Despre români au scris străinii în secolul al XIX-lea texte consistente, unele strălucite. S-au tipărit şi destule platitudini, compilaţii şi aproximaţii. Cînd un autor se înhăma de unul singur la o lucrare amplă de vulgarizare ştiinţifică, singura lui şansă raţională era aceea de a lega cît de cît, în paragrafe inteligibile, rezumatul unor vaste lecturi reduse la fişe crîncen esenţializate. Louis Figuier a publicat astfel la 1873 o panoramă a planetei locuite, intitulată Les Races humaines (« Rasele omeneşti ») – se înţelegea atunci prin « rase » o arhitectură a neamurilor, cu ramuri şi familii diverse. Românii nu erau vreo slăbiciune de-a lui, aşa că, în cartea frumoasă pe care a scos-o, înnobilată cu o sumedenie de gravuri, ne regăsim şi noi în cîteva pagini de strînsură, cu efecte stranii, de la împunsătura metafizică la hazul involuntar. Iată două paragrafe care azi ne pot lăsa cu gura căscată, dar care nu e exclus să fi fost luate în serios de cancelariile ce-şi tot mînau armatele încoace fără prea multe mănuşi :

« Locuitorii Valahiei sînt plini de răbdare şi resemnare ; dacă n-ar fi fost aşa, cu greu ar fi putut să supravieţuiască nenorocirilor care le-au covîrşit ţara dintotdeauna. Sînt oameni blînzi, credincioşi şi serioşi. Doar că muncesc cît se poate mai puţin fiindcă nu se pot bucura de roadele trudei lor. Se mulţumesc cu laptele de la vacile lor, cu carnea porcilor, cu un pic de porumb şi bere proastă, la care se adaugă o miţoasă de pus în spinare. Numai în zilele de sărbătoare ţăranii îşi îmbracă spendidele costume […]. »
« Sînt puţine oraşe în Valahia, o regiune încă înapoiată faţă de civilizaţia învecinată din pricina subordonării ei politice faţă de Turcia şi a relei ei organizări interne. Ţinutul scăldat de Dunăre nu posedă, ca oraş mare, decît Bucureştiul. Nu există în ţară, prin urmare, vreun centru din care să se răspîndească lumina ; e o civilizaţie incompletă, care nu se va putea ameliora decît printr-o revoluţie dinăuntru sau printr-o confruntare, inevitabilă mai devreme sau mai tîrziu, cu marile imperii ce-o mărginesc. »

(Louis Figuier – Les Races humaines, Hachette, Paris, 1873, p. 112)

Femeie valahă, gravură de Valerio, 1870 (p. 115)