Cu UE sau cu SUA ? (2)

luni 12 Iun 2017

Petru Romoşan       

Deocamdată, România nu este forţată să aleagă, şi deci nici nu trebuie să-şi manifeste clar vreo preferinţă. Avem pe teritoriu trupe americane, deci militar suntem cu SUA, iar economia românească, atâta câtă mai este, e legată prin mii de fire de economiile ţărilor din Uniunea Europeană. Totuşi, un război economic cu consecinţe încă necunoscute stă să izbucnească între Germania şi SUA, deci între Uniunea Europeană şi SUA. Un asemenea război economic a fost evocat, temut încă de acum vreo 30 de ani. Două dintre cele mai mari economii, cea europeană şi cea americană, nu au cum să aibă interese identice şi integral paşnice.
Împotriva avantajelor evidente de care s-au bucurat americanii după ce au câştigat cel de-al doilea război mondial contra Germaniei, Italiei şi Japoniei, astăzi economia europeană e capabilă să înfrunte cu succes economia americană. Deşi unele ţări periferice ale UE – cum e Grecia, de exemplu – au mari probleme legate de datorii nesustenabile, iar mari dificultăţi întâmpină şi Italia, Spania, Portugalia, ţările din Europa de Est, datoriile şi încurcăturile pe care SUA le are nu suferă comparaţie. În acelaşi timp, atât Rusia, cât şi, mai ales, China se poziţionează natural împotriva SUA şi par să colaboreze fără mari rivalităţi cu Europa. În primul rând, relaţiile germano-ruse, bazate pe gaze, petrol şi alte resurse naturale, sunt foarte solide. Investiţiile chineze în Europa de Vest mai ales au căpătat o amploare nemaivăzută.
Din punct de vedere militar, în Europa, după plecarea Marii Britanii, singura armată care mai contează e cea franceză. E binecunoscut faptul că Germania s-a dezvoltat şi pentru că nu a avut cheltuieli militare importante în ultimii vreo 70 de ani. O armată integrată europeană, bazată pe motorul economic şi politic franco-german, e foarte probabil doar o fata morgana care nu se va materializa prea curând, poate niciodată. România nu se poate sprijini deci decât pe americani, deşi Rusia nu e nici pe departe marele duşman descris de establishment-ul nord-american şi de presa mainstream din Europa Occidentală şi din America. Vladimir Putin a eşuat pentru Rusia în Ucraina şi şi-a creat o ostilitate care va dura în vecinătatea apropiată. Ostilitatea unui mare popor, un popor mândru şi foarte capabil, cu mari resurse de dezvoltare, ucrainenii. Sau, de fapt, planul americano-german, a reuşit în Ucraina ? Pe lângă ocuparea Crimeii, ruşii au fost atraşi în Ucraina de Est, unde s-au împotmolit şi şi-au atras un blam diplomatic general, fără să câştige nimic. S-au oprit la mijloc de drum, nici nu au pus în aplicare celebrul plan „Novorossiya” şi au şi redeşteptat violent naţionalismul ucrainean. Poate Turcia, dacă Erdogan îşi continuă ascensiunea spre dictatură, să devină mai periculoasă în regiune. Mai ales dacă va reuşi să iasă de sub „protecţia” şi tutela americane.
Pentru încă o vreme, ţara noastră are două avantaje paradoxale pe care ar trebui să le păstreze cât mai mult : nu are multcontroversata monedă unică, euro, şi nu a fost admisă în Spaţiul Schengen – o prostie crasă a îngâmfaţilor vest-europeni. Cam asta era şi situaţia Marii Britanii înainte de Brexit. Pe lângă că ar trebui să ne păstrăm moneda naţională până vedem ce se întâmplă cu euro, dacă rezistă sau dacă va fi abandonat, pe lângă parteneriatul strategic cu SUA, România îşi poate întări relaţiile pe mai multe planuri cu Marea Britanie şi cu Israelul, parteneri tradiţionali ai ţării noastre. De altfel, după unele informaţii, Klaus Iohannis şi-ar datora vizita la Washington lui Nicolae Ceauşescu, care nu a rupt relaţiile cu Israelul după Războiul de şase zile din 1967 şi a fost un factor decisiv în negocierile ulterioare. Tot Comitetului Evreiesc American i s-ar datora, pe lângă diploma acordată la a 50a aniversare a Războiului de şase zile, şi introducerea lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Relaţiile alternative cu Marea Britanie şi Israelul ne pot ajuta să scădem presiunea tot mai mare pe care Germania, împreună cu Austria, o Germanie mai mică, o exercită asupra periferiilor. Austria, printr-o firmă privată, ne devastează pădurile. E de necrezut cât de mult poate să amâne guvernul de la Bucureşti o decizie care să blocheze această catastrofă de o gravitate intolerabilă.
Dacă nu am fi ieşit atât de slăbiţi din ultimii ani de dictatură iresponsabilă a lui Ceauşescu, modelul ideal pentru România ar fi fost acela de Elveţie a Europei de Est. Un vis pe care l-a visat şi Ceauşescu. Mai ales în relaţiile cu economiile şi banii ţărilor din lumea a treia. România are azi angajamente deopotrivă cu UE şi cu SUA, iar rivalităţile economice, militare sau financiare dintre cele două mari blocuri nu pot fi rezolvate de noi. Şi nici nu e prudent să luăm partea unora sau altora. În starea actuală de lucruri, nici America nu pare capabilă de un plan Marshall pentru Europa de Est, în primul rând pentru Polonia şi România, şi nici UE nu va avea o armată credibilă mâine sau poimâine.

 

Lasati un comentariu

Comentariu