Fragment din Sfânta Scriptură pentru popor urmată de Vieţile sfinţilor, cuprinzând şi rugăciunile folosite de fiecare creştin în viaţa cea de toate zilele  de I. Popescu-Băjenaru

Vestirea naşterii lui Iisus. – La şase luni după ce a vestit pe Zaharia că va avea un fiu, Îngerul Dom­nu­­lui s-a arătat şi Fecioarei Maria în Nazaret. Ea trăia în casa dulgherului Iosif, a cărui logodnică era. La vederea strălucirii îngereşti, Maria s-a înspăimântat. Îngerul Ga­vriil însă i-a zis : « Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, că Dom­nul este cu tine ! Binecuvântată eşti tu între femei ! » Văzând însă spaima Fecioarei, îngerul a adăugat : « Nu te teme, Mario, că ai aflat har înaintea lui Dumnezeu ; şi iată, vei zămisli în pântece şi vei naşte Fiu ; şi-I vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui de Sus se va chema ; şi-I va da Lui Domnul scaunul lui David, tatăl Său ; şi va domni în veci peste casa lui Iacob, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit ! » Şi a întrebat Fecioara : « Cum va fi aceasta, deoarece eu nu ştiu de bărbat ? » Iar îngerul i-a răspuns : « Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. Pentru aceasta, şi Sfântul ce se va naşte din tine se va numi Fi­­ul lui Dumnezeu. Iată că şi Elisabeta, rudenia ta, a ză­mis­lit şi ea fiu acum, la bătrâneţe ; aşa că la Dumnezeu nimic nu e cu neputinţă ! » La aceste vorbe, Fecioara Maria a adău­gat : « Iată roaba Domnului ; fie mie după cuvântul tău ! » Şi în­ge­rul s-a depărtat.
Fecioara Maria la Elisabeta. – După aceea, Maria plecă în Iudeea, la vara sa, unde a rămas aproape trei luni. Iar Iosif, după sfatul îngerului Gavril, care i s-a ară­tat în vis spunându-i că rodul pântecelui ei este de la Duhul Sfânt, care l-a ales pe el să poarte de grijă Ma­ri­­ei, a luat iarăşi în casa sa pe Sfânta Fecioară, cu care a vieţuit mai departe împreună.
Plecarea spre Betleemul Iudeii. – Pe vremea când Sfânta Fecioară purta în pântece pe Iisus dom­nea peste Imperiul Roman Octavian August. Acesta, voind să cunoască numărul tuturor supuşilor săi de pe toată în­­tinderea imperiului, porunci ca fiecare om să meargă să-şi înscrie numele în satul sau oraşul de unde i se trăgea neamul.
Urmând poruncii împăratului, Sfânta Fecioară porni cu logodnicul său, Iosif, spre Betleem – vechea ce­tate a lui David –, deoarece aici era leagănul neamului lor.
Sosind în cetate, din pricina îmbulzelii de lume, abia găsiră adăpost într-un staul de vite, la marginea ora­­­şului. Tocmai în vremea aceea veni ceasul ca Sfânta Fe­­­cioară să nască. Neavând alt loc de adăpost, născu în sta­ul. După ce şi-a înfăşat pruncul în scutece, L-a pus în ies­lea oilor.
Vestirea păstorilor despre Naşterea Mântuitorului. – În preajma staulului unde născuse Sfânta Fecioară erau mai mulţi ciobani care străjuiau noaptea în jurul turmelor. Îngerul Domnului li s-a arătat lor cu mare strălucire. Ei, deocamdată, s-au înspăimântat. Îngerul însă le-a grăit : « Nu vă temeţi ! Eu vin să vă aduc vouă veste bună şi izvorâtoare de multă bucurie pentru tot norodul. Astăzi s-a născut Mântuitorul lumii, Hristos Domnul, în cetatea lui David. Mergeţi la staulul din apropierea voastră şi-L veţi afla înfăşat în scutece şi culcat în iesle ! » Cum sfârşi aceste vorbe, îndată se ivi împrejurul îngerului mulţime mare de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi cântând : « Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu ; şi pe pământ, pace ; între oa­­meni, bună­voire ! » Încetul cu încetul, ceata îngerilor se depărtă, iar glasul lor se pierdu în nemărginire.