Fragment din Sfânta Scriptură pentru popor urmată de Vieţile sfinţilor, cuprinzând şi rugăciunile folosite de fiecare creştin în viaţa cea de toate zilele  de I. Popescu-Băjenaru

Sfântul, mărit şi lăudat, apostol Andrei, cel întâi chemat. – Sfântul apostol Andrei s-a născut în cetatea Betsaida, de lângă marea Galileii. El nu s-a căsătorit. La început a fost ucenicul Sfântului Ioan Bo­tezătorul ; iar după ce Ioan i-a arătat pe Mântuitorul Hristos, a chemat şi pe fratele său, Simon, care a fost nu­mit mai apoi Petru, şi au rămas ucenici ai Mântuitorului. Cât timp a stat Domnul Hristos pe pământ, Sfântul apostol Andrei i-a fost ca o slugă credincioasă, care nu se îndură să se despartă de stăpânul său nici o clipă. După înălţarea la ceruri a Mântuitorului, Sfântul Andrei porni să predice cuvântul dumnezeiesc în toată Bitinia, prin păr­­ţile Mării Negre şi în toată Tracia. Pretutindeni pe unde a purces a câştigat sufletele pentru credinţa în Dum­­ne­ze­ul Cel Atotputernic, întemeind biserici şi săvârşind fel de fel de minuni şi tămăduiri de boală.
După ce se opri câtva timp în Trapezunt şi apoi în Lazichia – cetăţi în răsăritul Mării Negre –, veni la Ie­­­ru­sa­lim de sărbătorile Paştelui, dorind să vadă pe fra­te­le său, apostolul Petru, precum şi pe apostolul Pavel, de care auzise că îmbrăţişase şi el credinţa Mântuitorului Hristos. Împlinindu-şi această dorinţă, după prăznuirea Paştelui, porni iarăşi să propovăduiască învăţăturile Mântuitorului. Multe cetăţi a cutreierat şi pe mulţi a scos din rătăcirea idolilor. Amintiri neşterse s-au păstrat de Sinopeni, din generaţie în generaţie, despre întâmplările sfântului Andrei în cetatea Sinope, căci multe a tras sfântul apostol până să-i câştige de partea credinţei Domnului Hristos. După ce mai cercetă câteva cetăţi, îndemnând lu­­mea să se pocăiască şi să se boteze, veni iarăşi la Ie­ru­sa­lim, unde se strânsese sobor mare pentru cercetarea pricinilor pe­tre­cute în vremea aceea. De aici trecu prin Meso­po­ta­mia, ve­ni în ţara Alanilor, unde rămase mai mult timp, şi apoi merse în cetatea Sevastopolului şi mai apoi în cuprinsul Vosporanilor, oameni liniştiţi, care-l pri­miră cu multă dra­goste şi supunere. Ajungând cu uce­nicii săi până la apa Niprului şi munţii Kievului, sfântul apostol grăi însoţitorilor săi : « Vedeţi aceşti munţi ? Nu peste mult va stră­luci peste ei darul Domnului. Şi se va clădi aici o cetate mare, şi biserici numeroase vor fi ridicate lui Dumnezeu şi se va lumi­na cu sfântul botez tot pământul Rusiei ! » Şi, suindu-se pe acei munţi, i-a binecuvântat, înfigând într-înşii sfânta cruce. Apoi a purces înlăuntrul Rusiei, cercetând toate ce­tăţile până unde se află acum cetatea Novgorodului. De-acolo s-a întors pe mare la cetatea Sinope. După ce rândui aici epis­cop pe unul din ucenici, veni la Bizantia – Constanti­no­po­lul de azi – şi prin alte cetăţi din Tracia a purces, rân­duind pretutindeni episcopi pentru răspândirea şi în­tărirea cre­dinţei Mântuitorului. Şi prin Macedonia a fost, şi prin Tesalia, şi prin vestitul ostrov al Peloponezului – Moreea de azi. În Paleapatra [Patras], cetate din Pelopo­nez, multe mi­nuni a săvârşit, câştigând de partea sa pe în­săşi soţia gu­ver­natorului şi pe fratele acestuia, pe care-l lecuise de boli grele. Sub imboldul credinţei, Creş­tinii au nimicit ca­piş­tele cu idoli, lucru ce a nemulţumit pe guvernator, care, deşi ţinea la Sfântul Andrei, a fost nevoit să-l arunce în tem­niţă. Aici, sfântul urmă să propovăduiască printre gra­tiile închisorii cuvântul Mân­tuitorului mulţimii care venise să-l scoată din temniţă. A doua zi, fiind adus la judecată, gu­vernatorul încercă să întoarcă pe Sfântul Andrei la cre­dinţa păgână, bineîn­ţeles fără a iz­bu­ti. După ce-l bătu groaznic, porunci să fie răstignit pe cruce, fiind legat cu frânghii, nu pironit – ca Domnul Hristos –, spre a se sfârşi din viaţă mai cu ane­voinţă. No­ro­dul voi să-l scape. Sfântul s-a rugat însă să fie lăsat să su­fe­re pentru Dom­nul său şi Mântuitorul lumii. Ve­nin­d însuşi guvernatorul, din îndemnul cumnatului său – cel vindecat de sfânt –, să-l coboare de pe cruce, sfântul s-a îm­potrivit cu în­dă­răt­­ni­­cie ; şi cei ce încercau să-i dez­lege frân­ghiile nu iz­bu­­teau, căci, cum îl atin­ge­au, mâinile li se făceau ca moarte.
Pe când se ruga, o lumină strălucitoare înconjură cru­cea ; iar odată cu pieirea luminii, Sfântul apostol An­drei îşi dădu sfârşitul, fiind în vârstă de optzeci de ani. Sfin­tele sale moaşte au fost îngropate cu cinste de soţia şi fratele guvernatorului în Paleapatra. De aici fură aduse mai apoi în Constantinopol, din porunca împăratului Con­stantie, fiul lui Constantin cel Mare, care le îngropă în biserica « Sfinţilor Apostoli », zidită de tatăl său, laolaltă cu moaştele apostolului Timotei, aduse din Efes, şi ale Sfân­tului apostol Luca, aduse din Tivele Beoţiei. Când Constan­tinopolul fu prădat de păgâni, cinstitele moaşte aflate aici au fost împărţite între dreptcredincioşii Creştini […].
Amintirea Sfântului Andrei o prăznuim la 30 no­iem­brie în fiecare an.