Petru Romoşan
Suntem şi noi o naţiune de vedete şi de telespectatori fideli. Unii – puţini – vorbesc, alţii – mulţi – ascultă, se uită ambetaţi şi sunt de acord sau sunt împotrivă. Seamănă cu democraţia. Asta să fie oare teledemocraţia ? Să fie România prima democraţie TV din lume ? Mai sunt şi altele ? Da, mai sunt, şi încă de foarte multă vreme. Noi am venit printre ultimii şi cu mare întârziere la masa teledemocraţiei.
Cei care îl regretă pe Ceauşescu şi se duc să aprindă lumânări sau să pună flori la Ghencea ar face bine să-şi amintească două-trei lucruri. Nu numai că Nicolae Ceauşescu şi soţia lui nu au construit autostrăzi, cum a făcut Hitler în Germania, dar în această privinţă Ceauşeştii seamănă mai degrabă cu nevolnicii lor urmaşi, Iliescu şi Băsescu, care împreună adună şi ei peste 20 de ani la Cotroceni ; Ceauşescu a avut şase mandate de 4 ani sau cinci mandate de 5 ani, vai de capul nostru !, şi nu numai că a distrus pădurile, la fel ca urmaşii săi FSN-işti, doar ca să-şi tipărească discursurile inepte, mult ornate de fotografii trucate – nu tu economie, nu tu informaţii externe, nu tu educaţie, doar propagandă şi iar propagandă –, dar acelaşi Ceauşescu a hăcuit şi televiziunea, pe care a redus-o la vreo două ore, în care se vedeau numai el şi ea, ea şi el.
Multe ni se trag de la « epoca de aur », inclusiv relaţia strâmbă, deraiată, maladivă cu televiziunea. De 20 de ani românii se uită la televizor ca disperaţii şi aşteaptă ca miracolul renaşterii naţionale, recâştigarea normalităţii să vină din « cutia magică » (magic box). Aşa cum li s-a explicat că s-ar fi întâmplat şi în decembrie 1989 datorită speech-urilor TV ale lui Iliescu, Dinescu, Caramitru şi alţi pretinşi revoluţionari.
Dacă se manifestează împotriva proiectului Roşia Montană sau a exploatării gazelor de şist, important e ca manifestaţiile să fie date la televizor. Astfel, pe lângă cei vreo 10-20 000 care manifestează la Bucureşti, Cluj, Câmpeni sau Vaslui, mai manifestează vreo câteva milioane pe canapea, acasă. Sau în fotoliu. Fiecare cu tabieturile lui. Şi, astfel, doi-trei realizatori, cu meseria deprinsă cum-necum la locul de muncă, la seral, cum ar veni, cu câteva sute de cuvinte sărăcuţe – mereu aceleaşi : interesant, dezvăluiri, bombă, ediţii speciale, breaking news etc. –, strunesc, biciuiesc, aprind acest public « vegetal » (Blandiana) de pe canapea. Între timp, se pierd sate întregi din Ardeal (Nadăş) prin decizii aberante de justiţie, acoperite politic şi informativ. Nu-i nimic. Nadăşul e un subiect TV puternic şi emoţonant, şi face rating maxim. Şi tot aşa – subiectele curg gârlă, după trei zile nu-şi mai aminteşte nimeni nimic – de vreo 10-20 de ani, până ne va dispărea canapeaua sau fotoliul de sub fund.
La fel s-a întâmplat cu cele două suspendări ratate ale lui Traian Băsescu. Da, au fost ratate în viaţa reală, dar ce rating au făcut ! Ce emisiuni ! Despre alegerile propriu-zise nu se poate spune acelaşi lucru. De când i-am încercat prin televizor pe toţi şi rezultatele au fost absolut identice, nu ne mai prea iluzionăm. Desigur, mici noutăţi tot mai apar. Cine şi-ar fi închipuit că Traian Băsescu ar putea fi depăşit în vulgaritate, ineficienţă şi protejarea corupţiei din partidul său ? De ceva vreme, Ponta a început să ne probeze că e posibil. Mai mult, tânărul şi cel mai televizatul Victor Ponta (atât de tânăr şi deja Gheorghe…) promite să-l şi întreacă pe Băsescu. La prestaţia TV, mai ales cea de prost-gust şi iresponsabilă (vezi comentariul său despre CCR şi corupţie).
Cu secole în urmă, conchistadorii făceau şi ei un comerţ foarte rentabil : le dădeau băştinaşilor cioburi de oglindă în care aceştia se priveau fermecaţi şi le luau în schimb aurul, perlele şi diamantele. Nu altfel procedează astăzi RMGC şi Chevron cu publicitatea plătită televiziunilor. Înainte de 1989 aveam sentimentul acut că trăim într-o puşcărie combinată cu o casă de nebuni. În tranziţia care nu se mai termină şi care, evident, nu duce nicăieri, trăim pe un platou de televiziune şi nu mai avem nici o scăpare. Trăncăneala şi talk-show-ul nu pot fi în nici un fel oprite.
