Hong Kong şi Delta Fluviului Perlelor

vineri 10 Iul 2020

Petru Romoșan

Ce se întâmplă în ultima vreme la Hong Kong, al treilea centru financiar al lumii după New York şi Londra şi înaintea Tokyo-ului ? În 2019, luni de zile oraşul a fost blocat, violentat grav, stresat cel puţin o dată pe săptămână în weekend, dar de destule ori şi în cursul săptămânii de aşa-zisele demonstraţii pentru democraţie, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor civile. Sloganele propagandistice din media şi presă, care au ajuns şi în România, amintesc flagrant de cele ale Europei Libere, Vocii Americii şi BBC-ului din ultimii ani ai războiului rece cu Uniunea Sovietică şi cu ţările Pactului de la Varşovia. De această dată, propaganda occidentală vizează China.

Atacurile împotriva Chinei şi Partidului Comunist Chinez venite din SUA, Marea Britanie sau din UE nu explică aproape nimic, mai mult ascund decât clarifică. De aceea, cei mai mulţi români, ca mai toţi europenii, nu înţeleg ce se întâmplă, de fapt, la Hong Kong, care este adevărata miză şi cât de serios e meciul politic. Lecţiile de democraţie venite din America de Nord – în vreme ce acolo are loc o revoluţie culturală complexă şi periculoasă, cu Black Lives Matter, cu statui dărâmate, nume schimbate, identităţi de gen şi sfidarea poliţiei şi a statului, şi cu un război politic intern între „stânga” şi „dreapta” –, din UE aflată în plină criză existenţială, din Marea Britanie sub şocul Brexit-ului nu le mai prea ascultă nimeni şi le crede doar cu o ureche. Toată planeta e la curent : centrul nervos al lumii se mută din Occident în Asia şi Asia-Pacific. Înfruntarea dintre un imperiu dominant în declin (SUA) şi altul în ascensiune (China) e abia la început. Startul confruntării a fost dat de preşedintele american Donald Trump cu ploaia de taxe vamale crescute şi cu o propagandă virulentă (mai ales pe Twitter). Două portavioane americane au fost deplasate recent în Marea Chinei de Sud.

Să lămurim un lucru simplu. Hong Kong este un oraş, o regiune cu administrare specială, după principiul „o ţară, două sisteme”, care aparţine din 1997 Chinei, şi deci nu mai este sub tutelă britanică. De altfel, expaţii britanici sunt în ultimul timp mai puţin numeroşi decât cei francezi, de pildă. La Hong Kong (7,5 milioane de locuitori) trăiesc şi muncesc, pe lângă populaţia majoritar chineză, mai multe comunităţi de străini, europeni diverşi, australieni, indieni, japonezi, pakistanezi, filipinezi şi, bineînţeles, americani. Dar cei mai mulţi americani (şi canadieni) sunt, la origine… chinezi. Limbile care se vorbesc la Hong Kong sunt cantoneza, mandarina, engleza, desigur, dar şi franceza, hindi şi încă multe altele, chiar şi româna. Un adevărat nou Babilon.

Hong Kong-ul are al nouălea PNB per capita cel mai ridicat din lume şi tratează o treime din mişcările de capital străine către China. Hong Kong-ul şi-a păstrat, după 1997, anul întoarcerii la China, propriile instituţii şi practici acumulate sub tutela Imperiului Britanic începând cu 20 ianuarie 1841, după Răzbiul Opiumului. În 1898, Regatul Unit a semnat cu China închirierea unor teritorii continentale („Noile Teritorii”) pentru 100 de ani. În 1997, cei 100 de ani s-au încheiat. Marea Britanie a retrocedat Chinei insulele şi toate teritoriile.

Deşi se face mare caz de democraţie şi de drepturi civile, de politică în general, adevărata miză a demonstraţiilor din ultimul an, de altfel, în bună măsură instrumentate din străinătate, este una economică. Pentru că Hong Kong şi Macao (retrocedat şi el de portughezi) sunt gândite de Partidul Comunist, după întoarcerea sub suzeranitatea Chinei, într-un context de dezvoltare mai larg, ca un pivot al economiei Chinei în plină creştere în toate direcţiile. De fapt, Hong Kong e principala poartă de intrare şi de ieşire a banilor (şi a afacerilor) în şi din China. Şi el face parte, împreună cu Macao, din contextul economic al Deltei Fluviului Perlelor (rebotezat recent Zona Lărgită a Golfului – „Greater Bay Area”), o regiune de câmpie puternic „vascularizată” de două fluvii şi foarte multe râuri din sudul Chinei, cu ieşire la mare. Hong Kong, Macao, Shenzhen (10,47 milioane de locuitori, puternic industrializat, cel mai bogat oraş din China), Guangzhou (fost Canton, cu influenţă franceză conservată, o populaţie de 15 milioane, al treilea oraş ca putere economică din China continentală, în afară de Hong Kong) şi încă vreo şapte oraşe şi aglomerări urbane se constituie în această Zonă Lărgită a Golfului.

