Cât reprezintă 50 % + 1 la referendum ? Câţi votanţi ?

joi 19 iul. 2012

Călin Georgescu

« Analiza rezultatelor preliminare ale recensământului relevă implicaţii numeroase plecând de la realitatea faptului că populaţia constatată a României este acum de 19 milioane de locuitori. Efectele cumulative sunt teribile în prognoza demografică la jumătatea acestui secol, când populaţia ţării va ajunge probabil la 14 milioane, fără a mai vorbi de ce se va întâmpla dincolo de 2050. În noua structură pe vârste, speranţa de viaţă la naştere ar fi cu un an mai mică la bărbaţi şi cu 0,5 ani la femei. O populaţie de 19 milioane de locuitori a fost atinsă în România pentru prima dată în anul 1965. Deşi natalitatea era în scădere în prima jumătate a anilor ’60, creşterea naturală înregistrată în anul 1965 a fost de 115 000, în timp ce pentru anul 2011 se estimează o scădere naturală de 55 000. Schimbarea este dramatică. Compa­rativ cu 1 ianuarie 1990, populaţia actuală a României este cu 4,2 milioane mai mică (18 %), iar faţă de recensământul anterior, cel din anul 2002, reculul este de 2,6 milioane.
Aşa cum arătam în Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României la orizontul anilor 2013-2020-2030, aprobată de guvern în 2008, la capitolul privind evoluţiile demografice (elaborat cu participarea nemijlocită a profesorului Vasile Gheţău), întrebarea fundamentală care se pune este : cu cine şi pentru cine vom construi România de mâine ? Potrivit datelor oficiale, în 2010, numărul de avorturi a depăşit cu puţin cifra de 100 000, ceea ce în­seamnă aproape 50 de avorturi la 100 de născuţi vii. Este mult, este foarte mult pentru o populaţie care are acces total la mijloacele contraceptive moderne, care are o regretabilă istorie în problemele sănătăţii reproducerii şi care nu ar trebui să recurgă decât în situaţii extreme la practica atât de dăunătoare pentru sănătatea femeii care este întreruperea sarcinii. În plus, este foarte probabil ca numărul real al avorturilor să fie mai mare decât cel menţionat, raportările statistice din clinicile şi spitalele private nefiind fiabile.
Dar aceasta este doar una dintre explicaţiile dinamicii demografice negative pe care o scoate la iveală recensământul recent. Cauza principală a actualei stări de lucruri este socio-economică : la 22 de ani de la căderea comunismului, perspectivele pentru un viitor decent al familiei ca unitate de bază a societăţii sunt precare şi incerte. Pe fondul unor guvernări incompetente şi adesea iresponsabile, starea generală a naţiunii şi a economiei s‑a agravat în condiţiile crizei, iar pilonii principali ai dezvoltării – sănătatea, învăţământul, cultura, cercetarea – au avut practic cel mai mult de suferit. Invocarea frecventă şi abuzivă a interesului naţional a mascat negarea doctrinară, în special în ultimii ani, a rolului primordial al statului, acela de slujitor şi protector al propriilor cetăţeni. S-a ajuns la un grad de incertitudine a vieţii, de impredictibilitate a viitorului cum nu s-a mai întâlnit în România din anii 1948-1953.
Când s-au confruntat cu evoluţii demografice îngrijorătoare, ţările scandinave, Germania, Austria, Franţa, Olanda şi Japonia au lansat de urgenţă mari programe de încurajare a natalităţii şi de protecţie socială a mamelor şi copiilor, iar rezultatele favorabile s-au văzut în timp. În contrast, la noi s-a mers pe soluţia de salvare a bugetului prin distrugerea economiei, prin reducerea ajutoarelor şi concediilor pentru creşterea copiilor, închiderea de spitale şi şcoli, limitarea numărului de medicamente compensate, inclusiv pentru copii. Ne mirăm apoi ipocrit că tinerii aflaţi la vârsta activă şi fertilă preferă să-şi caute norocul pe alte meleaguri. »

Din prefaţa la volumul lui Vasile Gheţău, Drama noastră demografică. Populaţia României la recensământul din octombrie 2011, Reprofesionalizarea României IV / IPID, Editura Compania, 2012

Lasati un comentariu

Comentariu