La intrarea în primăvara lui 2010, Paul Garde, specialist în Balcani – şi profesor care a ţinut cursuri pe tema lui predilectă la Aix-en-Provence şi la Geneva, dar şi la Yale şi Columbia –, vedea pilitura de fier a regiunii aşezîndu-se pe axe magnetice clare. N-au trecut decît vreo şase luni de atunci, dar parcă n-am fi mers într-a treia în oraş, ci într-a cincea pe pista de decolare a unui aeroport…

« O partidă ruso-americană se schiţează de-o parte şi de alta a Mării Negre : în timp ce Washington-ul încearcă să atragă în NATO foste republici sovietice (Ucraina, Moldova, Georgia), Moscova îşi avansează pionii în Balcani. Pentru a refuza independenţa Kosovo, diplomaţia rusă a obţinut sprijinul României şi al Greciei. În Serbia, nu i-a susţinut pe radicali, care se opuneau intrării ţării lor în UE, ci pe Tadici, care e favorabil integrării – Moscovei i-ar fi util să aibă un releu la Bruxelles. Pentru aducerea gazului de la Caspica în Europa concurează două proiecte care traversează Balcanii : proiectului Nabucco, lansat în 2004 şi patronat de Uniunea Europeană, proiect care evită Rusia, aceasta îi replică în 2009 cu proiectul South Stream, care ocoleşte Ucraina. Guvernele interesate primesc oferte din ambele părţi. Vor apărea, probabil, şi alte „idei“.
Se desenează astfel o partidă între doi jucători : Occidentul (America şi Europa) de-o parte, Rusia de cealaltă, opţiunea ţărilor balcanice rămînînd liberă. Nu e o întoarcere la Ialta, unde partenerii erau aceiaşi, dar opţiunile locale se făceau prin constrîngere ; nu sîntem nici în 1914, cînd opţiunile erau libere, ca şi astăzi, dar Europa occidentală era divizată, şi nu unită cum e azi, iar Rusia era membră a unei alianţe europene, iar nu izolată. E vorba deci de o configuraţie originală : Balcanii bipolari.
Dar, s-o spunem încă o dată, această situaţie abia se schiţează. Peninsula e într-o perioadă de tranziţie de la sistemul precedent, unipolar, la cel descris mai sus, bipolar. În această regiune a lumii, spre deosebire de altele, occidentalii sînt încă, pentru moment, deţinătorii titlului, iar Moscova nu e decît challenger-ul. »

(din capitolul « L’Échiquier des puissances », Les Balkans. Héritages et évolutions, de Paul Garde, Champs / actuel, Flammarion, Paris, 2010, pp. 164-165)