Parastasele zăpezii
sau Tot răul e spre bine

joi 2 feb. 2012

Dacă te uiţi la avalanşa de prostii iscată de guvernare şi îi adaugi potopul de diversiuni cu care ne tratează serviciile şi agenţii în ultimele săptămîni, înţelegi că e groasă. Nu-ţi trebuie cine ştie ce studii ca să te lămureşti că încrederea în orice a intrat în marja de eroare şi se duce, ca pe gheaţă, spre zero. Desigur, acele sute de mii de oameni « de bine » care se încăpăţînează să nu intre în « dialog » cu nici un for de mulţi ani au priceput că « încrederea » nu e un concept util în republica militară România. Mult mai interesant e de văzut acum că sînt milioane care au apucat-o deja pe acelaşi drum.
Deşi, aparent, gerul şi zăpada joacă pentru Putere, îngăduindu-i chipurile să cîştige timp, în realitate, ele o minează sistematic fără efort. Lipsa de mişcare, blocarea a toate cele sub nămeţi, letargia impusă de deciziile grave afişate guraliv în plină criză generală a ţării îi obligă pe toţi cetăţenii să reflecteze la absurdul existenţei lor. Şi să se scîrbească definitiv pînă şi pe cei care mai credeau în urme de raţiune pierdute prin mecanismul ruginit al statului. Încep să se audă şi primele concluzii, toate din categoria « vine, vine primăvara / iese-n stradă toată ţara ».
De fapt « primăvara » e un eufemism. E vorba doar de o scurtă amînare a protestului masiv şi, poate, mai puţin blînd decît cel de acum, pînă cînd va trece frigul cel mare şi se vor topi troienele. O chestiune de zile. Pentru că oamenii se întreabă deja unii pe alţii dacă mai au pe-acasă termosuri, spirtiere, jambiere de lînă şi alte acareturi pe care n-au de gînd să le folosească la munte, ci în oraş.
Pornită ca o diversiune a coaliţiei aflată la guvernare, ecuaţia care punea semnul egal între PDL, USL şi orice se mai voia organ politic capătă pe zi ce trece o validare profundă în conştiinţe pînă de curînd prea tulburi ca să dea verdicte. Mulţi foşti meliorişti, ca şi mulţi foşti apolitici, inclusiv « bieţi ţărani », au îndurat destul ca să mai plece urechea la orice discurs ieşit din guri cunoscute, fie ele partinice, fie de media. Avantajul sensibil al dezastrului actual, trăit la vedere, e tocmai acela că el se petrece pe un corp deja prea slăbit şi prea rănit ca să devină mîine, la o simplă chemare, unul brusc solidar şi plin de solicitudine. Corpul torturat de mizeria administrată fără precauţii de multele bande de inconştienţi foarte probabil va muri în parte şi se va răzbuna în parte, dar cu siguranţă nu va mai fi niciodată ce-a fost, adică o masă de manevră.
Zeci de mii de şmecheri şi sforari continuă să-şi trimită papagalii vorbitori pe scenă şi n-ar face-o dacă n-ar crede că mai prostesc baremi 30 % din ceea ce cred ei că mai pot numi « electorat ». Trezirea din acest vis frumos al continuităţii infinite s-ar putea să fie brutală. O fostă lume bine « încadrată » s-ar putea să fi devenit taman în iarna asta albă atît de civilă încît să n-o mai poată duce de nas mai deloc. Paşnici de felul lor, românii au metode, paşnice şi ele, de a lăsa în ofsaid atacanţi înfierbîntaţi. Pînă şi lingăii şi slugoii supranumerar ai neamului au deja o problemă cosmică, nereuşind să identifice cu certitudine următoarele dosuri de pupat. Cît de sigure ar putea fi cele vehiculate de zvonuri, ele însele nesigure ?!
Şi deruta asta e un semn bun, nu ? Arată ca un salt calitativ : după ţopăitul dintr-o barcă în alta, viaţa pare să spună că vine mai întîi o amplă prăbuşire şi pe urmă om mai vedea. Tragedia nu e deci inutilă. Întotdeauna a fost « cumva », cum zic clasicii. Va fi deci şi de data asta, pentru supravieţuitori.

Lasati un comentariu

Comentariu