Noii barbari

vineri 19 Iun 2020

Petru Romoșan

Scandalurile se ţin lanţ în colonia România. Asta înseamnă că avem o viaţă politică bogată ? Nicidecum. E vorba mai degrabă de o agitaţie a umbrelor, a fantomelor, a marionetelor pentru „mălai”. „Mălai” care e din ce în ce mai greu de găsit, mai rar. Au colaborat Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Dan Voiculescu, Adrian Vasilescu, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu şi încă mulţi alţii cu Securitatea, cu nomenclatura comunistă, cu regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu ? Întrebarea e cel puţin comică. Dar azi Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Dan Barna, Kelemen Hunor, Eugen Tomac, Gabriela Firea, Nicuşor Dan colaborează cu noua Securitate (compusă mai ales din fiii, nepoţii, ginerii şi nurorile vechilor securişti) şi cu urmaşii membrilor nomenclaturii comuniste ?

Cât de ipocriţi, de „faux-culs” („funduri false”) putem să fim ? (Faux-cul – perna postişă de sub rochiile doamnelor de altădată care sugera un posterior proeminent…) Dar Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Lucian Isar (fiul generalului Isar), cei care vor să-l înfunde pe inoxidabilul Mugur Isărescu au colaborat cu vechea şi cu noua Securitate (aceiaşi, dar care doar şi-au schimbat stăpânul de la Est la Vest) ? Dosarul lui Klaus Iohannis (Facultatea de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai ? – vezi Valer Marian mai jos) va ieşi, la fel ca dosarul lui Traian Băsescu, doar după ce nu va mai fi preşedinte ? Ludovic Orban este sau nu urmaşul lui securist (vezi Valer Marian, „Umbra Securităţii deasupra lui Ludovic Orban”, cotidianul.ro, 19 octombrie 2019) ? Românii sunt prostiţi cu aceleaşi vechi poveşti, ciorbe mereu reîncălzite, cu aceleaşi dosare fabricate de nişte funcţionari semianalfabeţi ai vechiului regim. Nu s-a publicat nici un text în baza căruia ofiţerii de Securitate să-şi fi putut recruta legal colaboratorii (informatori, gazde, persoane de sprijin etc.).

Se recomandă să nu punem trecutul părinţilor în spinarea copiilor. De acord. Dar de ce copiii acelora sunt mereu doar ei la masa cu bucate ? Politica românească, atâta câtă mai e necesară în afara unor ordine venite din afară spre executare întocmai şi la timp, se face în altă parte decât la Bucureşti sau în România. Se face, probabil, la Washington, Bruxelles sau Berlin, de exemplu. Sau în sediile unor multinaţionale. Marionetele, papagalii sau eunucii noştri pot numai să-şi scoată ochii între ei şi să faciliteze astfel controlul extern deplin. Atâta doar că „în altă parte”, după pandemia Covid-19, lucrurile merg foarte prost, chiar catastrofal. Are dreptate Călin Rechea, în Bursa, să scrie, citând mai multe figuri de autoritate americane din lumea finanţelor, că „Federal Reserve deschide tot mai larg drumul Americii către fascism” :

„În cartea sa „Fascism vs. Capitalism”, Llewellyn Rockwell, fondatorul Institutului Ludwig von Mises din SUA, a subliniat una din principalele caracteristici ale fascismului : „mijloacele de producţie rămân, din punct de vedere nominal, în proprietate privată, dar statul va juca rolul principal în deciziile de producţie şi alocare”. Benito Mussolini, liderul primului regim fascist din istorie, considera că „fascismul ar trebui mai degrabă numit corporatism, deoarece reprezintă fuziunea dintre puterea statului şi puterea corporaţiilor”. Pornind de la aceste definiţii, economistul american Robert Wenzel a scris că deciza recentă a Federal Reserve de a achiziţiona direct obligaţiuni ale companiilor în cadrul programelor de relaxare cantitativă „împinge SUA cu un pas mai aproape de fascism”, deoarece reprezintă „o alocare a unor resurse financiare, rezultate din tipărire, către anumite sectoare favorizate de banca centrală”. În opinia lui Wenzel, măsura indică intrarea în „stadiul timpuriu al corporatismului fascist” (bursa.ro, 18 iunie 2020).

