Sigur că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu ! În primul rînd pentru că lucrurile erau clare : unii terorizau, iar alţii erau terorizaţi. Teroriştii îşi aveau solidaritatea lor, terorizaţii idem, dar o alta. Nuanţele nu interesau pe nimeni. Pe terorişti nu-i preocupa decît să-şi păstreze statutul, terorizaţii erau ţinuţi ocupaţi cu supravieţuirea. Morala ambelor tabere era spălată zilnic cu furtunul de o idee călăuzitoare simplă ca bună ziua : sîntem sub ruşi şi asta ne obligă să continuăm, altfel am fi cu toţii liberi şi fericiţi.
În al doilea rînd, deceniile de pseudosocialism, pseudocomunism şi pseudonaţionalism stabilizaseră la finele secolului XX un nivel de sărăcie pe care, în lipsa sistemului de referinţă larg accesibil, toată lumea îl considera normal. Mulţi aşa se pomeniseră, bătrînii care vorbeau despre alte vremuri erau automat plasaţi cu drag în categoria « basme », exotismul Vestului intra şi ieşea din vieţile oamenilor ca o colecţie de piese decorative, iar cenzura, inteligentă şi abundentă, tăia din rădăcină mai ales ideile, cu adevărat elementele cele mai primejdioase, căci obiectele, ca şi azi, vin şi trec. Deci, fără trecut, fără idei, fără avere şi cu doar cîteva obiecte pitoreşti, liniştea morbidă se autoîntreţinea, iar implozia era suportabilă pe fondul unei păci sociale pe care ţările vii aveau de ce să ne-o invidieze.
În al treilea rînd, o întreagă societate era răsplătită zilnic cu un soi de minimum vital pentru că accepta să joace într-o piesă despre care ştia 100 % că e falsă. Că e, adică, o piesă pur şi simplu. Mai mult, cei care actoreau mai tare – « vai, ce bine e cu Ceauşescu, PCR, CAER, etc. ! » – erau mai consistent răsplătiţi. Iar cei care voiau să treacă din grupul terorizat în cel terorist aveau la îndemînă un manual de mistificare complet, din care învăţau după puteri cum să mintă mai convingător, mai variat, mai bogat, mai subtil, mă rog, mai dihai decît concurenţii lor. Căci concurenţă era, iar numărul de locuri « bune » nefiind nelimitat, toate mijloacele slujeau scopul, transformînd ce mai era de transformat într-o mică junglă secretă, pe care o povesteau cu delicii pe la colţuri secretarele, şoferii şi femeile de serviciu.
În al patrulea rînd, principiul « o viaţă avem etc. » a venit la ţanc să astupe toate găurile de îndoieli, dileme şi alte alea care mai cutremurau neuronul cuiva. În numele lui, teroriştii iubeau artiştii periculoşi şi se bucurau de momente de elevaţie intelectuală cu terorizaţii pe care îi anchetau, responsabilii politici organizau chiolhanuri cu disidenţii şi întreaga puşcărie RSR îşi petrecea concediile, paupere sau tihnite, în condiţii echitabile adică în raport cu prestaţia histrionică, în momente precise şi binemeritate ale anului, care beneficia şi el pe atunci de condiţii climatice echilibrate.
Ei bine, cum poate să susţină cineva că ar fi mai bine azi ?! Să fie oare mai avantajos să trăieşti cu oglinda pusă în faţă, iar în oglindă să se vadă o creatură costelivă, hăituită, un sclav pe plantaţia necunoscută a unui stăpîn neidentificat ? Şi în situaţia asta să mai şi bată la uşă neîncetat organele de represiune în timp ce din megafoane urlă voci suprapuse aiureli despre paradisul în care te afli ?!