« Recensământul de probă efectuat în luna mai 2011 a relevat în mare măsură problemele pe care avea să le întâmpine operaţiunea din octombrie 2011. Iată-le pe cele mai importante :
• în multe localităţi hărţile sectoarelor de recensământ au fost vechi, iar marcarea clădirilor nu a fost lizibilă.
• între informaţiile asupra locuinţelor și persoanelor din locuinţe din documentul (borderoul) pe care îl avea recenzorul şi realitatea din teren erau neconcordanţe şi diferenţe considerabile.
• refuz de a primi recenzorul.
• declarare de informaţii incorecte din partea populaţiei, refuz de comunicare a CNP-ului.
• cunoaştere parţială a informaţiilor asupra persoanelor plecate pe o perioadă îndelungată în străinătate.
• indemnizaţia recenzorului este prea mică în raport cu volumul de muncă.
• actele de identitate nu sunt actualizate.
• probleme la declararea etniei la persoanele de etnie romă.
• nevoia unei campanii eficiente de promovare a recensământului.

Doar o parte dintre aceste probleme puteau fi corectate până la înregistrarea din octombrie. Elaborarea de hărţi ale sectoarelor de recensământ – instrument esenţial în munca recenzorului – s-a dovedit a fi una dintre cele mai dificile probleme. Aceste hărţi trebuiau să fie digitale şi să combine informaţii asupra clădirilor/locuinţelor cu cele asupra persoanelor din locuinţe. Hărţile digitale nu au fost elaborate cu tehnologie GIS, ci s-a recurs la hărţi tradiţionale, întocmite luând în considerare doar numărul de locuinţe. Sectoarele de recensământ deveneau în felul acesta imprevizibile ca dimensiune, dezechilibrate ca număr al populaţiei şi volum de muncă al recenzorului. Nu ştiu dacă eşecul cartografierii digitale s-a datorat lipsei de timp (bugetul recensământului a fost aprobat cu o nepermisă întârziere – în decembrie 2010), lipsei de mijloace financiare adecvate operaţiunii (în bugetul recensământului a fost prevăzută suma de 11 milioane lei pentru cartografiere) ori lipsei de know-how.
Un impact negativ asupra desfăşurării înregistrării au avut, cu siguranţă, defecțiunile constatate în recrutarea recenzorilor şi asigurarea numărului necesar, îndeosebi în prima parte a perioadei de înregistrare. Acoperirea golurilor prin recrutări precipitate de studenţi sau funcţionari publici şi instruirea superficială au diminuat într-o anumită măsură gradul de neînregistrare, dar rămâne de văzut ce impact au avut acestea asupra calităţii datelor înregistrate.

Înregistrarea, neînregistrarea şi din nou înregistrarea CNP-ului au constituit, cu certitudine, o mare gafă, ale cărei consecinţe nu trebuie subestimate. Este un exemplu grăitor de lipsă de comunicare promptă și competentă. Eroarea a dăunat întregului recensământ prin atmosfera care s-a creat, prin favorizarea atitudinilor detractoare și încurajarea refuzului de a fi recenzat. S-a motivat nevoia înregistrării codului cu posibilitatea pe care o oferă acesta de a elimina dubla înregistrare a persoanei, ceea ce este corect. Există însă o raţiune mult mai importantă și cu implicaţii pentru viitor. Un recensământ cu un înalt grad de acoperire a populaţiei şi cu CNP pentru populaţia înregistrată ar fi permis construirea unui autentic registru al populaţiei, iar ţinerea lui la zi după recensământ ar fi putut constitui o componentă majoră în efectuarea viitorului recensământ, abandonând formula de până acum (formulare şi recenzori) şi trecând astfel la un recensământ efectuat pe bază de registre, surse administrative elaborate între timp și cercetări selective. »

Din Vasile Gheţău – Drama noastră demografică. Populaţia României la recensământul din octombrie 2011, Reprofesionalizarea României IV / IPID, Editura Compania, Bucureşti, 2012