Am primit, în sfîrşit, antologia de ficţiune românească postdecembristă la care a lucrat câţiva ani un tînăr american, Ehren Schimmel, locuind la Cluj. O altă bună bucată de vreme i-a luat să-şi găsească editor în SUA, editorul să-şi facă jobul şi să se ajungă la tipar. Pomenită cam pe scurt şi pe sponci în presa culturală, poate unde şi volumul concret nu era prea uşor de găsit, realizarea e remarcabilă. Dalkey Archive Press s-a arătat grijulie foarte cu această apariţie de tip revistă groasă, cum se obişnuieşte peste Ocean. Are o prefaţă consistentă, contextuări şi explicaţii necesare, clare şi plăcute la lectură, cuprinde 19 texte ale unor scriitori români mai mult sau mai puţin cunoscuţi, precum şi fişe bio-bibliografice ale lor şi ale celor care s-au străduit să-i traducă. Unul dintre texte îi aparţine Adrianei Bittel, editată de Compania – e vorba chiar de schiţa care a dat titlul primului ei volum scos de noi, Întîlnire la Paris. (Ceilalţi autori sînt, în ordinea paginilor : Ana Blandiana, Norman Manea, Bogdan Suceavă, Răzvan Petrescu, Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu, Caius Dobrescu, Andrei Codrescu, Mircea Cărtărescu, Marius Oprea, Dumitru Tsepeneag, Adrian Sângeorzan, Alexandru Vlad, Dan Lungu, Adrian Oţoiu, Ioana Morpurgo.)
Multă lume a contribuit cu sfaturi şi lămuriri la selectarea textelor şi, foarte probabil, la clarificarea unor realităţi locale care nu trebuiau să rămînă criptice. Am schimbat şi eu cu Ehren zeci de e-mail-uri, am recomandat cîteva nume, i-am furnizat toate informaţiile pe care mi le-a cerut. Am citit apoi cu încîntare versiunea engleză a textului Adei şi nota pe care i-o redactase. La drept vorbind, nici nu-mi venea să cred că se putuse obţine ceva atît de corect, propriu şi inspirat deopotrivă, deşi îl luasem pe Ehren foarte în serios de la bun început, fără să ştiu prea bine de ce. Inspira încredere, sigur, ceea ce nu se întîmplă în 99 % din cazurile în care un « străin » abordează un editor român cu vreo propunere. Nu ne-am pierdut în consideraţii teoretice în dialogul nostru virtual, aşa că nici încrederea iniţială
nu mi-am analizat-o cine ştie ce.
Acum însă, citindu-i introducerea, am înţeles de ce îmi păruse atît de fiabil. Pentru că aici, şi nu în vreun e-mail, îşi expune percepţia despre lumea românească şi despre ce tot păţeşte ea de ceva vreme, el fiind un martor care a stat mult printre noi, precum şi ce caută el în materia zisă literatură, în ceea ce ea oferă explicit şi implicit. Iar literatura « lui », iată, e pe cît de preţios caleidoscopică o cred şi eu pe « a mea », pe cît de subtilă şi utilă o găsesc şi eu atunci cînd scrie ea pre moarte cu inima călcînd, dintr-o interioritate care-şi transformă subiectivitatea în act identitar inteligibil, cu adresă, pentru un altul. Şi eu cred că denotaţia merită să stea pe prima treaptă a scării, iar nu conotaţia ; şi eu cred, aşa cum dă el de înţeles, că ficţiunea va trebui să contribuie la formularea unei Românii înnoite, la ieşirea ei din smîrcuri. Din aceste perspective, textele alese de Ehren sînt toate folositoare – fiecare aduce un valoros ciob de oglindă, şi asta mult dincolo de orice discuţie oţioasă despre valoarea « literară » în absolut.
Am aflat şi că toţi cei curioşi de această reuşită americană pe teme româneşti pot comanda volumul la Librăria engleză « Anthony Frost » din Bucureşti (o găsiţi pe Facebook). Pot să garantez că nici un client nu va fi dezamăgit.

Adina Kenereş