Prima parte a cronicii lui Luca Piţu la volumul
Aşa s-a născut omul nou, de Dorin-Liviu Bîtfoi,
publicată în revista Acolada, nr. 1, ianuarie 2013

joi 21 feb. 2013


O carte de excepţie la o editură de acelaşi fel

Titlul cărţii e Aşa s-a născut omul nou. În România anilor ’50. Se iveşte la Bucureşti, în anul de graţie 2012. Autorul ei se numeşte Dorin-Liviu Bîtfoi. Editura la care a ales să apară se cheamă Compania, creaţie a scriitorilor optzecişti Adina Kenereş & Petru Romoşan.
Să-i luăm pe rînd, gospodăreşte, la refec. Ori, dacă doriţi la purecat.
Întîi… editura, a cărei particularitate ar fi că nu a publicat nici cu subvenţii de la Fundaţia Soros, nici cu bănuţi de la Ministerul Culturii, nici pe lovelele auctorilor, ci doar, rareori, cu sponsorizări ale unor firme private, ceea ce o distinge, în peisajul românesc, şi de marile case (Humanitas, Polirom, Rao, Nemira sau Curtea Veche, pentru a ne limita la ceste cîteva), şi de cele foarte mici. Asta înseamnă că Adina Kenereş, fructificînd pe undeva experienţa ei franceză preloviluţionară, pricepută să monteze şi gestioneze o treabă culturală, studiază bine piaţa cărţii, citeşte şi răsciteşte oferta ei propusă, face observaţiile de rigoare ca lector de carte, gîndeşte coperta, colecţiile, dizainul, tirajul + restul. Reuneşte, într-o singură persoană, cunoştinţele, bogate, de editologie şi traductologie. Şi nu numai. O bărbată, o dură, ce mai ! Dar… nu-i refuză lui Petru Romoşan, din cînd în cînd, vreun capriciu, cum ar fi, să spunem, antologia de poezie mihai-ursachiană, polemicile lui Marin Mincu, florilegiul din scrisurile poeţilor tineri, articolele interbelice ale lui Mircea Vulcănescu despre tînăra generaţie sau experimentele avangardiste din juneţea Părintelui Avramescu.
Voi reaminti, înainte de a mă ocupa cu Dorin-Liviu Bîtfoi şi opul său magn, cîteva mari succese, cîteva prestigioase reuşite editoriale, cîteva lovituri culturaliceşti ale casei cu pricina. Le voi reaminti pornind, uau, de la titluri prezente pe rafturile propriei mele biblioteci. Cu precizarea că nu sînt şi nu am de gînd să fiu autor al Companiei, ci doar cerc să apreciez la justa lui valoare lucrul bine făcut al unor : colegi de generaţie, contemporani, persoane de calitate.
Aşa, bunăoară, menţiona-voi albumul lui Andrei Pandele cu fotografii interzise din Epoca de Aur a Ceauşităţii ; studiul, mult comentatul studiu al lui Sorin Matei, despre Boierii minţii (slugărind, adaug eu, la oierii zilei) ; cercetarea lui Adrian Gavrilescu, Noii precupeţi, despre intelectualii publici ai României Postloviluţionare ; eseurile lui Ciprian Şiulea întru ritori, simulacre şi imposturi ; Enciclopedia exilului literar de Florin Manolescu ; Mistificțiunile lui Mircea Anghelescu ; sinteza lui Mihai Pelin despre cedarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, titulată Săptămîna patimilor ; cartea unor Florin Constantiniu şi Adrian Pop, Schisma roşie, cu privire la rolul României în contextul conflictului sovieto-iugoslav ; Mircea Maliţa şi Dinu C. Giurescu : Zid de pace, turnuri de frăţie ; suvenirurile puşcărioase ale Oanei Orlea : Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă ! ; corespondenţa lui Pallady ; reeditările din precursori : Constantin Giurescu : Despre boieri şi despre rumâni + Anton Pann : Spitalul amorului + N.T. Orăşanu : Satire, dicţionar politic şi alte marafeturi de Bucureşti + G.I. Ionescu-Gion : Nicolae P. Mavrogheni, « o poznă a firii » + scrierile economice ale lui Mircea Vulcănescu. Şi aşa mai departe.
Acum, înainte de a mă apleca lectural asupra magnului op Aşa s-a născut omul nou, să vedem cine este genitorele acestuia şi ce curriculum vitae ac operis are dumnealui la purtător.
Născut e Dorin-Liviu Bîtfoi în 1969. Doctorat are în filosofie, susţinut la Universitatea din Bucureşti, şi cultivă preocupări în ştiinţele umane, inclusiv în semiotică, teorie literară ori psihanaliză. A restituit, introducîndu-le competent, scrierile de tinereţe ale lui Mircea Vulcănescu, dar şi avangardismele viitorului Părinte Avramescu din vremea cînd uzita pseudonimul Ionathan X Uranus. A tradus cîte ceva, a participat la redactarea unui dicţionar al operelor filosofice româneşti. Însă măsura, ca biograf riguros, temeinic, universitar, şi-a dat-o în Petru Groza, ultimul burghez. Aici am, însă, două obervaţiuni de ordin general.
Prima se referă la faptul că genul biografic e puţin practicat la noi, şi nici prea mulţi cititori nu are. Sigur, avem biografia lui Eminescu de George Călinescu, prea frumos scrisă, prea patetică, mai apropiată de hagiografie sau de… viaţa romanţată. A lui Caragiale, de Şerban Cioculescu, una norocoasă iaşte, chiar foarte merituoasă, fiindcă, apărută puţin înainte de Al Doilea Rezbel, nu plăteşte tribut ideologemelor marxienilor staleninişti. Există, apoi, biografiile riguroase ale lui Zigu Ornea, care însă, elaborate sub ceauşism, suferă de sociologism şi nici o limbă excesiv de fluentă – de agreabilă, de nelemnoasă – nu posedă. Treaba-i că la noi toţi doresc să dea patriei monografii, unde filosofarea şi interpretarea bat cercetarea meticuloasă, scotocirea prin arhive, presa epocii, evită interviurile cu urmaşii, meserie de anchetator, de istoric, de reporter. Aşa că nici azi nu avem biografii critice, şi nu hagiografii, ale Brătienilor, ale Maniului şi altor lideri interbelici. Nici măcar controversatul rege Carol al II-lea, nici măcar rigă Ferdinand, nici măcar Carol I sau Regina Elisabeta nu posedă aşa ceva.
A doua se referă la scriitură, stil, proză, capacitate de narativizare a istoriei investigate. Ca unul de le-am înfrîncizat rezumate unora din Periodul Ceauşist, simţeam la ei nu atît limba de lemn, cu stilemele dizgraţioase ale acesteia, cît absenţa unui discurs literalmente curgător, frumos, mătăsos, cum îl au, în Hexagonerie, istoricii din ultimele două veacuri, inclusiv cei de la Şcoala Analelor. Îi citeşti cu plăcere, ca pe nişte romancieri, te desfeţi cu ei, fie că e vorba de Taine, de Michelet, de Renan… ori de François Furet, Leroy-Ladurie, Jacques Le Goff & Cie. Nivelul ăsta nu îl va fi atins nici măcar istoricul Alexandru Zub, om cu puşcărie la activ şi, în scris, fără concesii sociologizante. […]

Lasati un comentariu

Comentariu