Credeaţi că guvernul Boc – al oricîtelea – e o căruţă de proşti ? V-aţi înşelat ! Guvernul acela, ascultînd de sfaturi înţelepte, s-a ejectat la timp ca să nu dea socoteală de coşmarul iernii care a pus pe butuci mare parte din viaţa noastră curentă. Toţi şmecherii care papă găleţi de bani pentru menţinerea în viaţă a ţesutului naţional fără să facă mai nimic în acest scop au scăpat basma curată. Omenirea românească n-are decît să se blocheze de tot, să se înece în nămeţi, să-şi rupă picioarele pe gheaţă, să crape cum pofteşte. Guvernul s-a scos, ba chiar a inventat şi clone nevinovate care să mai înşurubeze oleacă de continuitate, să nu se rupă firul prea brusc şi să nu intre în primejdie imediat. Tare, nu ?

Credeaţi că marile publicaţii economice ale lumii – The Economist, Wall Street Journal, Financial Times… – ţin la obrazul lor şi nu scriu decît lucruri serioase, verificate de experţi ? Aţi luat plasă ! Fără nici o greaţă au vehiculat orice li s-a părut util pentru buna lor stare despre România zilelor noastre, iar acum, tot fără să clipească, pornesc pe un nou drum : se uluiesc, se întreabă, se socotesc, relatează senin aproximaţii derutante cu aer de informaţii factuale. Păcat de banii aruncaţi pe abonamente…

Credeaţi că agenţiile de presă în general şi corespondenţii străini din România în special sînt nişte « băieţi buni » care transmit ce înţeleg ei din realitatea locală studiată atent ? Zbîrcă ! Trebuie că v-o fi ajuns – celor care vă uitaţi la asemenea relatări – după o lună de compuneri infantile despre intolerabilele măsuri de austeritate şi « bănuielile » de corupţie la nivel înalt. Dar nimic nu vă îngăduie să vă închipuiţi că ziariştii cu pricina ar fi idioţi : că nu ar şti, adică, ei că forfetarul şi taxarea umflată cu pompa au distrus sute de mii de firme, că şomajul real sare bine de 15 %, că scăderea nivelului de trai nu se limitează la celebrii de-acum 25 % ai bugetarilor, ci se calculează bine peste 60 % , că bătrînii şi copiii nu mai au de mult ce le trebuie nici pentru banala supravieţuire, că jaful e local, naţional şi internaţional într-o măsură care depăşeşte regimul coloniilor din secolul trecut, că zisele reforme nu sînt decît forme de handicapare organizată pe termen scurt, mediu şi lung etc. Ca de obicei, problema e alta. Sau, mă rog, e aceeaşi de cînd e lumea, din categoria « cui foloseşte ? », « cît costă ? », « unde duce ? ». Cine ştie cîştigă !

Credeaţi că ani şi ani de jeg, minciună, hoţie, cu pericolul aferent, dispar ca prin farmec într-o zi, printr-o succintă demisie ? Nu zău, chiar credeaţi ?!