Artă pură ! Am ajuns chiar în Magritte.
© Bogdan Constantinescu

Şi-acum ?
© Bogdan Constantinescu

În estul Parisului, un centru de artă dramatică organizează de cîţiva ani întîlniri ale profesioniştilor din diverse domenii cu copii de 10-16 ani. Adulţii le povestesc despre meseria lor, apoi răspund la întrebările copiilor – mult mai pertinente şi mai pătrunzătoare decît ne-am închipui. Orientarea profesională a tinerilor începe în Franţa devreme, iar şcoala şi multele înjghebări care gravitează în jurul ei îşi iau sarcina asta foarte în serios : copilul e antrenat cu migală în jungla « libertăţii », prin care zboară tot felul de păsări ce nu se pot mînca, aşa că e chemat să pipăie şi să se îndoiască, să viseze şi să cîntărească încă de mic. « Micile conferinţe » cu şi pentru copii au fost editate cu succes de Bayard în format mic dar cochet, mizînd absolut justificat pe calitatea acestor întîlniri ce merită să reziste în durată.
Pentru grand reporter (« mare reporter », o formulă pe care am împrumutat-o şi noi ici-colo, dar care le spune ceva numai iniţiaţilor – e vorba de reporteri care acoperă teritorii şi subiecte grele şi întinse, adesea zone de conflict, incidente şi accidente cu consecinţe la scara planetei), invitata a fost Florence Aubenas. Mărturia ei despre jurnalism, pentru care a sacrificat totul şi continuă s-o facă, e fascinantă – modestie, umor, autoironie, înţelepciune, victorii şi rateuri, discreţie, uşa deschisă spre o reflecţie care depăşeşte cu mult cartea de vizită. M-am gîndit să vă propun tocmai o asemenea temă de meditaţie, livrată de Florence Aubenas în două paragrafe despre « călători străini » departe de lumea occidentală.

« Odată, la un punct de control militar din Burundi, în Africa, soldaţii mi-au cerut 3 000 de dolari ca să mă lase să trec. În asemenea cazuri, e mai bine să fii fată decît băiat. Negociezi mult mai uşor pentru că raportul de forţă nu se instalează imediat, tensiunea nu creşte dintr-o dată. Mai poţi să glumeşti, să stai de vorbă. Eram atunci la sfîrşitul şederii mele, trebuie că-mi mai rămăseseră cîteva sute de dolari, nu mai mult. Le zic că 3 000 e imposibil. Ei zic 2 000. Şi-atunci îi întreb : după părerea lor, cîţi bani aş putea să am asupra mea ? Se uită unul la altul. Şi-mi răspund : un milion de dolari. Sînt convinsă că asta credeau. Soldaţii ăştia cîştigă mai puţin de 100 de dolari pe lună, iar noi afişăm un asemenea nivel de bogăţie în raport cu ei – nu numai în bancnote, dar şi prin computerele noastre, prin telefoane şi aparate de filmat –, încît sumele îşi pierd orice înţeles. Nu pot să le port pică. Acestea fiind zise, întîmplarea de la punctul de control s-a soldat cu o Coca Cola la toată lumea, am făcut eu cinste. Alt avantaj de a fi fată. »

(Florence Aubenas – Grand reporter.
Petite conférence sur le journalisme,
Bayard Éditions, 2009)

Domnul pescăruş. Portret întreg
© Bogdan Constantinescu

Dominique Bromberger, fostă vedetă jurnalistică la televiziunea franceză de-a lungul deceniilor, specialist în politică externă şi autor a numeroase interviuri, eseuri şi reportaje, a publicat recent la Actes Sud volumul C’est ça la Rusie (« Asta e Rusia »). Făcuse deja în 1966 un tur prin URSS cu maşina şi fără ghid. În 2009, a ales să străbată Rusia cu trenul primăvara şi vara, apoi şi-a scris cartea. În Nouvel Observateur-ul din 22-28 iulie 2010 (nr. 2385, p. 6), Bromberger declară, într-un scurt interviu :

« Am găsit o ţară care dispune de imense potenţialităţi, dar care este în mare pericol de descompunere. Cînd zic potenţialităţi, nu e vorba numai de resurse naturale, ci mai ales de formidabila creativitate a tinerilor ruşi. Din nefericire, birocraţia blochează totul. Oligarhii cheltuiesc zăcămintele în străinătate şi nu investesc în ţară. Populaţia descreşte, e insuficientă pentru a ocupa această imensitate. Siberia se sălbăticeşte din nou. Zona extrem-orientală a Rusiei se află deja sub dominaţia Chinei. Şi nici măcar apropiaţii lui Ramzan Kadîrov, tiranul Ceceniei, nu se mai obosesc să pretindă că ar avea un viitor comun cu Rusia. »

Tîrg kirghiz călare pe la 1870 – gravură din L. Figuier,
Les Races humaines