joi 6 Feb 2014

Senator: Valer Marian
Circumscripţia electorală: Satu Mare
Colegiul: 1
Grupul parlamentar: independent

Şedinţa Senatului din 04.02.2014


DECLARAŢIE POLITICĂ

Titlu: Amestec nepermis în treburile Guvernului
şi Parlamentului

Poziţiile exprimate de preşedintele României, Traian Băsescu, şi de prepusele sale din justiţie, Laura Codruţa Kovesi, în calitate de procuror şef al DNA, şi Livia Stanciu, în calitate de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în zilele premergătoare intrării în vigoare a noilor coduri penal şi de procedură penală, au nu numai un caracter nefondat şi toxico-isteroid, ci şi neconstituţional. Deşi, conform Constituţiei României, nu are calitatea de şef al Executivului, preşedintele Băsescu l-a somat pe premierul Ponta, pe un ton imperativ, să modifice multdiscutatul şi multdisputatul articol 140 din noul Cod de procedură penală printr-o ordonanţă de urgenţă. În aceeaşi zi, probabil că în urma unei comenzi telefonice de la Cotroceni, doamna Laura Codruţa Kovesi a făcut turul televiziunilor, solicitând modificarea aceluiaşi articol 140 din noul Cod de procedură penală, cu motivarea toxică că procurorii nu vor mai avea succes probator cu interceptările telefonice dacă vor trebui să le aducă la cunoştinţă infractorilor la începerea urmării penale că vor fi puşi sub interceptare. Kovesi a avertizat că o altă problemă importantă este intervenţia prescripţiei pentru anumite infracţiuni de prejudiciu, cum ar fi înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave, pentru care vechiul Cod penal prevedea un maxim special al pedepsei de 20 de ani de închisoare, iar noul Cod penal de numai 5 ani de închisoare. A ţinut să se remarce în acelaşi registru şi peisaj şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, care, amintindu-şi probabil că a fost procuror comunist vreme de un deceniu, când a avut ca sarcină principală de serviciu apărarea avutului obştesc, s-a trezit să clameze, după mai bine de patru ani de la adoptarea noului Cod penal, că pedepsele prevăzute pentru unele fapte de prejudiciu (înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu) sunt prea mici şi vor atrage închiderea unor mari dosare aflate pe rolul instanţelor, prin împlinirea prescripţiei răspunderii penale.
Opinia publică nu trebuie să cadă pradă intoxicărilor şi manipulărilor, ci trebuie să ştie că articolul 140 este în consonanţă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi că a fost impus printr-o decizie a Curţii Constituţionale a României (nr. 962/2009), care a statuat că interceptările se pot face doar după începerea urmăririi penale. Procurorii şefi ai DNA şi DIICOT n-ar trebui să se mai plângă cu lacrimi de crocodil că rămân fără obiectul muncii, întrucât, de regulă, şi până acum, subalternii lor începeau urmărirea penală in rem pentru a obţine interceptarea convorbirilor telefonice. Marea şi reala lor durere este că nu vor mai putea folosi ca probe interceptările realizate pe mandate de siguranţă naţională. Iar şefa Curţii Supreme n-ar trebui să facă paradă de îngrijorare faţă de pedepsele mai mici prevăzute de noul Cod penal şi faţă de riscul împlinirii prescripţiei în unele dosare cu prejudicii importante, în condiţiile în care cele mai importante şi vizibile instanţe de judecată (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti) n-au aplicat pedepse mai mari de 5 ani în dosarele aşazişilor mari corupţi (Adrian Năstase, Relu Fenechiu, Dan Voiculescu, Monica Iacob Ridzi, George Becali, Sorin Ovidiu Vântu ş.a.), iar unele cauze au fost tergiversate până la 4-5 ani în instanţe în timpul mandatului său (George Copos, Mihai Necolaiciuc ş.a.). Opinia publică trebuie să mai ştie că articolul 140 nu poate fi modificat de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, întrucât, conform articolului 115 alineatul 6 din Constituţia României, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile şi libertăţile constituţionale, în speţă dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei.

