Petru Romoşan

Crin Antonescu se visează preşedintele României, dar, de la alegerile legislative încoace, îşi minte electoratul în faţă fără încetare. Înainte şi în timpul alegerilor, Mona Pivniceru şi Andrei Marga erau ministrul Justiţiei şi, respectiv, preşedintele ICR. Astăzi, după votul care i-a oferit lui Victor Ponta (asociatul lui Crin Antonescu, prietenul pînă la moarte) un al doilea mandat de prim-ministru, ministrul Justiţiei se cheamă Robert Cazanciuc, coleg şi cumva rudenie cu arivistul cu dinţi lungi Ponta, iar preşedintele ICR e anonimul (în cel mai bun caz) Lilian Zamfiroiu. Amîndouă posturile le aparţineau înainte de alegeri liberalilor lui Crin Antonescu. Au fost cedate unei marionete, om de paie, de aparat (Cazanciuc), şi unei non-personalităţi propulsată foarte probabil de SIE (Zamfiroiu). Şi-a minţit sau nu electoratul eternul prezidenţiabil Antonescu Crin ? L-a păcălit cu figuri creditabile de care s-a debarasat la primul colţ
Tot înainte de alegeri, Sorin Roşca Stănescu, ziarist celebru şi un foarte bun cunoscător al mecanismelor puterii, plus un adversar redutabil al preşedintelui Băsescu, îi era consilier prestigios vorbăreţului prezidenţiabil. Umoral şi hipersensibil, Antonescu l-a înlăturat pe Roşca Stănescu nu demult pentru delict de opinie. Şi cu ţîpurituri isterice în plus. Pentru că Antonescu exclamă patetic la orice. Asta, desigur, pentru că alegerile trecuseră şi noul Napoloen începuse să gîndească singur. Ce încredere poţi să mai investeşti într-un personaj care n-a dovedit, concret şi măsurabil, niciodată nimic, dar care se zbate frenetic doar pentru carieră ? Luna petrecută la Cotroceni a lămurit definitiv multă lume în privinţa vacuităţii lui Crin Antonescu. Ce om cu judecată îl va mai vota pe cunoscutul televizionist (contorsionist) ?

continuare »

Valer Marian

Am intrat în politică şi în Parlament cu cinci ani în urmă, după şase ani de procuratură, un an de administraţie publică şi şapte­sprezece ani de presă. Ca pro­curor, am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe reprezentanţii nomenclaturii comuniste locale sau centrale în anchetele pe care le-am iniţiat la Satu Mare după Revoluţie sau la care am participat în calitate de membru al Comisiei guvernamentale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, al cărei cap de afiş a fost fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, Nicu. Am putut observa atunci nemijlocit nivelul intelectual precar, lipsa de verticalitate, in­competenţa, imoralitatea şi obe­dienţa mai tuturor activiştilor comunişti.
Am aşteptat apoi aproape douăzeci de ani să apară o clasă politică măcar rezonabilă sub aspectul competenţei şi integrităţii, vocaţiei şi devotamentului. Am fost dezamăgit, mai mult sau mai puţin, ca majoritatea românilor, de toate valurile politice care au trecut peste România : FSN, cu derivatele PD şi PDSR, CDR (PNŢCD+PNL+MER+PAR), PSD, Alianţa DA PD-PNL, coaliţiile PNL-UDMR, PSD-PDL şi PDL-UNPR-UDMR. Ca să nu mi se mai spună că este uşor să critici de pe margine, în vara anului 2008 am decis să intru în arenă : voiam să cunosc clasa politică din interior şi să văd dacă şi cum se poate schimba. Am crezut că introducerea votului uninominal va aduce o primenire şi o responsabilizare a clasei politice, dar n-a fost aşa. Alegerile parlamentare din 2008 şi din 2012 au îngropat toate aceste perspective.
Cum speranţa moare totuşi ultima, în anul electoral 2012 mi-am zis că Uniunea Social Liberală va aduce înnoirea şi nor­malitatea atât de aşteptate de societatea românească după ne­fasta şi detestata guvernare portocalie sub sceptrul preşedintelui jucător Traian Băsescu. Din păcate, un an de guvernare USL a fost de-ajuns pentru a realiza că e vorba cam de aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Toate partidele, de la stânga la dreapta, sunt organizate pe structuri de clan şi funcţionează pe principii clientelare, fără ideologie, fără viziune, fără programe pe termen lung. Nici un partid nu promovează meritocraţia. « In­teresul naţional » şi « interesul comunităţilor » sunt doar vorbe în vânt. Clasa politică a fost cangrenată aproape total de co­rupţie, iar establishment-ul politic a devenit transpartinic. Noua generaţie politică, anunţată cu tam-tam de PDL dar şi de alte partide, nu a confirmat.

continuare »