Alegerile prezidenţiale franceze sînt încă departe (2012), dar cărţile – nişte bolovani sau, mai degrabă, nişte mari uzine de manipulare – au început să zboare în toate direcţiile. Candidatul natural al dreptei va fi – aşa se văd lucrurile acum – preşedintele în funcţie, Nicolas Sarkozy, deşi credibilitatea lui e astăzi mult mai mică decît cea a premierului său, François Fillon. L’Express (660 370 de exemplare) lansează în avanpremieră Le Contrat (« Contractul », la Editura Stock), cartea semnată de Fabrice Lhomme şi Fabrice Arfi, cunoscuţi ziarişti de investigaţii. Ea se găseşte în librarii din 19 mai. Despre ce este vorba ? Sînt reunite exploziv două subiecte. Primul : vînzarea, în 1994, către Pakistan a trei submarine de fabricaţie franceză pentru suma de 826 de milioane de euro. Prim-ministru era atunci Édouard Balladur, iar ministrul Bugetului se numea Nicolas Sarkozy. Un an mai tîrziu, în 1995, Balladur era candidat la preşedinţia Franţei, iar Sarkozy era primul său susţinător şi purtător de cuvînt în campania electorală. Cartea şi săptămînalul L’Express pun întrebarea direct : negoţul de arme, mai precis cel cu Pakistanul, a servit la finanţarea campaniei lui Balladur ? Balladur a pierdut, dar în 2007 Nicolas Sarkozy a cîştigat, iar Balladur se număra printre cei mai importanţi susţinători ai lui. Al doilea subiect al cărţii : un autobuz sare în aer în 2002 la Karachi (Pakistan), rezultă 14 morţi, dintre care 11 francezi angajaţi ai Direcţiei de Construcţii Navale Internaţionale (DCN-I). Cîştigător al alegerilor din 1995 a fost Jacques Chirac, care a blocat paraîndărăturile (rétrocommissions) negociate pe sub mînă cu militarii pakistanezi. Legătura dintre cele două subiecte – vînzarea de submarine şi explozia – nu e dovedită, dar probele adunate pînă acum sînt năucitoare, iar justiţia anchetează în continuare. Dosarele nu sînt închise.

A doua carte apărută zilele trecute şi pe care am citit-o cu mari beneficii, DSK. Les secrets d’un présidentiable (« DSK. Secretele unui posibil preşedinte» – la Editura Plon), e semnată cu pseudonimul Cassandre şi este o biografie (autorizată sau neautorizată ?) a lui Dominique Strauss-Kahn. Este un curs magistral despre cum se fabrică un preşedinte în 15-20 de ani. Avem descris tot grupul din spatele actualului director al FMI, o echipă care lucrează deja zi-lumină la alegerea lui de peste doi ani. Cu o recapitulare a ceea ce se ştie despre DSK – lucruri pitoreşti, picante, dar şi de multe ori favorabile. Iar personajul e unul de primă mărime, comparabil cu Obama, şi asta, paradoxal, datorită crizei financiaro-economico-politico-sociale globale. Ne este, bineînţeles, prezentată şi Anne Sinclair, soţia lui DSK, jurnalistă de televiziune mondial cunoscută (pentru cei interesaţi, ea are şi un blog). Este reluat pe larg incidentul clasat Piroska Nagy – DSK are reputaţia bine stabilită de mare fustangiu. Dar cartea nu e numai o istorie iute. E un concentrat de mare politică în desfăşurare. Meseriaşii ar trebui s-o fişeze imediat. Directorul general al FMI e departe de a-şi fi încheiat cariera publică de haut vol (la mare înălţime).
Citesc acum o a treia carte, Le Monde d’après. Les conséquences d’une crise sans précédent (« Lumea de după. Consecinţele unei crize fără precedent » – scoasă tot de Plon), scrisă de Matthieu Pigasse şi Gilles Finchelstein. Finchelstein, ideologul grupului de susţinători ai lui DSK, e adesea invocat în cartea semnată de Cassandre. Tot el a fost autorul programului de guvernare din 2002 al fostului prim-ministru socialist Lionel Jospin. De altfel, despre DSK, Sarkozy şi Martine Aubry – actuala prim-secretară a Partidului Socialist Francez, fiica lui Jacques Delors şi posibil prim-ministru al Franţei – se pregătesc deja zeci de cărţi. Unele vor fi chiar autorizate de eroii lor.