Noile coduri nu sunt opera USL sau a vreunuia din partidele componente, cum ar vrea unii să lase să se înţeleagă. Elaborarea lor a fost iniţiată, după preluarea guvernării de către Alianţa DA PNL-PD, de către ministrul justiţiei Monica Macovei, care a contractat în acest sens un credit de la Banca Mondială şi a angajat specialişti consacraţi de drept penal (profesori universitari, cercetători juridici, practicieni). Macovei a aruncat pur şi simplu la coş codurile elaborate şi adoptate sub ministeriatul predecesoarei sale social-democrata Rodica Stănoiu, din dorinţa de a-şi lega numele său de noile coduri. Nu a avut însă noroc, pentru că în primăvara anului 2007 PDL, partidul care o susţinea, a plecat de la guvernare. Misiunea finalizării noilor coduri a fost preluată de Cătălin Predoiu, care a deţinut funcţia de ministru al justiţiei atât în guvernul PNL-UDMR, condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu, cât şi în guvernele conduse de premierul Emil Boc. Noul Cod penal a fost adoptat în 2009 prin procedura asumării răspunderii, în timpul efemerei guvernări PDL-PSD. Noul Cod de procedură penală a fost adoptat în 2010, sub guvernarea exclusivistă a PDL.
Ambele coduri au avut aviz favorabil din partea Consiliului Superior al Magistraturii, au fost asumate şi susţinute de premierul Emil Boc şi au fost promulgate de preşedintele Traian Băsescu. Şi preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc şi procurorul general Laura Codruţa Kovesi au vorbit atunci în termeni elogioşi despre noile coduri. Au rostit cuvinte apreciative şi ambasadorii de atunci ai SUA şi Germaniei în România, cunoscuţi drept giranţi ai justiţiei băsiste. Noile coduri au fost lăudate şi în rapoartele MCV adoptate ulterior de Comisia Europeană de la Bruxelles. Aceste coduri nu au fost niciodată modificate de USL prin ordonanţe de urgenţă. Sub guvernarea USL, respectiv în vara anului 2013, a fost adoptată legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală.
De ce nu au comentat şi nu au criticat aceste coduri nici atunci nici în următorii patru ani şefii din justiţie, respectiv de la Înalta Curte, Parchetul General, DNA, DIICOT şi CSM ? De ce n-a avut şi atunci curaj distinsa doamnă Laura Codruţa Kovesi ? Oare, pentru că a fost numită procuror general al României de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea ministrului justiţiei Monica Macovei şi la recomandarea şi cu susţinerea foştilor săi colegi de facultate, premierul Emil Boc şi judecătoarea Monica Niculescu, detaşată atunci şefă de cabinet a lui Macovei ? De ce nu a avut şi atunci curaj distinsa doamnă Livia Stanciu ? Oare, pentru că a fost numită în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de preşedintele Traian Băsescu, beneficiind de recomandarea şi susţinerea liderului grupului PDL din Camera Deputaţilor Mircea Toader (deputat de Galaţi, unde Stanciu a activat ca procuror şi judecător înainte de a fi promovată la Înalta Curte, cunoscut ca fost subaltern şi apropiat al lui Băsescu în perioada vaporeană), a cărui soţie Domnica, de profesie avocat, i-a fost colegă de facultate şi prietenă apropiată ? De ce nu s-au isterizat şi atunci trompetele mediatice ale preşedintelui Băsescu, începând cu cei trei T, marii ziarişti deontologi Tapalagă, Turcescu şi Turturică ? De ce nu au comentat şi atunci marile vestale şi experte anticorupţie Laura Ştefan, Cristina Guseth şi Andreea Pora ? Din motive de taină sau de tain ?
