Bişniţari, curtezane,
procurori şi politică naţională

joi 22 Aug 2013

Petru Romoşan

Cu tot regretul, trebuie să ne adaptăm pe cît posibil ideile şi limbajul la realitate. Pentru că, dacă nu, una vorbim şi alta fumăm. Cei doi foşti miniştri liberali (frumos cuvînt !) ai Transporturilor şi actuali candidaţi la puşcărie, Relu Fenechiu şi Ovidiu Silaghi, au un trecut şi talente cunoscute şi recunoscute de bişniţari. (“Îl ştiu pe Ovidiu Silaghi dinainte de 1989, cînd eram tînăr procuror, iar el îşi petrecea ziua de muncă în compania bişniţarilor de ţigări, blugi şi valută din Satu Mare” – vezi cotidianul.ro, 21 august 2013, Declaraţia politică a senatorului Valer Marian. Şi : “În perioada studenţiei, Relu Fenechiu, azi 48 de ani, a cîştigat bani vînzînd blugi, ţigări sau casete video în căminele studenţeşti din Iaşi” – vezi EvZ, 13 iulie 2013.)
Businessmen-i, care va sa zică. Businessmen-i care astăzi au ajuns, prin politică, la milioane de euro şi sînt, după limbajul de lemn al noii prese, limbaj comandat şi executat, baroni locali. Din informaţii convergente, deci, atît Relu Fenechiu, cît şi Ovidiu Silaghi au început cu Kent, blugi şi valută. În vremea de tristă amintire a dictaturii comuniste, valuta era interzisă cu totul, dar nu şi pentru protejaţii Miliţiei şi ai Securităţii. Asta în treacăt fie spus. E evident că de aceea i-a propus pe cei doi pentru funcţia de ministru “marea conştiinţă naţională”, fostul profesor de istorie Crin Antonescu, şi tot de aceea i-a acceptat cu entuziasm fostul procuror Victor Ponta. Acelaşi senator Valer Marian, într-un fulminant portret penal al fostului procuror Ponta, pune o întrebare tulburătoare între atîtea altele la care nu a primit încă nici un răspuns : “Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare ?”
Dar cei doi miniştri liberali nu sînt singuri. Parlamentul colcăie de “oameni de afaceri”, bişniţari adică, curat incompatibili, coane Fănică. Cei mai mulţi dintre ei şi-ar fi cumpărat locul, şi deci onoarea de a-şi aşeza fundul pe băncile Parlamentului, cu sume enorme. Sume enorme cel puţin din punctul de vedere al majorităţii populaţiei, foarte sărace. De unde atîţia bani de aruncat pe o demnitate totuşi nesigură şi, în orice caz, trecătoare ? Sînt lucruri cunoscute de toată lumea, bine documentate de cei în drept şi de ziariştii politici, care cu asta se şi cam ocupă. Şi atunci de ce să rostim atîtea abstracţiuni, să facem teorii complicate, cînd lucrurile sînt atît de simple şi miros atît de urît ?
Statisticile care circulă în legătură cu judecătorii şi procurorii corupţi sînt cu adevărat halucinante. După cîte se spune, mai mult de 50 % dintre ei ar practica într-un fel sau altul corupţia. Uneori, cum s-a văzut deja, pentru sume ameţitoare. Cît despre avocaţi – sînt totuşi oameni care au prestat şi ei un jurămînt, au urmat cursuri lungi de deontologie –, nici nu se mai aduce vorba. Adică sînt asimilaţi cu naturaleţe aceleiaşi categorii de bişniţari legalizaţi.
Populaţia politică feminină care stă cu şezuturi mai fine pe scaunele moi ale Parlamentului ne-a obişnuit cu scandaluri ce se ţin lanţ. Reluate cu nesaţ la ore de vîrf de toate televiziunile sub ochiul politizat şi chior al CNA, imagini cu femei aproape goale, cu favorite urcîndu-se senzual pe cal servesc de minune la educarea copiilor şi adolscenţilor din România democratică. Acolo unde este bişniţă sînt şi femei rapide, descurcate şi “decomplexate”. Nu e nevoie de nume aici, ele sînt multe şi prea binecunoscute. Colecţiile tabloidelor se pot constitui în adevărate registre ale decăderii feminine în politică. Imaginile acestea circulă de la Moscova la Bruxelles şi pînă la Washington instantaneu. Traian Băsescu avea şi, probabil, încă mai are teorii personale (şi de multe ori foarte originale) despre promovarea femeilor în politică.
Şi, fiindcă veni vorba de campionul popularităţii deocheate care este de atîţia ani preşedintele, el însuşi pare să fi acumulat o vastă experienţă de bişniţar. Care i-a permis să intre în capitalism cu un frumos capital. Ce-o fi negustorit pe atunci vaporeanul Băsescu ? Kent ? Blugi ? Carpete cu Răpirea din serai ? Mănuşi din nylon pentru nunţi în Africa ? Aparate video ? Tot felul de casetofoane şi televizoare ? Cafea ?  Whiskey ? Sau alte lucruri mai de preţ ? O experienţă care nu se uită şi care lasă urme adînci.
Noi aşteptăm progresul, bunăstarea, civilizaţia de la o asemenea faună politică ? Una ieşită din capul activiştilor, securiştilor şi torţionarilor care prin anii ’50 aveau doar cîteva clase şi de multe ori erau promovaţi direct din producţie, de pe ogoare, din fabrici şi uzine. Mai grav, le cerem cu o naivitate  indestructibilă lui Ponta şi Antonescu (de la Băsescu, în fine, nu mai aşteptăm nimic) proiecte pentru România. Care proiecte ? Întreaga clasă politică românească are de atîta amar de vreme un singur mare proiect, perfect sintetizat într-un titlu de carte datorată unui alt fost procuror, Ciprian Nastasiu, Prădarea României. Mulţi spun “noi nu ne mai facem bine niciodată”. Şi totuşi, în pofida evidenţelor, unele enumerate şi mai sus, speranţa moare ultima şi nu putem uita că România şi-a revenit pînă şi după sinistrul veac fanariot…

Lasati un comentariu

Comentariu