România la recensământ : câţi mai suntem ? Câţi putem merge la vreun vot?

luni 23 Iul 2012

Comentariu de actualitate al domnului Vasile Gheţău, autorul cărţii recent apărute Drama noastră demografică (Editura Compania, Bucureşti, 2012)

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, şi Vasile Gheţău la lansarea cărţii Drama noastră demografică în Aula Magna a Academiei Române la 4 iulie 2012


Numărul de alegători la referendumul din 29 iulie 2012 a devenit subiect de dezbatere şi dispută odată cu stabilirea pragului de validare a referendumului, egal cu jumătate +1 din numărul alegătorilor aflaţi pe listele electorale permanente. S-a ridicat în mod firesc problema folosirii datelor recensământului din octombrie 2011 ca bază pentru stabilirea numărului de alegători. Câteva opinii asupra acestor probleme ar putea aduce un plus de informaţie şi de cunoaştere :
I. Numărul alegătorilor este compus din persoanele de 18 ani şi peste la data alegerilor. Datele recensământului populaţiei din octombrie 2011 nu pot şi nici nu vor putea servi ca bază pentru determinarea numărului total de alegători din mai multe raţiuni. O prezentare succintă a faţetelor problemei are suficientă motivaţie.
1. Numărul populaţiei STABILE din rezultatele provizorii publicate – 19 043 mii locuitori – cuprinde doar locuitorii care au declarat că au reşedinţa obişnuită – adică locuiesc – în România de cel puţin 12 luni (sau mai puţin, dar cu intenţia de a locui la reşedinţa respectivă o perioadă similară). Foarte importantă va fi la prelucrarea datelor confirmarea existenţei a 19 043 mii de formulare individuale de recensământ în care situaţia persoanei la data recensământului este cea de prezentă sau temporar absentă.
2. Din populaţia cu drept de vot fac parte şi românii care au reşedinţa în străinătate pentru o perioadă de cel puţin 12 luni şi care au domiciliul, în documentul de identitate, în România ; rezultatele provizorii indică pentru această populaţie cifra de numai 910 mii.
3. La ambele categorii de populaţie există un grad ridicat de neînregistrare la recensământul din octombrie 2011. În Comunicatul Comisiei Centrale de Recensământ asupra rezultatelor provizorii se menţionează o populaţie nerecenzată de circa 1 milion de persoane. O analiză mai aprofundată a rezultatelor recensământului, coroborate cu defecţiuni importante de organizare şi efectuare a înregistrării, duc la concluzia că populaţia nerecenzată este mai mare. Oricum, rezultatele finale ale recensământului vor impune corecţii ale datelor provizorii şi abia atunci vom şti care este populaţia stabilă a României în octombrie 2011. Nu vom putea însă şti şi care este numărul persoanelor plecate pe o perioadă îndelungată în străinătate.
4. Pe deasupra, datele recensământului nu oferă, în faza actuală de prelucrare, structura pe vârste a populaţiei înregistrate, pentru a putea extrage persoanele de 18 ani şi peste. Şi, pentru a completa starea cunoaşterii populaţiei la recensământ şi eventuala folosire a rezultatelor la alegeri, CNP-ul lipseşte din formularele de recensământ pentru un număr considerabil de persoane (în urma unor campanii şi atitudini reprobabile de nedeclarare a codului).
II. Toate datele statistice asupra numărului populaţiei pe localităţi şi a distribuţiei populaţiei pe sexe şi vârste pe care le avem de la Institutul Naţional de Statistică pentru începutul şi mijlocul anului 2011 au la bază rezultatele recensământului din martie 2002 şi datele asupra mişcării naturale – naşteri şi decese, migraţiei interne cu schimbare de domiciliu şi migraţiei externe înregistrate – cu schimbare de domiciliu din/în România, pentru toată perioada de după recensământul din martie 2002. Populaţia pe vârste se determină pentru începutul şi mijlocul fiecărui an calendaristic postcenzitar.
III. La recensământul populaţiei din martie 2002, populaţia stabilă a României a fost de 21 681 mii locuitori ; populaţia de 18 ani şi peste era de 16 834 mii, reprezentând 78 % ; numărul persoanelor plecate pentru cel puţin 12 luni a fost de numai 159 mii. Admiţând că toate aceste persoane aveau vârste de 18 ani şi peste, putem spune că întreaga populaţie de 18 ani şi peste în martie 2002 era de 17 milioane. La 1 ianuarie 2011, populaţia României era de 21 414 mii locuitori – cuprinzând şi persoanele plecate în străinătate dar continuând să aibă în documentul de identitate domiciliul în România. Cei de 18 ani şi peste erau 17,5 milioane persoane, reprezentând 82 % din întreaga populaţie. Creşterea numărului populaţiei de 18 ani şi peste îşi găsește explicaţie în reducerea numărului de decese în perioada de după recensământul din martie 2002. Pentru mijlocul anului 2011, deci la o dată apropiată de cea a recensământului, populaţia de 18 ani şi peste poate fi estimată la aceeași valoare rotunjită de 17,5 milioane, număr care nu poate diferi decât nesemnificativ în iulie 2012, dacă luăm în considerare dimensiunea scăderii naturale a populaţiei în perioada iulie 2011-iulie 2012.