Prin recentele lor ieşiri pe tema noilor coduri, atât preşedintele României cât şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie şi procurorul şef al DNA au încălcat grav Constituţia, realizând intruziuni nepermise în atribuţiile Guvernului şi ale Parlamentului. Preşedintele României nu are dreptul constituţional de a comanda Guvernului să reglementeze într-un anumit fel, iar preşedintele Înaltei Curţi şi procurorul şef al DNA nu au căderea să solicite Guvernului şi Parlamentului ce şi cum să legifereze, respectiv să incrimineze anumite fapte, să stabilească anumite limite de pedeapsă sau să reglementeze anumite proceduri judiciare. Legiferarea este atributul exclusiv al Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, conform articolului 61 alineatul 1 din Constituţia României. Preşedintele României, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul şef al DNA n-au nici măcar drept de iniţiativă legislativă, acesta revenind doar Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Preşedintele Înaltei Curţi, procurorul general al României, procurorul şef al DNA şi procurorul şef al DIICOT au atribuţia sau, mai exact, obligaţia de a aplica legile de realizare a justiţiei adoptate de Parlament.
Preşedinta Curţii Supreme şi şefa DNA au fost foarte ofuscate când politicienii (miniştri, parlamentari ş.a.) au criticat instituţiile pe care le conduc, acuzându-i de încălcarea principiilor separaţiei puterilor în stat şi a independenţei justiţiei. Acestea nu au avut însă nici minimul tact de a-şi exprima criticile şi doleanţele pe cale constituţională şi instituţională, respectiv prin Consiliul Superior al Magistraturii, care este autoritatea supremă de reprezentare a puterii judecătoreşti. Doar Consiliul Superior al Magistraturii era îndrituit să se adreseze Guvernului sau Parlamentului, ca reprezentant suprem şi legitim al puterii judecătoreşti. Fapt pe care Consiliul Suprem al Magistraturii l-a şi făcut zilele trecute, când a solicitat Guvernului, prin ministrul justiţiei, modificarea unor prevederi ale noilor coduri, îndeosebi ale noului Cod de procedură penală, ţinând cont de doleanţele formulate, şi în parte justificate, de reprezentanţii procurorilor şi judecătorilor, care vor pune în aplicare aceste coduri. Culmea este că CSM nu a solicitat Guvernului modificarea articolului 140. Prin modul în care au reacţionat marile doamne ale justiţiei autohtone, Livia Stanciu şi Laura Codruţa Kovesi, au arătat că justiţia românească vorbeşte pe mai multe voci, respectiv pe voci băsiste şi pe voci independente. Acest fapt este întărit şi de ultimul comunicat al Asociaţiei Magistraţilor din România, care conchide că unii judecători şi procurori au interpretat greşit prevederile articolului 140 din noul Cod de procedură penală, întrucât începerea urmării penale nu incumbă obligaţia de a le aduce la cunoştinţă învinuiţilor că vor fi interceptaţi telefonic.
Concluzia este că atât preşedintele României cât şi procurorul şef al DNA şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au exercitat presiuni în afara Constituţiei asupra Guvernului şi Parlamentului, încălcând principiile separaţiei puterilor în stat şi a supremaţiei Constituţiei şi legilor. În situaţia dată, născându-se un conflict juridic de natură constituţională între reprezentanţi ai puterii judecătoreşti, pe de o parte, şi puterea legislativă (Parlamentul) şi puterea executivă (Guvernul), pe de altă parte, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi/sau primul ministru ar trebui să solicite Curţii Constituţionale soluţionarea acestui conflict dintre autorităţile publice, în conformitate cu dispoziţiile articolului 146 litera e) din Constituţia României.

Senator
Valer Marian

PS. După ce cu 5 respectiv 4 ani în urmă a promulgat cele două coduri, preşedintele Băsescu a încercat acum să dreagă busuiocul, scuzându-se că a fost în eroare, întrucât a avut la Cotroceni doar consilieri constituţionalişti, nu şi penalişti. O altă minciună, având în vedere că principalul său consilier este de câţiva ani Cristian Diaconescu, care a fost judecător şi a soluţionat cauze penale timp de 7 ani.

Lasati un comentariu

Comentariu