Cine ni sunt prooccidentalii ?

luni 4 mart. 2013

Marele vis civilizator al românilor de după căderea comunismului – integrarea în UE şi în NATO – seamănă din ce în ce mai mult cu un coşmar. Ministrul de Interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich, probabil ca răspuns ironic la bombastica avansare a lui Klaus Iohannis pe post de prim-vicepreşedinte în PNL a doua zi după înscrierea acestuia în partid, ne anunţă refuzul net de a primi în spaţiul Schengen România şi Bulgaria. Asta după ce România a cheltuit peste un miliard de euro în favoarea unor firme germane şi franceze, cu comisioanele aferente, bineînţeles, pentru securizarea frontierelor. Vasile Blaga, fost ministru de Interne, ştie cîte ceva. Pe de altă parte, e din ce în ce mai evident că Deveselu nu a fost decît o păcăleală, o tiribombă cu efect de anunţ aplicată de americani deopotrivă românilor şi ruşilor, ortodocşi şi unii, şi alţii, şi deci prezumtivi fraieri. Numai Mircea Geoană îşi putea imagina că, odată cu instalarea scutului de la Deveselu, românii îşi vor fi rezolvat toate problemele de apărare şi, eventual, şi o creştere fără egal a nivelului de trai. Dar Mircea Geoană pare a fi doar un american comic rătăcit prin România.
Unde ni sunt dară prooccidentalii ? De unde să-i apucăm ? Comedia este atît de mare, că te copleşeşte ruşinea. Cine mai sîntem noi după 50 de ani de mestecat teorii marxist-leniniste, staliniste, brejneviste, andropoviste, plus 20 şi ceva de ani de democraţie « originală », urmată de un neoconservatorism turbat, teorii fabricate toate iniţial în Occidentul ateu, dar livrate, cele mai multe, nouă via Moscova ? Parcă am fost urmaşii Bizanţului creştin-ortodox, dar, în afară de ritual, ne-a mai rămas ceva ? În ce mă priveşte, vorbesc nu numai în numele apartenenţei mele la un stat occidental – pe lîngă cetăţenia română, la care n-am renunţat niciodată –, ci mai ales, în numele unei experienţe însuşite cu efort şi chiar cu chin în mulţi ani.
Prooccidentalii români, trăitori încă în România, se definesc mai ales prin tristul fapt că nu stăpînesc bine nici o limbă occidentală – germană, franceză sau engleză –, nu sînt racordaţi la actualitatea politică şi economică a Vestului, nu consună cultural cu el şi, bineînţeles, nici nu sînt catolici sau protestanţi. Cît despre rudimentele de viaţă cotidiană vestică, ce să mai vorbim… Şi atunci cum să funcţioneze ceva ? Cum să poţi finaliza vreun proiect, dacă ai şi avut acel proiect ? Cum să absorbi fonduri structurale de dezvoltare ? Desigur, dubioasă e şi atitudinea UE faţă de aceste fonduri atribuite teoretic României. Nu puteau trimite aceşti bani civilizatori însoţiţi de poliţişti şi de experţi, şi cu proiecte-beton ?
Deci, marii noştri prooccidentali ar fi : Elena Udrea (vorbeşte cumva germana ?), Emil Boc (şcolarizat cîteva luni la seral prin SUA de vreo sectă), Traian Băsescu (învăţînd nu se ştie ce pe un vapor transportînd te miri ce), Teodor Stolojan (un « doctor » în economie de prin 1966 ceauşist, folosit de Securitate cu diverse însărcinări dubioase – vezi Stelian Octavian Andronic, 36 de ani în serviciile secrete ale României), Adrian Videanu (bişniţar cu varză şi alte produse agricole, devenit nu se ştie cum miliardar). Desigur, mai sînt şi cîţiva intelectuali, activişti politici pro-Occident, în frunte cu Alina Mungiu-Pippidi, excepţia care confirmă regula, o autentică frecventatoare a Occidentului ; semipreparaţii Monica Macovei, Cristian Preda şi micuţul dilematic Sever Voinescu, dar şi Adrian Cioroianu, un fel de Figaro al disciplinei istorice, ajuns nu se ştie cum şi de ce decan al facultăţii de profil. Cu aceste penibile figuri, plus Tismăneanu şi Tismănenii săi, care contribuie pe contributors.ro, şi alţi cîţiva patetici de toată jena, noi am vrea să ne integrăm în milenara civilizaţie creştină vest-europeană, catolică la sud, protestantă la nord. S-o facem fără Fisc transparent, fără cecuri de bancă, fără proprietate în clar, fără justiţie adevărată, fără control la TVA şi, în general, cu practici din anii ’50, sub ochiul şi timpanul multiplelor noastre servicii secrete, acoperite şi descoperite. Rezultatele integrării de pînă acum le poate evalua oricine…
Recent, după înlăturarea găştii corupte, asemănătoare pînă la confuzie cu crima organizată, disperarea falşilor noştri occidentali, dar bişniţari infractori dovediţi deocamdată numai la televizor nu mai cunoaşte margini. Pasul următor a şi fost făcut : fraţilor, ne ocupă Rusia ! Ce ne facem cu civilizaţia noastră europeană şi atlantică ? Ţipete şi manele plînse acompaniază noua stagiune melodramatică de la Bucureşti : săriţi, fraţilor, Ponta şi Antonescu ne-au cedat ruşilor ! Dar bomba a venit din Germania, lider necontestat, alături de Franţa, al UE. Cu toate că ni l-a proţăpit în jilţ pe preşedintele nostru demis prin vot democratic, şi deci occidental, doamna Angela Merkel ne anunţă prin ministrul său de Interne că acelaşi marinar nu e corespunzător spaţiului Schengen. Ce gîndire europeană să mai fie şi asta ?!
Dan Tapalagă, Andreea Pora, Dan Cristian Turturică, Sabina Fati şi atîţia alţi ghedesei mi-au părut întotdeauna a fi prooccidentali cu ordin de la Poliţie. Dar ce se vor face băieţii şi fetele astea dacă Poliţia îşi schimbă azimutul şi le va cere să privească mai atent spre Moscova ? Întîlnirile preconizate dintre responsabilii la vîrf ai fostelor blocuri pot fi motive de reală îngrijorare pentru prooccidentalii noştri necumpătaţi şi nu arareori isterici.

Lasati un comentariu

Comentariu