulat hotărîrea şi a trimis-o spre rejudecare la Curtea de prima instanţă din Ge­ne­va, care, prin decizia din 15 septembrie 1995, a redus taxa de înregistrare la 100 085 de franci elveţieni, de la 1 548 400, sumă pe care o stabilise la prima judecată.
La 6 septembrie 1996, Tribunalul de primă instanţă din Ge­ne­va, Elveţia, s-a pronunţat în acţiunea de recuperare intentată de guvernul României împotriva ex-regelui Mihai pentru re­tur­narea celor 42 de tablouri scoase de acesta din ţară. În totală contradicţie cu jurisprudenţa elveţiană în materie – a se vedea cazurile Marcos, Duvalier şi alţii –, instanţa s-a declarat in­com­petentă şi a obligat partea română la plata cheltuielilor de judecată.
La 7 iulie 1993, ziarul elveţian Tribune de Genève scria : « Gu­vernul României a depus la jumătatea lunii iunie o reclamaţie la Tribunalul din Geneva împotriva ex-regelui Mihai. Acest act judiciar vizează recuperarea mai multor tablouri din patrimoniul naţional român aflate în prezent în posesia fostului monarh. Acesta contestă demersul executivului român. Cele 42 de ta­blouri semnate de El Greco, Rembrandt, Rafael, Velázquez, Brueghel, Van Dyck, Correggio, Caravaggio, Giorgione, Tiţi­an şi alţii, dintre care o bună parte au fost expatriate ilegal de ex-re­gele Mihai, aparţin de drept statului român, care a iniţiat de­mer­suri în scopul recuperării lor, după cum afirmă comisia guvernamentală însărcinată cu această chestiune. La Geneva, ex-regele Mihai a anunţat că va contesta formal pretenţiile gu­ver­nului român. »

Ziarul elveţian Le Nouveau Quotidien din 8 iulie 1993 pu­bli­că, sub semnătura lui Luc Debraine, următorul articol : « Mi­nistrul român de Finanţe îi poartă pică fostului rege al ţării, Mihai de Hohenzollern, exilat la Versoix. Bucureştiul îl acuză pe monarhul abdicat de-a fi expatriat ilegal tablouri aparţinînd pa­t­rimoniului naţional, care acum se află în posesia lui. În scopul recuperării acestor opere, guvernul român a introdus luna trecută o procedură civilă la Tribunalul de primă instanţă din Geneva.
Bucureştiul reclamă 42 de tablouri semnate de pictori ilu­ştri : El Greco, Rembrandt, Rafael, Velázquez, Brueghel, Gior­gio­ne, Tiţian şi alţii. Guvernul susţine că există dovezi că o parte din tablouri au fost expatriate de Mihai de Hohenzollern, care a tre­buit să abdice în 1947 datorită presiunilor exercitate de co­mu­nişti. Într-un comunicat al său, fostul monarh contestă ener­gic pretenţiile Bucureştiului.
Povestea tablourilor este bine cunoscută în România, fiind chiar pe punctul de a deveni legendară. O primă problemă este definită de un istoric de artă român stabilit în Elveţia în felul următor : „Nu se ştie cine ce a făcut.“ Istoria a reţinut faptul că o serie de opere de artă au fost scoase din ţară, într-un va­gon sigilat, de tatăl lui Mihai, regele Carol II, în 1940, cînd a fost constrîns să ia calea exilului. Fiul său a făcut la fel şapte ani mai tîrziu. Imposibil de afirmat. Dar actualul guvern român este convins că aşa s-a întîmplat.
Conform unor surse apropiate Familiei Regale, tablourile ar fi fost vîndute cu mulţi ani în urmă, fără îndoială, la sume cu mult inferioare valorii pe care operele ar avea-o astăzi. O altă problemă rezidă în statutul juridic al tablourilor expatriate. În esenţă, vechea colecţie regală a fost creată de Carol I în anii 1839-1914. În testamentul său, Carol I precizează că „galeria mea de tablouri, aşa cum este descrisă în catalogul ilustrat al bi­bliotecarului meu Bachelin, va rămîne pentru totdeauna, in­di­vizibilă, în ţară, ca proprietate a Coroanei României“. Pentru guvernul actual, testamentul este fără echivoc, tablourile au fost lăsate moştenire de Carol I statului român […] ».

Aproximativ în acelaşi timp, o a doua acţiune s-a deschis la New York împotriva regelui Mihai în vederea recuperării tablourilor existente în SUA, respectiv Canonicul Bossio şi San Sebastian, tablouri pe care regele Mihai le vînduse în 1975 comerciantului de artă Wildenstein din America.
Motivul memoriului introdus la instanţa americană de avocaţii noştri a fost acela că, în urma audierii de către Comisia Interdepartamentală de Experţi a unor foşti demnitari ai re­gi­mu­lui Ceauşescu – miniştrii Finanţelor, Justiţiei, Afacerilor ex­terne, Afacerilor interne, şefi ai cabinetelor preşedintelui sta­tului –, s-a constatat că decizia de oprire a acţiunilor exis­ten­te pe rolul instanţelor din Dallas şi New York, în anii ’80, a fost luată de Elena Ceauşescu în mod abuziv, căci nu avea nici dreptul, nici competenţa legală să ia o asemenea hotărîre (de­ci­zia de începere a acţiunilor de recuperare a tablourilor a fost luată în 1977 printr-o hotărîre a CPEx, şi numai o hotărîre simi­lară putea decide stoparea acţiunilor).
Prin decizia dată la 8 iunie 1995, Curtea de Apel din New York a respins moţiunea introdusă de avocaţii noştri fără a-şi jus­tifica hotărîrea.
Este de remarcat faptul că nici o instanţă de pe teritoriul ame­rican şi cel elveţian nu a judecat pe fond acţiunile introduse de statul român în anii ’80 pentru revendicarea ta­blo­urilor care se aflau la Dallas, New York, Berna, Zürich, Basel, şi acea­sta exclusiv din pricina autorităţilor române din acea pe­ri­oadă. Si­tu­aţia s-a repetat şi după 1990, cînd tot autorităţile române, la nivel de guvern, au abandonat pur şi simplu acţiunea, din ra­ţi­uni care îmi sînt străine, după ce inţial s-au depus eforturi pentru readu­cerea în patrimoniul naţional a unor valori extraordinare. […]

Din volumul Stelian Octavian Andronic – 36 de ani în serviciile secrete ale României. Din respect pentru adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008.

De la stînga la dreapta : (jos) Octavian Groza, ambasador la Viena ; Pamfil Ripoşanu, avocat ; Gheorghe Bădescu, director în Direcţia Consulară ; (sus) Octavian Andronic, consilier ; avocat vienez – Viena, 1983

Lasati un comentariu

Comentariu