Fascinaţia ineditului : Ultima boemă
bucureşteană, de Mihai Neagu Basarab

joi 14 Iun 2018

Delia Marc

Copil fiind (nu cutreieram păduri ☺), eram cu ochii larg deschişi şi cu urechile ciulite în sala de aşteptare şi în cabinetul de dentist al tatălui meu, din Piaţa Victoriei – Ilie Pintilie – fost Bonaparte – actual Iancu de Hunedoara ☺.
Şi nu numai acolo, ci şi în curte, la “găzăria” care aparţinuse Garajului şi Depozitului de produse petroliere ale bunicului meu.
Şi nu numai acolo, ci şi la renumita cârciumă a lui Jerca, de pe Clopotarii Vechi colţ cu Povernei (demolată şi ridicat de curând un Boutique Hotel-Restaurant Vogue), unde mă aciuiam uneori lângă bunicul meu.
În aceste trei locuri veneau personaje interesante ale timpului trecut şi prezent în acei ani ai deceniilor şase şi şapte ai secolului trecut.
Veneau pictori şi poeţi care îşi plăteau uneori tratamentele şi consumaţia cu rodul talentului lor (pereţii de la Jerca erau renumiţi pentru lucrările şi semnăturile iluştrilor pictori şi graficieni care îi călcau pragul).
Veneau armeni, ruşi albi de viţă nobilă şi polonezi de asemenea, veneau greci de-ai lui Manolis Glezos, evrei foşti combatanţi în Spania – într-un cuvânt, refugiaţi din varii motive din ţările lor de baştină.
Se discuta în şoaptă, deşi se mai ridica uneori vocea şi fiecare avea educaţia conversaţiei – se ascultau cu respect unul pe celălalt.
Nu ştiam pe atunci cât de norocoasă şi nenorocoasă eram deopotrivă.
Nu ştiam pe atunci că mulţi dintre cei întâlniţi şi ascultaţi făceau parte din boema bucureşteană. Dar mi-am amintit mereu momente, fragmente, nume, figuri…
Iată de ce m-am grăbit să citesc acest volum subţirel la prima vedere, dar dens în conţinut, semnat de Mihai Neagu Basarab.
De profesie medic, cu specializare in psihiatrie (doctorat în ştiinţe medicale în 1977, medic primar în psihiatrie în 1990) şi cu specializare şi în homeopatie şi acupunctură, Mihai Neagu Basarab s-a aplecat încă din anii tinereţii asupra scrisului, debutând în proza SF, apoi dramaturgie, traduceri, cronici, rubrici permanente în reviste serioase, publicând volume de literatură şi de medicină. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1972. Din anul 1990 s-a stabilit la Freiburg, în Germania, concentrându-se asupra carierei medicale, dar şi asupra scrierilor sale de literatură, eseuri şi memorialistică.

