Umblînd calea mînzului pe urmele unui desen, am dat peste o foaie surprinzătoare din carnetul lui David (1748-1825). Un uriaş printre pictori, acest francez cu stea în frunte a fost mult mai mult decît un neoclasic – o vorbă iute explicativă în dicţionare – şi a avut ghinionul suveran de a trăi vremuri excesiv de interesante – rege, Revoluţie, Napoleon, căruia el i-a inventat iconografia, şi iar rege, unul care-i oferă onoruri pe care David le refuză, preferînd să se autoexileze la Bruxelles (îi ajunsese bietului om !). În juneţe, chinuindu-se vreo cinci ani să obţină o multrîvnită şedere la Roma (Prix de Rome), unde urma să înveţe marea meserie, după moda secolului, reuşeşte, în fine, să se vadă laureat în 1775. Va sta acolo pînă în 1780 şi va primi lumina, aşa cum sperase. Desenul care m-a uimit reprezintă un dac, unul care se pregăteşte de luptă. Imaginea vine de pe Columnă. David a mărturisit – spune notiţa din catalog – că descoperirea Columnei lui Traian i-a permis să-şi afle calea imediat după sosirea sa la Roma. A cerut să i se monteze în cameră mulaje după elemente ale Columnei şi, preţ de şase luni, le-a copiat neistovit, izbutind prin aceste exerciţii să uite « relele forme franceze » în care îşi începuse cariera. Cine şi-ar fi imaginat aşa ceva ?