Capitolul 2, « Politici în criză »
semnat de Anders Wijkman

« În Parlamentul European
La mai bine de 20 de ani după ce părăsisem Parlamentul Suediei şi după ce lucrasem substanţial şi entuziast la Crucea Roşie, la Societatea Suedeză pentru Conservarea Naturii, la Agen­ţia Suedeză pentru Cooperarea în Cercetare cu Ţările în Curs de Dezvoltare (SAREC) şi în Programul pentru Dezvoltare al ONU (UNDP), am fost invitat în 1998 să candidez la Parla­men­tul European din partea Creştin Democraţilor suedezi (KD). Nu a fost o decizie uşoară. Nu mai fusesem activ în politică de mai bine de 20 de ani şi cunoştinţele mele despre politica Partidului Creştin Democrat erau limitate. Cu toate acestea, în cursul cola­borărilor mele cu organizaţii precum Crucea Roşie şi Naţiuni­le Unite, m-am întâlnit cu probleme care necesitau schimbări în structuri politice atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Mi-am dat seama că, dacă voiam cu adevărat să mişc lucrurile – fie că era vorba de mobilizarea resurselor pentru prevenirea unor dezastre, fie pentru a obţine o le­gislaţie mai severă în vederea reducerii poluării şi risipei, şi o protecţie mai eficientă a pădu­rilor şi a rezervelor piscicole ale lumii, sau pentru a încerca noi abordări în reducerea sărăciei –, lucrul era posibil numai şi numai prin intermediul politicii.
După ce am acceptat să candidez, mi-am stabilit o platformă de lucru. Ţelul meu principal era creşterea gradului de con­ştientizare a dilemelor legate de dezvoltarea convenţională şi nevoia de a crea un model economic mai durabil. După părerea mea, aceste lucruri nu ar fi trebuit să fie subiecte de partizanat politic. Mesajul pe care îl transmitea ştiinţa era limpede : spa­ţiul necesar vieţii biologice pe planetă este limitat pentru toate speciile, inclusiv pentru cea umană. A negocia aceste condiţii în termeni politici convenţionali era fundamental greşit şi eram, de aceea, hotărât să sprijin partidele de centru-dreapta să adopte o atitudine mai proactivă în aceste direcţii. Succesul meu a fost limitat. În ceea ce priveşte influenţa asupra legislaţiei la nivel eu­ropean, eram destul de mulţumit de eforturile mele atât în pri­vinţa problemelor climatice, cât şi a energiei. Influenţa mea asupra politicilor creştin democrate însă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, a rămas modestă. Profund dezamăgit, am ieşit din politică în 2009.

Frânele politice
Activitatea mea ca membru al Parlamentului European (PE) mi-a oferit numeroase satisfacţii. PE este, fără îndoială, cea mai dinamică şi mai deschisă instituţie internaţională în care am lu­crat vreodată. Dar aveam tot timpul sentimentul că sunt plin de cucuie, fiindcă mă tot izbeam cu capul de zidul din cărămi­dă care era grupul Creştin Democraţilor atunci când le propu­neam să schimbe abordarea problemelor de mediu şi de climă. Într-un grup de aproximativ 250 de oameni, era o împotrivire foarte greu de biruit şi am fost nevoit în repetate rânduri să-mi dau seama cât de greu este să schimbi politicile de partid. Parti­dele, care ar trebui să ia conducerea, acţionează adesea, dimpotrivă, ca o frână.
În anumite chestiuni, opoziţia a fost radicală, cum se poate vedea din exemplele care urmează.

Politicile privind pescuitul
În toată perioada în care am fost eu în PE, grupul Creştin Democrat s-a opus viguros oricărei reforme a pescuitului în UE. Fără să ţină seama de consensul comunităţii ştiinţifice, care avertiza insistent asupra riscului de supraexploatare a rezervelor, Par­ti­dul Popular European (PPE) a votat – împreună cu numeroşi membri ai celorlalte grupări politice – pentru menţinerea sau creşterea cotelor de pescuit. Sprijinul pentru creşterea flotei de pescuit în Europa a continuat fără împotrivire. Cu toate acestea, orice analiză lucidă ar fi arătat de multă vreme că nu puţinătatea flotei de pescuit, ci lipsa peştelui era problema.

Politici comerciale
Aşa au stat lucrurile şi cu politicile comerciale. Multă vreme a dominat politica inundării pieţelor mondiale cu alimente, ceea ce submina producţia locală în ţările sărace. În paralel, politica UE a comerţului liber defavoriza importul de bunuri cu valoare adăugată. Materiile prime erau exceptate de la taxe vamale, dar mărfurile prelucrate erau supuse restricţiilor. Atât Creştin De­mo­craţii, cât şi Liberalii, precum şi o mare parte din grupul So­cialist au sprijinit aproape fără încetare această politică. Re­zultatul a fost o politică prin care UE lua înapoi cu o mână, prin politicile ei comerciale, ce dăduse cu cealaltă sub formă de ajutoare. »

Anders Wijkman este consultant la nivel înalt al In­stitutului pentru Mediu din Stockholm (Suedia) şi co­preşedinte al Clubului de la Roma. A fost membru al Parlamentului suedez şi al Parlamentului European, secretar general al Crucii Roşii din Suedia, director ge­ne­­ral al Agenţiei Suedeze pentru Cooperarea în Cer­cetare cu Ţările în Curs de Dezvoltare, precum şi secretar ge­ne­ral adjunct al ONU şi director de politici al Pro­gramului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Wijkman este membru al Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei şi al Acade­miei Mondiale de Artă şi Ştiinţă.