În anul 2016 a fost distins de Academia Română cu “Meritul academic” şi din anul 2017 este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Din anul 2011 a fost ales director al Bibliotecii Române şi al Institutului Român de la Freiburg, “considerat una dintre cele mai preţioase surse de documente, cărţi şi reviste ale exilului românesc”.
Şi după toată această introducere, trebuie să spun celor interesaţi de cultura română, şi nu numai, că această lucrare memorialistică reprezintă un “musai” de citit cu luare-aminte, căci este bine structurată, puternic ancorată în epocă, atent conexată la fenomenul european al boemei şi mai ales credibilă şi veridică prin faptul că autorul nu scrie din “auzite’, ci din experienţa sa concretă, din contactele sale reale avute cu personajele exemplificate şi cotate ca aparţinători ai “boemei bucureştene”.
Arte plastice, literatură, dramaturgie, actorie… o pleiadă de personaje atent cântărite, cu empatie creionate, uneori cu enormă apreciere intelectuală… dintre care alege să se aplece în mod special asupra a cinci “boemi”, cărora le consacra capitole individual fişate: Petre Ţuţea, Oscar Lemnaru, pictorul Niculai Georgescu, Dan Boiţă şi pictorul Decebal Niţulescu.
Să nu uităm că perioada tratată în acest volum debutează cu anul 1964, curând după eliberarea din închisorile regimului a celor consideraţi şi condamnaţi drept duşmanii societăţii socialiste.
Foarte importantă pentru autor este o bună înţelegere a “ştampilei de boem” pusă asupra unui personaj şi de aceea trebuie să vă citez aici un fragment edificator-explicativ :
“Scopul demersului meu nu este numai acela de a vă prezenta o felie de istorie bucureşteană recentă. Dorinţa mea, care iese acum din zona secretelor, ar fi să vă propun o iniţiere mai temeinică în domeniul unei varietăţi de oameni în curs de dispariţie astăzi – boemii –, dar care, câtă vreme au existat şi au putut apărea, reprezentau un simptom conform căruia societatea avea încă resurse latente de dezvoltare şi, în general, de supravieţuire, nu era complet raţionalizată, nu intra în criză economică dacă un grup de pictori lipsiţi de mijloace nu-şi putea plăti o vreme chiria. Deci, dorinţa mea mai cuprinzătoare s-ar referi şi la conturarea unor repere care să-i permită oricui să identifice un boem.
Alcoolismul, atât de frecvent întâlnit la boemi, nu-i un criteriu obligatoriu. O lene foarte pronunţată face cât un alcoolism mediu. Am văzut acest lucru în descrierea lui Ion Popa.
Inteligenţa e importantă, dar nu inevitabilă. Toată arta naiva, în frunte cu Rousseau <Vameşul>, a fost creată, înlăuntrul şi în afara boemei, fără prea multă inteligenţă, dar cu multă credinţă, cu multă convingere. În acest compartiment, intensitatea credinţei marca graniţa dintre boemă şi societatea normală.
Şi, desigur, tot atât de important este nivelul mizeriei, care la boemi era crâncen, provocând mari oscilaţii de dispoziţie între sumbra disperare şi un inexplicabil optimism, motivate doar prin apartenenţa acelor persoane în grupul boemilor. Pare ciudat, oarecum ilogic, dar acest optimism te băga în boemă şi te justifica acolo.
Poate boemul să fie bogat ? În mod sigur, nu ! Dar poate să câştige foarte mult şi în acest caz este obligat să cheltuiască mai mult decât câştigă. Din când în când mass-media urmăreşte cum trăiesc după cinci ani, de pildă, cei care au câştigat la loterie. Şi aflăm bunăoară că o familie care se descurca perfect cu un venit de treizeci de mii de euro pe an, la cinci ani după ce a câştigat opt milioane de euro la loto, avea cinci sute de mii de euro datorii. Despre ăştia se poate spune ca aveau stofă de boemi, deşi situaţia nu este suficientă pentru a-ţi acorda acest statut. (…)
În principu, un boem este un artist. Dar produsul artistic creat de el poate fi real sau virtual. Un scriitor poate avea romanul pe hârtie sau <în cap>. Un muzician poate avea simfonia pe hârtie sau <în cap>. Un pictor poate avea creaţia lui maximă pe pânză sau <în cap>. Realitatea produsului artistic al boemului nu este obligatorie. <Capodopera> poate exista numai în mintea artistului boem. (…)
Există la boemi o aparent nejustificată fericire de prim-plan şi un fundal obscur, uneori doar bănuit, de disperare mocnită, care explică anumite capitulări (când boemul se întoarce acasă, în micul orăşel de provincie, şi se-nsoară sau îşi deschide un mic comerţ) şi chiar sinucideri.
Boemul nu-şi chiverniseşte banii. El va considera aşa ceva meschinărie.
Boemul nu-şi plăteşte datoriile. Există şi excepţii. Există boemii prevăzători. Aceştia împrumută de la orice fraier dar au unul sau doi oameni faţă de care fac figură onorabilă, plătindu-şi datoriile şi putând împrumuta oricând de la aceştia. Astfel, nu riscă să moară de foame din când în când. Pentru boem, relaţia profitabilă este aceea la care poate mânca sau înnopta pe datorie” … …şi de aici încolo vă las să descoperiţi singuri frumuseţea logicii şi frazării autorului.
Sunt foarte multe personaje contemporane cunoscute multora dintre noi care apar în enumerarea boemilor, sunt foarte multe consideraţii sociale şi politice extrem de ascuţite, sunt foarte multe pasaje pe care le-am subliniat pentru fineţea lor adâncă şi subtilă şi amară… “Cu adevărat îngrozitor în regimurile totalitare este faptul că, atunci când eşti tolerat, nu poţi să ştii niciodată câtă vreme vei mai fi tolerat. Acest lucru nu depinde de tine, ci de nişte raţiuni superioare, care se pot numi eventual şi <conjunctură>, deşi conjunctura, în mod normal, este influenţabilă, dar acest tip de conjunctură nu se ştie în ce mod ar putea fi influenţabil” (aceasta fiind o referire la problematica “guru yogin Mario Vasilescu”).
O carte pe care v-o recomand acelor care iubesc Bucureştiul de ieri şi azi, cu toate cele bune şi rele ale lui. O carte scrisă pentru cunoscători ☺ şi scrisă de către un bun cunoscător şi analist al fenomenului.
Care îşi încheie demersul cu aceste cuvinte: “Boema este mai presus de orice un indiciu că societatea dispune de mari rezerve de redresare, de înflorire, de fericire socială.

Text preluat din site-ul www.filme-carti.ro

Lasati un comentariu

Comentariu