Egipt direct proporţional cu România

vineri 11 feb. 2011

Mă uit, ca toată lumea, la buba spartă în Egipt. Cum m-am uitat şi la cea din Tunisia, nu foarte surprinsă. Nu e vreo mare surpriză nici lungul moment de tatonări şi încurcături, de lovire cap în cap a planurilor emanate de birouri hegemonice. E mult de cînd nu se mai ştie « care e realitatea », deşi realitatea e descrisă minuţios zi de zi în depeşe, înregistrări, rapoarte, studii. Căci « adevărata realitate » refuză să se mai nască firesc în absenţa oricărei urme de morală, de bun-simţ, de respect pentru interesele minime ale popoarelor. Cît compromis o fi de-ajuns ca să nu se dărîme şandramaua ? Nu ştie nimeni. Ce spectru l-ar putea înlocui rapid pe cel al terorismului islamic ? Mister, ezitări…
Cîteva bune milioane de oameni ştiu, ca şi mine, ce înseamnă în principiu opţiunea pentru stabilitate în dauna democraţiei. Ştiu şi că satrapii naţiunilor stabile nu-şi joacă rolul de marionete pe gratis, şi că populaţia se pauperizează şi se tîmpeşte de atîta viaţă stabilă, şi că accesul la resursele naţionale e acordat stabilizatorilor, care-şi ling voluptuos mustăţile. Printre milioanele de iniţiaţi se află, desigur, şi jurnaliştii politici, şi moderatorii emisiunilor de ştiri de pe toată planeta. La posturile respectabile, de altfel, nu se găsesc decît absolvenţi de studii politice cu informarea la zi şi limbajul adecvat în buzunarul de la piept. Invitaţii lor – de această dată, mai ales experţi în ţările arabe, foşti diplomaţi, foşti miniştri şi actuali responsabili prin foruri de observatori şi institute de cercetări mai mult sau mai puţin obsedate de lumea islamică – nu-i iau pe nepregătite. Dimpotrivă, plăcută mai e descoperirea, întinsă pe săptămîni, a unui bogat limbaj comun !
Şi totuşi, în ditamai marea de consens convivial, s-a ivit deodată şi momentul de stupoare. O cucoană expertă printre alţii, poftită la un post francez de ştiri, a ascultat ce-a ascultat predicile despre rolul monumental al armatei în Egipt şi a izbucnit, cît de politicos putea : auziţi – a zis ea în substanţă –, tot îi daţi cu « armata » în sus, « armata » în jos, dar ştiţi dumneavoastră ce e « armata » asta ? Păi, ştim, s-a repezit un savant din platou, nu sînt numai băieţii cu AG-uri şi AKM-uri, noi avem în vedere şi nenumăratele servicii secrete cînd zicem « armată ». Foarte bine, a zis cucoana, dar tot nu e destul. Şi, cum lumea începea să se irite, a ales s-o stupefieze descriind minuţios chiar « sistemul », adică miceliul acela care face că « armata » acaparează, metru cu metru, tot ce mişcă, folosindu-şi puterea intimidantă, acţiunile fără de lege, fondurile, pentru a împînzi întreaga viaţă a ţării cu trebuinţele ei, firmele ei, oamenii ei, vlăstarii ei, slugoii ei. Dacă armată nu e, nimic nu e – le spunea –, şi asta pînă în ultimul bordei, fără vreo clipire de grijă pentru un milion de orfani fără acoperiş, pentru zeci de milioane de analfabeţi şi muritori de foame… Platoul a amuţit, jenat. Fireşte – a zis, în fine, cineva –, se ţes nişte relaţii. O, dar nu era vorba de nişte simple reţele de privilegiaţi, din care vedem peste tot, ci de sugrumarea literală a unei naţiuni pentru supravieţuirea comodă a unei minorităţi fără creier, căci numai clica dirighentă – e limpede – închină lucid ţara ocupantului străin şi numai ea se vede de departe.
A fost nevoie de cîteva oftaturi şi penibile secunde goale pentru a trece la subiectul următor, vecin dar distant cît de cît. Dacă eşti român, nu poţi să nu zîmbeşti amar la fîstîceala somităţilor care ascultă povestea mafiotismelor de stat. În fond, nu se exprimase nici o mare noutate. Fusese vorba de un « reglaj fin », unul al… proporţiilor. Cîtă vinovăţie poate duce în spate un birocrat ? Dar un diplomat ? Sau un jurnalist ? Uite-atîta, cît apuci între degetul mare şi arătător ! Cînd au fost marile puteri – nu doar una sau două – dispuse să admită că au o natură criminală ? Nici n-o să vedem aşa ceva prea curînd. În schimb, n-ar fi interesant să debarce într-un platou bucureştean un expert străin care să ne spună ce « 100 % armată » avem în România ? Pot să pariez că şase inşi tari în gură s-ar repezi să-l sfîşie, cu toate că fiecare dintre ei ştie foarte bine că nu există pe plai nici o pită, nici un capăt de aţă mişcătoare, nici o frunză neîncadrată de generali, colonei, maiori etc.
Şi cam care ar fi demonstraţia ? Că sîntem o ţară bolnavă – înţelegînd prin asta că avem o răceală, cînd de fapt noi sîntem la insuficienţă renală plus insuficienţă cardiacă. Că avem o clasă medie prea mică – asta în condiţiile în care am făcut tot ce-am putut ca s-o stîrpim, iar ce n-am stîrpit am atîrnat de multinaţionale şi de stat. Că mai vorbim încă de societate civilă – ca să n-adormim, căci mai militarizat decît ea e greu de găsit.
Mare avantaj însă pentru noi revolta asta egipteană ! Ce ne-am fi făcut dacă ziua marilor schimbări ne-ar fi găsit nepregătiţi ? Aşa, avem teme clare, avem timp…

Lasati un comentariu

Comentariu