Cuvinte în sprijinul viitorului

marți 1 Oct 2013

Valer Marian

Am intrat în politică şi în Parlament cu cinci ani în urmă, după şase ani de procuratură, un an de administraţie publică şi şapte­sprezece ani de presă. Ca pro­curor, am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe reprezentanţii nomenclaturii comuniste locale sau centrale în anchetele pe care le-am iniţiat la Satu Mare după Revoluţie sau la care am participat în calitate de membru al Comisiei guvernamentale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, al cărei cap de afiş a fost fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, Nicu. Am putut observa atunci nemijlocit nivelul intelectual precar, lipsa de verticalitate, in­competenţa, imoralitatea şi obe­dienţa mai tuturor activiştilor comunişti.
Am aşteptat apoi aproape douăzeci de ani să apară o clasă politică măcar rezonabilă sub aspectul competenţei şi integrităţii, vocaţiei şi devotamentului. Am fost dezamăgit, mai mult sau mai puţin, ca majoritatea românilor, de toate valurile politice care au trecut peste România : FSN, cu derivatele PD şi PDSR, CDR (PNŢCD+PNL+MER+PAR), PSD, Alianţa DA PD-PNL, coaliţiile PNL-UDMR, PSD-PDL şi PDL-UNPR-UDMR. Ca să nu mi se mai spună că este uşor să critici de pe margine, în vara anului 2008 am decis să intru în arenă : voiam să cunosc clasa politică din interior şi să văd dacă şi cum se poate schimba. Am crezut că introducerea votului uninominal va aduce o primenire şi o responsabilizare a clasei politice, dar n-a fost aşa. Alegerile parlamentare din 2008 şi din 2012 au îngropat toate aceste perspective.
Cum speranţa moare totuşi ultima, în anul electoral 2012 mi-am zis că Uniunea Social Liberală va aduce înnoirea şi nor­malitatea atât de aşteptate de societatea românească după ne­fasta şi detestata guvernare portocalie sub sceptrul preşedintelui jucător Traian Băsescu. Din păcate, un an de guvernare USL a fost de-ajuns pentru a realiza că e vorba cam de aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Toate partidele, de la stânga la dreapta, sunt organizate pe structuri de clan şi funcţionează pe principii clientelare, fără ideologie, fără viziune, fără programe pe termen lung. Nici un partid nu promovează meritocraţia. « In­teresul naţional » şi « interesul comunităţilor » sunt doar vorbe în vânt. Clasa politică a fost cangrenată aproape total de co­rupţie, iar establishment-ul politic a devenit transpartinic. Noua generaţie politică, anunţată cu tam-tam de PDL dar şi de alte partide, nu a confirmat.

Cu o clasă politică în genere coruptă şi ineficientă, mulţi au mizat pe o asanare a societăţii româneşti ce ar putea fi rea­lizată de structurile de forţă ale statului, respectiv de justiţie, parchete, servicii secrete şi alte instituţii fundamentale (ANI, Fiscul, Poliţia ş.a.). La început de drum în Parlament, mi-am propus să mă concentrez pe facerea legilor. După un an, am constatat că rolul legiuitor al Parlamentului a fost mult dimi­nuat, puterea legislativă fiind tot mai marginalizată şi demonizată, devenind în fapt tot mai ineficientă. Iar rolul controlor al Parlamentului, prin comisii permanente şi prin comisii speciale de anchetă, aproape că a dispărut.
Într-o asemenea situaţie, principalele arme ale unui parlamentar au rămas declaraţiile politice, interpelările şi în­trebă­rile. Provocat şi din zona serviciilor secrete, după o declaraţie politică moderată cu titlul «Răpirea din Irak : după cinci ani», în ultimii trei ani m-am dedicat declaraţiilor politice şi interpelărilor privind activitatea instituţiilor de forţă ale statului : servicii secrete (SRI, SIE, SPP, STS, DGIPI), parchete (DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa­ţie şi Justiţie), Curtea Constituţională, Agenţia Naţională de Ad­ministrare Fiscală, Agenţia Naţională de Integritate, Mi­nis­terul Administraţiei şi Internelor. Am realizat destul de repede că nici acestea nu au o plămadă mai bună decât clasa politică atât de monitorizată. Nivelul de competenţă şi de in­tegritate lasă la fel de mult de dorit şi în aceste instituţii, care au fost şi ele atinse de flagelul corupţiei şi de morbul ineficienţei. Sub guvernarea de tristă amintire Băsescu-Boc, nu competenţa şi integritatea, nu meritocraţia au stat la baza nu­mirii şi promo­vării şefilor din serviciile secrete, justiţie, poliţie, fisc. Pre­­şe­dintele jucător şi camarila sa au optat pentru aplicarea principiului nu­li­tăţilor controlabile (botezat astfel de ministresa genitoare de justiţie Monica Luisa Macovei) , promovând oameni relativ tineri, cu pregă­tire mediocră şi experienţă redusă, care să fie şantajabili şi să manifeste obedienţă faţă de tutorii lor politici.
Aşa se face că am trăit o vreme a mediocrilor, impostorilor, insolenţilor, repetenţilor şi corigenţilor, aş putea spune chiar o vreme a mişeilor şi derbedeilor – exemple grăitoare sunt fostul ministru de Interne, Traian Igaş, fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, fostul director al Direcţiei Ge­nerale de Infor­maţii şi Protecţie Internă, Gheorghe Cristian Laţcău, fostul pro­curor general al României, Laura Codruţa Kövesi, primul-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, primul-adjunct al directorului SIE, generalul Silviu Predoiu, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Ze­grean, preşedintele ANI, Horia Georgescu ş.a. Toţi aceştia au fost marionetele sau sclavii pre­şedintelui Băsescu şi ai parti­dului de guvernământ care i-a pro­movat. După douăzeci de ani de la Revoluţie, în prima linie a instituţiilor fundamentale ale statului au fost instalate personaje sinistre sau tragicomice, amin­tind de perioada fanariotă sau de cea bolşevică, ori evo­când dictaturi apuse din ţări bananiere pre­cum cea a generalului Trujillo din Republica Dominicană, a generalului Batista din Cuba sau a preşedintelui Duvalier, zis Papa Doc, din Haiti.
Cum ar trebui să arate o ţară sănătoasă şi robustă ştim cu toţii. Cum va arăta cu adevărat însă viitorul nostru nu ştie ni­meni. Sigur e doar că dintr-un asemenea prezent, cu un ase­me­nea trecut apropiat, nu se poate construi nici un viitor. E nevoie de o altă materie.
Am scris toate acestea fără ură şi părtinire. Dar nu fără eterna speranţă şi preocupat mai ales de destinul copiilor noştri.

(Prefaţa autorului la volumul România penală)

Lasati un comentariu

Comentariu