IV. Potrivit datelor furnizate Biroului Electoral Central de Ministerul Administraţiei şi Internelor, din registrul populaţiei pe care îl gestionează, numărul de alegători la data de 9 iulie 2012 era de 18,3 milioane (însemnând persoane de 18 ani şi peste, cu drept de vot). Este cifra care va fi luată în considerare la referendumul din 29 iulie pentru stabilirea gradului de participare la alegeri şi a pragului de validare de jumătate +1 din numărul total de alegători din listele electoral, adică (18 308 612:2)+1=9 154 307 alegători.
V. Cifra de 18,3 milioane persoane include cetăţenii români cu domiciliul în România, aflaţi în ţară sau în străinătate (plus cetăţeni din ţările UE care au domiciliul sau reşedinţa în România). Este singura cifră pentru care există liste nominale de alegători şi este cifra care îi ia în considerare pe românii aflaţi în străinătate dar cu domiciliul în România în documentul de identitate. Nu se ştiu prea multe despre registrul de populaţie gestionat de MAI : origine, date de intrare şi de ieșire pe cale naturală, prin migraţie internă şi migraţie externă, frecvenţa actualizărilor, modul de verificare/atestare a calităţii datelor, diferenţele dintre numărul populaţiei pe localităţi din registru şi din datele Institutului Naţional de Statistică, felul în care datele de recensământ sunt folosite la verificarea datelor din registru, accesarea şi utilizarea datelor din registru.
VI. Diferenţa dintre numărul alegătorilor din listele electorale în iulie 2012 şi numărul estimat pentru aceeaşi dată al populației de 18 ani şi peste pornind de la recensământul din martie 2002 este, deci, de aproximativ 800 mii persoane. În ambele cazuri, în numărul populaţiei respective sunt incluse şi persoanele care au reşedinţa în străinătate dar domiciliul lor în documentul de identitate este în România.
VII. Fundamentarea cifrei de 18,3 milioane alegători în anul 2012 pe rezultatele recensământului din martie 2002 nu era posibilă. La recensământul din anul 2002 nu s-a înregistrat CNP-ul, pentru a putea conecta informaţiile de la recensământ cu cele din registrul populaţiei al MAI. La recensământul din anul 2002, numărul persoanelor plecate pe o perioadă îndelungată (12 luni şi peste) a fost înregistrat doar în mică măsură – numai 159 mii. Populaţia României la mijlocul anului 2011, deci aproape de data recensământului, a fost de 21 354 mii locuitori. În această cifră sunt incluse şi persoanele aflate în străinătate. O estimaţie a numărului total al populaţiei corespunzător celor 18,3 milioane de persoane de 18 ani şi peste din actualele liste electorale duce la 22,4 milioane locuitori, cu peste 1 milion mai mare decât populaţia estimată la 1 iulie 2012 pornind de la cifra avansată de INS pentru mijlocul anului 2011 şi luând în considerare scăderea naturală din perioada 1 iulie 2011-1 iulie 2012. Diferenţa ar trebui să fie numărul de români aflaţi în străinătate şi care nu au fost înregistraţi la recensământul din anul 2002 şi, implicit, nici în registrul de populaţie, dacă acest registru ar fi construit plecând de la rezultatele recensământului din martie 2002.
VIII. Apariţia frecventă a unor persoane decedate în listele de alegători (chiar la o rată scăzută de participare la vot) ridică semne de întrebare asupra calităţii datelor din registru.
IX. Cu un recensământ în octombrie 2011 având un grad ridicat de nerecenzare şi CNP cunoscut doar pentru o parte a populaţiei recenzate, registrul de populaţie al MAI rămâne singura sursă de informaţii personale pentru alegeri.
X. Credibilitatea actualului registru de populaţie va fi alta atunci când se vor putea verifica datele ce se află în el, componentele de actualizare şi, mai ales, cauza existenţei în registru a unor persoane decedate ori care nu mai au domiciliul în România. Este o întreprindere uriaşă ca volum de muncă, dar şi singura care ar putea duce la liste electorale corecte şi acceptate de toată lumea. În acest context, ar putea fi abordată şi problema construirii REGISTRULUI ELECTORAL, gestionat de o instituţie independentă, civilă, de mare probitate profesională, şi după prevederi legale precise, drastice și transparente. Un astfel de registru a devenit indispensabil atâta timp cât nu se poate și nu se va putea conta pe datele de recensământ, iar actualele liste electorale permanente sunt extrase dintr-un registru al populaţiei care ridică semne de întrebare asupra conţinutului său, al modului de actualizare şi a calităţii informaţiilor.