Securitatea şi fosta nomenclatură din România au predat ţara Vestului din interese de clan foarte concrete. Bănci, accesul la credite, şcoli occidentale de calitate pentru copiii lor, libera circulaţie a lor şi nu neapărat a majorităţii românilor, protecţie juridică şi de tip mafiot (vezi cazul extrem al suspendării din 2012 a lui Traian Băsescu). Dar aproape un întreg popor român, vreo 5 milioane, a profitat de ocazie şi a plecat unde a văzut cu ochii. S-au temut de ceva securiştii şi nomenclaturiştii români ? Da, de patronii lor de la Răsărit. Ca de dracu’… Inamicul lor (al securiştilor şi nomenclaturiştilor comunişti) cel mai de temut era fosta şi noua Securitate sovietică/rusească, dar şi nomenclatura răsăriteană din care s-au născut, care i-a moşit şi năşit până în 1989. Puteau Securitatea şi nomenclatura comunistă de ocupaţie să procedeze altfel ? Când te naşti în România din NKVD şi din PCUS, nu poţi să fii decât mercenar, şi deci foarte predispus la trădare, la schimbarea stăpânului. Desigur, în România sunt încă destui care nu şi-au schimbat încă stăpânul.

Economia şi finanţele României sunt foarte dependente, ca şi aproape toate economiile ţărilor occidentale, de dolar, de instituţii şi organisme internaţionale (FMI, Banca Mondială, ONU, OMS…) şi de economia SUA. Care sunt de mai mulţi ani, la rândul lor, dependente de China, cu care au pornit, sub comanda preşedintelui Donald Trump, un război comercial. Dar iată că economia americană repetă aproape mecanic experienţa corporatistă „mussoliniană” din Italia începutului de secol XX şi apoi din Germania interbelică de tristă amintire.

Dezastrul a început mai demult. Deja în anii ’90, în timpul preşedinţiei Bill Clinton în SUA şi sub François Mitterrand în Franţa, s-a operat o dereglementare „liberală” periculoasă în domeniul bancar. Băncilor li s-a permis să speculeze cu banii deponenţilor. Pentru control şi propagandă, mediile mari au fost centralizate în mâna unor miliardari sau oligarhi. În SUA, media mainstream e deţinută de vreo şase grupuri, în Franţa, televiziunile şi celelalte media principale au ca proprietari vreo nouă miliardari cunoscuţi. Pe de altă parte, azi nimeni nu mai ştie câţi dintre banii aflaţi în circulaţie sunt „reali” şi câţi sunt doar „teoretici”, şi nici care e valoarea „realistă” a activelor, acţiunilor, obligaţiunilor sau bond-urilor americane atât de prizate.

Dar „dereglementările” din ultimii 30 de ani nu privesc doar finanţele, politica, media mainstream. „Dereglementările” au intrat pe terenuri şi mai periculoase. Ale moralei, ale valorilor, ale credinţelor. Aşa au apărut căsătoriile unisex, legiferate mai peste tot, dreptul cuplurilor homosexuale de a adopta copii, mişcarea LGBTQ+, Antifa, mişcarea feministă, #metoo, „cruciada anticreştină”, „dereglementatorul” progresisto-regresiv George Soros, neomalthusianul Bill Gates şi, mai recent, #Black Lives Matter. Astfel, o nouă revoluţie, poate la fel de periculoasă ca Revoluţia comunistă din Octombrie 1917, dacă nu cumva mai periculoasă, e în plină desfăşurare. Ea a început în general în SUA, dar face deja ravagii şi în Marea Britanie sau Franţa şi în mai toată Europa vestică. Karl Marx e din nou la mare modă pentru nişte generaţii inculte şi imature. Va rezista Lumea Veche la asaltul noilor barbari ? Sau „Roma” se va mai prăbuşi o dată ?

Lasati un comentariu

Comentariu