Timpul pare să accelereze. Singura deosebire faţă de nonsensul de acum cîteva luni şi de acum cîţiva ani fiind vizibilitatea. Un soi de transparenţă care s-a instalat şi nu mai poate fi voalată cu nimic : nici cu scenete inventate, nici cu noi calomnii bine ţintite, nici cu poveşti pentru copii din domenii în care, chipurile, lucrurile ar merge bine.
Numărul mult prea mare de nemulţumiţi e o realitate istorică. La fel de reale sînt orbirea şi surzenia la falsul argumentar al apărătorilor unui la fel de fals stat de drept, care nici stat nu mai e de cîţiva ani buni. Oamenii din drept sînt parcă pe cale să-şi îndrepte şira spinării, iar ăsta, da, ar fi un moment istoric. Afurisiţi din multe direcţii şi dezonoraţi de mult prea lunga lor tăcere complice cu puterea, par să aibă din nou o tresărire de grup pe care s-ar putea construi o solidaritate mai largă, ceva care să semene cu un protest masiv. Or, orice e mai bun decît lume în stradă – « organele » îşi scuipă în sîn. Şi atunci ?
Perdanţii vor să-şi ţină pierzania departe cu orice preţ. Dar « cu orice preţ » e numai o vorbă, în care « preţul » atîrnă greu. Liniştea, obţinută prin sfori ilegale şi forţate, a ajuns să coste nespus de scump. Întregul marasm nu e doar hidos, ci şi exorbitant şi alergat. O serie neagră fără pauze, cu ochii pe ceas şi un număr uriaş, mereu crescînd, de nemulţumiţi. Supapele se epuizează şi ele : înmormîntări, aniversări, divorţuri şi căsătorii anulate ţin din ce în ce mai puţin afişul hărtănit al unei actualităţi din care au dispărut resorturile de înnoire, ce să mai vorbim de perspectivă, scufundată de mai bine de trei ani deja.
Fără îndoială, birourile pun la cale variante – după bunul lor obicei, soluţii « medii », de compromis « rezonabil », întinse pe cîteva luni. Fără să ţină cont de scumpete, de acceleraţie şi de rizibila încercare de îndreptare a spinării, un soi de deziderat oniric, exprimat într-o limbă străină către trupe dresate să execute ierarhic şi strict, doar în româna scălîmbă pe care o cunosc ele. O situaţie periculoasă în cîmpul numerelor mari, costisitoare şi enervante. În care un fulg de incident căzut din cer poate oricînd să dea peste cap balanţa.
Şi cînd te gîndeşti că vinovată de toată primejdia asta apăsătoare nu e decît… transparenţa ! Căci, într-o bună zi, pe cînd a aţipit controlul, au început să se răspîndească numere, nume, date, rapoarte, figuri vorbitoare de o limbă română îngrijită, dînd impresia unui dialect străin şi deschizînd panta căderii fatale. E aproape simbolic că, în condiţiile astea, a alunecat pe gheaţă şi preşedintele Curţii Constituţionale. Operaţia omului a reuşit, slavă Domnului. Dar căderile continuă.