„Astăzi, îndelungata operaţiune de integrare (a localităţilor şi spaţiului altădată dezlânat şi „adormit” – n.n.) e pe cale să se încheie şi va face din Delta Fluviului Perlelor, numită azi Zona Lărgită a Golfului, rivala unor mari spaţii urbane ca New York-ul, San Francisco şi Tokyo. Pentru a ne face o idee despre Zona Lărgită a Golfului, trebuie să spunem că are o populaţie de 71 de milioane şi cuprinde 10 oraşe-cheie. Cele trei „mari” sunt Hong Kong, cu un PIB de 340 de miliarde de dolari, Shenzhen, cu 330 de miliarde de dolari şi Guangzhou (Canton), cu 320 de miliarde. PIB-ul întregii zone este de 1,5 trilioane de dolari. Pentru comparaţie, New York-ul, cu o populaţie de 20 de milioane, are un PIB de 1,6 trilioane de dolari, San Francisco (populaţie de 7 milioane) are un PIB de 800 de miliarde de dolari, iar Tokyo (populaţie de 40 de milioane) are PIB-ul de 1,9 trilioane de dolari.

Zona Lărgită a Golfului este deja una dintre aglomerările urbane cele mai valoroase de pe glob şi îşi va depăşi, cu siguranţă, „verişorii”, concurenţii. În ultimul deceniu, şosele importante, căi ferate şi proiecte de poduri au fost duse la bun sfârşit. Printre ele se află podul între Hong Kong, Zhuhai şi Macao, podul între Shenzhen şi Zhongshan, linia rapidă de cale ferată dintre Hong Kong şi Guangzhou-Canton (numită XRL). Completarea infrastructurii de transport şi comunicaţii fiind în curs, etapa finală va fi transformarea Regiunii sub Administrare Specială (Hong Kong-Macao) într-o zonă deplin unită, în care fiecare oraş va avea specializarea lui : finanţa la Hong Kong, producţia de high-tech la Shenzhen, acolo unde e instalat Huawei, cu straniul lui campus în stil european, numit Oxhorn, divertismentul la Macao şi transporturile la Guangzhou – celelalte oraşe mai mici (la scară chineză – n.n.) vor creşte şi vor avea fiecare „parfumul” său” (Mustafa Zaidi, „Behind China’s takeover of Hong Kong : the Pearl River Delta Megacity”, zerohedge.com, 6 iulie 2020 – Mustafa Zaidi este specialist în investiţii şi gestiune de portofolii la Clarmond Wealth).

Atacurile lui Donald Trump şi ale Administraţiei sale (Mike Pompeo, secretarul de stat, e cel mai agresiv) la adresa Chinei şi a Administraţiei Speciale din Hong Kong nu par deloc să pună probleme serioase marelui centru financiar din Asia-Pacific sau Bursei din Hong Kong. Dimpotrivă. China a anunţat mai multe măsuri de susţinere a Burselor interne şi a celei din Hong Kong, printre care şi plasarea pe această din urmă Bursă a Ant Group, divizia Fintech a gigantului chinez de e-commerce Alibaba, evaluată la peste 200 de miliarde de dolari, după Reuters.

La a 44-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului au avut loc nenumărate discuţii pe tema noii legi a securităţii naţionale impusă de China în Hong Kong. Au fost citite două declaraţii, una a Cubei, reprezentând un grup de 53 de ţări care susţin noua lege dată de China, şi alta a Marii Britanii, care a vorbit în numele a 27 de guverne critice la adresa legii. E de presupus că România, ca şi toate ţările din Estul Europei foste comuniste şi prietene ale Chinei, a fost de partea Marii Britanii. România era, sub sovietici, măcar capabilă să se abţină (vezi situaţia de la ONU din 1963).

„Ţări din lumea întreagă au legi puternice în materie de securitate naţională. Într-adevăr, una dintre principalele datorii ale statului este totuşi aceea de a-şi proteja populaţia. […] Ce e neobişnuit în acest caz este maniera în care a fost trecută legea şi „plasticitatea” termenilor ei. Problema-cheie, evident, este modul în care va fi aplicată” (Simon Chesterman, decanul Facultăţii de Drept al Universităţii Naţionale din Singapore, citat de South China Morning Post, în articolul lui Matt Ho, „How Hong Kong National Security Law compares to legislation in other countries”, scmp.com, 7 iulie 2020).

Beijing-ul susţine că legea, care vine ca răspuns la protestele pro-democraţie, adesea violente, care au avut loc anul trecut în Hong Kong, îşi propune să combată subversiunea, terorismul, separatismul şi ingerinţele forţelor străinătăţii (Agerpres). După dispariţia Uniunii Sovietice şi a blocului comunist în anii 1990, asistăm astăzi la creşterea irepresibilă a Chinei, ţară cu regim comunist asociat cu capitalismul – o situaţie inedită în istoria omenirii.

Lasati un comentariu

Comentariu