© Compania


Vasile Gheţău (n. 1940 în regiunea Cernăuţi, Bucovina) şi-a încheiat în 1964 studiile de statistică la Academia de Studii Economice din Bucureşti, unde şi-a susţinut şi doctoratul în 1979 pe teme de prognoză demografică. A urmat cursuri de specializare în domeniul demografiei la Paris, Budapesta şi Varşovia.
A lucrat mai bine de 15 ani în Direcţia Centrală de Statistică, ocupându-se de Statistica Populaţiei, o direcţie pe care a ajuns s-o conducă în decembrie 1989. Expert şi cercetător al Centrului Demografic al ONU din România (1974-1984), a coordonat, ca director general, Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor din ianuarie 1992. Începând din 1994, a predat demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, fiind în paralel cercetător la Centrul de Cercetări Demografice al Academiei Ro­mâne, a cărui direcţie a preluat-o, de altfel, după dispariţia acad. Vladimir Trebici (1999), creatorul centrului. Consultant ONU după 1982 în probleme aplicate de analiză demografică şi recensământ (Benin, Geneva, New York, Rwanda), a condus şi grupul regional de observatori internaţionali la recensăminte ale populaţiei din diferite ţări (Macedonia 1994 şi 2002, Republica Moldova 2004, Kosovo 2006 şi 2008).
Autor a peste 150 de studii şi articole în reviste de specialitate româneşti şi străine şi a peste 100 de comunicări ştiinţifice la manifestări naţionale şi internaţionale, este membru al celor mai prestigioase organisme şi asociaţii profesionale (International Union for the Scientific Study of Population, European Association for Population Study etc.).
A publicat volume de autor (de pildă, la Editura Alpha MDN, Anul 2050 : va ajunge populaţia României la mai puţin de 16 milioane de locuitori ?, în 2004, şi Declinul demografic şi viitorul populaţiei României, în 2007), a fost coautor la Multilingual Glossary of Demography of Balkans, apărut în 2005 la Universitatea din Tesalia (Grecia), şi a contribuit la numeroase volume colective cu studii şi analize pe teme demografice şi socio-economice privind România (declinul demografic, starea natalităţii, speranța de viață, îmbătrânirea demografică, perspective demografice și implicații economice etc.).

Lasati un comentariu

Comentariu