vineri 1 oct. 2010

La Compania a apărut

Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989

scriitori/reviste/instiţutii/organizaţii

de Florin Manolescu

Este a doua ediţie, revizuită şi mult adăugită, a cărţii din 2003. Cum am lucrat aproape un an la « bucătăria » acestui « ceaslov » de peste 800 de pagini de format mare, am şi o cămară plină de stări, lacrimi, surîsuri perplexe şi amare meditaţii pe care mi le-a provocat sau inspirat trebăluiala. Cîteva – mă gîndesc – merită să devină publice.
Prefaţa la ediţia a doua, cea de faţă, a fost, de pildă, o mare surpriză. Mă aşteptasem la o actualizare a introducerii iniţiale, în care autorul descrisese, sobru şi exact, criterii şi repere. Cînd colo, sosea o punere la punct « punct cu punct » a năzdrăvăniilor de judecăţi emise de unii şi alţii la prima ediţie. Iar de această dată, sobrietăţii sale aproape naturale Florin Manolescu îi adăuga calităţi cu totul neaşteptate de debater (sau débatteur, dacă preferaţi), dînd limpede de înţeles că acela care tace îndelung nu e deloc mut, dimpotrivă. Sper ca fragmentul citat mai jos să vă convingă şi pe dumneavoastră. În orice caz, acest soi neobişnuit de prefaţă m-a obligat s-o pun la loc în volum pe cea a primei ediţii, pe care tocmai o scosesem : abia în felul acesta au « acces la dosar » toate părţile implicate şi se poate admira în oglinda istoriei toată intelighenţia naţională îndelung cîrtitoare şi puţin lucrătoare.

Adina Kenereş


Florin Manolescu :
Introducere la ediţia a doua

« […] Cele mai multe observaţii critice care s-au făcut pe marginea Enciclopediei exilului literar românesc au pornit de la ideea unor proiecte cu o singură dimensiune. Contrar opiniei criticilor mobilizaţi de exigenţa enciclopedismului absolut (maximaliştii), după apărătorii „purismului“ lexicografic (minimaliştii), această enciclopedie ar fi trebuit să fie, dimpotrivă, mult mai selectivă. În ea ar fi trebuit să intre, de exemplu, doar reprezentanţii literari ai exilului democratic anticomunist, motivaţi şi activi politic, nu şi cei din emigraţia aşa-zis economică. Din păcate, chiar dacă am accepta preeminenţa absolută a unui criteriu extrinsec literaturii, ceea ce pare a fi coerent şi convingător din punct de vedere teoretic devine adesea impracticabil în raport cu realitatea complexă şi contradictorie a oricărui exil. Pentru că, în afara cîtorva excepţii, graniţa dintre „exilul politic“ şi „emigraţia economică“ se dovedeşte a fi, de cele mai multe ori, fluidă. De altfel, situaţiile în care deciziile noastre sînt determinate de un singur motiv rămîn extrem de rare. Ca să nu mai vorbim de împrejurările în care un anumit scriitor a plecat din România din motive politice, pentru a se transforma apoi într-un „simplu“ emigrant. Sau invers.
Oricum ar fi, în funcţie de dimensiunea „în plus“ care a deranjat, „puriştii“ au catalogat enciclopedia din 2003 drept monarhistă (prea mulţi reprezentanţi ai Casei regale române !), criptocomunistă (prea mulţi foşti comunişti, care prin simpla lor prezenţă, s-a spus, i-ar jigni pe adevăraţii exilaţi !) sau criptolegionară (prea mulţi legionari !). Ba chiar, în legătură cu scriitorii-legionari, şi din cauză că i-a înregistrat, puţin a lipsit ca într-unul din articolele despre enciclopedie autorul acesteia să nu fie trecut în rîndul celor mai periculoşi antisemiţi — cei disimulaţi ! Ce noroc că trăim în timp de pace ! În 1941, cînd vîntul bătea din altă direcţie şi cînd G. Călinescu a publicat o istorie a literaturii în care s-a ocupat şi de scriitorii români de origine evreiască, nemulţumiţii au reclamat darea la topit a volumului şi trimiterea autorului pe front.
Desigur, a discuta în detaliu toate aceste reproşuri fundamentaliste (în care, nu de puţine ori, resentimentul se străduieşte din răsputeri să fie luat drept argument teoretic şi lipsa de coerenţă, drept logică) ar însemna că le-am luat în serios. Şi totuşi, oprindu-mă la un singur exemplu, celor care s-au arătat a fi contrariaţi de prezenţa regelui Mihai I în această enciclopedie le amintesc nu numai deviza exilaţilor francezi de la 1789, „Où est le roi, là est la patrie“, dar şi bogata literatură memorialistică publicată de Maiestatea Sa după 1989.
Nici conceptul de literatură care a stat la baza selecţiei operate în enciclopedie (din nou, un concept nerestrictiv, care să corespundă modului în care este înţeleasă astăzi literatura) nu a fost acceptat de toată lumea. Chiar dacă discuţia nu s-a purtat în aceşti termeni, pentru unii recenzenţi, memorialistica, gazetăria culturală, eseurile sau interviurile jurnaliştilor (în general, ceea ce se numeşte borderline literature) nu sînt literatură şi, în consecinţă, autorii textelor din această categorie n-ar avea ce căuta în cuprinsul enciclopediei. După cum se vede, perspectiva istorico-literară la care sîntem trimişi ţine de secolul al XIX-lea. În ce mă priveşte, dacă aş fi avut la dispoziţie toate datele necesare, numărul gazetarilor sau al memorialiştilor care, chiar dacă nu au întotdeauna anvergura unor scriitori cu o individualitate marcată, rămîn indispensabili pentru înţelegerea atmosferei sau a spiritului în care s-a dezvoltat literatura exilului românesc ar fi fost mai mare, nu mai mic ! »

Un comentariu »

[…] Am încredere că asa e. Asta e coperta enciclopediei. Cartea costă 170 de lei. Găsiti aici mai multe […]

4 octombrie 2010 | 13:49
Lasati un comentariu

Comentariu