Criza şi culturile nesustenabile

vineri 5 nov. 2010

Acad. Mircea Maliţa
membru al Academiei Române, membru în consiliul director al IPID, fost ministru al Învăţământului, fost ambasador în Elveţia şi în Statele Unite ale Americii.

fragment din România după criză. Reprofesionalizarea, Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare – IPID, coordonatori Mircea Maliţa şi Călin Georgescu, Editura Compania, Bucureşti, 2010

Stadiul exploziei demografice

Dacă cităm ştiinţa şi tehnologia drept factori care legitimează aşteptările « marii schimbări », nu putem omite un alt factor, de presiune de data aceasta, care impune realizarea ei cât mai apropiată. Este factorul demografic. Extinderea civilizaţiei a antrenat popularea în­tre­gii planete cu specia umană.
Valul uriaş, neperceput direct, a putut fi măsurat în decursul ani­lor. M-am născut în anul 1927, când populaţia lumii atinsese 2 mi­liarde, dublându-se în 123 de ani, de la 1 miliard, cât număra pe timpul lui Napoleon. După ce îmi încheiasem studiile şi reveneam de la New York, unde lucrasem cinci ani ca diplomat la ONU, atingând maturitatea la 33 de ani, în 1960, am aşteptat doar 14 ani ca să mă aflu într-o lume de 3 miliarde – moment petrecut, în mod ciudat, în timp ce mă ocupam de organizarea Conferinţei Mondiale a Popu­laţiei la Bucureşti (1974). Intrarea în lumea de 5 miliarde m-a găsit în 1987 ca profesor de modele matematice utilizabile în prognoză la Uni­ver­sitatea din Bucureşti. Era în pragul intrării României în perioada de tranziţie, în cursul căreia, în 1999, lumea avea 6 miliarde de oameni. Şi iată că în 2010 scriu eseuri prospective despre o lume care va atinge 7 miliarde peste doi ani şi apoi va depăşi 8 miliarde în 2025.
E greu de găsit o schimbare mai mare şi mai profundă a socie­tăţii care descoperă cu uimire acum că oraşele, şoselele şi liniile sale aeriene sunt supraaglomerate. Ţine de puterea evidenţei că evoluţia politică, administrativă şi gestiunea treburilor publice au rămas cu to­tul în urmă şi că întîmpină greutăţi, obstacole şi crize în rezolvarea problemelor lor.
Cei care au trăit triplarea populaţiei în cursul vieţii lor înţeleg cu greu că trăiesc în altă lume decât cea în care au văzut lumina zilei. Din toate fibrele ei, această lume cere, pretinde şi impune schimbări radicale.
Trăim într-o lume cu 7 miliarde de locuitori şi în 2050 vom de­păşi 9, îndreptându-ne spre 10. Se pare că nu hrana va fi o problemă, întrucât producţia ei creşte mai repede ca populaţia. Noutatea va con­sta în zonele, ariile şi distribuţia puterii şi bogăţiei. Occidentul (SUA, Canada şi Europa), un grup clasic de afluenţă, va reprezenta doar 12 % din populaţia lumii şi cel mult 30 % din produsul global. Până în 2050, Occidentul îşi dublează producţia, dar restul lumii îl în­mul­ţeşte cu cinci. În vârf vor sta tot statele dezvoltate, dar nu vor forma un grup atlantic, ci unul al Pacificului, cu America de Nord şi cu Asia estică împreună. Emergentele le vor urma de aproape. Rămâne în urmă grupul ţărilor sărace şi populate, cu menţiunea că vor fi ur­bane şi tinere. Ce soluţii se vor propune în forul reconcilierii globale pentru această zonă a cărei mizerie poate surpa întreaga lume ? Iarăşi, edu­caţia în primul rând, culturile şi mentalităţile vor fi luate în calcul.

Lasati un comentariu

Comentariu